ROCHARGE 2022: Drumuri de poveste

Caravana ROCHARGE a plecat de la Cluj-Napoca spre Oradea pe un traseu atipic, cu numeroase drumuri spectaculoase. Am mâncat într-un loc fabulos și am terminat vizita orădeană cu o ședință foto în cetate.

Aflați încă sub influența informațiilor inedite pe care le-am descoperit în seara precedentă la Observatorul Astronomic din Cluj-Napoca – mulțumim pentru experiență, Enel X Way! – am pornit navigația și am plecat la drum cu bateriile încărcate. Destinația finală a fost Oradea, dar nu pe drumul național foarte aglomerat care leagă cele două orașe, ci pe un traseu de aproape 200 de kilometri, mai lung decât cel clasic, pentru simplul motiv că vrem să impresionăm cele 8 mașini electrice pe câteva drumuri cu adevărat speciale.

Ieșim de pe străduțele înguste înconjurate de casele din Cluj-Napoca, ajungem pe DN1 și ne continuăm traseul spre Zalău, iar după ce trecem de satul Ciumărna din județul Sălaj suntem întâmpinați de un peisaj special: nu scăpăm nici azi de ploaie, iar ceața este ca un bonus pe traseul virajat care ar putea reprezenta fără probleme o probă specială în cadrul unui raliu. Anvelopele Michelin Pilot Sport EV fac slalom printre viraje spre deliciul fotografilor, iar rezultatele sunt pe măsură: 

Imaginile spectaculoase ne rămân întipărite pe retină și simțim nevoia de o pauză. Oprim în Zalău la o stație de carburanți MOL, acolo unde ne relaxăm cu un espresso de la Fresh Corner în timp ce Lexus UX “trage” un pic de energie electrică de la stația MOL Plugee

Te înțelegem dacă alăturarea asta de cuvinte pare un pic peste mână, dar ar fi cazul să te obișnuiești: MOL România este cel mai mare operator de stații de încărcare pentru mașini electrice din rândul companiilor care comercializează carburanți, iar până la sfârșitul anului vor exista 41 de astfel de stații.

Ne întoarcem la volan și, imediat după ce lăsăm în urmă comuna Halmășd din același județ Sălaj, avem parte de un nou traseu memorabil, de data asta fără ploaie. Astfel de imagini vizuale ne fac și poftă de mâncare, iar soluția pe care o recomandăm cu încredere în astfel de locuri este restaurantul cu specific slovac Huta Slavia din Șinteu.

Aici ne-am delectat papilele gustative cu o gamă variată de bunătăți tradiționale: găluște slovace cu varză, plăcintă slovacă cu brânză și piept de pui sau papanașul celebru aici nu doar pentru gust, ci și pentru mărime. A fost atât de bun încât unii dintre noi au fost mai rapizi decât fotografii.

Pe deplin satisfăcuți din punct de vedere culinar, ne îmbarcăm în mașinile electrice și ne îndreptăm spre Aleșd, ocazie cu care trecem printr-o pădure frumoasă. E un nou moment special al zilei și una dintre ocaziile în care realizăm cât de frumoasă este România, mai ales atunci când o privești de sus, cu ajutorul unei drone. Fără urmă de oameni, eventual doar cu niște caroserii metalice așa cum au fost ele gândite de designerii internaționali. 

Aleșd este un oraș din județul Bihor cu o populație de circa 10,000 de locuitori. Aparent, o localitate banală a țării, dar aici găsești Server Config, unul dintre partenerii tradiționali #ROCHARGE și partenerii de tradiție ai podcastului Autocritica

Server Config este o companie care comercializează pe piața din România o gamă variată de produse refurbished, în special laptopuri high-end, stații grafice profesionale și servere, care provin de la producători consacrați în domeniul tech precum Dell, Lenovo sau HP. 

