Kia Sportage HEV: Bestseller electrificat

A cincea generație Kia Sportage iese în evidență atât datorită designului, cât și mulțumită opțiunilor vaste în materie de motorizări. Pe parcursul celor 2000 de kilometri ai road tripului Cars & Roads by Michelin, vom conduce versiunea full-hybrid.

Kia Sportage, cel mai bine vândut model al mărcii la nivel global în 2021, va lua parte la Cars & Roads by Michelin, un test drive extins și road trip deopotrivă care pune laolaltă cele mai noi 7 SUV-uri hibride lansate în România în ultimele 12 luni, o echipă formată din 20 jurnaliști și invitați prin unele dintre cele mai spectaculoase locuri ale țării.

SUV-ul sud-coreean a ajuns la a cincea generație, iar premiera a avut loc în iunie 2021. Deși Sportage este un model global, o dată cu a noua generație constructorul a vrut să se asigure că europenii vor avea ceva al lor, și doar al lor. Așa că, trei luni mai târziu față de prezentarea globală, Kia ne-a arătat Sportage-ul pur european, primul dintr-o carieră de aproape 30 de ani.

Cu ochii spre podium

Segmentul SUV-urilor compacte este unul disputat în Europa. Rivalii sunt vechi și cunoscuți, iar când toată lumea te pune în aceeași balanță cu Nissan Qashqai, Peugeot 3008 și Volkswagen Tiguan, trebuie să-ți faci bine temele ca să poți înclina talerul. Și totul începe cu designul. Pentru că indiferent de cât de bine se comportă o mașină sau ce tehnologii ultra-sofisticate are la bord, designul este primul lucru cu care interacționează clienții.

Iar noul Sportage e bine lucrat pe dinafară.

Pornind de la noul limbaj de design Opposites United – un fel de traducere a expresiei Contrastele se atrag – Kia a reușit să-i dea un look complet nou lui Sportage. Iar dacă numele limbajului stilistic îți sună cunoscut, e pentru simplul fapt că și modelul electric EV6 are la bază aceeași filozofie. Mie îmi place că au renunțat la orice legătură cu vechiul model.

În partea frontală, Kia a ales să meargă pe un design super agresiv și îndrăzneț care îmi amintește de Lexus: grilă mare plină cu faguri pe toată suprafața. Semnătura Tiger Nose a fost cumva reeditată, iar în colțuri, luminile de zi sub formă de bumerang completează tabloul estetic. Baza iluminării pe timp de noapte sunt farurile Matix LED.

Din profil, noul Sportage folosește artificii estetice, în timp ce zona posterioară e curată. Liniile par că se revarsă către stopuri și amintesc cumva de caroseriile tip fastback.

Și pentru că publicul dictează direcția, Kia nu a ratat momentul și a introdus pe Sportage un plafon care poate fi comandat într-o nuanță diferită față de cea a caroseriei. Și când spun o nuanță, chiar vorbesc despre una singură: doar negru. Și doar pe nivelul de echipare GT-Line.

În funcție de specificații și versiunea de echipare, noul Sportage poate fi echipat cu jante de 17, 18 sau 19 inch. Sunt disponibile 6 modele pe care le poți comanda în culori și finisaje diferite.

Creșteri în toate direcțiile

Odată cu noua generație Sportage, Kia a decis să crească puțin și dimensiunile. Nu sunt diferențe mari față de vechiul SUV, însă fiecare milimetru pus în plus se traduce, ulterior, prin spațiu mai mult în interior.

Noul Sportage are 4.515 mm lungime, 1.865 de mm lățime, 1.645 de mm înălțime și un ampatament de 2.680 de mm. S-au adugat 10 mm în plus pe toate axele, sigura diferență mai mare fiind în dreptul lungimii: +30 de mm.

Deși SUV-ul compact n-a fost gândit neapărat pentru ieșiri în off-road, te poți încumeta să traversezi un drum forestier sau să ieși pe macadam spre cabană. Garda la sol are 170 de mm, iar opțional poți alege și un sistem de tracțiune integrală.

