Într-un top 10 personal pentru cele mai faine experiențe automobilistice trăite, minim două dintre ele poartă sigla Mazda. Și asta cred că spune mult despre cum văd comunicarea cei din spatele acestei mărci. Și trebuie să recunosc, comunicare este un termen destul de rece pentru modul în care Mazda își dorește să nască o punte afectivă cu cei care interacționează. Iar cele două întâmplări nici măcar nu includ faptul că alături de Mazda am participat la cea mai lungă paradă de roadstere, eveniment omologat de Guinness World Records.
Din perspectiva Mazda, Epic Drive este asociat cu Maroc, cu Cercul Polar, cu lacul Baikal și pădurea siberiană, cu Turcia și, din această toamnă, cu Albania.
Despre Albania
Cândva, urechile mi-au auzit cum că Mihai Eminescu, pe când se afla în vizită la Titu Maiorescu, ar fi afirmat că limba albaneză este cea mai frumoasă din lume. Și cum am încercat să aflu dacă este adevărată sau nu afirmația, am descoperit că, într-adevăr, Mihai Eminescu a scris în vremurile sale despre Albania și frământările politice din această țară. Și că albanezii nu sunt străini de poeziile sale. Partea cu frumusețea limbii se pare că rămâne la nivel de legendă. Și cam aici s-ar opri informațiile de bine știute despre această țară.
În rest, orice film de acțiune recent are câte o trimitere la universul subteran albanez. Mai am și vreo două relatări de la niște amici despre experiențe prin Albania, dar nu vreau să le aduc în prim-plan. Ar lăsa impresia că sunt răutăcios. Mda, acesta era decorul din mansarda mea în dimineața când am plecat spre aeroport pentru a zbura spre Tirana.
Mașina
Urma să mă întâlnesc cu Mazda CX-30, un crossover ce are la bază a patra generație Mazda3. La debutul său din 2019, CX-30 se dorea calea de mijloc între CX-3 și CX-5. Între timp, niponii au descoperit că au prea mult „3” în gamă, au renunțat la CX-3 și la MX-30 pe piața europeană și au păstrat clasica Mazda3 și acest crossover care a fost partenerul de aventură prin Albania.
Mazda este unul din constructorii care preferă ca anual să aducă mici update-uri modelelor din gama sa. Este o modalitate de a eficientiza costurile, mai ales când ai o piață precum cea nord americană unde politica MY (model year) există. Iar decizia de a implementa aceeași evoluție pentru gama de modele și pentru piața europeană a devenit firească. Prin urmare, ce aduce nou Mazda CX-30 MY 2027?
În primul rând, niponii au revizuit nivelurile de echipare, au introdus echiparea Homura plus, dar și versiunea specială Makoto. Ce aduce suplimentar cea din urmă? Un interior luminos, cu o tapițerie mixtă piele albă și material textil de culoare gri deschis, plus accente albe pe planșa de bord.
Clienții pot opta pentru două noi culori exterioare – Aero Grey și New Zinc Green. Mazda a operat mici modificări și la nivelul farurilor adaptive și a luminilor de rulare pe timp de zi LED.
Și pachetul i-Activsense, numele sub care stau la aceeași masă toate sistemele de asistență Mazda, a fost îmbogățit. Sistemul de asistență la frânare a fost recalibrat, mașina recunoaște în trafic și intersecții și motocicliști, iar sistemul de navigație promite a fi ceva mai intuitiv.
Prin Albania am purtat de grijă unei Mazda CX-30 2.5 e-SKYACTIV G Makoto. Puțin nefiresc să te gândești, mai ales în zilele de astăzi, că sub capotă ai un patru cilindri de 2,5 litri care dezvoltă 140 CP și 238 Nm. Un motor care dispune de o funcție care taie alimentarea a doi cilindri atunci când se rulează constant, fără a solicita multe resurse de la propulsorul termic. Cilindrul 1 și cilindrul 4 sunt cei care au privilegiul de a se relaxa. Puterea, în cazul versiunii testate, ajunge la puntea față via o cutie automată cu 6 rapoarte.
