Daună totală

În viitor, un robot software va gestiona dosarul tău de despăgubire pentru asigurarea RCA sau CASCO. Noua tehnologie va însemna "daună totală" pentru angajații din asigurări care nu se adaptează.

Aproape toată lumea urăște reclamele de pe internet. Nu neapărat pentru că nu suntem interesați de ele, ci mai ales pentru că, în special pe internetul românesc, acestea îngreunează semnificativ scopul pentru care ajungem pe site-ul care le găzduiește.  

Și totuși, pe la începutul lunii aprilie 2021 am văzut pe internet un banner care mi-a atras atenția printr-o serie de cuvinte cheie: “Reboot your skills”, “4 weeks” și “UiPath”. 

Traversez o perioadă în care mă străduiesc să-mi extind sfera de cunoștințe în domeniul tehnologiei, motiv pentru care un curs de 4 săptămâni în care să învăț skill-uri noi mi s-a părut o idee excelentă. Asta mai ales pentru că acesta era dezvoltat de UiPath, o companie despre care auzisem cu ceva timp în urmă și despre care știam, în principiu, doar că “s-a născut” în România și produce roboți software. 

De altfel, peste numai câteva săptămâni, aproape că nu mai găseai un site românesc de știri care să nu comunice despre UiPath. Lucru de înțeles în contextul în care, în 21 aprilie 2021, UiPath s-a listat la New York Stock Exchange (NYSE), cea mai valoroasă bursă din lume.

Fondată de Daniel Dines și Marius Tîrcă în 2005 într-un apartament de pe strada Delea Veche din București, așa cum a menționat presa locală cu insistență, UiPath valorează în prezent aproximativ 31 de miliarde de dolari. Adică undeva la 12% din veniturile obținute de statul român într-un an întreg. 

Ce face UiPath și ce este Robotic Process Automation (RPA)?

Cursul de 4 săptămâni “Reboot your skills” organizat de UiPath este o introducere sumară în universul industriei de roboți software dezvoltați de UiPath pe baza unei tehnologii numite Robotic Process Automation (RPA). În mai puțin de o lună am reușit să înțeleg faptul că numeroase task-uri repetitive pe care le facem zilnic în fața unui computer pot fi realizate într-un interval de timp mult mai scurt de către un robot software. 

Concret, ce poți face cu un robot software? Foarte pe scurt, robotul software generează o listă de acțiuni pe măsură ce se uită la modul în care utilizatorul face acțiunile respective într-o aplicație software.    

Îți ofer un singur exemplu dintre cele studiate de mine la curs: să presupunem că unul dintre task-urile tale de la locul de muncă este să preiei informațiile despre vânzările zilnice realizate de un lanț de fashion din mall-urile bucureștene și să transmiți către sediul central din Amsterdam un raport zilnic cu vânzările totale din România, menționate în euro. 

Pentru asta trebuie să folosești un program de spreadsheets de tip Microsoft Excel sau Google Sheets în care să calculezi suma vânzărilor totale ale fiecărui magazin, suma vânzărilor la nivel național și apoi să convertești vânzările totale din lei în euro la cursul din ziua respectivă. În fine, ultimul pas este să trimiți raportul prin mail către sediul central. Iar apoi trebuie să repeți pașii de mai sus în fiecare zi a săptămânii.

Imagine realizată într-unul dintre sediile UiPath. Foto: UiPath

Cum creezi un robot software?

UiPath îți oferă o platformă software numită StudioX cu o interfață în care poți să faci exact acești pași o singură dată pentru a crea un robot software. În principiu, în interfața StudioX trebuie să uploadezi fișierul Excel inițial, să selectezi anumite funcții și acțiuni și să faci câteva drag-and-drop-uri prin care îi spui programului pașii pe care îi urmezi atunci când lucrezi la raport în Excel. În plus, poți să integrezi și o funcție prin care robotul software va converti automat suma finală din lei în euro la cursul actual BNR, printr-o banală interogare pe Google într-un browser.