Suntem curioși să vedem ce proceduri de lucru există la un refurbisher și vizităm întâi departamentul tehnic. Aici, tehnicienii preiau produse electronice cu un grad scăzut de uzură pe care le analizează printr-o gamă variată de teste. Astfel, aceștia verifică în amănunt componente precum ecranul, memoria RAM, hard-disk-ul sau SSD-ul, condensatorii plăcii de bază sau sursele de alimentare. Acestea sunt analizate cu atenție, curățate și, dacă este nevoie, înlocuite cu alte componente similare. În cazul laptopurilor, specialiștii verifică și uzura bateriei pentru a decide dacă aceasta trebuie înlocuită sau nu cu una nouă. În final, după recondiționare, laptopurile, serverele și stațiile grafice sunt comercializate sub formă de produse refurbished.

Comparativ cu un produs second-hand, principalul avantaj al unui dispozitiv electronic refurbished este că acesta a fost verificat în amănunt de specialiști și recondiționat, iar rezultatul final este un produs refurbished cu un aspect estetic foarte apropiat de un produs similar nou și un grad de uzură foarte scăzut. 

Avem două argumente solide pentru calitatea produselor refurbished comercializate de Server Config. Aceste produse funcționează încă 5 ani la parametri optimi și au o garanție de 3 ani. O mare parte din echipa editorială și echipa foto-video folosește produse Server Config în activitatea de zi cu zi. Inclusiv acest articol este scris de pe un laptop Dell furnizat de Server Config. 

Un alt lucru pe care îl apreciem la Server Config este deschiderea către tehnologii verzi, prietenoase cu mediul înconjurător, adaptate inclusiv pentru mașini electrice. De exemplu, hala cu o suprafață de 500 de metri pătrați care joacă rol de depozit pentru echipamentele Server Config este alimentată cu energie electrică de la un sistem de panouri fotovoltaice montat pe acoperiș. Scopul final este ca acest sistem de panouri fotovoltaice să asigure integral necesarul de energie electrică pentru hală, iar surplusul să fie livrat în sistemul național de electricitate. 

Și nu doar atât. Un alt scop al sistemului de panouri fotovoltaice este să furnizeze energie electrică pentru o stație de încărcare cu curent alternativ (AC) pentru mașini electrice, care urmează să fie instalată la sediul Server Config în viitorul apropiat. Aceasta va fi folosită de furnizorii de produse sau de clienți în timpul vizitei la sediu, iar noi promitem că o vom testa cu prima ocazie. 

Ne-am luat rămas bun de la partenerii noștri cu planuri mai mult sau mai puțin concrete de upgrade pentru echipamentele uzuale și am plecat spre Oradea, gazda noastră pentru următoarele două nopți. 

Drumul a fost scurt, iar Kia EV6 a oprit pentru o sesiune de încărcare rapidă la o stație MOON care oferă o putere de 75 kW. 

Între timp, Renault Megane E-Tech a optat pentru o strategie asemănătoare și a alimentat cu “carburant verde” la stația Renovatio e-charge de la Hornbach. 

În schimb, celelalte șase mașini electrice ale caravanei au mers direct în parcarea hotelului Ramada pentru a profita din plin de stația de încărcare Enel X Way. Vorbim despre un Juice Pole, o stație de încărcare cu două posturi care oferă o putere de 11 kW fiecare, suficient de mare pentru a asigura încărcarea tuturor celor 6 mașini până la plecarea la drum în dimineața zilei de joi. 

În timp ce mașinile noastre și-au încărcat bateriile, oamenii s-au bucurat de mesele excelente de la Steak Hub – restaurantul hotelului Ramada – sau de Riserva Wine Spa, primul spa din România bazat pe terapie cu vin. De asemenea, a doua zi am avut oportunitatea de a vizita la pas zona centrală a Oradiei în cadrul unui tur ghidat oferit de Visit Oradea, un proiect de promovare turistică a orașului dezvoltat de autoritățile locale. 

A urmat apoi sesiunea de interviuri cu o parte dintre jurnaliștii și invitații speciali din #ROCHARGE, iar impresiile acestora le vei putea vedea în clipul oficial al turului cu mașini electrice care va fi publicat în curând pe canalul nostru de Youtube

Spre seară ne-am urcat în mașinile electrice pentru o vizită la Cetatea Oradea, una dintre principalele atracții turistice ale orașului. Construită acum aproximativ 1000 de ani, cetatea are în componență 12 corpuri de clădire și 5 bastioane și este una dintre puținele cetăți din România utilizate în prezent. De altfel, aici se organizează ateliere meșteșugărești, întreceri medievale, seri de film sau – în cazul nostru – ședințe foto cu 8 dintre cele mai mari recente modele electrice disponibile pe piața din România. 

