Unii au și uitat de kilogramele de pască și cozonaci pe care le-au mâncat de Paște, alții și-au pregătit deja bagajele pentru vacanța de 1 Mai, ceea ce înseamnă că, în termeni mai puțin filozofici, urmează acea perioadă din an în care vor dudui căutările pentru viitoarele destinații pentru concediile de vară. Probabil că, în cele ce urmează, o să existe și un mic sentiment de invidie din partea unora, dar ce vom face nu intră sub incidența frazei „am fost în cutare loc ca să n-o faci tu”. Au contraire. Cars & Roads Austria by Michelin e și despre asta.
Și pentru că încă suntem o publicație al cărei „cod CAEN” descrie ca domeniu principal de activitate industria auto și elementele care o compun, în special mașinile, totul va gravita în jurul a șase modele lansate în România în ultimele 12 luni. Elementul care le leagă? Sistemul hibrid de propulsie. Încă n-o să încep să arunc cu metafore, așa că ai puțină răbdare să explic cine, ce, de ce și cum.

De ce hibrid?
Urmează partea reală, cea palpabilă, cea dominată de cifre. Anul trecut, pe piața din Europa (aici am inclus UE + Marea Britanie + Islanda, Norvegia și Elveția, cele trei state din regiunea economică EFTA) au fost înmatriculate aproape 13,3 milioane de mașini noi, în creștere cu 2,4% față de 2024. Dintre acestea, peste 4,5 milioane au fost mild-hybrid și full-hybrid. Adică mai bine de o treime din piață (34,4%). Da, da, știu deja poezia: mild-hybrid nu prea face nimic, e acolo doar de formă. Dar mai știu că nu-i nici vina noastră că Asociația Europeană a Constructorilor de Automobile (ACEA) raportează înmatriculările la grămadă.
Revin. De asemenea, dintre cele 13,3 milioane de mașini noi, peste 1,2 milioane au fost plug-in hybrid. În alți termeni, aproape 10% din totalul înmatriculărilor. Una din zece, ca să poți să-ți creionezi o imagine mai bună.
Iar asta înseamnă că aproape jumătate din piața auto europeană e deținută de mașini cu sisteme hibrid de propulsie, într-o formă sau alta. Practic, răspunsul la întrebarea din intertitlu.
Dintre cele șase mașini pe care le vom conduce, cinci sunt SUV-uri, adică segmentul cel mai popular în acest moment în Europa. Aici cred că nu mai e nevoie de nicio cifră oficială, vezi și tu pe străzi cât de multe SUV-uri există.
Ce tipuri de sisteme hibrid?
O să încerc să fac o scurtă prezentare a sistemelor hibrid de propulsie pe care le găsești acum pe piață. Evident că nu-i pentru doctoranzii din domeniul auto – ei pot da skip până la capitolul următor – ci pentru cei care nu sunt familiarizați cu tehnologia prezentă în 2026 pe mașinile noi.
Spoiler alert: o să-mi încerc norocul cu vreo două, trei metafore, dar doar ca să mă fac mai bine înțeles.
Încep cu forma cea mai simplă de electrificare: mild-hybrid. Sau MHEV. Dacă abonamentul tău HBO Max e din ăla cu reclame sau dacă îți petreci serile prin fața televizorului, probabil că îți e cunoscut acronimul. Foarte pe scurt, sistemul mild-hybrid are în componență un starter-generator (adică un motoraș electric, în termeni mai din topor) de putere mică și o baterie cu capacitate redusă. În marea majoritate a configurațiilor tehnice de pe piață, sistemul acesta n-a fost gândit să ofere o rulare pur electrică, ci are ca scop următoarele:
- să țină oprit motorul termic pentru cât mai mult timp atunci când, de exemplu, aștepți culoarea verde a semaforului
- să asiste pornirea de pe loc (una dintre situațiile în care consumul de combustibil e mare)
- să aducă un plus de cuplu în anumite scenarii (traversarea unor rampe, accelerații puternice).
Ca notă de subsol: există și modele care folosesc o formă evoluată a acestui sistem și care pot rula electric, însă pe distanțe scurte și în anumite scenarii.
Mulțumită unui sistem de recuperare a energiei la frânare, bateria se încarcă singură, deci n-ai nicio grijă pe partea asta. În plus, un astfel de sistem nu e deloc costisitor, din toate punctele de vedere, motiv pentru care foarte mulți producători îl folosesc pentru o paletă variată de motorizări, indiferent că sunt benzină sau diesel, indiferent că sub capotă e un motor de un litru cu trei cilindri sau un V8 de 4,4 litri.