Ulterior, dacă folosești Microsoft Outlook sau Gmail, poți să automatizezi inclusiv trimiterea mail-ului către sediul central din Amsterdam. Practic, ai parcurs pașii o singură dată, iar de acum înainte trebuie doar să rulezi robotul software cu un singur click, iar acesta parcurge în mod automat toți pașii descriși mai sus, inclusiv conversia în euro și trimiterea raportului final pe mail. Asta în timp ce tu te uiți cu sufletul la gură la serialul Next în Fashion de pe Netflix

O să-mi spui că nu ai înțeles mai nimic din ce am scris mai sus. E firesc, motiv pentru care îți ofer și un clip video (diferit de exemplul de mai sus) unde băieții de la UiPath explică concret cum funcționează StudioX: 

Și, pentru ca lucrurile să fie și mai ușor de înțeles, voi face o corelație între RPA și o aplicație pe care este foarte posibil să o folosești deja: IFTTT. Prescurtare de la If This Then That, IFTTT îți permite să automatizezi diverse task-uri între mai multe aplicații. De exemplu, poți seta IFTTT să salveze automat într-un anumit director din Google Drive pozele uploadate pe Instagram. Sau poți seta ca toate fișierele care ajung pe Dropbox să fie uploadate automat și în Google Drive. 

Există și automatizări mai avansate. Dacă ai un bec Philips Hue pe care îl poți controla printr-o aplicație dedicată de smartphone, poți seta IFTTT să aprindă becul atunci când sosești acasă cu un Uber.

Exemplu de automatizare prin IFTTT. Foto: IFTTT

Acum parcă RPA-ul nu mai pare atât de SF, nu-i așa? Sigur, când pui tu osul la treabă lucrurile nu mai sunt atât de simple. Cert este însă că, după ce am primit un certificat la capătul celor patru săptămâni de curs, mi-am pus numeroase întrebări cu privire la ce va însemna piața muncii în viitor. Și m-am întrebat inclusiv cum poate fi folosită tehnologia RPA în industria auto. Evident, nu pentru producția în sine a unei mașini pe liniile de producție ale constructorilor, pentru că de asta se ocupă (deja) roboții hardware. Ci pentru numeroasele servicii adiționale de care are nevoie orice proprietar sau utilizator al unei mașini. 

Iar ceea ce am descoperit m-a făcut să înțeleg că, într-un viitor nu foarte îndepărtat, va fi plauzibil să te cerți cu un robot software în privința sumei de bani pe care o primești ca despăgubire în urma unui accident. 

În curând va trebui să te contrazici cu un robot în privința acelei despăgubiri. Foto: Unsplash

RPA în industria auto

în numeroase domenii de activitate. Când vine vorba despre industria auto există de asemenea numeroase domenii în care oamenii au activități repetitive sau, de ce nu, subiective:

  • Despăgubiri rapide pentru polițele de asigurare

Dacă ești șofer probabil că te-ai confruntat deja cel puțin o dată cu compania de asigurări pentru a obține o despăgubire în urma unui accident. Prin urmare, știi că procesul prin care primești banii la care ai dreptul este unul compex și de durată. 

Asiguratorul procesează o cantitate mare de documente, de la imagini cu starea mașinii în urma accidentului până la rapoartele oficiale ale poliției în acest caz sau copii după actele șoferului și ale mașinii.  

Tehnologia RPA permite scăderea timpului de procesare pentru daune prin “citirea” automatizată a cererii de despăgubire și verificarea automată a documentelor de identitate scanate, iar în unele situații chiar prin validarea automată a plății. 

Desigur, în absența unor documente va fi în continuare nevoie de un operator uman, însă un studiu realizat de compania de automatizări software WorkFusion a scos în evidență că un proces de tip RPA scade cu până la 80% volumul de muncă manuală și reduce cu până la 50% timpul de procesare a unei cereri de despăgubire. 

