Test drive: Renault Rafale E-Tech full hybrid 200

Noul Renault Rafale este răspunsul mărcii franceze în segmentul SUV-urilor de clasă medie. Test cu versiunea full-hybrid cu 200 CP.

Cine este și ce vrea Renault Rafale de la noi?

Aș putea spune că este un pas curajos făcut de constructorul francez. Și totuși, Renault nu învață o limbă nouă cu Rafale, mai ales că în istoria constructorului regăsim mașini care au confirmat talentul francezilor de a oferi modele premium. Da, eu cred că noul Rafale cochetează – prin acest pas – cu liga superioară din punct de vedere al poziționării.

Și e un pas firesc, dacă privim la dinamica modelelor Dacia și ușoara repoziționare a mărcii românești. Nu mai vorbim despre modele low cost, vorbim despre modele care prin raportul preț/calitate sunt reale alternative la modelele de volum oferite de constructorii clasici. Așa că, această migrare spre o zonă superioară este firească. La fel de firesc găsesc și această legătură cu trecutul.

Numele noului model este inspirat de un avion din 1933, un Caudron C.430 Rafale, un monoplan care la vremea respectivă a stabilit un record de viteză pentru clasa sa – 292 km/h. Secretul? Pe lângă faptul că la gol avea o masă de 560 kg, acesta era echipat cu un motor Renault cu patru cilindri în linie, răcit cu aer, cu o capacitate de 6,3 litri care dezvolta până la 150 CP. Ulterior, în 1935, a primit un motor mai puternic, un Renault 438 – șase cilindri în linie de 7.95 litri răcit cu aer și ajutat de un compresor centrifugal care ajungea la 26.000 rpm. Totul pentru a obține 180 CP.

Trei lucruri noi importante?

N-o să pierd mult timp cu răspunsul la această întrebare. Motivul? Rafale e complet nou în gama francezilor, iar majoritatea noutăților le voi puncta oricum în rândurile următoare. Prin urmare, aici las doar câteva lucruri de bază.

Rafale e unul dintre modelele care folosește platforma CMF-CD a grupului Renault, o arhitectură deja cunoscută în oferta Alianței.

E al doilea SUV-coupé din portofoliul Renault, și poate fi comandat cu motorizări full-hybrid și plug-in hybrid.

Deși e un SUV de segment mediu, prețul de pornire e de 39.900 euro cu TVA inclus – pentru un nivel de echipare cu dotări bune, bune – un adevărat prag psihologic pe care francezii reușesc să nu-l depășească.

Ce concurenți are pe piața din România?

La acest capitol aș putea spune că discursul suferă de dublă personalitate. Cei de la Renault ne-au oferit niște sugestii în cadrul conferinței de presă, iar printre acestea se regăseau Alfa Romeo Tonale sau BMW X2. După ce m-am întâlnit cu Rafale, recunosc că mi-aș fi dorit o masă rotundă cu cei care au bifat acele modele în prezentare. Pentru un plus de iluminare personală.

Se prea poate să fiu puțin curajos, dar dimensiunile mașinii, modul în care am perceput spațiul interior atât de la volan, cât și de pe bancheta spate, mă împinge să arăt cu degetul spre BMW X4, DS7 și Volvo XC60. Da, dacă privim lucrurile din perspectiva prețului, putem aduce mai multe nume în această secțiune.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

La debut va fi disponibilă doar versiunea Renault Rafale E-TECH full hybrid 200. O motorizare deja cunoscută de pe Austral.

Rafale E-Tech este un full hybrid cu un motor termic de 1.2 litri care dezvoltă 130 CP la 4.500 rpm și un cuplu motor de 205 Nm de la 1.750 rpm. Adăugăm pe listă un motor electric care dezvoltă 68 CP și 205 Nm, plus un starter/generator de 25 CP și 50 Nm. În total, sistemul hybrid se laudă cu 200 CP. Bateria are o capacitate totală de 2 kWh.

Cutia automată multimodală dezvoltată folosind tehnologia Formula 1 combină două trepte de viteză pentru motorul electric principal și patru pentru motorul cu ardere internă. Apoi, motoarele își îmbină resursele în 15 posibilități diferite de operare.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Vorbim despre un full hybrid de 200 CP, o motorizare deja cunoscută în gama Renault de pe Austral. Traseul de test a fost unul preponderent extraurban, puțin kilometri fiind rulați prin orașele din Andalusia. Un rulaj relaxat mi-a afișat un consum mediu de sub 6 litri. Undeva la un 5,4 spre 5,6 litri.