Eu mai rămân un pic în cetate să descopăr bucăți de istorie, iar pe tine te las cu impresiile colegilor mei despre mașinile electrice.

Mihai Vasilescu – Blogger – despre Audi Q4 Sportback e-tron

Ieri am condus Audi Q4 Sportback e-tron, pe traseul Cluj-Napoca – Oradea. Eu, personal, pot să-i reproșez un singur lucru mașinii ăsteia: că nu e BMW-ul i4 M50 pe care abia aștept să-l conduc. În rest, nemții parcă au făcut-o special pentru a repara ce-au greșit la Volkswagen ID.5, care este mult prea plin de tehnologie.

În Audi Q4 Sportback e-tron nu mai sunt toate comenzile cu touchscreen, nemții le-au păstrat ca butoane tactile exact pe cele pe care le utilizezi cel mai des: geamuri, climatizare, d-astea. Lucru pentru care le-am mulțumit în gând, c-am putut și eu să mă concentrez la drum, nu la încercări de a-mi aminti de unde pornesc clima. E drept că vorbim și despre o mașină care este cu vreo 16.000 de euro mai scumpă decât Volkswagen ID.5, dar tind sa cred că nu de la comenzile tactile este diferența asta de preț.

În rest, n-am ce să-i reproșez unei mașini care a făcut 206 kilometri consumând doar 46% din baterie. Am plecat cu ea încărcată la 96% și când am parcat la Oradea mai aveam 50% baterie. După aritmetica mea precară asta ar însemna că cei 492 kilometri autonomie, declarați de producător, nu sunt foarte departe de adevărul din teren.

Pe scurt, până acum Audi Q4 Sportback e-tron e pe locul doi în topul meu personal, pe primul a rămas tot Megane E-Tech.

Consum mediu16 kWh / 100 km
Distanță parcursă206,6 km
Energie consumată33,1 kWh
Cost rulare zilele 6 + 7
min 0,7 lei/kWh – preț casnic minim
max 2,49 lei/kWh – preț maxim stație rapidă
23,17 – 82,42 lei
Autonomie reală calculată Ziua 1383,1 km
Autonomie reală calculată Zilele 2 + 3409,6 km
Autonomie reală calculată Ziua 4396,9 km
Autonomie reală calculată Ziua 5356,6 km
Autonomie reală calculată Zilele 6 + 7481,3 km
Audi Q4 Sportback e-tron în zilele 6 si 7 din ROCHARGE by Vitesco Technologies

Julius Constantinescu – Comediant
despre BMW i4

Eu am condus un i4 model M50 Gran Coupé 4×4 de 544 de cai putere. Este o mașină care necesită multă stăpânire de sine ca să rămâi în limitele Codului Rutier, iar în linii mari sper că am reușit. Trecerea de la modul de condus balenă-Mercedes la turbo-BMW se face rapid, dar fără șocuri, așa că e bine să rămâi cu un ochi pe vitezometru, dacă nu vrei să treci de la BMW direct la mersul pe jos în următoarele 90 – 120 de zile.

Autonomia maximă este de 520 de kilometri, iar cea reală nu e nici ea extraordinar de departe – eu am scos peste 400, probabil vara și cu Codul Rutier pe bord poate ajunge la 450. Deși are tracțiune integrală, i4 consumă puțin.

Prin Rabla Plus, un i4 de 340 CP e vreo 42 – 44.000 €. Varianta cu 544 CP ajunge cu Rabla Plus la 55,000, dar dacă o vreți cu de toate urcă spre 75,000. Oricum o dai însă și în orice configurație, BMW i4 e o mașină suprinzător de ieftină pentru ce oferă, în condițiile în care majoritatea electricelor de azi sunt suprinzător de scumpe pentru ce oferă.

