Noul Mercedes-Benz GLA electric: în România, de la 49.100 €
• Recent, Mercedes-Benz a prezentat noua generație GLA. SUV-ul de clasă compactă poate fi acum comandat și în România.
• Pentru moment, la fel cum se întâmplă și pe celelalte piețe, noul GLA este disponibil doar în variantă electrică. Din 2027, modelul va fi disponibil și în versiuni cu motor termic de 1,5 litri și sistem hibrid la 48V (așa cum se întâmplă, de exemplu, în cazul lui Mercedes-Benz CLA).
• Trei versiuni disponibile acum:
- GLA 200 electric: un motor electric cu 224 CP, baterie de 58 kWh, autonomie maximă WLTP de 446 km. Preț de pornire: 49.120 de euro
- GLA 250+ electric: un motor electric cu 272 CP, baterie de 85 kWh, autonomie maximă WLTP de 656 km. Preț de pornire: 54.440 de euro
- GLA 350 4Matic: două motoare electrice cu 354 CP, baterie de 85 kWh, autonomie maximă WLTP de 642 km. Preț de pornire: 59.280 de euro
• Noul GLA va fi disponibil cu trei linii de echipare: Progressive, AMG Line, AMG Line Plus.
• Autocritica a luat parte la avanpremiera noului GLA, eveniment care a avut loc la finalul lunii iulie. Toate detaliile despre noua generație, aici.











Autocritica News Feed
Astăzi