Vorba unui prieten, în seara de duminică, în încheierea Marelui Premiu al Brașovului, etapă de viteză în coastă din Campionatul Național al României, alergată pe Drumul Poienii: nu știam cum să-i explic unui puști care a venit curios la noi să ne întrebe cine-i domnul. I-am răspuns cu o întrebare: îți place fotbalul? Fiindcă a spus un „da” hotărât, i-am spus că e ca și cum ar fi venit Messi și ar fi stat de vorbă cu lumea, cam tot pe acolo.

Mi-a plăcut explicația. Este pe cât de plastică, pe atât de cuprinzătoare și de adevărată. L-am avut pe Messi al volanului, finlandezul Ari Vatanen, printre noi. La propriu. Și a fost absolut fabulos. Și nu doar că am avut ocazia să strâng mâna și să îndrăznesc la un autograf, dar l-am putut admira și la volan, defilând pe unul dintre cele mai frumoase trasee autohtone.

Și dac-am pomenit de plăpândul argentinian, așa cum nu e cel mai bun fotbalist din istorie pentru toți fanii, la fel, Ari poate că nu este cel mai bun pilot din automobilismului sportiv, în viziunea unora, însă la fel cum același Messi trece drept cel mai bun pentru atâția și atâția, Vatanen este cel mai cel pentru mulți, foarte mulți. Chiar și pentru românii care au avut ocazia să-i admire cariera fabuloasă; în timp real sau la ani distanță.

De unde până unde?

Îi spun noroc și nu exagerez. Dar cum de ne-a găsit tocmai pe noi, o țărișoară nu tocmai dintre premiantele sporturilor cu motor, în lume? Să-i spunem puterea social media, căci toată vizita s-a negociat prin, ca să fiu în ton cu vremurile, DMs, adică mesaje directe pe rețelele de socializare. Ari a primit, Ari n-a dat „seen”, Ari a răspuns, Ari a acceptat o invitație de-a dreptul nebună, Ari a venit. Și pare că i-a cam plăcut.

Adevăru-i că dacă nu îndrăznești, sigur nu ai cum să câștigi. Normal, poți pierde și cu mult curaj, dar sigur nu vei câștiga dacă acesta îți lipsește cu desăvârșire, și tind să cred că asta s-a simțit și în „comandamentul” echipei Engage Racing atunci când a venit confirmarea finală. De undeva, de la mulți kilometri distanță, un domn ajuns la vârsta la care ar putea fi un Moș Crăciun foarte credibil datorită căldurii pe care o emană, așeza într-un sac roșu un răspuns care avea să bucure mii și mii de pasionați.

Nu sunt convins că domnul Vatanen a știut clar ce avea să se ascundă în spatele acelui „da, vin în România”, însă după ce i-am văzut reacțiile sincere de la festivitatea de premiere a Marelui Premiu al Brașovului, când a spus-o foarte pe șleau – „mă așteptam să fie o vizită bună și frumoasă aici, însă a fost mai mult decât atât, a fost absolut minunat” – am încredere că zilele petrecute la noi vor fi prețuite, acolo, într-o localitate mică de tot din Finlanda.

Poate că a riscat, poate că dincolo de pretențiile discrete absolut normale în cazul unei persoane publice a fost și foarte mult hazard, necunoscut, însă-mi vin în minte alte vorbe spuse în timpul băii de mulțime de duminică dimineață: la cum mă faceți să mă simt cred că ar fi trebuit să vin mai demult în România.

Da, domnule Vatanen, poate că așa o fi, numai că niciodată nu e prea târziu, și poate că momentul nu putea fi mai bun de atât. Iar de aceea, eu și mulți alții ca mine vă mulțumim pentru bucuria pe care ne-ați făcut-o.

Și totuși, nu putea fi o simplă invitație, trebuia să aibă un „cârlig”, o motivație serioasă. Iar aceasta a fost reprezentată de ultima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă 2026, competiție în cadrul căreia una dintre constantele cu prezență apreciată este Elsa. Iar Elsa are poveste, scrisă cu grijă, cu dibăcie, chei și scule potrivite, aparate de sudură și linii de soft, de o mână de oameni pentru care a visa măreț nu se petrece doar noaptea, în dormitoare.

Despre Engage Racing și Elsa

S-a născut ca un BMW i4 care avea să-și ducă traiul, kilometru după kilometru, între stații de încărcare și pe șoselele Europei. Doar că soarta i-a fost plină de surprize, iar când a intrat pe radarul lui Horia Platona și a băieților de la ceea ce pe atunci doar se creiona a deveni una dintre cele mai capabile echipe tehnice din România, Engage Racing, a părut a fi condamnat la flex, ciocan, elemente din fibră de carbon, programe software kilometrice și lupte interminabile cu sistemul de management al bateriei de acumulatori.

