Mini JCW Electric: care-i treaba cu mașina asta?
Primul Mini electric cu ecuson JCW, unde JCW vine de la John Cooper Works. Prefațat de un semi-concept, mai degrabă un model de pre-producție (Mini John Cooper Works E PROtotype) în vara lui 2024, la Goodwood Festival of Speed.
Mini JCW Electric este bazat pe Mini Cooper E/SE (deci are platformă la 400 de volți), în aceeași manieră în care Mini JCW cu motor termic este bazat pe Cooper C/S.

De ce se lansează acum?
Nu-i lansat chiar acum-acum.
Oficial, Mini JCW Electric a fost anunțat în toamna lui 2024 și a ajuns pe piață în 2025. E o tradiție la Mini ca după ce s-au așezat versiunile „civile“, să apară și ardeiul iute în meniu, în speță aceste versiuni JCW (există și un Aceman JCW, dacă erați curioși).
Lucruri de reținut față de generația anterioară?
Cum spuneam, este prima dată când literele JCW apar pe un Mini cu baterie și motoare electrice. Rețineți și că Mini vinde în paralel versiunea Mini JCW cu motor termic.

Cu ce alte modele împarte platforma tehnică și de ce iese în evidență Mini JCW Electric în familie?
Sub acest Mini JCW Electric stă platforma J01, care joacă rol de fundație și pentru electricele Mini Cooper E/SE. Mini JCW Electric iese în evidență fix prin natura-i sportivă, mai condimentată – la suprafață și în esență. Discutăm imediat.
Care sunt ceilalți rivali direcți de pe piață?
Aș spune Alpine A290, Abarth 500e și Cupra Raval VZ. Piața de hot hatch-uri electrice nu-i neapărat cea mai deasă pădure în acest moment.
Aș adăuga aici și noile Peugeot e-208 GTi, Opel Corsa GSE ori Volkswagen ID. Polo GTI.

Cât costă? Cum stă la preț versus principalii concurenți?
În România, Mini JCW Electric pornește de la 39.650 de euro. De dragul comparației, Mini JCW cu motor termic pleacă de la 35.800 de euro.
Abarth 500e și Alpine A290 nu sunt disponibile oficial în România, deci singurul rival care poate fi și achiziționat pe plaiuri mioritice rămâne Cupra Raval VZ (226 CP, tracțiune față, baterie de 52 kWh net, consum teoretic 15,9 kWh/100 km). Raval VZ începe de la 37.038 de euro, are două portiere în plus și 32 CP în minus față de Mini JCW Electric.
Cât despre restul modelelor amintite un capitol mai sus (Peugeot e-208 GTi, Opel Corsa GSE, Volkswagen ID. Polo GTI) niciunul nu are încă prețuri pentru piața din România.
Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?
Există o singură motorizare disponibilă pentru Mini JCW Electric: un motor electric (258 CP, 350 Nm) hrănit de o baterie Li-ion (49,2 kWh net), tracțiune față și consum teoretic de 15,3-15,5 kWh/100 km). Tot ca idee, Mini JCW cu motor termic are 231 CP.

Autonomia teoretică pentru Mini JCW Electric este estimată la 364-371 km (WLTP). La stații DC, puterea maximă de încărcare poate atinge 95 kW, context în care o încărcare de la 10% la 80% durează 30 de minute. La AC, puterea maximă de încărcare este de 11 kW (0%-100% durează aproximativ 5 ore și 15 minute).
La capitolul distracție și performanțe, fișa tehnică menționează sprintul de la 0 la 100 km/h bifabil în 5,9 secunde și o viteză maximă de 200 km/h.
Cum ți se pare designul exterior?
E un Mini JCW (chit că electric) și comunică foarte bine asta, mai ales în configurația pe care o vedeți în imagini. Apropo, JCW poate fi acum și un adaos estetic opțional pentru Mini Cooper E/SE, pe modelul „pachetului M“ de la BMW.