Motorizări pentru toți

Pentru cel mai popular model al său, Kia a decis să vină cu o abordare îndrăzneață, însă nu extremă. Și spun asta pentru că modelul poate fi comandat cu motorizări convenționale, dar și în versiuni full-hybrid și plug-in hybrid. Încă nu e și electric. Sau mai bine zis, încă nu e doar electric.

Intrarea în gama Sportage se face cu un diesel: 1,6 litri cu 115 cai putere și 280 Nm. Singura opțiune în materie de transmisie este cea manuală cu șase trepte. Ca să nu schimb carburantul, continui cu a doua variantă diesel. Motorul are tot 1,6 litri, dar este echipat și cu un sistem mild-hybrid. În total, această variantă dezvoltă 136 de cai putere și poate fi cuplată fie cu o transmisie manuală inteligentă cu șase trepte, fie cu una automată cu dublu ambreiaj și șapte trepte.

Dacă vrei neapărat un Sportage pe benzină, prima opțiune vine sub forma unui motor de 1,6 litri cu 150 CP și 250 Nm. Această variantă poate fi comandată și în versiune cu sistem mild-hybrid. În funcție de ce alegi, Kia oferă o cutie manuală, una manuală inteligentă sau una automată cu dublu ambreiaj. A doua versiune pe benzină are la bază același motor de 1,6 litri, iar resursele ajung la 180 CP și 265 Nm. În acest caz nu poți merge pe un sistem clasic de propulsie, motorul fiind echipat standard cu sistemul mild-hybrid. Așa cum probabil deja intuiești, varianta de 180 CP poate fi configurată cu transmisia manuală inteligentă sau cu transmisia automată cu dublu ambreiaj.

În Cars & Roads by Michelin vom testa varianta HEV, adică full-hybrid. Totul pornește de la același motor pe benzină de 1,6 litri, dar în ajutorul lui vine și un motor electric care plusează cu până la 60 CP. În total, sistemul hibrid dezvoltă 230 CP și 350 Nm, iar bateria de 1,49 kWh asigură o rulare electrică pe o perioadă scurtă de timp. La fel ca orice alt hibrid fără încărcare la priză, sistemul central va îmbina resursele celor două motoare pentru o eficiență sporită. Pentru Sportage HEV, singura transmisie disponibilă este una automată cu 6 trepte.

Vârful de gamă al noii generații Sportage este hibridul plug-in – cel cu încărcare la priză. Kia pornește tot de la motorul de 1,6 litri benzină, dar adaugă un motor electric cu 91 CP. În total, sistemul dezvoltă 265 CP și 350 Nm, iar resursele sunt gestionate de o cutie automată cu 6 trepte. Pentru a ține în viață motorul electric, Sportage PHEV folosește o baterie de 13,8 kWh. Kia susține că energia stocată în acumulator ar trebui să ajungă pentru o rulare pur electrică de până la 70 de kilometri în regim mixt. Bateria poate fi reîncărcată la prize cu puteri de 7,6 kW.

Cât despre sistemul de tracțiune integrală, acesta poate fi comandat pe aproape toate motorizările, excepțiile fiind versiunile 1,6 litri diesel 115 CP și 1,6 litri benzină 150 CP.

Dinamică de all-rounder

În ultimii ani, Kia a acordat atenție sporită și comportamentului dinamic oferit de modelele din portofoliu. Iar noul Sportage n-a scăpat de transformări.

Totul a pornit de la platforma N3, arhitectură care stă și la baza fratelui mai mare Sorento. Apoi, Kia a condimentat lucrurile cu sistemul electronic de control al suspensiilor capabil să facă o serie de reglaje fine în funcție de situația din teren. La final, asiaticii au introdus și sistemul Terrain Mode cu cele trei setări predefinite: Snow, Mud și Sand.

Din toată această ecuație nu putea lipsi și un sistem cu diferite moduri de rulare. Kia îl numește simplu Drive Mode, iar cel de la volan poate să aleagă între Comfort, Eco și Sport. Și e simplu de intuit ce face fiecare dintre ele. Revenim cu impresii după 2000 de kilometri prin țară.