Astăzi, la extraordinar de multe ore de muncă distanță, aș putea să bănuiesc că dacă BMW-urile i4 ar avea raționament propriu, foarte multe exemplare și-ar visa rostul în viață exact după istoria Elsei, numele de alint primit de primul model de acest fel dezvoltat pentru competiții auto; din Brașov, din România, din Europa, din lume.

Era final de 2023, al treilea sezon al primului MINI electric de competiție din lume, dezvoltat, în mare măsură, de gașca Engage. Acelea erau începuturile, atât ale sistemelor de propulsie electrice în motorsportul serios, cât și ale „nebunilor” cu garaj visător din Brașov. După ultima „Sosire” de la etapa de Super Rally din București, care a coincis cu un titlu de campion la clasă pentru MINI-ul „MIMI”, evidentul nu mai putea fi păcălit: bulldog-ul englez rămăsese mic, era vremea ca visurile să crească în dimensiuni, din toate punctele de vedere. Așa avea să înceapă lungul, anevoiosul, dar și frumosul drum pe care încă zburdă un i4 care a primit nume de personaj Disney.

S-a construit un rollbar tocmai în Polonia, apoi mașina a fost luată la bani mărunți numai în țară, unde i s-au modificat portierele, suprafețele vitrate, i s-au eliminat elementele inutile ale caroseriei și i s-au adus ranforsările necesare, a primit evazări noi, dar și un kit aerodinamic impresionant (atent studiat, nicidecum construit după ureche). Fibra de carbon și-a intrat puternic în drepturi, iar mai toate elementele au fost construite chiar de echipă, după multe încercări garnisite cu eșecuri, dar și cu reușita finală. Sistemele ABS, ESP și cel de regenerare a forței de frânare au fost anulate sau modificate puternic, mașina a primit diferențiale speciale proiectate și construite de la zero, după indicațiile cerute, de către specialiștii de la Drexler (după un prim proiect comun de succes reprezentat de MINI-ul Engage). Olandezii de la Intrax au proiectat un sistem de suspensie care să facă față masei crescute a unui EV, dar care să fie relevant și pentru utilizarea în competiții auto, iar Michelin a livrat anvelopele speciale pentru proiect.

Peste toate nebuniile mecanice, mai bine de 18.000 de linii de cod au fost scrise special pentru Elsa, pentru a-i coordona și optimiza toate sistemele, practic pentru a-i remodela și reseta „creierul”. Iar de asta s-au ocupat doar doi oameni, Liviu și Andrei. Da, pare greu de crezut că un proiect de o așa anvergură se poate pune în practică într-un garaj relativ mic din Brașov, însă Elsa este opera tehnică a celor doi, a lui Horia, Costin, Ștefan, Florinel și Andrei, în principal, cu alți câțiva pasionați care au dat mâini de ajutor esențiale la momentele potrivite. Ei sunt Engage Engineering, divizia de proiectare și dezvoltare, și tot ei sunt Engage Racing, proiectul pentru motorsport.

Iar Horia Platona, inițiatorul poveștii, este cel care și-a asumat și rolul de pilot, după ce tot el condusese proiectul MIMI către o glorie direct proporțională cu baza de la care se pornise. Și ca să vedeți că nu sunt vorbe în vânt, Elsa a ajuns la un moment dat la Munchen, unde a fost admirată și studiată de aproape de către inginerii BMW Motorsport. Pentru mulți dintre ei a fost de necrezut cât de subțire, efectiv, a fost echipa care a dezvoltat de la zero toată povestea, mai cu seamă că totul s-a desfășurat în România.

Un weekend de pomină

Drumul de la București către Brașov te poate îndemna, dacă îl faci prima dată, să te întrebi în ce cotlon de civilizație ai ajuns, dacă ceva mai puțin de 200 kilometri cer tribut ore și ore de mers. Pe de altă parte, pentru partenerii deplasării poate fi răgaz excelent pentru povești alături de unul dintre oamenii care nu doar au scris-o, ci au trăit cu mare pasiune istoria auto. Ferice de cei care au împărțit habitaclul cu Ari Vatanen și cu fiul său, Max, la rândul său pilot, poposiți pentru prima dată în România.