Cât consumă pe bune (și ce autonomie are)?
Consumul obținut de mine pe aproape 200 de kilometri în care am amestecat toate tipurile de drum, prin temperaturi de 30 de grade Celsius (deci cu clima pornită și tot confortul termic), a fost de 17,3 kWh/100 km. Asta înseamnă o autonomie reală de 284 km (teoria spune 371 km).
N-am mers tot timpul economic. De fapt, mersul economic a fost excepția, însă am rulat exclusiv în modul B al transmisiei, cel care recuperează agresiv energie în momentul în care ridici piciorul din accelerație (preferință personală pentru senzația de one-pedal car).
Cât de repede se încarcă la stațiile AC și DC?
Reiau de mai sus: 95 kW la DC (10% la 80% în 30 de minute), 11 kW la AC (0% la 100% în 5 ore și 15 minute).

Cum sunt materialele și calitatea asamblării la interior?
Interiorul lui JCW Electric este aproape identic cu cel al unui Mini Cooper E/SE. Evident, modul în care e configurat face diferența. Acestea fiind spuse, în toate locurile pe care le atingi des, calitatea materialelor este bună, chiar n-am de ce să mă plâng. Vorbesc despre bord, portiere, scaune. În alte zone, plasticul nu e la fel de nobil (vezi partea de jos a portierelor, pe tunelul median și în general, în acolo unde ochii și mai ales degetele ajung mai greu).
Legat de asamblare, n-am găsit nimic care să mă deranjeze. Mașina cu totul dă senzația de închegare desăvârșită, ca a unui ghem foarte bine strâns.

Spațiu interior: câți pasageri încap pe bune în mașină și cum stă la spațiile de depozitare?
Portbagajul are un volum de 200 de litri. Not great, dar în parametri pentru un Mini de aceste dimensiuni. Mai există un spațiu de depozitare sub podeaua portbagajului, dar acolo va sta cablul de încărcare AC.
Dacă ai familie, mi-e greu să cred că un Mini (și JCW) va fi alegerea ta, deci la fel ca în cazul lui Cooper E/SE, voi presupune că cine o cumpără fie e singur, fie face parte dintr-un cuplu. Deci pe bune, mașina asta e pentru două persoane. Poate și pentru un animal de companie, hai două, care ar putea sta în spate, pe banchetă.

Sigur, încap și persoane aici, mai ales copii, dar destul de chircit când vine vorba de adulți în toată firea – din nou, ideal e s-o faci pe șoferul de Uber pentru prieteni, rude și cunoștințe pe distanțe mici. Nici accesul nu-i grozav din cauza configurației cu două portiere (nu că ar fi alta).
Partea bună e că fără copii sau animale de companie poți sacrifica bancheta pentru extra bagaje pentru deplasări mai lungi sau pentru momentele în care ai nevoie pur și simplu de mai mult spațiu.
Cu bancheta culcată, volumul portbagajului crește de la 200 la 800 de litri și suprafața de încărcare obținută e destul de plată. Ah, da, nu există frunk. Și la interior, spațiile unde poți pune una-alta sunt mai degrabă limitate.

Sistem multimedia și infotainment: lucruri bune, lucruri proaste?
Un lucru bun ar fi că nu prea mai vezi mașini cu ecran central rotund (o trimitere la tradiționalul instrumentar de bord amplasat central pe modelele mai vechi). Aranjamentul e de fapt un ecran OLED cu diametrul de 24 de centimetri, viu colorat, care poate fi personalizat printr-o serie de teme. În spate rulează același Mini OS 9, dezvoltat pe Android Automotive. Grafica e bună, conectarea unui iPhone prin CarPlay se face fără erori, dar parcă aș fi vrut ceva mai mult în zona de timp de răspuns. Unele meniuri se încarcă greu sau incomplet la prima încercare.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?
Voi fi direct: suspensia e tare și mașina e rigidă. Pe orice altceva în afară de asfalt neted, JCW Electric țopăie iar tu vei oscila pe o scară care merge de la vibrații la zdruncinare. Dacă pe Mini Cooper SE l-am găsit echilibrat în ceea ce privește suspensia, aici s-a mers pe drumul spre extrem. Din nou, ceva normal pentru ecusonul JCW, dar sunt convins că cine vrea confort prin oraș (și nu numai) n-are pe radar genul ăsta de apucături.
Reversul medaliei este că suspensia construiește șine de cale ferată invizibile în orice viraj. JCW Electric virează fără probleme acolo unde versiuni civile ar ieși cu succes în decor, dacă nu s-ar frâna la timp. Mini a luat cam toate măsurile pentru ca aderența să fie sus – inclusiv decizia ca roțile din față să primească unghi de cădere negativ.
Există, totuși, un singur moment în care anvelopele nu fac față și chiuie cu voce pițigăiată: la plecările de pe loc cu accelerația la podea. Aici ai torque steer și cum spuneam, cauciucul se chinuie să pună jos puterea (cel puțin pe asfalt bine încălzit de soare). Și chițăie până pe la 50-60 km/h, când aderența revine la normal.