Sistemul full-hybrid (HEV) sau hibridul fără încărcare la priză și-a făcut apariția pe finalul anilor ’90. Japonezii au fost cei care l-au făcut popular (încă îmi amintesc de articolele din presa din afară despre vedeta X care conduce un Prius), iar ulterior a pătruns și în oferta altor producători de volum și nu numai. Practic, o soluție care îmbină două lumi, cea a motoarelor cu ardere internă și cea a electricelor, dar într-o variantă care nu necesită deloc încărcarea bateriei de la o sursă externă. Mai simplu spus, n-o bagi în priză.
Scopul sistemelor full-hybrid e acela de a reduce consumul (undeva la valori de motor diesel), dar și de a-i obișnui pe clienți cu electrificarea, asta pentru că un HEV poate rula electric pentru perioade scurte de timp sau de distanță.

Ultima și cea mai complexă formă de electrificare înainte de trecerea completă la mașina electrică se numește plug-in hybrid (PHEV). E cea mai complexă pentru că partea de rulare electrică e mult mai bine împământenită în sistem. Pe lângă motorul termic, PHEV-urile folosesc cel puțin un motor electric de tracțiune (capabil să învârtă roțile). Bateria integrată este mult mai mare decât cea folosită la HEV-uri, iar energia stocată permite deplasarea pur electrică pe distanțe mari (unele promit și 200 de kilometri electric) și la viteze de autostradă.
La fel ca un full-hybrid, bateria unui model plug-in hybrid se poate încărca fie prin recuperarea energiei la frânare, fie din surplusul generat de motorul termic. Dar un factor diferențiator major îl reprezintă încărcarea de la surse externe. Acumulatorul unui PHEV poate fi încărcat fie la curent alternativ (AC), fie la curent continuu (DC).

Cine?
Acum, că am zugrăvit peretele pe care stau hibrizii de toate felurile, o să trec la mașinile (mai sus au existat și niște spoilere) care ne vor însoți în Cars & Roads Austria by Michelin. În ordine alfabetică, de la A la Z. Un click pe poză (sau pe descriere) te trimite direct pe articolul de prezentare.






Pe lângă cele șase, în caravană se vor afla alte două mașini cu roluri importante :
- un Volvo V60, o mașină îndeajuns de încăpătoare încât să fie „casa” fotografilor care vor surprinde imaginile cu care vom inunda internetul în timpul călătoriei
- un Volkswagen ID.4, electrică pe care o vom folosi sub forma unui Assistance Car pentru oamenii din echipa logistică a proiectului.


18 jurnaliști și invitați
E de la sine înțeles că n-am fi putut pune la punct un astfel de proiect doar cu mașini și fără oameni. Eu zic că mai durează puțin până vom avea mașini autonome care să ne plimbe pe trecătorile montante din Austria. Prin urmare, a venit rândul să aduc în discuție jurnaliștii și invitații care vor lua parte la acest road trip.
De la început am vrut ca unul dintre atuurile Cars & Roads (proiect care acum a ajuns la ediția a șasea, că și uitasem să menționez asta) să fie diversitatea de opinii vizavi de mașinile pe care le avem în tur. De ce? Pentru că, în mod normal, un test drive, indiferent de locul în care îl faci, că-i lansarea națională, că-i eveniment internațional, că e ceva local, rămâne un material de presă subiectiv. Impresiile celui de la volan țin mult de experiența lui, de lucrurile care îi plac sau nu, de modul în care se pune în pielea potențialului client, de cât de fine îi sunt simțurile – poate să perceapă sau nu vibrații discrete, poate să audă sau nu „greieri” – și, evident, de modul personal în care apreciază sau nu un material sau un finisaj. Așadar, vorbim despre lucruri care pot genera păreri subiective.
Iar unul dintre motivele pentru care echipa e atăt de mare e strâns legat de acest lucru. De ce? Pentru că road tripul vine la pachet cu 12 oameni care vor conduce cele 6 mașini hibride și care vor scrie la cald, cu bune și rele, despre experiență. Pe scurt, emițători și mesaje diferite concentrate pe câte un singur subiect. Iar la final înseamnă 12 opinii și impresii despre fiecare model în parte.
Acum, n-o mai lungesc, doamnelor, domnilor, echipa din Cars & Roads Austria by Michelin.
Pe lângă oamenii din echipa Autocritica, care organizează acest test drive complet și din care fac parte Mircea Meșter, Tudor Rus, Constantin Ciobanu, Berti Panaiot, și Cornel Șocariciu, în Cars & Roads Austria by Michelin vei putea citi și consulta opiniile următorilor. Îi pun la cap de rând, cu liniuță.
- Laura Antonov (Digital Creator / Lifestyle)
- Raluca Hagiu (Digital Creator / Lifestyle)
- Andra Nistor (Digital Creator / Lifestyle)
- Maria Andrei (Digital Creator / TV Personality)
- Diana Cosmin (Digital Creator / Lifestyle)
- Mihai Vasilescu (Digital Creator)
- Cabral Ibacka (Digital Creator / TV Personality)
- Cosmin Tudoran (Digital Creator / Gastronomy)
- Alin Ionescu (Digital Creator / Automotive)
- Dan Scarlat (Automotive Journalist / Top Gear România)
Responsabili de partea foto-video vor fi Radu Chindriș, Ciprian Mihai și Marius Dobrescu.
Iar dacă vrei să nu stai tot timpul cu mâna pe refresh, un simplu follow hashtagului #CarsAndRoads ar trebui să-ți arate minutul și scorul. Practic, o să vezi tot ce facem în turul din Austria și ce scriem despre mașinile pe care le conducem fără să faci slalom printre conturile de social media ale celor de mai sus (oameni și publicații).

