Jur pe verde

Dacia nu este doar despre mașini, ci este și despre comunitate. Iar pentru marca de la Mioveni este important ca oamenii din comunitate să crească. Lecția de azi este despre mediu.

Mi-aduc aminte cu drag de un moment din timpul copilăriei. La una dintre orele de Educație Civică, învățătoarea ne-a pus față în față cu o situație din trafic. “Cobori din autobuz și te pregătești să traversezi strada. În fața stației este o trecere de pietoni. Pe unde și când traversezi?” Răspunsurile au fost dintre cele mai pestrițe, și țin minte că de undeva din sala de clasă s-a auzit și un “traversez prin spatele autobuzului înainte ca acesta să părăsească stația”. Așa am aflat că mai întâi aștept să plece autobuzul, mă asigur stânga-dreapta, și folosesc trecerea de pietoni.

De mici învățăm lucruri care să ne ajute în societate. Să ne integrăm, să avem grijă de noi și să protejăm. Atât pe noi, oamenii, cât și mediul înconjurător. Și totuși, industrializarea, societatea de consum și mulți alți factori au dus la degradarea mediului în care trăim.

Nu cred că mai are niciun rost să-ți spun despre schimbările prin care trece planeta: de la cele 35 de grade Celsius atinse în Siberia, până la tornadele din Europa și deșertificarea Bătrânului Continent. Toate aceste schimbări climatice sunt efecte directe ale intervenției omului.

Din acest motiv, statele vin cu tot mai multe reguli pe care le impun atât companiilor, cât și populației. Pentru ca schimbarea să se propage și să fie cu adevărat eficientă, programele trebuie să includă toate comunitățile, indiferent de statut, preferințe sau vârste. Iar când proiectele sunt susținute sau puse în practică de companiile bine înfipte în mentalul colectiv, atunci șansele de reușită sunt și mai mari.

Foto: Dreamstime

Kilometrul Bine

Dacia este unul dintre cele mai cunoscute brand-uri românești la nivel european. Și a ajuns în această postură datorită mașinilor pe care le produce. Dar Dacia este și parte din comunitate, iar constructorul de la Mioveni are un plan de Corporate Social Responsibility (CSR).

Ai fi tentat să spui că CSR-ul reprezintă o unealtă de marketing pentru companii, dar dă-mi voie să te contrazic (indiferent de tabăra în care te afli: comunitate sau companie). Cu proiectele de CSR, ajuți comunitatea din care și tu, companie, faci parte. Iar o comunitate educată care se dezvoltă într-un mediu bun va crește și îți va permite ție (companie) să crești alături de ea.

Pentru a susține comunitatea care este alături de Dacia, constructorul a lansat prima platformă digitală din istoria sa menită să reunească sub aceeași umbrelă toate inițiativele de responsabilitate socială. Se numește Kilometrul Bine și include conținut editorial educațional dezvoltat pe cele două axe strategice de responsabilitate socială: protejarea mediului și incluziune socială prin educație.

Ce altceva o să mai găsești pe Kilometrul Bine? Interviuri cu angajați, reprezentanți ai societății civile, autorități, lideri de opinie, jurnaliști (aici ai și interviul lui Mircea) și bloggeri. Și tot pe platforma digitală poți afla despre Bursele de Educație Constantin Stroe și despre tabletele care au ajutat 200 de elevi din zonele vulnerabile social din județele Argeș și Dâmbovița să continue cursurile online.

Abecedar de mediu

Anul trecut, parcarea unuia dintre marile centre comerciale din București s-a blocat. Și ce au făcut cei de la volan care așteptau să iasă? Nimic. Dar absolut nimic. Tot ce știu e că, în doar câteva ore de la incident, majoritatea interviurilor cu șoferii aflați în parcare aveau un laitmotiv: aerul irespirabil. Oare câți dintre cei care voiau să plece au oprit motorul mașinii? Oare câți au parcat mașina și au mai așteptat încă 30 de minute pentru a părăsi centrul liniștiți? Din deznodământ, probabil că nu foarte mulți.

Odată cu lansarea platformei Kilometru Bine, Dacia împreună cu asociația Viitor Plus, vor să pună în fața comunităților din care fac parte câteva mesaje clare și simple cu privire la schimbările pe care fiecare dintre noi le putem face. Sunt lucruri banale, dar care puse cap la cap pot genera efecte importante.

Educația a fost și va fi un laitmotiv puternic pentru noi, fie că vorbim de mediu sau incluziune socială în comunitățile unde suntem prezenți: la Mioveni, Titu sau București. Împreună cu cei 17.000 de colegi, ambasadorii noștri, vrem să fim puterea exemplului pentru toate generațiile.

Mihai Bordeanu, director general Dacia.

Programul de educație se numește Verde Go, iar mesajele pe care le vei vedea promovează bune practici în materie de colectare selectivă, reducerea consumului, reutilizarea resurselor și reciclarea deșeurilor.

“Opresc motorul când staționez”, “Arunc deșeurile doar în locurile special amenajate”, “Refolosesc pungile de cumpărături”, “Arunc sticla doar în coșul verde”, “Arunc plasticul și metalul doar în coșul galben”, “Arunc hârtia doar în coșul albastru” sunt sugestiile pe care le vei vedea și când treci prin București și Argeș (outdoor), dar și atunci când deschizi un site preferat (digital).

Și sunt mesaje simple și ușor de înțeles pe care le-ai putea pune în practică. Ia-le ca pe prima pagină a unui abecedar de bun simț și de mediu.

Pentru a susține campania digitală și cea cu mesaje afișate stradal, Dacia va derula proiectul de educație Verde Go și în emisiunea matinală Deșteptarea, de la Europa FM. O dată pe săptămână, realizatorii vor aborda teme de mediu și vor discuta despre comportamentul responsabil.

Dacă ne dorim cu adevărat să generăm o schimbare a comportamentului cetățenilor față de mediu, campaniile de informare și educare trebuie să se adreseze unei palete de public cât mai variată. Iată că avem prima campanie de mediu dedicată șoferilor. Ministerul Mediului o susține cu bucurie și sperăm ca impactul să fie unul pozitiv.

Barna Tánczos, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Schimbarea o faci prin educație, iar cele mai de succes proiecte sunt acelea pe care le pui în practică cu ajutorul celor mici. De aceea, în următoarea etapă a programului Verde Go, asociația Viitor Plus va lansa un manual de mediu adresat elevilor din învățământul primar din județul Argeș. Ulterior, manualul în format digital va fi disponibil gratuit, iar învățătorii din toată țara îl vor putea folosi în cadrul programelor.

Este esențial să investim în copii de toate vârstele și în nivelul lor de cunoștințe, de înțelegere și de implicare în zona de protecție a mediului, iar asta nu se poate face fără un program educațional consistent, cu viziune pe termen lung. Ei vor fi cei mai afectați de schimbările de mediu, ei sunt mai receptivi la obiceiuri noi, ei sunt cei care pot da informația către generațiile mai mari. Împreună cu Dacia, ne-am îndreptat atenția către județul Argeș, pentru început. Aici, ne-am propus să avem cel puțin 10 școli participante. Vom începe cu cei mai mici, de la clasele pregătitoare, până la clasa a IV-a. Pentru învățători, pregătim manualul de mediu, Verde Go, care abordează tematicile economiei circulare și schimbărilor climatice.

Teia Ciulacu, președinte și fondator Asociația Viitor Plus.

Foto principală: Dreamstime