Din 2007 până azi, Volkswagen Tiguan a trecut printr-o metamorfoză întinsă pe trei generații. Ca orice altă mașină care n-a fost doar un one hit wonder, Tiguan a evoluat cu timpurile, s-a maturizat, a crescut (la propriu și în numărul de locuri) și a percutat dincolo de granițele Europei, până în Statele Unite și China. Nu-i puțin lucru.
A treia generație Tiguan, pe care-l o să-l tot numesc noul Tiguan în cele ce urmează, e un melanj foarte elastic pe care-l poți configura inclusiv cu motoare diesel. Asta deși aspectul, după cum se poate observa, are tente puternice venite pe filiera ID.3, ID.4/ID.5.

La baza noului Tiguan stă o platformă modulară, semnătura Grupului Volkswagen, denumită MQB Evo. MQB fix asta înseamnă, modular (Modularer Querbaukasten, pentru cine vorbește limba doamnei Merkel), în vreme ce Evo marchează o serie de îmbunătățiri aduse acestei arhitecturi pe care o regăsim și sub alte modele din grup, la mărci ca Audi, Skoda sau Seat. În familia sa, Tiguan împarte platforma cu Tayron (practic un Tiguan cu ampatament alungit) și Passat.
Paletă largă
Cum spuneam mai sus, Tiguan are în vedere de toate preferințele potențialului client în materie de motorizare (mai puțin full-hybrid, care doar ce a fost anunțată acum câteva zile ca motorizare nouă pentru Golf și T-Roc). Astfel, poți configura un Tiguan cu motor diesel, benzină mild-hybrid și plug-in hybrid, ceea ce ne interesează în cazul de față.
De la bun început trebuie știut că există două declinări ale sistemului PHEV disponibil pentru Tiguan (denumit comercial eHybrid). Ambele duc puterea și cuplul doar spre roțile față printr-o transmisie automată cu 6 trepte (denumită comercial eDSG, pentru că motorul electric este integrat în transmisie).





Versiunea de bază a sistemului PHEV produce în total 204 CP și 350 Nm. Cea mai performantă pune la dispoziție 272 CP și 400 Nm. Pe aceasta o vom conduce în 11 zile de Cars & Roads Austria by Michelin.
În mai mult detaliu, elementele care alcătuiesc sistemul PHEV sunt următoarele: motor termic de 1,5 litri, turbo (1.5 TSI evo2, nume de scenă), cu 177 CP și funcționare în ciclul Miller și un motor electric cu 115 CP (parte din transmisie). Din amestecul de surse de energie rezultă valorile de mai sus: 272 CP și 400 Nm.
Datorită unei baterii de 19,7 kWh (capacitate netă), Tiguan PHEV poate rula electric cel mult 120 km, spune teoria. La surse AC, bateria poate fi încărcată cu puteri de până la 11 kW (2,5 ore durează o încărcare de la 0% la 100%), iar la surse DC, acestea pot atinge 50 kW (10%-80% în aproximativ 23 de minute).
All-inclusive la interior
În special pe partea de spațiu. Cum probabil intuiți, noul Tiguan este mai lung și mai înalt decât generația pe care o înlocuiește – cu 30 mm (4.539 mm), respectiv 4 mm (1.639 mm). Ampatamentul și lățimea rămân neschimbate (2.680 mm, respectiv 1.842 mm). Tiguan PHEV are un portbagaj cu volumul de 490 l (sau 1.486 l cu bancheta rabatată).

Fanii butoanelor fizice se vor bucura de volanul care renunță la zonele tactile. Cum mașina care ne însoțește în tur va fi un Tiguan PHEV în echipare R-Line, așteptările privind calitatea materialelor și a finisajelor sunt destul de mari, chiar dacă există în continuare zone cu plastic negru lucios.
Torpedoul este spațios și în general, spațiile în care poți depozita obiectele de uz cotidian sunt la îndemână și bine gândite/profilate. Din moment ce tunelul median nu mai include și levierul clasic al transmisiei (mutat pe volan, în stil ID.) aici au putut fi implementate două zone pentru încărcarea telefoanelor mobile (prin inducție, 15 wați) sub un capac rabatabil, două suporturi pentru pahare și încă un spațiu modular implementat în consola centrală. Plus două porturi USB-C (45 de wați).






Pe partea de infotainment, logica este what you see is what you get. Fără artificii inutile, doar meniuri clare și grafică bună în general. Ajută și faptul că Tiguan a primit tot ce are mai bun Volkswagen în materie de sisteme multimedia, mai exact ceea ce germanii numesc MIB4, bazat pe un display central de 15 inchi (opțional) sau 13 inchi (standard). Acesta poate fi personalizat și este, bineînțeles, compatibil cu Apple CarPlay și Android Auto. La rândul său, instrumentarul de bord (10,25 inchi) este complet digital.

Echiparea R-Line oferă standard scaune sport cu funcție de masaj bazată pe camere pneumatice (3 pentru spătar, 4 pentru șezut). Apropo de niveluri de echipare – gama este structurată, de la bază spre vârf, după cum urmează: Trend, Life, Prime, Elegance, R-Line și Sport.
Prețuri
Motorizarea PHEV este disponibilă încă de pe Tiguan în echiparea Life, cu pornire de la 46.881 de euro (rețineți că e vorba despre versiunea mai domoală a sitemului plug-in hybrid). Pentru cea mai performantă, va trebui să bifați echiparea R-Line sau Sport. R-Line PHEV pleacă de la 55.136 de euro, iar Sport PHEV de la 56.138 de euro.

Exemplarul Tiguan R-Line PHEV din Cars & Roads Austria are câteva dotări opționale suplimentare, după cum urmează: culoarea Grenadilla Black (551 de euro), jante de 20 de inchi din aliaj ușor (444 de euro), trapa de sticlă panoramică (1.122 de euro) și pachetul de iarnă Plus cu locuri laterale spate încălzite, parbriz din sticlă laminată securizată, încălzit și reflectorizant pentru razele infraroșii (500 de euro).