Dar pentru că Rafale iubește să care multă viteză pe viraje, și pentru că traseul mi-a oferit un scenariu superb înainte, am păcătuit. Pe la ce grad de comparație a ajuns păcătuirea, nu vă spun. Doar că un astfel de ritm a cerut, în medie 8,2 spre 8,4 litri. Din orice poziție aș privi aceste valori nu pot să am decât cuvinte de laudă.

Cu un rezervor de 55 litri, poți miza pe o autonomie de 1.000 km dacă ești potolit, sau undeva spre 700 km dacă te-a sunat soția și îți spune că masa este deja întinsă. Oficial, în fișa tehnică este scris negru pe alb că mașina are un consum mediu de 4,7 litri și emisii de 106 g CO2/100 km.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Când auzi că este construit pe platforma CMF-CD, și știi că și Austral este construit pe această arhitectură, e evident că îți desenezi niște așteptări. Dar pe aceeași platformă este construit și Espace, cel care astăzi este SUV și nu monovolum. Dintr-un reflex pavlovian fug spre Austral pentru că Espace nu se comercializează în România. Dar realitatea este că Rafale este un model mare, mult mai apropiat de Espace. Nu pot vorbi despre cum se simte la drum fără a menționa și dimensiunile.

Dacă îl privesc comparativ cu Austral, modelul este mai lung cu 200 mm, mai lat cu 23 mm, mai scund cu 5 mm. Ampatamentul este de 2.738 mm, mai mare cu 71 mm, ecartamentul este mai mare cu 2 cm față/ spate. Și astfel desenăm o platformă care se sprijină altfel pe sol în anvelopele 245/45 R20(235/45 R20 în cazul lui Austral).

Creșterea ampatamentului le-a permis inginerilor să recalibreze sistemul 4Control. Și aici bifez una dintre surprizele plăcute. Cel de la volan poate regla modul în care lucrează sistemul. De la trimiterea lui la culcare până la un mod agresiv. Dar indiferent de modul ales, mașina nu mai are reacții pe care le poți compara cu cele ale unui cărucior de supermarket. Spatele nu mai este atât de violent în reacție, cel puțin la viteze mici și nu-ți mai lasă senzația unui start de supravirare. Aș putea spune că este unul din cele mai plăcute sisteme care implică și virarea punții spate. Sistemul lucrează la fel ca până acum: la viteze mici puntea spate virează opus celei față până la un unghi de 5 grade, la viteze ridicate virează în aceeași direcție cu puntea față până la un grad.

Alături de modul fluid de lucru al sistemului 4Control trebuie să menționez că sunt necesare 2,33 rotații de volan pentru a braca maxim stânga-dreapta. Demultiplicarea scurtă este sinonimă cu a lua mai puțin de volan pe viraje, iar detaliul acesta nu implică vreo perioadă de acomodare. Face parte din categoria ”bine”, iar noi ca specie ne obișnuim extrem de repede cu el, cu binele.

Fiind o mașină cu un oarecare parfum de masivitate, cu o masă minimă de 1.660 kg, suspensia îți poate lăsa o senzație de fermitate, în special la trecerea peste denivelări mici la viteze mici. Totuși, setarea suspensiei și feedback-ul venit din partea ei mi-au activat ceva nostalgii. Am regăsit ceva din parfumul unui Laguna Coupe la volanul lui Rafale.

Am adoptat două moduri de condus atunci când drumul m-a inspirat. Pe primul l-aș putea compara cu stilul smuls al halterofililor. Dacă adopți un astfel de stil on/off, fără a permite sistemului să recupereze energie pe perioadele de frânare, suportul motorului electric se va evapora destul de rapid. Și vor fi momente când pe ieșirile din viraje nu prea mai ai putere ”vizibilă”. Mașina va accelera, dar lent. Dacă adopți un stil anticipativ, te folosești de frânarea regenerativă pentru a reduce viteza pentru anumite viraje, reușești să păstrezi bateria la un nivel de încărcare suficient pentru a primi aportul motorului electric la accelerare. Și este plăcut suportul celor 205 Nm pe ieșirile din viraje. M-am intersectat cu 2-3 momente în care cutia multimodală era prinsă, probabil, cu vreo scenă ceva mai palpitantă din serialul pe care-l urmărea. Altfel nu-mi explic lipsa de rafinament în a selecta și cupla treapta necesară.