Foarte mult feedback n-ai de la direcție, dar e precisă. Mini a nimerit la fix acest trio accelerație-direcție-suspensie cu JCW Electric. Atât de bine e pus punctul pe „i“ încât mi-a generat un regret: faptul că mașina nu-i neapărat ușoară. Sigur, e o electrică și asta ar putea-o scuza, deși „pe vechi“, JCW era și despre masă nenecesară trimisă la plimbare. Mini JCW Electric are 1,7 tone la gol – 1.730 de kilograme, mai exact. În mare parte și le ascunde binișor, dar când întinzi coarda, se simt.
Singurele momente în care mașina asta se simte ca un Mini (electric) obișnuit sunt cele petrecute pe autostradă și pe drumuri naționale, cu condiția ca asfaltul să fie măcar decent (nu e mereu cazul la noi). Dar dacă ai vrea experiența unui Mini obișnuit, nu ți-ai mai lua un JCW. Și dacă ți-ai luat un JCW, nu-l vei trata și conduce ca pe un Mini obișnuit.
Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?
Mini Cooper E a fost la Euro NCAP în 2025 și a plecat cu 5 stele (e drept, de atunci standardele s-au mai schimbat). Cum e bazat pe aceeași platformă, presupunem că și JCW Electric s-ar fi comportat la fel.
Rezultatele, pe categorii, arată cam așa:
89% – protecția ocupanților adulți
87% – protecția ocupanților copii
77% – protecția participanților la trafic din categorii vulnerabile
79% – sisteme de asistență active și pasive
Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?
Mașina în sine e un pachet tehnologic orientat spre dinamism.

Ce-i lipsește?
Îi lipsesc mai puține kilograme și poate un interior mai simplu, mai spartan. Două trăsături care ar întări autentic afirmația JCW. În același timp, sunt conștient că odată cu dispariția elementelor de confort și multimedia, ar descrește proporțional și șansele ca un client, în 2026, în România cel puțin, să-și treacă mașina asta pe lista scurtă, chiar și ca a doua variantă din garaj.
Un lucru care face ca mașina asta să fie unică și să iasă în evidență?
Tratamenul JCW, clar. De la putere la cum e pusă jos, la suspensie și trăsăturile estetice.

Liber la criticat: ai mână liberă să îmbunătățești un lucru. Ce schimbi?
Masa. În sensul că aș face orice să o trag în jos, chiar cu riscul spartanizării excesive. Dar ăsta-s doar eu…
Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…
…vrei o electrică mică, distractivă și excentrică.
Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…
…ai întemeiat o familie, iubești confortul sau nu ai posibilitatea să o folosești ca a doua mașină.

Completează spațiile punctate: mașina asta va fi un succes dacă…
Nu cred că un JCW va fi vreodată „de succes“. Adică până și Mini știe că produsul e unul foarte nișat. Dar poate că „de succes“ în cazul de față înseamnă dominare dinamică față de rivali. Ceea ce în momentul de față cred că se cam întâmplă (și nu doar din perspectiva cailor-putere).
Peste 10 ani vom vorbi despre mașina asta ca despre modelul care…
…ne-a arătat că electricele mici și performante au un loc în (unele) garaje.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.
Rachetă electrică de buzunar.
Fișa tehnică a mașinii












