Consum mediu20,2 kWh / 100 km
Distanță parcursă211 km
Energie consumată42,6 kWh
Cost rulare zilele 6 + 7
min 0,7 lei/kWh – preț casnic minim
max 2,49 lei/kWh – preț maxim stație rapidă
29,82 – 106,07 lei
Autonomie reală calculată Ziua 1395,6 km
Autonomie reală calculată Zilele 2 + 3411,7 km
Autonomie reală calculată Ziua 4399,5 km
Autonomie reală calculată Ziua 5316,5 km
Autonomie reală calculată Zilele 6 + 7399,5 km
BMW i4 în zilele 6 si 7 din ROCHARGE by Vitesco Technologies

Radu Gurămultă – EcoWheels
despre Hyundai Ioniq 5

După mine, în caravana ediției 2022 există două modele care fură ochiul – bine de tot! – pe stradă: EQE și Ioniq 5. Tot așa, consider că există două modele care te fură ca experiență, după ce le conduci și după ce petreci timp cu ele (cinstit vorbind, aici s-ar mai fi calificat și Megane E-TECH, însă din alte puncte de vedere); pentru cea de-a doua afirmație, locul lui EQE este luat de BMW i4. Așadar, face ce face, iar Hyundai IONIQ 5 rămâne unul dintre foarte(!) dezirabilii acestei ediții #ROCHARGE.

În primul rând, pentru că nu ai cum să ignori acest aspect, se impune prin felul în care arată; pur și simplu! Este întru totul spectaculos, arată fix precum un automobil împrumutat dintr-o peliculă SF a cărei acțiune se petrece în viitorul apropiat. Pe de altă parte, iar aici este „șmecheria”, dacă vreți, are multe tușe care fac trimitere către design-ul retro. Așa se face că sunt șanse foarte mari ca, cel puțin ca prestanță, Ioniq 5 să poate mulțumi pe oricine, să poată atrage pe oricine. Oricum, clar o doză de sex appeal pe care nu prea o întâlneai la marca din Coreea.

Dar e mult mai mult decât atât, nu vreau să ne raportăm superficial doar la aspect. În primul rând, tehnologic, Ioniq 5 este închegat în jurul unei platforme foarte performante. Asta-i asigură putere mare de încărcare, autonomie excelentă, posibilitatea de a rula cu un consum sfidător, pe alocuri, deci integralele inginerilor care au lucrat la proiectul de R&D pentru acest model au fost rezolvate corect. La asta se adaugă și faptul că viața la volan e simpatică, nu teribil de intrigantă, dar nici banală, iar asta este o caracteristică excelentă pentru un automobil care ar trebui să fie, cumva, de volum și nu nișat.

Cât despre pasageri, ergonomia interioară are aer teuton, ca și organizare practică, pasagerii de pe banchetă pot avea foarte, foarte mult spațiu la dispoziție, iar atmosfera generală – cel puțin în cazul unui exemplar configurat în culori deschise – este de liniște, de relaxare. Iar asta se apreciază mai ales la călătorii lungi, de unde ajungem iar la unul dintre atuurile lui Ioniq 5, faptul că poate fi pus la treabă în excursii destul de lungi, care-i pot provoca bateria de acumulatori la reprize de peste 400 de kilometri parcurși, fără restricții de economicitate, dintr-o bucată.

Faptul că dacă vrei să-ți comanzi un Hyundai Ioniq 5 ai de așteptat, destul de mult, nu face decât să confirme că lumea l-a primit cu un entuziasm deosebit. Din propria experiență pot afirma că acesta sporește după ce interacționezi cu automobilul de câteva ori. Pe de altă parte, prețul este la un prag pentru care trebuie să te obișnuiești puțin că pe mașină ai un logo Hyundai.

De fapt, am mai spus-o la prima întâlnire: dacă modelul acesta ar fi fost prezentat fără să fi fost asociat unui producător, i s-ar fi putut asocia orice logo din lumea celor „mari”. Și n-ar fi existat mai nimeni nemulțumit. Dacă mi-ar fi plăcut ceva, din perspectiva unui potențial utilizator, aș fi vrut să aibă o capacitate utilă a spațiului pentru bagaje mai mare; raportat la volumul/gabaritul vehiculului. Și alt design pentru selectorul transmisiei și pentru comanda pentru semnalizare. Atât!

