Scaunul auto pentru copii nu este o noutate și nici cel mai fierbinte subiect al anului 2026. Cu toate că au trecut mai bine de șase decenii de la inventarea lui, se pare că tehnologia aceasta nu a ajuns la toți cei care ar trebui să o utilizeze. Iar asta poți s-o vezi cu ochiul liber în trafic, în fiecare zi, în România.

Cum am ajuns să scriu despre asta? Am mers, din curiozitate, la un eveniment organizat recent în București care a marcat 60 de ani de când Britax produce scaune auto pentru copii. N-au fost primii, dar sunt unii dintre cei mai vechi din domeniu. Materialul l-am construit pe un subiect care, din punctul meu de vedere, ar trebui să fie normalitate.

Poate că vi se pare că exagerez sau că mă bazez pe dovezi anecdotice, dar citatul din titlu e real și mi-a fost adresat nonșalant ca un reproș. Și ca să vin cu date clare despre situația din țară, am redactat o solicitare adresată Inspectoratului General al Poliției Române și am primit un răspuns care ar trebui să-i pună pe gânduri pe toți cei care sunt sau urmează să devină părinți.

Cum stăm cu siguranța auto pentru copii în România?

În 2025, la nivel național, 492 de minori au fost victime ale accidentelor grave de circulație. Aceștia erau pasageri în autovehiculele implicate în respectivele incidente. Dintre ei, 311 nu au utilizat „dispozitivele de retenție pentru minori” (n.r. acesta este termenul folosit de IGPR pentru scaunele auto).

Ce nu putem să știm este câți dintre cei 181, care formează diferența, erau și asigurați corect în scoica auto sau scaunul auto – această parte nu este studiată de agenții de la poliția rutieră la constatare, ci este responsabilitatea fiecărui părinte și a fiecărui șofer care transportă copii în vehicul. Notăm că există posibilitatea ca, printre toate acele accidente de mai sus, să fie și unele în care supraviețuirea nu ar fi fost posibilă indiferent de ce scaune erau folosite. Treaba unui părinte este să îi dea copilului cele mai multe șanse, inclusiv la viață în caz de accident. Iar treaba unui șofer este să facă tot posibilul să evite accidentele, așa că atunci când ești și părinte, ar trebui să conduci altfel.

Probabil că vă gândiți că mulți români nu folosesc scaunele auto pentru copii deoarece nu prea se aplică sancțiuni contravenționale pentru asta, nu? Ei bine, nu. Datele IGPR arată că în anul 2022 au fost aplicate 3.144 de sancțiuni pentru lipsa dispozitivelor de retenție pentru minori.

În anul 2023 au fost aplicate 4.403 sancțiuni, în 2024 au fost aplicate 4.958 sancțiuni și în 2025 au fost aplicate 5.556 sancțiuni. Scurtă paranteză: datele au fost anonimizate la sursă, deci nu avem cum să știm dacă același sofer a primit de două ori această sancțiune. Sperăm că fiecare se învață minte după o primă amendă de acest gen, nu ca la cele de viteză, utilizat telefonul, parcare neregulamentară sau portul centurii de siguranță.

Potrivit IGPR, sunt organizate permanent, la nivel național, mai multe acțiuni pentru depistarea și sancționarea celor care nu poartă centurile de siguranță sau nu utilizează dispozitivele de retenție pentru minori. Două dintre ele sunt coordonate la nivel european în calendarul Rețelei Polițiilor Rutiere din Europa – ROADPOL.

Acum, unii dintre voi se vor gândi că sunt „doar” 5.556 de părinți care nu au avut copiii în scaune sau în scoică auto anul trecut, iar toți aceștia au primit amendă, deci s-a rezolvat problema, nu? Dar realitatea este alta. Și o poți vedea, să fim sinceri, într-o mașină de lângă tine.

De unde au pornit scaunele auto și cine l-a făcut pe primul

Înainte de scaunele de siguranță auto, căci nu știu cum să le descriu altfel la modul generalist, au existat și alte sisteme ce semănau cu un cadru de scaun și erau utilizate prin anii ’30 pentru așezarea copiilor în vehicule.