Partenerii
Și totuși, ce este Cars & Roads Austria by Michelin. Eu i-aș spune un test drive extins – vom fi plecați 11 zile – în care vom scrie despre mașinile pe care le conducem, despre locurile pe care le traversăm, despre drumurile montane pe care vom pune anvelopelele și, nu în ultimul rând, despre restaurantele și hotelurile pe care le vom vizita.
Avem noi destule idei mărețe, dar nu le putem pune în practică pe toate. Și totuși, atunci când lucrurile se întâmplă e și datorită partenerilor, acești lianți care ajută să punem lucrurile pe hârtie digitală.
Probabil ai observat încă din titlul că proiectul se numește Cars & Roads Austria by Michelin. Ei bine, Michelin, producătorul francez de anvelope e partenerul principal al turului. Și dincolo de anvelopele care vor încălța hibridele din caravană, trebuie să reamintesc și de faptul că francezii sunt implicați adânc în zonele de turism și gastronomie.
Le iau pe rând. Dar apropo de anvelope, am ales să mergem la drum cu CrossClimate și Pilot Alpin – nu de alta, dar pe lista locurilor pe care le vizităm se află și câteva trecători montane proaspăt deszăpezite (Servus, Timmelsjochpass, Grimselpass, Großglockner Hochalpenstraße și Nockalmstrasse), deci șanse destul de mari să nu fie sigur deloc să străbatem zona cu anvelope de vară.
Acum revin la partea de turism și gastronomie. Michelin are în portofoliu ceva ce se numește Ghidul Verde, un atlas turistic din care poți să culegi idei pentru un viitor concediu atât în țară, cât și în afară. Și tot sub umbrela francezilor stă și Ghidul Roșu, doar că acest atlas pune sub reflectoare locurile bune și foarte bune în care să mănânci, fie că sunt puncte gastronomice locale, fie că sunt localuri, fie că sunt restaurante decorate cu celebrele stelele gastronomice Michelin. Ca idee, în Austria există 101 de restaurante care dețin una sau mai multe stele Michelin, țara fiind una dintre cele cu cea mai mare densitate de restaurante premiate la nivel mondial. Spoiler alert: câteva dintre ele ne vor fi și nouă gazde pe parcursul turului.


La fel ca anul trecut, turul va fi „energized by OMV„, partener care se va ocupa de carburantul necesar mașinilor din tur și de pauzele de condus ale celor 18 participanți. De nădejde va fi cardul cu funcție Routex care poate fi folosit atât în țară, cât și în restul statelor din Europa (peste 21.000 de stații compatibile).

Închei lista partenerilor cu biroul de turism al Austriei (Austria Tourism), oamenii care ne-au ușurat munca atunci când am deschis Excelul necesar rezervării hotelurilor și Google Maps-ului atât de necesar planificării traseelor și a punctelor de interes. Servus.
Ca idee, biroul de turism al Austriei există încă din 1955, iar de-a lungul anilor, oamenii de acolo au avut un scop precis: să facă din Austria nu doar o simplă destinație pe care s-o vizitezi rapid, un hit and run, un loc al cărui turism să cadă sub sigla „city break-urilor”, ci o țară pe care s-o descoperi și s-o înțelegi, să simți ritmul vieții ei prin peisaje, diversitate, cultură, gastronomie și, de ce nu, prin infrastructură. Există 19 birouri în întreaga lume și 220 de oameni al căror principal rol este să conecteze. Fie că aduci vorba despre Viena, fie că vrei să descoperi regiuni cu lacuri, fie că ești pasionat de schi (apropo de asta, Austria se află în topul țărilor ca destinație turistică pentru schiori; 43,6 milioane de schiori pe sezon), fie că îți plac drumețiile pe munte, biroul de turism al Austriei te poate ghida în așa mod încât să descoperi locuri pline de substanță. Avem și noi o sumedenie în program, deci rămâneți pe recepție.

Eu sper că ți-am captat atenția cu cele câteva detalii pe care le-am tot presărat de-a lungul articolului. Așadar, fac o scurtă recapitulare și închei.
Cars & Roads Austria by Michelin va fi despre cele 6 hibride pe care le testăm și despre aventura din locurile spectaculoase pe care le vom descoperi de-a lungul celor aproape două săptămâni (cum am zis și în intro, ar prinde bine niște ponturi pentru concediul de vară, nu?). Va fi cu opiniile nefiltrate ale celor care vor conduce, dar și cu gastronomie locală – uneori executată la nivel de artă – și cu imagini cu locuri în care să-ți dorești să ajungi. Noi vom raporta zilnic de la fața locului sub hastagul #CarsAndRoads.




