Pierdut sedan. Îl declar SUV.

Sedanurile dispar tot mai repede din ofertele producătorilor, iar în locul lor își fac apariția SUV-urile.

Evoluția este fenomenul prin care ființele vii dobândesc anumite caractere și obiceiuri, iar acest lucru poate fi asimilat mai ușor vâzându-l ca pe o transformare. Totuși, ca urmare a evoluției, anumite specii, cele care nu se pot adapta noii ere, ajung să dispară. Lucru valabil și-n industria auto: evoluția duce la dispariție, fie că ne gândim la tehnologii, fie că analizăm stiluri de design.

În cazul de față, evoluția pieței auto și dorința clienților pentru o anumită categorie de mașini duc la dispariția unor segmente. Mai exact, odată cu creșterea popularității SUV-urilor, sedanurile și monovolumele au început să piardă teren.

Dacă monovolumele sunt pe cale de dispariție (le pot număra pe degetele de la o mână), segmentul sedanurilor încă mai reușește să supraviețuiască în era SUV-urilor. Totuși, producătorii au găsit modalități noi pentru a ajunge la sufletul cumpăratorilor. Astfel, constructorii apelează la latura emoțională, iar sedanuri, de mult dispărute, revin în ofertă sub forma unor crossovere sau a unor SUV-uri.

Ca să înțelegeți mai simplu cât de mult s-au schimbat preferințele în segmentul auto, am pregătit un tabel cu vânzările pe segmente înregistrate în Europa din 2008 și până la finalul lui 2019.

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) încă nu a finalizat și raportul vânzărilor pentru 2020. Totuși, conform datelor cu numărul înmatriculărilor de anului trecut, SUV-urile au continuat să domine piață, și cu excepția lunilor februarie și aprilie, acestea au bifat de fiecare dată cel puțin 40% din cota europeană.

Anul curent a început cu un record pentru SUV-uri: cotă de piață de aproape 44% în Europa în luna ianuarie.

Publicul a cerut, iar constructorii au oferit. Pentru a avea un ordin de mărime, vă spun că în acest moment, doar segmentul SUV-urilor mici adună aproape 40 de modele, anumiți constructorii având chiar și câte doi reprezentanți în gamă.

Odată cu avalanșa SUV-urilor, multe sedanuri au fost uitate, iar unul dintre cele mai afectate segmente a fost cel mediu.

Citroën C5: de la sedan la crossover

În 2017, Citroën oprea producția sedanului C5 pentru piața din Europa. Sunt convins că încă vă mai amintiți de celebrul sedan de clasă medie cu ale sale suspensii pneumatice gata să treacă fără jenă peste drumurile cariate ale patriei.

Vechiul Citroën C5.

Vânzările nu s-au mai ridicat la nivelul așteptărilor companiei, iar astfel, proiectul a fost scos de pe linie și pus într-un dosar. Totuși, oficialii constructorului francez s-au gândit să apeleze la emoție, iar recent, denumirea C5 a revenit în gamă.

Pentru a face totuși diferența, Citroën a adăugat în coada numele și litera X, semn că noul model are o atitudine diferită raportat la vechiul sedan de clasă medie.

Citroën C5 X este definiția perfectă a crossover-ului. Are puțin din alura unui SUV, are forme de break și, privit dintr-un anumit unghi, promite eleganța unui sedan.

Designul a fost inspirat de conceptul CXperience, un prototip pe care francezii l-au prezentat la Paris în 2016, iar zona frontală a crossover-ului ne amintește de proaspătul C4 (un alt model al mărcii care de-a lungul timpului a fost reinventat în diferse forme).

La fel ca vechiul C5, noul model al francezilor promite, cel puțin pe hârtie, să joace în liga mașinilor confortabile. C5 X se transformă într-un covor fermecat mulțumită scaunelor și suspensiei denumite Advanced Comfort. Cei care au în plan să-și bea cafeaua dintr-o ceașcă (deși nu recomand asta), vor putea alege suspensia adaptivă Advanced Comfort, pachet disponibil standard pe versiunea plug-in hybrid (225 de cai putere și autonomie electrică de peste 50 de kilometri). Nu vă faceți griji că Citroën are în ofertă și motorizări pe benzină. Din alea old school.

Vânzările lui C5 X sunt programate să înceapă în a doua jumătate a anului.

Ford Mondeo: out of stock din 2022

Acum câteva săptămâni, Ford anunța o serie de planuri pentru uzina din Valencia. În prima parte a comunicatului erau anunțate o mulțime de investiții în producția de motoare cu tehnologii hibride și în extinderea capacității de asamblare a bateriilor din Valencia.

