Un ecran mic pentru om

Evoluția Dacia este definită nu doar de câte mașini produce. Sau de cum le produce. Ci și de contribuția la construcția comunității din care face parte. Ca parte din cetate.

Dacia produce și vinde mașini. Multe mașini. Peste 7 milioane în ultima jumătate de secol. Mașini care sunt apreciate atât de noi, românii, cât și de Vest, locul la care apelează cei care au bani cât pentru o achiziție de buget dar care vor ceva mai bun, chiar dacă mai vechi. Dar chiar și așa, sunt și mulți români care cumpără Dacia.

Dar Dacia mai face ceva. Pe lângă mașini. Contribuie în comunitatea din care face parte. Formează viitoruri, chiar și pentru oameni care nici măcar nu au vreo treabă cu mașinile. Cum ar fi Matei.

Matei

Matei nu știe câte mașini a vândut Dacia în ultimii ani, nu e în temă cu evoluția modelelor sale de-a lungul ultimilor 15 ani, și probabil că nici nu-i pasă. Este elev în clasa a șasea la Școala Gimnazială Coresi din Târgoviște și trendurile din industria auto nu sunt tocmai nucleu de pasiune la cei aproape 13 ani ai săi. Are însă pasiuni despre care mi-a povestit. Cum ar fi designul. Designul vestimentar. Streetwear, în special.

Am vorbit cu el pe WhatsApp într-o dimineață de duminică, suficient de târziu încât să nu fim chiauni de somn, dar suficient de devreme încât să avem limbile amorțite. Am trecut amândoi repede peste emoțiile primului contact și am povestit despre branduri de haine — recunosc: de unele nici nu auzisem —, despre jocuri și alte nimicuri. I-am promis că o să ne vedem la un meci în FIFA atât timp cât îmi promite să nu mă bată la diferență rușinoasă. Sunt pregătit pentru ce e mai rău.

Mi-a povestit și despre școala făcută virtual, din sufragerie, despre noua lui tabletă pentru orele online, despre colegi și prieteni. Lui Matei îi priește mai mult școala online — această nouă formă de învățământ, care este mai ușor de parcurs dar mai greu de accesat. Nu plânge după colegi, pentru că relația lor nu este alterată: își vorbesc frecvent, fie când se ajută cu temele, fie într-un meci de FIFA. Plus că se și văd live, mai ales în weekenduri, când încing câte un meci de fotbal pe viu.

Ce anume face ca Matei și Dacia să fie în aceeași discuție? Matei este unul dintre copiii care a primit o tabletă, care să-i facă orele online mai ușoare. Poate și mai cu rost. A primit tableta prin Inspectoratul Școlar Dâmbovița.

Dar expeditorul său este Dacia.

Parte din cetate

Ce mai face Dacia, pe lângă mașini? Dă exemple de responsabilitate socială. Corporate Social Responsibility, sau CSR, cum sunt denumite acțiunile sociale în corporații. O denumire seacă – sună mai degrabă a obligație decât a intenție. Din fericire, este mai mult de atât.

Pentru entități precum Dacia, CSR-ul este un fel de „cum îți așterni așa dormi”. Nu este atât un exercițiu de imagine cât o decizie strategică de management care contribuie la performanța generală a unei companii. Nu este despre a te lăuda cu ce ai mai realizat, ci de a contribui activ la crearea unui mediu cât mai bun pentru oamenii din comunitatea ta. Este despre a fi un bun cetățean. Cât mai bun.

Pentru că cea mai mare valoare a unei corporații, a unei organizații, este omul. Chiar și atunci când în fabrici vor lucra mai mulți roboți decât oameni, comunitatea va fi cea care va modela lumea în care trăim. Și dacă pe un robot îl reprogramezi din doi pași și trei mișcări — atât înțeleg eu din programare, sper să nu fi greșit —, o comunitate se crește. O ajuți să crească, să se dezvolte. Din fericire — dar, sincer, mai mult din păcate —, în România încă este loc de mai bine. Mult loc.

Iar cetățeanul Dacia învață. Învață atât despre cum să fie mai eficient implicat în comunitate și îi învață pe cei din comunitate cum să fie mai eficienți în ceea ce își doresc. Este un schimb din care toată lumea are de câștigat. Și este un proces de lungă durată, a cărui temelie implică nu doar identificarea zonelor societale care au nevoie de susținere dar și abordări cu impact benefic concret.