  • Actualizarea automată a polițelor de asigurare

Un alt domeniu atractiv în care companiile de asigurări auto pot folosi RPA este cel care prevede actualizarea polițelor de asigurări RCA sau CASCO, iar acest caz este chiar mai simplu decât cel al despăgubirilor. 

De exemplu, un robot software poate fi “învățat” să actualizeze automat datele de pe o poliță de asigurare atunci când clientul trimite documente de identitate actualizate prin e-mail sau să propună clientului reînnoirea poliței de asigurare cu puțin timp înainte de expirarea acesteia, fără intervenția unui operator uman. 

Domeniul asigurărilor auto este unul de viitor pentru tehnologia RPA. Foto: Pixabay
  • Generarea de oferte pentru clienți noi

De asemenea, un robot software poate fi “antrenat” să genereze o ofertă de preț pentru o asigurare de tip CASCO pe baza informațiilor tehnice și fotografiilor transmise de client pentru mașina respectivă.

De altfel, în acest caz, aproape întregul proces de atragere a unui client nou poate fi automatizat, inclusiv prin verificarea automată a cererii și a datelor de identitate. 

  • Contracte de leasing

O companie de leasing poate apela la tehnologia RPA pentru a automatiza o mare parte din procesul de leasing, în special datorită faptului că semnarea unui astfel de contract este în principiu o aventură birocratică cu diverse documente care trebuie analizate. 

Întrucât operațiunea de leasing presupune finanțarea unei mașini noi la un preț prestabilit și agreat de ambele părți, procesarea actelor se poate derula rapid pentru compania de leasing, iar cumpărătorul are avantajul că primește actele și mașina într-un timp semnificativ mai scurt. 

  • Management de flote

O companie de închirieri auto sau o firmă oarecare cu o flotă semnificativă de mașini implementează de regulă o serie de reguli specifice pentru utilizarea vehiculelor. Aceste reguli sunt respectate de operatorii umani care decid modul în care este folosită flota, iar acest proces poate fi unul de lungă durată. 

Tehnologia RPA este de asemenea utilă în această situație, întrucât utilizarea acesteia simplifică întregul proces printr-o serie de decizii bazate pe anumite reguli clare. Reguli care, de cele mai multe, au legătură cu echilibrul dintre cerere și ofertă. 

De exemplu, în combinație cu analiza de date, RPA poate anticipa o creștere a cererii pentru închirierile de mașini în anumite perioade ale anului sau în timpul unor evenimente majore care atrag mai mulți turiști sau oameni de afaceri în localitate. Acest lucru conduce atât la scăderea timpului necesar pentru derularea operațiunilor curente, cât și la eficientizarea costurilor. 

Gestionarea unei flote auto este mai simplă cu ajutorul RPA. Foto: Pixabay
  • Contracte cu furnizorii de componente

Pentru constructorii auto, RPA poate aduce o serie de beneficii în numeroase privințe. CGI, o companie de tehnologie care oferă printre altele servicii de tip RPA, oferă un exemplu concret în această privință.

În cursul anului 2020, când vânzările de mașini au scăzut brusc din cauza pandemiei de coronavirus, unul dintre cei mai mari 5 constructori auto din lume a apelat la roboți software pentru a eficientiza raportul dintre cerere și ofertă pentru componentele comandate de la numeroșii săi furnizori. Printre altele, producătorul a folosit roboți software pentru procesarea comenzilor, trimiterea de rapoarte către furnizori sau analiza documentelor legate de tranzacții.  În acest mod, constructorul și-a redus costurile de operare într-o perioadă dificilă pentru industrie. 

  • Alte domenii de activitate din industria auto

Nu în ultimul rând, constructorii auto au posibilitatea de a folosi tehnologia RPA și pentru alte domenii de activitate, care nu au neapărată legătură cu mașinile pe care le produc. Vrei exemple concrete? 

Departamentul de resurse umane poate folosi RPA pentru a procesa automat noii angajați, prin completarea automată a contractelor de muncă după furnizarea actelor de identitate. 