Totul a început cu o vizită la Țiriac Collection și cu o întâlnire cu membrii comunității Stejarii, unul dintre partenerii vizitei domnului Vatanen. Încă de la primele interacțiuni a fost clar că omul din spatele renumelui este chiar mai mare. Calm, cald, cu multă răbdare – virtute atât de rară astăzi – cel care nu poate trece neobservat pe nicăieri pe glob s-a comportat exemplar cu toți cei care i-au adresat curiozități, încercând să-i afle sau să-i descifreze și mai bine povestea de viață.

Apoi a venit momentul descinderii în inima țării. Și poate că n-aș fi amintit de cina oficială în cadrul căreia am avut ocazia să împărțim aceeași masă, dacă la momentul festiv organizat la inițiativa Federației Româna de Automobilism Sportiv, la care au participat mai bine de 50 de persoane, Ari Vatanen nu ar fi făcut un gest atât de simplu și totuși atât de edificator pentru un personaj de talia sa: din proprie inițiativă a trecut pe la fiecare persoană în parte pentru a saluta și pentru a schimba câteva vorbe. Mult dincolo de un protocol banal, atât de frumos pentru noi.

Apoi, ziua de duminică a fost dedicată în totalitate fanilor sporturilor cu motor. Poate că întrebarea adresată cel mai des în zori a fost: când vine Vatanen? Furnicar de lume mișuna în preajma cortului echipei Engage Racing, iar pe înfocați îi recunoșteai ușor după tricourile pregătite pentru autografe, sclipirile din ochi ori machetele care urmau să pice pradă markerelor ce urmau să traseze o semnătură râvnită.

Iar Ari s-a arătat, la fel de calm, mereu atent la fiul său, exact ca un părinte grijuliu care se împacă mai greu cu faptul că pruncul său a devenit bărbat în toată regula, savurând un ceai cu simplitatea unui om care poate că nu și-a dorit, însă a ajuns, inevitabil, colosal. Vreo patru ore, neîncetat, a semnat. Iar asta nu e tot, pentru că nu a fost doar atât, ci cu fiecare în parte a schimbat și impresii, prilej de bucurie pentru norocoși, dar și de așteptare pentru cei care stăteau cuminței la coadă. A povestit lejer, a râs, s-a bucurat. A fost mișcat de o machetă Peugeot 205 care avea bricolat un număr de înmatriculare deloc întâmplător: B 88 VTN. A fost impresionat când chiar mașina, la scară normală, a venit la semnat: B 88 VTN, un tribut care denotă iubirea și respectul de care se bucură și printre noi.

Dincolo de interacțiunea cu fanii din zona special amenajată, Ari a gustat și din etapa de viteză în coastă. Horia Platona menționa amuzat: nu credeam vreodată că voi solicita FRAS o licență de pilot pentru Ari Vatanen, dar iată că s-a întâmplat. Pentru că invitatul special a primit o licență One Event, pentru a putea închide coloana de automobile de competiție, simbolic, la bordul unui model de stradă, noul BMW i3, care și-a făcut astfel debutul în peisajul auto românesc.

Și deși era doar în plimbare pe traseul de coastă, Ari n-a menajat în totalitate mașina, semn că unele deprinderi nu părăsesc niciodată copilul din noi. În aplauzele a mii de spectatori plasați pe marginea traseului, marele Ari Vatanen, campionul, s-a distrat la volan. În România.

A fost, fără doar și poate, un weekend de pomină pentru toți cei care nu am uitat să visăm cu ochii deschiși.

Ari Pieti Uolevi Vatanen

Ce om.

Enorm de multă energie canalizată către cei care o meritau cel mai mult, fanii. Unii cu state vechi, alții care abia îi descopereau povestea, unii leat cu dânsul, alții care abia deprindeau primele secrete ale sportului motorizat.

S-a născut în Tuupovaara, Finlanda, acum 74 de ani; da, îmi vine greu să scriu asta pentru că pare incredibil. Dar și mai și este faptul că primul start oficial într-un raliu l-a luat acum 56 de ani. Mai bine de jumătate de secol de pilotaj, carevasăzică. Într-o carieră care s-a întins, oficial, pe nu mai puțin de 29 de ani, Mister Vatanen a câștigat 590 de probe speciale, 10 raliuri de Campionat Mondial (unde a debutat în 1974), din cele 101 în care a participat, dar, mai presus de orice, un titlu de Campion Mondial Absolut în 1981(Ford Escort RS1800). Pentru cei fascinați de inedit, în dreapta sa ca navigator l-a avut în acel sezon pe David Richards, mai marele Prodrive, omul din spatele unor proiecte fabuloase precum programul WRC Subaru, aventura Dacia Sandriders din Raliul Dakar, dar și mintea sclipitoare din câteva povești de prin Formula 1.