Pansament pentru prezent, tratament pentru viitor

Un exemplu palpabil este campania de donații de tablete pentru familiile ai căror copii s-au trezit, dintr-o dată, într-o lume nouă și inaccesibilă: școala online. Izvorul și-așa subțire care le ameliora setea de cunoaștere a fost blocat de un dispozitiv pe care nu și-l permit. Sau pe care trebuie să-l împartă cu alți membri ai familiei.

Un studiu efectuat în 2020 de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie a relevat faptul că 32% dintre copiii înscriși în învățământul preuniversitar nu au acces individual la un desktop, un laptop sau o tabletă. Asta înseamnă peste 900.000 de elevi. Cu 3,6% mai mult decât evaluarea Ministerului Educației.

Iar pandemia a complicat și mai mult lucrurile: cumpărarea unei tablete a devenit și mai dificilă, pentru că valul de solicitări pentru acestea — de fapt, pentru majoritatea electronicelor office — le-a crescut considerabil prețul.

Atunci, cetățeanul Dacia s-a mobilizat și a luat atitudine.

Un ecran mic pentru om, un pas mare pentru comunitate.

În 2020, în colaborare cu inspectoratele școlare județene din Argeș și Dâmbovița, Dacia a identificat 100 de cazuri sociale, apoi a contribuit cu donații de tablete către acestea. În 2021, a repetat acțiunea. La inițiativă a participat toată familia constructorului de la Mioveni: de exemplu, tabletele au fost configurate de echipa sa IT, în regim de voluntariat. Iar o parte din banii necesari achiziționării tabletelor au venit de la angajații companiei, care și-au redirecționat 3.5% din impozitul pe venit către această cauză. Bugetul a fost completat de companie, prin Fundația Groupe Renault România.

Campania de față contribuie la ameliorarea unei situații de criză, prezente. Însă asta nu înseamnă că se va opri imediat ce trece pandemia — cu toate că la cum a evoluat situația la nivel global, imediat pare să însemne câțiva ani, dacă suntem optimiști. Campaniile de incluziune socială sunt gândite pe termen lung. Pentru că, repet, o societate nu se reprogramează peste noapte. Evaluările recente arată că societatea românească încă este sufocată de bug-uri, iar unul dintre efecte este analfabetizarea.

Programul de Evaluare Internațională a Elevilor (PISA) este cel mai amplu studiu comparativ al sistemelor de educație, efectuat din trei în trei ani. În 2018, testul de două ore a fost susținut de aproape 5.000 de elevi din clasele a VII-a, a VIII-a și majoritatea a IX-a din peste 180 de școli din țară. În urma testării din 2018, România a înregistrat cele mai slabe rezultate din ultimii nouă ani, iar procentul de analfabetism funcțional indicat de testele de citire/lectură, matematică și științe a crescut de la 39% (cât era în 2015), la 44%.

„O persoană este analfabetă funcţional dacă nu se poate angaja în toate acele activităţi în care este nevoie de un anumit nivel de educaţie şi cunoştinţe pentru funcţionarea sa efectivă în cadrul grupului sau comunităţii din care face parte şi totodată pentru a-i da posibilitatea să folosească cititul, scrisul şi socotitul pentru ea şi pentru dezvoltarea comunităţii din care face parte.”

Handbook of Household Surveys, Revised Edition, New York, 1984

Un alt aspect important și în egală măsură dureros este nivelul ridicat de abandon școlar la noi în țară. Între 2013 și 2018, 109.000 de elevi de liceu au abandonat școala. În 2018, numărul a crescut cu încă 10.000. Din fericire — dacă putem spune așa — numărul elevilor care abandonează este în scădere. Nu la fel se întâmplă și cu elevii din ciclul gimnazial: în ultimii cinci ani au renunțat la școală circa 87.000 de elevi, 37.000 dintre aceștia doar în ultimul an. 27.000 dintre aceștia din urmă au fost din mediul rural.

Orice contribuție reprezintă un pas înainte către o comunitate mai sănătoasă, doar că este nevoie de un efort colectiv pentru a pune cu adevărat lucrurile în mișcare. Până la urmă, cetățeanul Dacia este doar unul. Din fericire, știe cum putem să contribuim alături de el.

Dar despre asta vom vorbi într-un episod următor al seriei Dacia Învață.