Între timp, departamentul financiar poate realiza rapoarte financiare corecte într-un timp mult mai scurt prin colectarea rapidă a informațiilor de la diversele departamente implicate în numeroasele proiecte ale unui constructor. 

Serviciile de relații cu clienți se bazează de asemenea din ce în ce mai mult pe roboți software. Interacționezi deja cu ei atunci când apelezi la serviciile de costumer support ale celor mai multe bănci din România, iar RPA poate extinde eficiența acestora. 

Relația cu furnizorii de componente poate fi simplificată prin PRA. Foto: Daimler

Piața RPA în general

Așa cum probabil observi din aceste ultime exemple, tehnologia RPA poate fi utilizată în aproape orice domeniu care implică task-uri repetitive, iar UiPath este considerat liderul acestei industrii în numeroase studii de specialitate, inclusiv unul realizat de Gartner

Totuși, UiPath se confruntă deja cu o concurență puternică reprezentată în special de companii precum Automation Anywhere (SUA) sau Blue Prism (Marea Britanie), care au înțeles de asemenea potențialul tehnologiei. În plus, companii de tehnologie cu alte domenii de activitate, precum Microsoft, SAP sau IBM, dezvoltă la rândul lor soluții RPA și au potențialul de a-i ajunge din urmă pe lideri. 

În acest context, specialiștii estimează că numeroasele companii care activează în domeniul RPA au avut în 2020 venituri totale de 1.57 miliarde de dolari. Gartner anticipează depășirea pragului de 2 miliarde de dolari în 2021, în timp ce Fortune Business Insights susține că până în 2027 această industrie va valora 6.1 miliarde de dolari pe an

Pe de altă parte, tehnologia RPA își va extinde eficiența semnificativ inclusiv în industria auto atunci când va fi corelată cu tehnologiile de Inteligență Artificială și Machine Learning, pe care producătorii încep deja să le folosească la un nivel tot mai sofisticat. Tot aici poate interveni la un moment dat și tehnologia blockchain, capabilă să valideze tranzacțiile între doi străini fără să depindă de un intermediar (de exemplu, un serviciu de tip Uber în care plățile să aibă loc în siguranță direct între șofer și pasager, fără intermediere din partea Uber).  

Veniturile obținute din RPA vor crește exponențial în următorii ani. Foto: Pixabay

Ce trebuie să reții tu din povestea asta?

Împreună cu tehnologiile de Inteligență Artificială sau Machine Learning, procesele Robotic Process Automation vor deveni din ce în ce mai populare. Nu numai în industria auto, ci în aproape orice domeniu de activitate care presupune o activitate de tip copy-paste în fața unui calculator. 

Generarea unui robot software va fi suficientă pentru ca ulterior să rezolvi task-uri complexe într-un interval de numai câteva secunde sau, în cazul proceselor cu adevărat complexe, în câteva minute. Și da, asta înseamnă ca jobul tău să devină la un moment dat aproape inutil. 

Prin urmare, îmi permit să-ți dau un sfat. Dacă jobul tău actual presupune într-o măsură mai mică sau mai mare task-uri repetitive, gen copy-paste, încearcă să înveți să creezi roboți software cu tehnologia RPA. 

Cel puțin în faza inițială, nu ai nevoie de niciun fel de cunoștințe de programare. În schimb, ai nevoie de multă răbdare pentru a înțelege funcțiile pe care trebuie să le creezi și pașii pe care trebuie să-i urmezi. 

Cum începi? Poți aștepta o nouă ediție a programului “Reboot your skills”, care va avea loc cel mai probabil în aprilie 2022, sau poți începe chiar acum cu tutorialele de pe Academia UiPath

Nu va fi ușor, dar s-ar putea să-mi mulțumești mai târziu, când HR-ul te va anunța că postul tău a fost desființat și că, în schimb, are nevoie de cineva care știe RPA.