Consum mediu15,8 kWh / 100 km
Distanță parcursă210,15 km
Energie consumată33,2 kWh
Cost rulare zilele 6 + 7
min 0,7 lei/kWh – preț casnic minim
max 2,49 lei/kWh – preț maxim stație rapidă
23,24 – 82,67 lei
Autonomie reală calculată Ziua 1378,4 km
Autonomie reală calculată Zilele 2 + 3402,3 km
Autonomie reală calculată Ziua 4364,6 km
Autonomie reală calculată Ziua 5402,3 km
Autonomie reală calculată Zilele 6 + 7443 km
Hyundai Ioniq 5 în zilele 6 si 7 din ROCHARGE by Vitesco Technologies

Tudor Rus – doualocuri.ro – despre Kia EV6

Cum îl văd eu pe EV6, pe scurt: etalon al progresului Kia în ultimul deceniu.

Pe lung, am câteva lucruri de punctat. Încep cu prețul, mai exact cu ce nu mi se pare demn de cei 70.000 de euro la care este evaluat exemplarul din tur (fără Rabla Plus și alte posibile reduceri): covorașele din cauciuc (ok, sunt ușor de curățat), inserțiile din plastic negru lucios și calitatea îndoielnică a butoanelor prin care acționezi aeratoarele. Și asta a fost.

Pentru ce merită, în schimb, să iei în considerare un EV6? Spațiu pentru oameni și bagaje, suspensie reglată fin, baterie mare, consum mic, autonomie mare, resurse suficiente în cazul versiunii din tur, cu un singur motor electric și roți motrice spate care primesc și pun pe asfalt 228 CP și 350 Nm.

Apoi: platforma la 800 V (doar Audi, Porsche și rudele Hyundai mai au așa ceva) și tehnologie de anul 2022 simplu de folosit, care nu dă rateuri – da, la sistemul multimedia mă uit.

Las designul la urmă. Personal nu sunt fan, dar lumea întoarce capul după EV6 pe stradă.

Consum mediu15,5 kWh / 100 km
Distanță parcursă206,6 km
Energie consumată32 kWh
Cost rulare zilele 6 + 7
min 0,7 lei/kWh – preț casnic minim
max 2,49 lei/kWh – preț maxim stație rapidă
22,4 – 79,68 lei
Autonomie reală calculată Ziua 1407,4 km
Autonomie reală calculată Zilele 2 + 3455,3 km
Autonomie reală calculată Ziua 4420,7 km
Autonomie reală calculată Ziua 5430 km
Autonomie reală calculată Zilele 6 + 7499,4 km
Kia EV6 în zilele 6 si 7 ROCHARGE by Vitesco Technologies

Cristiana Oprea – pilot de raliuri – despre Lexus UX

Această mașină are un preț de pornire de 60.695 de euro pentru echiparea de top, dar vine echipată doar cu tracțiune față și cu o baterie minusculă de 45 kW net. După 200 de kilometri de mers normal pe drumuri naționale, am obținut un consum de 16 kWh/100 km, cu vârfuri de 19 kWh/100 km atunci când am mers într-un ritm mai susținut în modul sport, cu aerul condiționat pornit. Autonomia reală obținută de noi a fost astfel de 281 de kilometri, cea mai bună de până acum pentru UX în turul #ROCHARGE, dar o valoare pe care eu o consider insuficientă chiar și pentru un model lansat în 2019.

Ca design, Lexus întotdeauna a fost rafinat și a oferit modele interesante, elegante și finisate atent. La interior își respectă etalonul de confort și are un habitaclu bine antifonat, cu piele și materiale de calitate. Funcționalitatea este orientată către utilizatorii care preferă interfața conservatoare, cu butoane fizice și fără prea multe invenții digitale. Cu toate astea, autonomia mică și puterea slabă de încărcare sunt pentru mine o dezamăgire, pentru că alimentează ideea că electricele sunt făcute să fie folosite doar în oraș. Și avem destule modele în #ROCHARGE care ne demonstrează de ce e asta o prejudecată eronată.