Vatanen are victorii de raliu în Campionatul Mondial cu trei modele absolut de poveste, Ford-ul amintit, Opel Ascona 400 și Peugeot 205 T16, însă a mai pilotat modele Subaru, Mitsubishi ori Peugeot.

De altfel, de leul francez se leagă strâns altă fațetă a carierei sale fabuloase, trei dintre cele patru victorii din Raliul Dakar fiind obținute cu Peugeot (1987, 1989 și 1990); lor li se adaugă una cu Citroën, în 1991. La ediția 1988 (căutați prin text referirea la numărul de înmatriculare B 88 VTN), după 4 victorii de probă specială, mașina la bordul căreia concura Vatanen a dispărut. Furată? Nu chiar, mai bine zis răpită; și găsită mult prea târziu pentru ca el să mai fi putut lua startul la timp. În statistici apare ca descalificat.

Judecând după sezonul de dinainte și mai ales după cele de după, Vatanen poate fi îndreptățit să creadă că ar fi fost un Dakar în plus. Chiar și așa, statutul său de legendă a celui mai nebun rally raid din lume este absolut meritat.

De altfel, unele dintre cele mai spectaculoase cadre cu Vatanen în 1988, întipărite pe o peliculă, sunt următoarele (duelul ad-hoc și total fără rost pentru clasamente cu Jan de Rooy/DAF):

Alt moment de geniu al carierei sale s-a petrecut la cea mai celebră cursă de viteză în coastă din lume, că tot ne-am văzut la Brașov în contextul aceleași discipline auto. Tot anul 1988, tot un Peugeot la mijloc – 405 T16, bazat pe dezvoltarea modelului Peugeot 205 T16 pentru Grupa B, defunctă la momentul respectiv (după accidentul fatal suferit de Henri Toivonen și Sergio Cresto pe 2 mai 1986, în Corsica).

Un monstru tehnologic pe care, îmi permit să cred, puțini l-ar putea stăpâni așa cum trebuie în zilele noastre. Iar Ari nu doar că l-a îmblânzit, dar a și câștigat Pikes Peak, lăsând lumii și unul dintre cele mai antrenante filme despre curse: Climb Dance. Aici:

Mai puțin cunoscută pentru unii este cariera sa de politician, Vatanen fiind deputat în Parlamentul European. În două legislaturi care au, la rândul lor, doze de inedit. Pentru că prima a fost parcursă reprezentând Finlanda, iar a doua (între 2004 și 2009) a fost dusă la bun sfârșit reprezentând Franța. Nu a urmat altă candidatură pentru PE, ci una poate mai importantă, la șefia FIA (Federația Internațională a Automobilului), în 2009. Un duel cu Jean Todt, fostul său șef din era Peugeot Motorsport. Ari a pierdut, Jean a câștigat, însă este binecunoscută perioada nu tocmai fastă în care fostul mare șef al Scuderiei Ferrari a stăpânit hățurile sportului cu motor la nivel mondial.

Din micro-portretul creionat finlandezului pare că viața i-a adus numai bune, cel puțin în mare. Ei, niciodată nu e doar cu lapte și miere, iar ca să vă conving voi aminti doar două episoade. În 1985, în Raliul Argentinei, Ari suferea un accident grav care s-a lăsat cu opt coaste rupte, un genunchi distrus, fractură de vertebră și o gleznă praf. Însă dincolo de suferința fizică, momentul de cumpănă a antrenat și o depresie destul de severă. Vreo 18 luni i-au trebuit lui Vatanen să se scuture de rele și să o ia din nou spre vârfurile pilotajului. Un an și jumătate care parcă nici nu a fost.

Și nici măcar acel moment nu avea cum să îl zdruncine precum a făcut-o ziua de 27 mai 2024. Ari a venit însoțit la Brașov de Max, cel mai mic fiu, născut în 1990, la rândul său pilot și instructor de pilotaj sportiv. Mai are două fiice, Ria și Tua. Doar că au fost patru copii. Astăzi, din povestea vieții lui Ari lipsește Kim, dispărut în acea zi de mai. Era cel mai mare copil al finlandezului. Amintirile despre acesta îl răvășesc, pur și simplu…

Iată că și zeii mai plâng din când în când.

Cât de mari pot fi visurile?