Acele sisteme nu au nicio legătură cu scaunele auto de siguranță despre care vorbim în acest articol. Ele erau primele soluții pentru părinții care voiau să își transporte copiii în mașini. Se întâmpla în SUA în perioada interbelică și postbelică și singurul lucru pe care îl făceau acele dispozitive era să țină copiii la o înălțime mai mare decât simpla așezare pe banchetă, ca să vadă afară pe geam și să fie supravegheați mai ușor.

Dacă ne raportăm la acelea, scaunele auto au aproape 90 de ani vechime, iar unii români încă nu le-au „descoperit”, în ciuda faptului că au mașini moderne și un smartphone de aproape 2.000 de euro în mână.

Primele scaune auto pentru copii gândite pentru siguranță au apărut în anul 1962. În mod interesant, acest an a adus două invenții separate în domeniu – una în SUA și alta în Anglia, ambele cu același rol, dar cu viziuni diferite.

Primul scaun auto pentru copii a fost creat de o mamă britanică, Jean Ames. Era jurnalist și a dezvoltat în regie proprie primul scaun auto pentru copii, Jeenay Car Seat, lansat în 1962. Avea un harnașament în trei puncte și putea fi utilizat și pe post de scaun de masă. Ulterior, a fost actualizat să includă o centură în cinci puncte. Era gândit de la început pentru a fi utilizat pe bancheta din spate a unui vehicul și prezenta spumă și alte materiale moi menite să protejeze micuții în caz de frâne bruște și accidente.

Peste Atlantic, Leonard Rivkin a patentat un scaun cu cadru metalic și centură de siguranță în cinci puncte. Invenția lui a debutat pe piață în 1963 și se numea „Guys and Dolls Safety Car Seat”.

De unde i-a venit inspirația? Mașina sa a fost lovită în spate de un alt vehicul, iar băiatul său a zburat de pe bancheta din spate până în față, la picioarele mamei. Copilul a avut norocul de a scăpa nevătămat, dar Rivkin nu a vrut să mai riște. În plus față de scaunul Jeenay, invenția lui Rivkin venea cu orientare RF (rear-facing), adică cu spatele la sensul de mers.

În anul următor, un profesor al Universității Chalmers din Suedia a remarcat faptul că astronauții misiunii Gemini stăteau pe spate în scaune speciale pentru a rezista forțelor puternice din timpul lansării rachetei. Profesorul Bertil Aldman a studiat numeroase accidente frontale – așa cum făceau deja producători precum Volvo și Saab, iar cercetările sale au dus la Standard-T, o certificare riguroasă pentru scaunele auto gândită să ofere protecție maximă în caz de impact frontal. Cu sprijinul Volvo, profesorul Aldman a proiectat un scaun de copil cu spatele la sensul de mers.

Criteriile riguroase impuse de standardul T vizează sarcina maximă permisă a gâtului pasagerului într-o coliziune frontală. Riscul principal este de fractură a coloanei cervicale. Paranteză: pe adulți îi protejează centura de siguranță în trei puncte și airbag-ul, operând împreună. Pe copiii mici îi apără de acest risc amplasarea în scaune cu spatele la sensul de mers. Adulții au o coloană cervicală mai puțin sensibilă decât cea a copiilor și capetele lor nu sunt la fel de mari în raport cu capul încât să fie o problemă la fel de mare la frânări bruște. Închei paranteza.

Testele acelea sunt efectuate în continuare de VTI, Institutul Național de Cercetare în Siguranță Rutieră și Transporturi din Suedia. În ceea ce privește primul standard în acest sens, Standard-T, litera T venea de la „Trafikens säkerhetsverk – adică agenția suedeză de siguranță în transporturi”, practic precursorul VTI-ului.

În anul 1966, marca Britax lansa primul lor scaun auto pentru copii. Acesta era echipat cu centuri în cinci puncte și era dezvoltat în două variante, după vârsta copilului: între șase luni și cinci ani, respectiv între 5 și 11 ani. Observați că nu apăruse încă o scoică auto, care se ocupe de perioada delicată între 0 luni și 6 luni, momentul în care corpul unui copil nu este încă pregătit să stea într-un scaun.