Consum mediu16 kWh / 100 km
Distanță parcursă207,4 km
Energie consumată33,2 kWh
Cost rulare zilele 6 + 7
min 0,7 lei/kWh – preț casnic minim
max 2,49 lei/kWh – preț maxim stație rapidă
23,24 – 82,69 lei
Autonomie reală calculată Ziua 1239,4 km
Autonomie reală calculată Zilele 2 + 3200 km
Autonomie reală calculată Ziua 4233,2 km
Autonomie reală calculată Ziua 5222,8 km
Autonomie reală calculată Zilele 6 + 7281,3 km
Lexus UX în zilele 6 si 7 ROCHARGE by Vitesco Technologies

Bogdan Grigorescu – AutoExpert – despre Mercedes-AMG EQE

Când s-a scris despre anumite mașini că au fost sculptate de vânt, n-au fost. Dacă erau, arătau fix așa ca Mercedes EQE. E ca un CLS electric, dacă vrei o comparație forțată, că, în afară de dimensiunile asemănătoare și steaua din frunte, cele două modele n-au nimic în comun.
Deci vântul a decis că mașina asta o să arate relativ simetric, privită din lateral. E aproape un monovolum cu formă de ou, că, na, așa au decis curenții. Și, dacă mai pui că puntea spate virează împreună cu cea din față, înțelegi că nu înțelegi prea multe. Dar ce contează, atâta vreme cât, lăsând la o parte simbioza dintre monovolum și 3-volume, mașina asta are un șarm al ei. Emană arome premium din fiecare curbură a panourilor.

Și e cea mai opulentă la interior. Are două ecrane care l-ar face și pe televizorul atârnat pe peretele sufrageriei să se ascundă de rușine. Are materiale excepțional texturate. Are valoare. Nu știu dacă valoare de 118.000 euro, cât costă exemplarul nostru, dar are, indubitabil.
Ce n-are? Scaune moi de EQS, agilitate de AMG și prestanță de Mercedes adevărat, clasic, autentic. Că, na, vântul nu sculptează opere de artă, ci doar forme aerodinamice.

A, și, probabil din cauza greutății de peste 2,5 tone (e de departe cea mai grea din grup), are o autonomie reală cam mică, raportată la bateria de 90,6 kWh net. Concret, în condiții ideale, cu temperaturi de tricou, fără climatizare și fără să abuzez de accelerație, a consumat 20 kWh/100 km, apropiindu-se de 450 km. Toate celelalte mașini au consumat clar mai puțin. Iar, dacă în ecuație intră frigul și o talpă mai grea…

Dar, dincolo de orice cântar, metru de croitorie sau ochi de pictor ai avea, mașina asta are o aură unică, îți creează o senzație premium nemaiîntâlnită printre suratele din ROCHARGE 2022 by Vitesco Technologies. Are puterea să mute blocuri cu 10 etaje, puterea să te facă să te simți (cel mai) special, puterea să șteargă cu buretele orice reproș, doar pentru că atuurile sunt supreme. Are cea ce ar trebui să aibă un Mercedes-AMG: prestanță.

Consum mediu20 kWh / 100 km
Distanță parcursă206 km
Energie consumată41,2 kWh
Cost rulare zilele 6 + 7
min 0,7 lei/kWh – preț casnic minim
max 2,49 lei/kWh – preț maxim stație rapidă
28,84 – 102,58 lei
Autonomie reală calculată Ziua 1327,1 km
Autonomie reală calculată Zilele 2 + 3368,3 km
Autonomie reală calculată Ziua 4363,9 km
Autonomie reală calculată Ziua 5383,9 km
Autonomie reală calculată Zilele 6 + 7453 km
Mercedes-AMG EQE în ziele 6 si 7 din ROCHARGE by Vitesco Technologies

Cornel Șocariciu – Autocritica.ro
despre Renault Megane E-Tech Electric

Prima mea întâlnire cu Renault Megane E-Tech Electric a avut loc la Paris: premieră mondială pentru cel mai nou membru al familiei franceze. Încă de atunci am fost impresionat de turul de forță pe care îl pregătise Renault pentru segmentul compact.

Cu toate acestea, abia acum, în ROCHARGE by Vitesco Technologies, am avut ocazia să-l conduc. Și nu m-a dezamăgit.

În primul rând, e imposibil să nu observi pasul major pe care francezii l-au făcut la interior: de la calitatea materialelor și a finisajelor până la introducerea sistemului Google Automotive. Ca s-o spunem și mai simpu: Renault este primul producător de volum care adoptă acest sistem de infotainment. Îl mai găsești pe Volvo și Polestar, dar acolo discutăm despre alte ligi.

