Renault Austral Mild Hybrid: Atractiv

Cel mai nou SUV Renault are o misiune grea în fața unor rivali redutabili din segmentul compact. Austral l-a înlocuit pe Kadjar și ne va însoți în Cars & Roads by Michelin.

Kadjar nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, astfel că oficialii Renault l-au abandonat pentru un nou model. Austral și-a făcut debutul în luna martie a anului trecut și trebuie să dea din coate pentru a supraviețui într-un segment plin de modele consacrate.

Noul Austral va fi alături de noi în roadtrip-ul Cars & Roads by Michelin în varianta mild hybrid cu 160 de cai.

Fresh start

Renault l-a prezentat pe Austral drept un “SUV de segment C care este gata să facă față oricărei provocări”. Așteptările francezilor sunt ridicate, iar noul SUV trebuie să spele păcatele predecesorului său.

Austral are 4,51 metri lungime, lățimea măsoară 1,83 de metri, iar înălțimea este de 1,62 de metri. Dimensiunile sunt foarte apropiate de cele ale fostului Kadjar: +3 centimetri lungime, +2 centimetri lățime și înălțime similară.

Însă cel mai important aspect este că Austral este mult mai atrăgător decât vechiul Kadjar.

Noul logo supradimensionat în centrul grilei și luminile de zi cu semnătură sub forma literei C îl aduc pe Austral în linie cu limbajul de design al noii familii de modele Renault. Iar asta e un lucru bun.

Partea frontală inspiră mai multă sportivitate, iar liniile caroseriei îl ajută pe Austral să fie un SUV care să trezească interesul clienților.

Electrificare, electrificare, electrificare

Motorizările lui Austral sunt exclusiv electrificate. Mai exact, SUV-ul oferă variante mild-hybrid și full-hybrid. Versiunea de bază are un motor pe benzină de 1,3 litri cu patru cilindri, starter-generator și baterie Li-Ion la 12V. Clienții pot alege varianta de 140 CP (cutie manuală sau automată) sau pe cea de 160 CP (doar cutie automată).

Aceasta din urmă este și versiunea pe care cei 20 de jurnaliști și invitați o vor testa în cele 9 zile ale roadtripului Cars & Roads by Michelin.

Odată cu Austral, Renault introduce în gamă un motor nou. Are trei cilindri și 1,2 litri, iar pe noul SUV compact va fi disponibil în două variante. Cu sistem mild-hybrid la 48V sau combinație cu un sistem full-hybrid.

Motorizarea de 1,2 litri la 48V va oferi 130 CP și 205 Nm. Francezii spun că această variantă reprezintă alternativa perfectă la un diesel.

Vârful de gamă este un sistem full-hybrid fără încărcare la priză. La baza acestuia se află motorul nou de 1,2 litri care va fi asistat de un motor electric de tracțiune și un starter-generator de înaltă tensiune. Acest ansamblu va funcționa împreună cu o baterie la 400V care are o capacitate de 1.7 kWh.

Renault oferă două variante de putere: 160 CP și 200 CP, pe care le vei identifica în gamă după particula E-Tech.

Interior spațios

Noua platformă CMF-CD îi permite lui Austral să aibă un ampatament mai mare (2,67 metri) și contribuie la un spațiu mai generos în habitaclu. Renault spune că poți depozita până la 35 de litri în cazul versiunilor cu transmisie automată.

Portbagajul – cu deschidere electrică – are un volum 500 de litri (scade la 430 de litri pe versiunile full-hybrid), însă poate fi extins până la 575 de litri prin comandarea banchetei spate care glisează. Dacă ai de mutat obiecte voluminoase și culci spătarele banchetei, vei putea transporta până la 1.523 de litri (1.455 de litri pe variantele hibride).

Lista dotărilor este una bogată și include, printre altele, cruise control cu limitator de viteză, instrumentar digital de bord, climatizare automată cu senzori de umiditate, scaune față cu reglaj lombar pentru șofer, sistem multimedia openR link (bazat pe Android Automotive) cu ecran de 12 inchi și servicii integrate Google Automotive.

Prețuri

Renault Austral este oferit pe piața din România în cinci niveluri de echipare: Equilibre, Techno, Techno Esprit Alpine, Iconic și Iconic Esprit Alpine. Pe piața din România, noul Austral are un preț de pornire de 27.000 de euro pentru motorizarea mild-hybrid de 140 CP.

În roadtrip-ul Cars & Roads by Michelin vom testa un Renault Austral Mild Hybrid în echiparea Techno Esprit Alpine cu 160 CP. Această versiune pornește de la 34.000 de euro. Cu dotări opționale precum caroserie în două nuanțe, sistem audio Harman Kardon, pachet Safety, încărcare smartphone prin inducție, prețul modelului testat este de 39.050 de euro.

Fișa mașinii care ne va însoți în tur

Logo Renault

Renault Austral

1.3TCE MHEV 160 TECHNO ESPRIT ALPINE EDC

de la 34.500 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Benzină Mild Hybrid
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
158 CP
Cuplu maxim sistem
270 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
1 (CVT)
Tracțiune
fata
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/4
Capacitate cilindrică
1333 cmc
Putere maximă
Cuplu maxim
Nr. sisteme supraalimentare
1
Motor electric
Număr motoare electrice
1
Putere maximă electric
4 CP
Cuplu maxim electric
Baterie
Capacitate brută
0.15 kWh
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
9.7 s
Viteză maximă
175 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4510 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1843 mm
Înălțime
1644 mm
Ampatament
2667 mm
Volum portbagaj
499 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1525 litri
Masa proprie
1546 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
34.500
Preț mașină testată
39.050 €


Green Partner: Autonom

Alimentat de: MOL România
Tehnologizat de: Server Config
Pornit de: VARTA xEV
Susținut de: Pago