Interior conectat

Interiorul noii generații Sportage s-a schimbat și el. Și nu mă refer doar la materialele folosite, ci și la configurația generală. Postul de conducere e acum modern: în spatele volanului se află un instrumentar digital de bord cu diagonala de 12,3 inchi, iar alături, așezat cumva sub aceeași bucată de sticlă unificată, Kia a pregătit un display dedicat sistemului multimedia. Măsoară tot 12,3 inchi și a fost înclinat către șofer. Dacă imaginea ți se pare cunoscută, e pentru că ai mai văzut această configurație și pe Sorento.

Despre materialele folosite la interior, Kia afirmă că toate au fost îmbunătățite. Despre cum se simt ele la pipăit, vă zicem noi după cele 9 zile ale road tripului în care vom testa SUV-ul asiatic.

Consola centrală integrează acum un suport pentru încărcarea wireless a telefonului, butonul rotatitiv al transmisiei shift-by-wire (acolo unde e posibil din punct de vedere tehnic, bineînțeles) și un suport de pahare cu elemente laterale care se pliază.

Pentru pasagerii din spate, pe lângă locul în plus câștigat odată cu creșterea dimensiunilor, Kia oferă și un set de umerașe integrate în tetiere. Bonus practic.

Spațiul pentru bagaje variază în funcție de motorizarea comandată: de la 540 de litri, pentru plug-in hybrid, până la 591 de litri pentru versiunile pe benzină fără sistem mild-hybrid. Prin rabatarea locurilor din spate (40:20:40), volumul pentru transportul obiectelor crește până la 1.780 de litri – pe cea mai încăpătoare versiune.

Sigur pe el

De câțiva ani, testele de siguranță Euro NCAP pun un accent puternic pe sistemele de siguranță moderne ale mașinilor. Se ține cont de orice senzor și cameră video extra care ar putea face diferența în cazul unui impact.

SUV-ul Sportage preia cele mai noi sisteme de siguranță activă și pasivă disponibile în portofoliul mărcii. Încă n-a ajuns pe bancul de probe al celor de la Euro NCAP, așa că nu am cum să vă comunic un rezultat cu stele de siguranță.

Totuși, pot să vă spun că fratele mai mare Sorento, cel cu care Sportage împarte platforma, a primit cinci stele de siguranță. Și pot să vă mai spun ce tehnologii poți să comanzi pe SUV-ul compact.

Pe lângă armata de airbaguri, Kia a introdus pe Sorento și sistemul DriveWise. În componență se află sistemul avansat de asistență pentru evitarea coliziunilor frontale, dar și sistemul pentru evitarea coliziunilor cu mașinile, pietonii și bicicliștii care se aprorpie din sens opus atunci când se efectuează un viraj în intersecții. Pe scurt, Junction Turning.

Sistemul inteligent de cruise control nu doar menține mașina la o distanță sigură de cea din față, ci va putea adapta viteza de rulare în funcție de limitele prezente pe sectorul de drum. În plus, pe baza informațiilor primite de la sistemul de navigație, mașina va putea ajusta automat viteza de rulare atunci când identifică viraje.

Desigur, Kia Sportage va fi echipat și cu un asistent pentru unghiul mort care poate controla direcția sau frâna atunci când identifică un risc crescut de coliziune cu un alt vehicul din spate. Suplimentar, sistemul Blind-Spot View Monitor va afișa direct pe instrumentarul de bord imaginea mașinilor sau a obiectelor aflate în spate.

Ca să nu-ți faci griji că ai uitat unde ai parcat sau dacă ai închis toate geamurile, asiaticii oferă și o aplicație mobilă care să-ți afișeze tot timpul astfel de informații referitoare la Sportage. Se numește Kia Connect și este disponibilă atât pentru telefoanele cu Android, cât și pentru cele cu sistem de operare iOS.

Pe piața din România, noul Sportage are un preț de pornire de 25.917 euro – versiunea pe benzină cu 150 CP și cutie manuală cu șase trepte în echiparea Urban. Cel mai accesibil diesel e cu puțin peste 2,000 de euro mai scump – în aceeași echipare.

Prețurile pentru versiunea full-hybrid, cea pe care o vom testa în Cars & Roads, încep de la 34.498 de euro.

Fișa mașinii care ne va însoți în tur