Închid paranteza și continui povestea. Înapoi peste Atlantic, dar în 1968, doi dintre marii producători auto din Detroit, Ford și General Motors, au lansat primele soluții in-house: Tot-Guard de la Ford și Love Seat de la GM.

Cei din urmă au lansat apoi încă două variațiuni pe aceeași temă, Infant Love Seat (un model RF) și scaunul „convertibil” Bobby Mac. Acesta putea fi folosit cu spatele spre direcția de mers, apoi întors cu fața spre direcția de mers, fix cum sunt și unele scaune auto de astăzi. Exista și posibilitatea montării unui asemenea scaun pe un cărucior de copil sau pe un cadru de scaun de masă. Deși e admirabilă polivalența acestuia, nu vă imaginați că a fost testat în vreun fel pentru siguranța ocupantului.

Primele scaune rotative pentru copii au apărut în anul 2007. Acestea se rotesc pentru a permite așezarea și ridicarea copilului în scaun, nu ca să puteți rula cu copilul cu fața la un pasager de pe banchetă. Deși scaunul se rotește, nu este indicat nici să aveți copilul cu fața spre șofer (pe diagonală) dacă îl transportați pe locul din dreapta-spate. Fac mențiunea asta deoarece am văzut aceste lucruri în viața reală și sunt practici greșite și periculoase.

Pe scurt, experții recomandă ca transportul copiilor în automobile să fie făcut cu spatele la sensul de mers pentru primele 36 de luni de viață. Există scaune auto care permit circulația rear-facing și până la 7 ani, în funcție de înălțimea și greutatea copilului. În Suedia este cel mai popular rear-facing-ul prelungit.

Fac o paranteză importantă aici: nu există un scaun auto pentru copii care să fie cel mai sigur și cel mai bun pentru toți – trebuie să găsiți unul care se potrivește cu particularitățile copilului vostru și cu mașina pe care o conduceți. Puteți avea cel mai bun scaun după testele ADAC, dar să nu se potrivească bine în mașină sau să nu fie potrivit conformației copilului.

Scoicile auto sunt ceva mai generoase în această privință, fiind potrivite pentru aproape toți nou-născuții de peste 50 cm înălțime și compatibile cu aproape toate automobilele de pe piață echipate cu centuri de siguranță în trei puncte. Există scoici auto și pentru copiii născuți prematur, având o greutate și o înălțime sub cele ale majorității. Scoica auto se poate folosi până la limita de greutate trecută pe carcasa ei. Un nou-născut pornește de la puțin peste trei kilograme, scoica îl poate găzdui în siguranță până la 13 kilograme (în funcție de model, desigur). Îi ia aproape doi ani unui copil să atingă 13 kilograme.

Primele legi și standardizări în domeniu

Abia în anul 1971, la nouă ani de la primul scaun auto pentru copii inventat cu scopul creșterii siguranței, apare și prima reglementare din lume pentru acest tip de sistem: FMVSS 213. Era un standard federal al americanilor și nu prevedea niciun test specific de impact pentru aceste produse, ci obligativitatea ca scaunul să fie ancorat în centurile mașinii și să aibă propriile bretele pentru copil.

Îndrăznesc să fac încă o paranteză  – există părinți în România care folosesc scaunele auto pentru copii drept fotolii pentru cei mici și doar îi așază pe ele fără să le mai pună centurile. Iată că știm și la nivelul cărui an se află standardul de siguranță abordat de aceștia. 1970.

Opt ani de la primul standard, în 1979, apare prima lege prin care părinții sunt obligați să folosească scaune auto pentru copii. Trecuseră „doar” 17 ani de la patentarea primului scaun auto pentru copii. Pentru istoricii amatori, atenție, obligativitatea era doar în statul american Tennessee, cel cu whisky-ul și muzica country. Abia în 1985 a devenit obligatoriu în toate statele din SUA ca transportul copiilor în automobile să se facă folosind sisteme de retenție speciale.

În Europa, lucrurile au stat puțin altfel. Franța a fost prima țară care a cerut ca pasagerii din spate să fie obligați să poarte centura de siguranță în 1990. „Tirania” din Hexagon a continuat cu obligarea părinților să folosească dispozitive de reținere specifice vârstei pentru copiii lor din același an, iar din 1992 a devenit și mai strictă, fiind obligatorie utilizarea scaunelor dedicate pentru copiii sub 10 ani.