Și pentru că aveam un traseu de aproape 600 km, prin Albania, două detalii au mai contat pentru mine – rezervorul de 51 litri și garda la sol de 175 mm.
În România, Mazda CX-30 MY2027 are un preț de bază de 27.390 euro. Echiparea Makoto, nou introdusă în gamă și cea de pe modelul testat, costă de la 31.840 euro, iar vârful de gamă Takumi ajunge la 35.090 euro.
Albania Epic Drive
Am menționat mai sus cam ce știam despre Albania, iar informațiile primite înainte nu mi-au zugrăvit vreun alt peisaj. Așa că mi-am pregătit doar un rucsac, pentru a fi cât mai compact, să pot să am cele necesare cu mine în permanență, fără a fi nevoit să iau în calcul perspectiva unui bagaj la cală.
Aeroportul din Tirana este un cocktail între ceva din ziua de mâine și o autogară. Scanere de ultimă generație pentru documente, timpi de așteptare la formalități aproape inexistent. Am fost plăcut surprins de fluiditatea procesului atât la venire, cât și la plecare. Dar când ieși din aeroport ajungi în 1995. Cam așa arată parcarea de la aeroport, doar că este o parcare plină de vehicule electrice. Cam asta folosesc albanezii pentru taxi și ridesharing. Parcul auto are o structură exotică, dacă pot defini astfel ce am văzut pe străzile din Albania. Mai găsești pe străzi modele germane care în altă viață au făcut taximetrie, dar găsești și multe modele din China, cu specificații de China.
Băieții din echipa logistică Mazda, cei care ne-au preluat de la aeroport aveau pneuri de teren, inclusiv pe CX-30, ceea ce m-a făcut să-mi stric alinierea sprâncenelor. Oare ce aveam să întâlnim pe traseu în ziua următoare dacă băieții au mașinile astfel echipate? Întrebări gratuite, aveam să descopăr a doua zi.
Traficul din Tirana este relativ ușor de descifrat. Dacă vii din București, ești puțin călit. Totuși, nimic nu te pregătește pentru băieții care se bagă în fața ta într-un spațiu inexistent, pentru ca mai apoi să frâneze de urgență că cel din față, ceva mai timid, s-a intimidat de cine mai știe ce a văzut în față. Și uite așa mi-am amintit că eram într-o mașină cu anvelope cu un profil gândit pentru offroad și mai puțin pentru frânări de urgență pe asfalt urban. Surprinzător, am rămas extrem de calm pe parcursul procesului de apropiere de portbagajul mașinii din față.
În britanicul de la volan aveam încredere, în CX-30 aveam încredere (doar are 5 stele la testele Euro NCAP), dar puțină panică am remarcat, ulterior, pe chipul albanezului. Semnul clar că ținea la fierul lui a fost că ulterior s-a cumințit, a revenit pe prima bandă la un stil civilizat de rulare. Sensurile giratorii sunt un fel de test al credinței și a modului în care conștientizezi existența forței în univers. Nu este despre prioritate, este un cocktail dintre cele două menționate anterior. Un lucru este cert, Tirana a avut grijă să-mi ofere destul divertisment din prima oră.
Așteptam următoarea dimineață, așteptam să văd Albania dincolo de „euforia” arhitectonică din Tirana, de trotinetiști care la 11 PM aleargă cu gadget-uri tunate pe pista de biciclete, oarecum printre pietoni, cu 70-80 km/h. Noroc cu cina cu bucate tradiționale ușor reinterpretate, ceva care la nivel de papile m-a făcut să cred că sunt în România și Grecia în același timp.
Dis-de-dimineața pun mâna pe mașina echipajului din care făceam parte: un CX-30 în noua nuanță Aero Grey și cu interiorul alb cu textilă gri, adică seria specială Makoto. Am fost mulțumit și cu faptul că era automată. Și am pornit la drum. Vreo 46 de metri am parcurs după ce am părăsit parcarea hotelului. Albanezii au un fel ciudat de orgoliu, de a fi primul care trece. Și acest „primul” devine mult mai necesar în funcție de valoarea mașinii. Așa că s-a stat puțin până s-a decis cine este primul în fața noastră. A urmat examenul sensului giratoriu, apoi ne-am așternut la drum lung.