Spre final, apare și anunțul pe care îl așteptam, însă pe care nu-mi doream să-l citesc prea curând: Ford va opri asamblarea lui Mondeo în martie 2022.

Ford Mondeo a fost primul model al constructorului american gândit ca un vehicul global, iar debutul său a avut loc în 1993. În Europa, Mondeo înlocuia vechiul Sierra, iar pe parcursul carierei sale a reușit să strângă circa 5 milioane de clienți de pe Bătrânul Continent.

Ford a justificat decizia pe baza schimbării preferințelor publicului. În 2019, 31% dintre clienții Ford au ales un SUV, iar în 2020, procentul a crescut la 39%. Deși de anul viitor nu vei mai putea cumpăra un Mondeo, Ford alege să păstreze în gamă monovolumele S-Max și Galaxy, două modele care au primit recent versiuni cu sistem hibrid de propulsie.

Honda Accord: triada germană învinge din nou

Honda a lansat modelul Accord în Europa în 1977, iar din 1992, sedanul de clasă medie a fost produs și la uzina din Swindon, Marea Britanie. La fel ca multe alte modele japoneze, Accord a adunat un public special, un public înfocat și pasionat. Iar Honda l-a răsplătit cu tehnologii moderne și fiabilitate.

În utlimii ani ai carierei europene, Honda Accord a pierdut din ce în ce mai mult teren în fața lui Passat și Mondeo, dar și în fața triadei germane formată din A4, Clasa C și Seria 3.

Înainte ca Honda Accord să dispară de pe piața europeană, oficialii producătorului japonez spuneau că vânzările din segmentul mediu sunt dominate de achizițiile corporate care se îndreaptă către producătorii premium germani.

În acest context nevaforabil, Honda a decis în 2015 ca modelul Accord să își încheie cariera europeană. În același an, japonezii introduceau în Europa SUV-ul HR-V.

Hyundai: Sonata, i40, Sonata

Hyundai Sonata a fost al treilea model al producătorului sud-coreean lansat în Europa. Debutul a avut loc în 1989, iar pe parcursul carierei vânzările nu au pus probleme modelelor fabricate de europeni sau americani.

În 2011, Hyundai a decis ca Sonata să-și schimbe denumirea europeană și să devină i40. Pe alte piețe, modelul și-a păstrat denumirea.

Deși vânzările au fost în creștere față de cele realizate până atunci de Sonata, valorile generale nu au fost în favoarea modelului de segment mediu. În acest context, Hyundai a decis ca actuala generație i40 să nu mai primească un înlocuitor pe Bătrânul Continent. Vânzările au fost oprite în 2019, iar în ciuda faptului că Sonata are o nouă generație disponibilă în SUA, China și pe alte piețe mari, europenii nu vor primi un nou sedan de clasă medie cu logo-ul Hyundai.

Lexus IS: noutăți pentru 2021, dar nu și în Europa

Lexus IS a debarcat în Europa la finalul mileniului trecut. Modelul a încercat să ofere un plus de sportivitate în segmentul sedanurilor medii, însă Audi, BMW și Mercedes-Benz au avut întotdeauna răspunsuri semnate de diviziile de performanță.

În ultimii ani, vânzările lui IS au scăzut considerabil, iar oficialii Lexus au decis ca modelul să iasă din oferta europeană. Totul a început sub forma unor zvonuri apărute chiar cu câteva zile înainte de debutul noii versiuni IS.

Varianta restilizată Lexus IS a fost prezentată în iunie 2020, iar reprezentanții companiei nu au oferit informații despre o posibilă versiune europeană. Câteva luni mai târziu a apărut și confirmarea oficială. Unul dintre purtătorii de cuvânt a declarat, cu subiect și predicat, că noul IS nu va fi vândut în Europa de Vest. Nu au existat comentarii suplimentare, dar e de la sine înțeles că nu nici est europenii nu vor putea pipăi cea mai recentă variantă a sedanului nipon.

Nissan Primera: decizia potrivită

Vă mai amintiți de Primera? Modelul de segment D al constructorului japonez a fost prezent în gamă între 1990 și 2007. Putea fi comandat și într-o variantă break, dar și într-o versiune liftback.

Decizia de a scoate Primera din gamă a venit în momentul în care SUV-urile începeau să devină din ce în ce mai atractive pentru public. Oficialii Nissan au menționat că decizia de a scoate Primera din gamă a fost una curajoasă, dar justificată.

Primera a dispărut de pe piața europeană în 2007, anul în care Nissan Qashqai începea să defileze în segmentul SUV-urilor compacte.