Germania, etalonul nostru suprem în certurile de pe internet, a decis ca scaunele de copil să fie obligatorii abia în 1993 pentru copiii sub 12 ani sau sub 150 cm înălțime. Elveția a introdus obligativitatea purtarii centurii de siguranță în spate abia în 1994, odată cu o legislație privind scaunele auto pentru copii, tot în același an. Reglementarea cu centura a venit în urma unui referendum din 1980 care a mandatat obligativitatea purtării centurii de siguranță pe locurile din față.

În Regatul Unit a devenit obligatorie centura de siguranță pe locurile din față în 1983, pentru locurile din spate în 1991, dar legislația privind scaunele de copii a devenit mai strictă abia în 2006 în vederea alinierii la normele Uniunii Europene.

Ce e interesant la Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord este că au făcut obligatorie montarea de centuri de siguranță pentru toate mașinile noi înmatriculate acolo începând cu 1968, iar centurile de siguranță în spate au devenit echipare obligatorie din 1986, dar legea care să oblige oamenii să le poarte a venit ceva mai târziu.

Un secretar de stat în transporturi, William Rodgers, estima la finele anilor ’70 că obligativitatea portului centurii de siguranță „ar putea salva 1.000 de vieți pe an și preveni 10.000 de răniri pe an, potrivit datelor pe care le avea la dispoziție atunci.” Cu toate acestea, avem cu toții câte un prieten, o rudă sau o cunoștință care nu poartă niciodată centura de siguranță.

Nu este prima dată când inovația precedă legislația, iar adopția acestei inovații s-a lăsat și se lasă în continuare așteptată în multe situații.

Cum e în România? Legislația rutieră făcea obligatorie purtarea centurii de siguranță pe locurile din față încă dinainte de 1990. Nu am găsit date care să reflecte cât de mult era respectat acest lucru. Codul Rutier a fost modernizat în 1995 pentru a obliga atât șoferul, cât și pasagerii din față să poarte centura de siguranță pe drumuri naționale și autostrăzi.

Anul 2002 a adus celebra OUG 195/2002 (Codul Rutier actualizat), care a implementat penalități mai stricte pentru neportul centurii de siguranță și a interzis copiilor sub 12 ani să stea pe locul pasagerului din dreapta. În 2006, purtarea centurilor de siguranță a devenit obligatorie pentru toate vehiculele care au fost incluse din fabricație cu acest sistem, în vederea alinierii la normele UE. Aderarea din 2007 a adus de la sine și aplicarea normativei europene respective referitoare la dispozitivele de siguranță pentru copii în vehicule, însă impactul adevărat al acestei măsuri s-a văzut prin actualizarea ulterioară a Codului Rutier prin stabilirea de amenzi pentru neconformitate.

Începând cu 28 septembrie 2014, șoferii din România au devenit responsabili legal și puteau fi amendați în consecință dacă pasagerii minori nu erau asigurați prin centura de siguranță sau un dispozitiv de siguranță adecvat. Fapta a fost transformată în contravenție, fiind acordate amenzi și puncte de penalizare pentru neconformitate.

Anul următor, legislația a fost rafinată la standardul actual, care obligă copiii sub trei ani sau cu 135 cm înălțime să călătorească într-un scaun auto adecvat gabaritului lor și aprobat pentru utilizare pe drumurile publice. În caz contrar, șoferul va fi sancționat cu trei puncte de penalizare și o amendă. Taxiurile și vehiculele de transport public (autobuzele și autocarele) sunt exceptate de la regulă, la fel și excepțiile medicale documentate, după cum notează art. 97 din OG 11/2015.

O directivă a Uniunii Europene a făcut centurile de siguranță echipare obligatorie pentru toate vehiculele sub 3,5 tone până în anul 2006. Ultima modificare clarifică și utilizarea centurilor de siguranță pentru copii, respectiv posibilitatea dezactivării airbag-ului pasagerului pentru dispozitive de transport rear-facing (cu spatele la sensul de mers).

Din acel moment, 5 mai 2006, scaunele auto care puteau fi vândute în cele 56 de state membre ale UNECE trebuiau să respecte minimum standardul R44/04. Între timp, acesta nu mai este în vigoare din 2024, fiind înlocuit de R129.