Cum se merge prin Albania? Să zicem că la început am cam încurcat lumea cu pofta mea de a respecta limitele de viteză. Apropo de cele din urmă, e destul de greu să le urmărești logica. Am găsit de-a lungul a câțiva kilometri de drum, ce la noi numim express, limite de 40, 60, 80, 90 și 110 km/h. Fără a găsi vreo justificare în teren pentru ele.
Apoi am mers în ritm cu traficul (din motive care au ținut strict de „trebuie să mă întorc întreg acasă”) și am realizat că albanezii au un mod ciudat de a depăși. Există regula mașinii mai valoroase: în cazul în care cel ce urmează să fie devansat are o mașină mai ieftină decât cel din spatele său, se trage ușor spre dreapta pentru a elibera niște spațiu. Și de aici liber la depășire, chiar dacă este trafic din sens opus. Și acel trafic să facă bine să tragă puțin spre dreapta. Și astfel își văd toți de drum. Dar nu întotdeauna spiritele sunt sincronizate, ne-am intersectat și cu fiare proaspăt contorsionate.
Am remarcat relieful din avion, iar din aer ai impresia că sub tine scoarța clocotește. Și pentru că tot am avut Albania prezentă la buletinele de știri în ultima vreme, răsfoind internetul, am descoperit că țara asta are multe zone protejate pentru conservarea naturii. Virginitatea peisajului te va surprinde. La cum arătau lucrurile, oamenii de pe acolo au avut alte griji pe cap de-a lungul vremurilor decât să încerce să se integreze cu peisajul. Mai la tot pasul am avut o senzație de 1995 de pe la noi, când încercam să fim occidentali, dar după mintea noastră. Iar CX-30, la un mers liniștit, este atât de silențios că aproape ai ocazia să asculți soundtrack-ul locurilor.
Când vine vorba de inovare, inginerii de la Mazda sunt un creuzet care te surprind cu soluțiile tehnice. Pentru a reduce zgomotul și vibrațiile de la interior, au implementat o structură cu doi pereți care generează „o cameră” de aer între mocheta podelei și panoul caroseriei, iar o garnitură plasată la îmbinările dintre plafon și hayon, respectiv lunetă, contribuie la diminuarea zgomotului produs de vânt. Pentru capitonajul plafonului și covorașele de la nivelul podelei au fost utilizate materiale fonoabsorbante, capabile să atenueze rapid zgomotele de înaltă frecvență care apar la schimbarea suprafeței de rulare. Niponii au mers până acolo încât sistemul ISG (generator-demaror integrat) acționat prin curea permite motorului electric al sistemului hibrid să poziționeze pistoanele astfel încât repornirea să se realizeze cursiv, indiferent de condițiile de rulare. Adică mai puține vibrații resimțite la volan.
Apropo de locuri, aveam pauza de prânz la distileria Melesin, ceva ce revista Time a inclus în 2024 pe lista World’s Greatest Places. Și pentru că admit, apreciez când se cuvine o distilată realizată cu simț de răspundere, am crezut că drumul până acolo este ceva necesar. Dar pe parcurs am descoperit că acea distilărie era doar un motiv pentru a alege drumul. Unul care preț de vreo jumătate din distanța până la Melesin pășește alături de râul Vjosa, urmărindu-i calea destul de riguros.
Acum, un drum pe lângă un curs de apă nu este vreo noutate. Asta așa este, dar un râu al cărui curs să fie declarat rezervație naturală și să fie și printre ultimele bazine hidrografice sălbatice de pe planetă? Un detaliu care m-a surprins, care are un parfum de antiteză cu nevoia de evoluție a celor care-i populează, pe alocuri, malurile. Un fir de apă păzit în munți de vârfuri de peste 2.500-2.600 metri, fapt ce naște peisaje impresionante.
Încet, dar sigur, începeam să înțeleg ce înseamnă Mazda Epic Drive. Am condus până în punctul în care am cedat, a trebuit să opresc pentru a contempla măreția naturii, a inspira, a trage cu urechea la vâltoarea din vale.