Eu cred că Horia Platona și colectivul Engage Racing pot răspunde cel mai bine la întrebarea asta, însă la fel de pertinente ar fi și opiniile celor care s-au văzut duminică, 25 octombrie 2026, față în față cu imensul Vatanen. Și care au povestit cu el. De la mic la mare, nu cred că vreunul dintre cei care și-au dorit „clipe de glorie” cu finlandezul a fost refuzat. Și poate că așa este normal în ritmul vieții unei persoane care face asta de cel puțin 40 de ani, dar tot pare neverosimil din încălțările unui român.

Legat de weekend-ul sportiv, Platona a pilotat-o pe Elsa spre locul al treilea al categoriei sale (Categoria III) și pe locul 16 în clasamentul general Open, din 74 de concurenți care au terminat competiția (care a avut aproape 100 de piloți la Start). Însă mult mai importantă a fost experiența de a-l avea la cortul echipei Engage Racing pe Ari, ale cărui sfaturi și impresii, vorbe bune, fac mai mult decât orice trofeu obținut în cursă.

Pentru finlandez a fost o ocazie la care poate că nici nu a știut să se gândească vreodată, de a pilota, în limitele unui automobil de stradă, pe traseul pe care, în trecut, au făcut-o Sandro Munari (Lancia), Pauli Toivonen (Porsche), Sergio Barbasio sau Walter Röhrl (Opel), în ceea ce era odată Raliul Dunării, competiție de prestigiu la nivel european. Care Röhrl, în 1985, făcea una dintre cele mai galante declarații din toate timpurile la adresa lui Vatanen. Era după Raliul Monte Carlo, câștigat de Ari la volanul unui Peugeot 205 T16 după o serie de aventuri nebune (care au culminat cu 8 minute de penalizate într-un punct de control orar), în era Grupei B. Walter a fost dovedit cu mai bine de 5 minute la finalul cursei, iar întrebat dacă Peugeot-ul lui Vatanen a fost mai rapid decât Audi Sport Quattro, una dintre creațiile inginerești de mare calibru la momentul respectiv, a replicat simplu și sincer: nu, Vatanen a fost mai rapid decât Röhrl. Gentleman.

Nu știu dacă vorbele-i aparțin sau au fost preluate, dar îmi permit să-l citez pe Cătălin Nicolaescu, vice-președintele Federației Române de Automobilism Sportiv, care a descris perfect descinderea lui Ari Vatanen pe la noi:

A venit Everest în Carpați, ca să ne arate că dacă vrei să fii un munte mare, trebuie să înveți să trăiești ca un munte mic.

Asta spune tot despre atitudinea halucinant de normală și de prietenoasă pe care a avut-o Ari pe tot parcursul vizitei.

Nu știu dacă se va mai repeta un moment precum acesta, însă în mod sigur Ari Vatanen a ridicat ștacheta sus de tot, culmea, prin simplitatea și umanitatea care l-au însoțit și caracterizat secundă cu secundă. Pe Elsa va apăsa presiunea pozitivă că un Campion Mondial de Raliuri a venit să o viziteze și s-a declarat încântat de ce a găsit. Cum pentru Jerome France, câștigătorul etapei în clasamentul Open, dar și al titlului de King of the Hill (cea mai rapidă urcare din toate manșele de concurs), va rămâne mereu amintirea momentului în care trofeul i-a fost oferit chiar de către Ari.

Care a dorit să premieze și Categoria III, acolo unde Horia era pe podium. La finalul festivității de premiera care a consemnat terminarea etapei, Ari Vatanen a fost invitat să participe la poza de grup alături de cei care au obținut trofee. A acceptat cu naturalețe, însă a făcut un ultim gest care spune multe despre ceea ce înseamnă să fii un campion și dincolo de titlurile sportive: pentru a nu lua fața nimănui, Ari a îngenunchiat, tocmai pentru ca cei din spate să fie vizibili în cadru.

Nu a fost și nu este un secret pentru nimeni faptul că Elsa și gașca simpatică Engage vizează o participare la Pikes Peak. Trece drept nebunie, aproape la fel de mare precum ar fi părut acum câteva săptămâni o descălecare a lui Ari Vatanen în România. Diferența este că Elsa a avut ocazia să ceară sfaturi de la omul pentru care celebra urcare din Colorado s-a dezbrăcat de mai toate secretele. Și poate că visurile sunt exact atât de mari cât trebuie pentru a se și îndeplini.

Eu? Eu m-am frecat bine la ochi. Nu, n-am visat. L-am văzut pe Ari, am dat mâna cu el și am schimbat impresii. Pfff…

Foto: Flavius Croitoriu, Mihnea Tatu, Attila Szabo, Ciprian Mihai.