Standardele care contează

Împreună cu Germania, Marea Britanie și Regatul Țărilor de Jos, Suedia a creat un standard numit UNECE R44, adică R44 pe scurt, lansat în 1981. Deși exista standardul, nu era obligatoriu pe atunci pentru părinți să folosească asemenea scaune auto în toate țările respective.

În Suedia, de exemplu, scaunele auto pentru copii au devenit obligatorii în 1988, la doi ani după ce toți adulții din autovehicule trebuiau să poarte centura de siguranță. După cum am notat mai sus, legislația s-a adaptat ceva mai greu la aceste standarde.

Anul 2013 a adus o nouă reglementare, i-Size/ECE R129. Este cea aflată în vigoare și astăzi și a devenit obligatorie din toamna lui 2024, când nu a mai fost legală vânzarea de noi scaune auto pentru copii construite pe standardul ECE R44/04 (ultima iterație a acestuia, care era încă folosită).

Printre ele a apărut și standardul ISOFIX, despre care am făcut un material dedicat în urmă cu doi ani. Mă pot gândi la cel puțin 5.556 de persoane care nu l-au citit.

Notă importantă aici – încă este legal să folosești în mașină scaune auto ECE R44/04, dar nu mai este permisă vânzarea de noi scaune tip R44/04 în niciun magazin din Spațiul Economic European. Cei care au citit printre rânduri se gândesc, probabil, la un scaun second-hand cumpărat ieftin de pe vreun grup de Facebook sau de cine știe unde – vă rog, uitați de aceste scurtături, nu știți ce cumpărați. Există scaune noi, R129, la un preț accesibil.

Notăm faptul că există standarde și în SUA, dar și în alte țări, dar ce contează pentru noi, românii, sunt standardele aplicabile în Europa. Așadar, dacă ești în căutarea unui scaun auto sau a unei scoici auto pentru copilul tău, o să vezi inscripția i-Size/R129 pe acesta. Nu sunt interschimbabile cele două, apropo.

De ani buni, mai multe organisme independente și agenții guvernamentale din diferite state derulează teste de siguranță pentru scaunele auto pentru copii. Aceste teste sunt standardizate și vizează comportamentul scaunului în anumite tipuri de impact. Unele teste, cum este cel făcut de ADAC, analizează și materialele utilizate pentru scaunul de copil, dar și ușurința în instalare.

Anumite teste, cum ar fi testul suedez PLUS, făcut de VTI, anunță doar trecerea testului, în timp ce testele precum cel făcut de ADAC acordă un calificativ pe care îl publică în urma efectuării mai multor teste cu multiple modele de scaune. Similar cu ce face EuroNCAP. Scurtă notă aici: organismul german are un sistem invers de calificative față de cel utilizat la noi, calificativul 1 fiind foarte bun, iar 5 fiind deosebit de slab.

Evident, este de dorit să aveți un scaun de copil sau o scoică auto (după caz) care să fi obținut un punctaj cât mai mic în testul ADAC sau care să fi obținut aprobarea favorabilă a testului PLUS. Scaunele rotative nu sunt supuse testului PLUS, doar cele exclusiv rear-facing.

Mai departe de standarde

Ce au constatat americanii la un deceniu de la introducerea obligativității de a transporta copiii în scaune dedicate în toate statele a fost, de asemenea, interesant: mai mult de două treimi dintre vehiculele verificate utilizau scaune auto pentru copii, însă problema nu era una de adopție a tehnologiei, ci de montaj corect a scaunului și de reglare a centurilor.

Europenii au încercat să remedieze o parte din potențialele greșeli de instalare prin implementarea standardului ISOFIX. Cu toate acestea, poți face o instalare eronată și cu ISOFIX. Instalările eronate sunt posibile și cu scaunele cu fixare în centura de siguranță.

Atenție – chiar dacă aveți un scaun auto instalat de un profesionist, tot mai aveți un pas important de efectuat la fiecare drum: să asigurați copilul în scaunul auto. De fiecare dată, fără discuții, fără excepții.