Totodată, platforma pe care francezii au construit noul Megane electric (o să-i folosesc numele de alint și nu pe cel oficial) este una dedicată mașinilor cu baterii. Iar asta aduce beneficii în ceea ce privește eficiența. Ca să înțelegi pe deplin ce spun, în cele două zile ale ROCHARGE a consumat 13,4 kWh/100 km, valoare excelentă pentru o electrică. Autonomia în mod real? 448 km.

Centrul de greutate apropiat de sol face din Megane E-Tech Electric o mașină cu un comportament dinamic bun. Nu-i vreo sportivă – că nici cei 218 CP nu spun povești pentru fanii crescuți pe Nurburgring – dar nici n-o să te vânture de fiecare dată când încerci să abordezi viraje cu aplomb.

Un alt punct de atracție îl reprezintă prețul. Fără să iei în calcul bonusurile pe care le poți accesa prin programul Rabla Plus, Megane E-Tech Electric pornește de la 35,100 de euro și ajunge la 47,600 de euro în echiparea de top cu bateria mare de 60 kWh. Iar pentru o mașină electrică atât de bine pusă la punct, prețul e făcut să convingă cât mai mulți.

Pe lângă încărcarea rapidă la 130 kW, Megane E-Tech Electric are un alt as în mânecă: la stații AC (adică cele mai răspândite) se poate încărca cu 22 kW, ceea ce înseamnă că ai nevoie de vreo 3 ore pentru un plin.

Neajunsuri? Spațiu nu foarte mare pentru pasagerii din spate, în special în dreptul genunchilor și direcția mult prea asistată pentru potențialul mașinii.

Consum mediu13,4 kWh / 100 km
Distanță parcursă205,5 km
Energie consumată27,5 kWh
Cost rulare ziua 6 + 7
min 0,7 lei/kWh – preț casnic minim
max 2,49 lei/kWh – preț maxim statie rapidă
19,25 – 68,48 lei
Autonomie reală calculată Ziua 1327,9 km
Autonomie reală calculată Zilele 2 + 3361,4 km
Autonomie reală calculată Ziua 4387,1 km
Autonomie reală calculată Ziua 5306,1 km
Autonomie reală calculată Zilele 6 + 7447,8 km
Renault Megane E-Tech Electric în zilele 6 si 7 ROCHARGE by Vitesco Technologies

Dan Scarlat – Top Gear România
despre Volkswagen ID.5

În #ROCHARGE sunt tot felul de mașini, unele mai performante, altele mai economice, însă premiul pentru „cea mai echilibrată” din ele probabil că ar trebui să meargă la Volkswagen ID.5, pentru că pur și simplu obține note rezonabile la toate capitolele.

Este un SUV, deci propune un spațiu interior satisfăcător pentru nevoile unei familii, însă este în același timp și un SUV coupé, deci are o caroserie ceva mai fluidă și mai dinamică decât silueta clasică de break înălțat a unui SUV – vezi chiar VW ID.4, modelul din care este direct derivat.

Are o putere de peste 200 CP, ceea ce îi conferă performanțe respectabile, chiar dacă este departe de a putea fi considerat „sportiv”. Dar, mai ales, este foarte eficient la utilizare normală. Echipajul nostru a pornit din Cluj către Oradea cu bateria la 94% și a atins destinația cu un procent de 60%. Practic, autonomia calculată a fost de 531 de kilometri, ceea ce face ca „range anxiety” să fie un concept complet perimat.

Consum mediu14,5 kWh / 100 km
Distanță parcursă207 km
Energie consumată30 kWh
Cost rulare ziua 6 + 7
min 0,7 lei/kWh – preț casnic minim
max 2,49 lei/kWh – preț maxim stație rapidă
21 – 74,7 lei
Autonomie reală calculată Ziua 1435 km
Autonomie reală calculată Zilele 2 + 3437,5 km
Autonomie reală calculată Ziua 4407,5 km
Autonomie reală calculată Ziua 5475,3 km
Autonomie reală calculată Zilele 6 + 7531 km
Volkswagen ID.5 în zilele 6 si 7 ROCHARGE by Vitesco Technologies