Mitsubishi Lancer: excepția

Pe Lancer îl știu de pe vremea în care piloții de uzină Mitsubishi alergau pentru fiecare secundă pe problele Campionatului Mondial de Raliuri.

Versiunea de performanță Evolution a dat naștere unor pasiuni nebănuite chiar și în Europa, însă modelul “civil” nu a fost niciodată un performer al segmentului. Lancer a fost un model compact, însă am vrut ca el să fie o excepție și să-l pun pe listă dintr-un singur motiv: duelurile spectaculoase cu Subaru Impreza.

Decizia de scoate din ofertă modelul Lancer nu a mirat pe nimeni. În plus, în vara anului trecut, oficialii companiei au spus că sunt pregătiți să nu mai lanseze modele noi în Europa, în căutarea diminuării costurilor. Totuși, pasionații mărcii și-au regăsit pulsul odată cu anunțul care spunea că din 2023, Mitsubishi și-ar putea pune sigla pe două modele noi dezvoltate pe baza unei platforme Renault. Nu mă gândesc că Lancer se va întoarce vreodată și asta pentru că Renault se pricepe să facă platforme pentru modele de segment mic.

Seat Exeo: Un Audi iberic

Prezentat oficial în cadrul Salonului Auto de la Paris din 2008, Exeo a fost considerat un Audi A4 B7 cu sigla Seat. Dezvoltat pe platforma modelului german, Seat Exeo a fost anunțat chiar înaintea crizei economice. Era un pariu riscant, însă modelul deja fusese dezvoltat, iar liniile de asamblare erau pregătite să așeze piesele cap la cap.

Exeo a preluat de la A4 nu doar platforma, ci și o parte dintre elementele de la interior. Gurile de ventilație, instrumentarul de bord și chiar și sistemul de infotainment era cel utilizat de Audi pe A4.

Modelul de segment D a stat în gama Seat preț de o generație, producția fiind oprită în mai 2013.

Volkswagen Passat: preferatul românilor va fi doar break

Volkswagen Passat este unul dintre cele mai populare modele pe piața din România. Odată cu trecerea la era electrică și cu dezvoltarea unei arhitecturi noi, oficialii Volkswagen promit o serie de modele care par să ocolească segmentul D.

La o primă vedere, Passat ar urma să scape, însă doar pe jumătate. În prezent, Škoda Superb este modelul care atrage din ce în ce mai mulți clienți. În ultimii ani, prețurile celor două s-au apropiat foarte mult, însă modelul cehilor plusează de fiecare dată la capitolul caracter practic.

Volkswagen este pregătit să renunțe la sedanul Passat, o nouă generație urmând să fie produsă doar în variantă break. Škoda Superb va pune accent în continuare pe publicul din Europa Centrală și de Est, zona în care sedanurile încă mai au succes.

Un raport recent spune că producătorul german nu aruncă vina în curtea Škoda pentru succesul avut de Superb, în schimb menționeză că SUV-urile au devenit adversari de temut pentru sedanul de clasă medie.

Volvo S40: și sedanurile premium suferă

Volvo a fost întotdeauna producătorul axat pe siguranță. Constructorul suedez are o bază solidă de clienți care apreciază atuurile modelelor sale, dar în ultimii ani, SUV-urile mici/compacte au fost cele care au adus clienți în showroom-urile rivalilor.

Volvo avea nevoie de un astfel de produs, iar rezultatul s-a numit XC40. Numărul 40 din terminația denumirii mă trimite întotdeauna cu gândul la vechiul sedan S40. Deși dimensiunile îl poziționau în gama compactă, rivalii premium nu aveau modele în acest segment, motiv pentru care S40 încerca deseori să atragă din clienții care se orientau către Seria 3, Clasa C sau A4.

La începutul anilor 2000, gama S40/V40 reușea să atragă un număr generos de clienți, însă apetitul europenilor a scăzut odată cu apariția SUV-urilor. Volvo a încercat o strategie nouă: în 2012 a lansat hatchback-ul compact V40. Rezulatele nu au fost cele așteptate, motiv pentru care, în 2017, a fost lansat SUV-ul XC40.

În 2018, primul an complet de la debut, XC40 a fost al patrulea cel mai bine vândut model Volvo, fiind la mai puțin de 1.500 de unități diferență de o poziție pe podium. În 2019 și 2020 a terminat al doilea, după XC60, iar anul acesta, după primele trei luni, este cel mai popular model al suedezilor la nivel global. Iar acest lucru spune multe despre segmentul SUV.