Cel mai sigur scaun auto posibil și cea mai sigură mașină din lume sunt degeaba dacă nu ți-ai așezat copilul corect în scaun de fiecare dată când îl pui în mașină și nu i-ai tensionat corect centurile de siguranță. Subliniez că nu trebuie să-ți strângi copilul încât să-i lași urme de la centuri, dar nici să-i lași centurile libere, lejere sau să le tensionezi peste o geacă de iarnă. Se recomandă ca aceste centuri să treacă de „testul ciupirii”, adică să nu le poți ridica prin ciupire de pe corpul copilului asigurat în scaun.

Pentru poziționare, continui explicația în caz că sunt îndoieli sau neclarități: indiferent că stă în scaun sau în scoică, un copil trebuie să aibă posteriorul amplasat între spătarul și șezutul scaunului, iar capul său trebuie să fie încadrat de marginile tetierei.

La momentul achiziției scaunului auto sau a scoicii auto de la un magazin, aveți dreptul și ar trebui să primiți consiliere gratuită în vederea instalării corecte. Nu treceți peste acest pas. Faceți poze sau video dacă aveți nevoie. Există riscul să vă grăbiți și să ratați un aspect important la instalare. Cum ar fi pe unde treceți centura cu care prindeți scoica.

Există periodic acțiuni de asistență pentru calibrarea scaunelor auto și puteți obține gratuit o părere calificată în baza unui set de fotografii ale copilului dvs. amplasat în scaunul/scoica lui în mașină de la organizații precum Fundația Siguranță Auto Copii. Sunteți la un e-mail distanță de un răspuns.

Dacă tot ce ați citit mai sus nu v-a convins că vă trebuie un scaun auto pentru copilul dumneavoastră, amintiți-vă că suntem în țara din Europa cu cele mai multe decese în accidente rutiere per milion de locuitori.

Din punctul de vedere al fizicii, nu contează cât de scurt sau de lung este drumul pe care îl faceți, amintiți-vă să vă asigurați corect toți copiii în dispozitive adecvate vârstei acestora. Învățați-vă părinții să-și transporte și ei nepoții în siguranță și asigurați-vă că nu se fac excepții de la această regulă sub nicio formă.

În caz că ați ratat informația, scaunele auto sau scoicile auto care au fost implicate într-un accident nu mai pot fi refolosite. Inclusiv cele scăpate din mâini când au fost manevrate lângă mașină (sau altundeva) trebuie înlocuite.

Cât despre scaunele auto folosite făcute cadou de prieteni și rude, luați în calcul și faptul că acestea expiră. Data de expirare diferă de la un model și de la un fabricant la altul, dar vă puteți aștepta la un interval cuprins între șase și zece ani de la data fabricației. Aceasta din urmă este trecută pe spatele scaunului, undeva pe zona de plastic, lângă inscripția cu omologarea-tip (R44/04 sau R129).

În ciuda faptului că există norme europene care dictează ce scaune de copii pot să fie vândute și care sunt standardele în vigoare, pe piața locală și pe piața europeană chiar există destule scaune de la mărci care n-au trecut niciodată cu bine de un test ADAC, respectiv de la mărci de care n-a auzit nici ADAC.

Nu mică mi-a fost surprinderea când am văzut pe rafturile hipermarketurilor mai multe scaune R44/04 cu mult după data la care acestea nu mai aveau voie să fie comercializate. Răspunderea unei alegeri informate le revine părinților.

De ce scriu asta? Simplu. Un scaun de copil low-cost, făcut și cumpărat doar ca să fie, nu îi va asigura copilului confort în rulare și nici siguranță în caz de accident.

Mai departe, în caz de accident, nu poate să garanteze nimeni nimic, mai ales în situația unui scaun netestat sau compromis pe fondul uzurii sau al altor defecte. Cele utilizate de câteva zeci de copii sunt în această situație. Exemplul la care mă gândesc? Scaunele pe care le primești de la unele firme de rent-a-car.

Personal? Prefer să iau autobuzul sau autocarul atunci când am de ales între un scaun îndoielnic și siguranța relativă a unui autobuz sau autocar în comparație cu un autoturism.

Complicat? Nu trebuie să fie exagerat de complicat, dar trebuie să fii un părinte informat.

Foto principală: Dreamstime