Ne-am despărțit de Vjosa și am atacat muntele, pentru că Mazda are în ADN-ul său și conceptul Jinba Ittai. Trebuie să recunosc că cei 140 CP nu îmi provocau mari așteptări. Dar pe niște drumuri superb desenate am început să descopăr la volanul lui CX-30 ecouri din niște vremuri uitate. Nu voi încerca să vă desenez un model sport în cazul de față, ajunge la 100 km/h în 10,3 secunde în configurație cu transmisie automată. Este o mașină de familie, ceva mai polivalentă decât un hatchback clasic. Dar pe drumuri de munte, dacă privirea ta vânează trase, dacă iubești condusul, vei încerca. Cândva, oamenii găseau fascinant să conduci la limită un hatchback de 800 kg cu 70 CP, cred că 140 CP și o masă de 1.407 kg se încadrează în aceeași rețetă.
Am avut senzația, la volanul lui CX-30, că mă întâlnesc cu un fel de mâncare din copilărie, ceva care trezește nostalgii plăcute, reconfortante undeva în mine. Oricât ai încerca să îmblânzești vântul cu aerodinamica, să adaugi pneuri performante, suspensii controlate electronic, nimic nu egalează șarmul unei mașini oneste, ușoare, echilibrate și predictibile. Da, am fost puțin copil, poate puțin mai mult pe măsură ce am ajuns să profit de ludicul spatelui când este provocat, dar am zis că este suficient când frânele civile au început să îmi spună discret în pedală că ajunge. Mari fapte de arme? În niciun caz, doar niște momente în care am reușit să fiu una cu mașina, să mă bucur de clipă, de drum. Și de cele mai multe ori, dacă iubești condusul, cam despre asta este vorba.
Pe drumul de întoarcere am zărit un mic lac și am făcut stânga spre discreta panică a colegilor de mașină. Am pus la lucru cei 175 mm ai gărzii la sol pentru niște cadre pe malul apei. Nicio emoție pentru CX-30, puțină îngrijorare pentru neliniștea colegilor că nu mai ieșim de acolo.
Apoi am lăsat mașina să curgă liniștit spre Tirana, am contemplat locuri, blocuri, oameni și ce mai voia Albania să ne arate. S-a încăpățânat să ne arate și oameni care lucrează la infrastructură ceva mai voinicește ca pe la noi. Așa a apucat și 2.5 E-Skyactiv G să ne arate cum funcționează în 2 cilindri. Mazda comunică o valoare de 6,5 litri pentru consumul mediu la versiunea cu transmisie automată. Noi am obținut la finalul zilei un 7,3 litri. Pentru trei persoane în mașină și jumătate din traseu parcurs într-un ritm similar cu modul în care aleargă prin casă puiul de pisică recent adoptat, cred că este o valoare foarte bună.
Motorizarea versiunii testate este o soluție mild-hybrid. Motorul termic este asistat de un motor electric de 7 CP cu rol de generator-demaror care este hrănit și hrănește o baterie cu o capacitate de 0.17 kWh.
Niponii au pregătit CX-30 pentru multe scenarii, când vine vorba de siguranță. Capota este desenată să absoarbă energia de impact în cazul în care un pieton este prea ambițios, sistemul AEB (Autonomous Emergency Braking) a fost optimizat pentru a permite detecția obstacolelor și pe lumina redusă și noaptea. Mașina stă cu ochii pe cel de la volan și îi monitorizează mișcările ochilor și expresia facială pentru a determina când intervine oboseala.
Dar nimic nu te pregătește pentru o triplare pe un ac de păr: noroc că am contemplat acest exercițiu de condus sincron din spatele protagoniștilor.
Albania rămâne pentru mine o destinație căreia poate îi dau o șansă ceva mai încolo. Nu pot spune că sunt nostalgic după anii ’90. Pe undeva are aerul incertitudinii în coerența zilei de mâine din ochii părinților din acele vremuri. Cât despre Mazda CX-30? Pășește într-un showroom, programează un test, s-ar putea să fii surprins cât de mult poate fi pe gustul tău.
Fișă tehnică
Mazda CX-30 2.5 e-SKYACTIV G 140 CP Makoto
Galerie foto
Comentarii