Cum ți se pare designul exterior?

Dacă privesc lucrurile matematic, adică 1+1=2, designul lui Rafale își atinge scopul. O mașină frumoasă, cu linii care îi subliniază masivitatea. O poveste unitară estetic. Dacă în apropierea casei ai vreun showroom al altui constructor francez, s-ar putea să încerci clipe de confuzie. Și asta pentru că Gilles Vidal, omul care aduce la Renault o nouă poveste estetică, a semnat până în 2020 designul modelelor Peugeot.

Cum sunt materialele la interior?

Dacă la capitolul design exterior lucrurile pot fi subiective, interiorul este cel în care ”locuiești” la fiecare călătorie cu automobilul. Dacă ceva strică armonia aici, mașina are evident de pierdut. În echiparea Esprit Alpine, cea testată cu ocazia primului contact cu Renault Rafale, lucrurile stau foarte bine. Un foarte mare procent din decizia de a pune acest model alături de modele premium a fost reprezentat de calitatea materialelor de la interior, de modul cum m-am simțit în mașină.

Scaune superb desenate cu un excelent suport lateral. Scaune sport care completează frumos aerul de grand tourer emanat de Rafale. Rafinamentul este subliniat de cusătura tricoloră a acestei versiuni de echipare. Rafale spune și el adio materialelor de origine animală la interior. Nu mai avem piele, avem TEP – o țesătură granulată mai plăcută la atingere decât pielea. Alcantara de la interior este eco-responsabilă și reciclabilă în proporție de 61%. Cursa de a descoperi materiale eco pentru interior a condus la adoptarea lemnului de plută și a ardeziei – o rocă sedimentară compusă din gresie argiloasă și argilă cu o granulație foarte fină compusă în urma presiunii.

Ardezia o regăsim în echiparea Esprit Alpine pe planșa de bord, în zona pasagerului, iar pluta pe echiparea Techno. Ambele materiale au și calitatea de a nu reflecta lumina, ceea ce prin mult prea însorita Spanie a fost un alt mic detaliu care a adus confort la bord. Impresia generală, la final, a fost de surpriză. Nu mă așteptam ca Renault să propună un interior atât de omogen din punct de vedere al designului, cât și al finisării și materialelor. De aici, și puternica impresie de premium.

Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.

Să pornim de la mare la mic. Avem un portbagaj al cărui volum este de 627 litri. În principiu, dacă această valoare nu te satisface, se prea poate să-ți dorești un monovolum sau chiar un vehicul comercial ușor. Iar dacă este pliată bancheta spate, până la plafon se obține un spațiu de depozitare de 1.914 litri. Buzunarele din portiere au un volum bun, și am fost plăcut impresionat că sunt căptușite, lucru care aduce un plus la calitatea percepută. În echiparea Esprit Alpine sunt îmbrăcate într-un material de culoare albastră, ceea ce ajută mult și la identificarea obiectelor de prin buzunar. Între scaunele față avem pe tunelul median o cotieră care adăpostește un spațiu de depozitare, suprafața culisantă care include zona de încărcare prin inducție a telefoanelor, două suporturi pentru băuturi, plus încă un spațiu de depozitare la baza consolei centrale. Și clasicul torpedou.

Pentru faptul că Rafale este capabil să depoziteze cam tot ce îți dorești ca șofer în zona tunelului median, având acces rapid la tot, merg spre zona de punctaj maxim, dar mă opresc la 9 pentru că nu am un layout fix.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Categoric 5, și face lucrul acesta destul de comod. Având ca punct de referință Renault Austral, locurile față îți oferă un plus plăcut de spațiu la nivelul umerilor. Austral are o lățime la interior la nivelul scaunelor față de 1.370 mm, iar Rafale oferă 1.497 mm. Un plus evident de spațiu.

În Austral, cei trei ocupanți ai banchetei au de împărțit 1.336 mm, iar în Rafale beneficiază de 1.475 mm. Plusul la capitolul ampatament se regăsește la nivelul spațiului oferit pentru pasagerii spate. Cu scaunul șoferului reglat pentru o poziție corectă la volan pentru cei 1.88 metri ai subsemnatului, pe bancheta spate nicio șansă să ating cu genunchii spătarul scaunului față. Spațiu din belșug.

Linia plafonului nu pot spune că răpește din spațiu oferit la nivelul capului, iar tunelul median este discret, nu un separator de locuri. Ce-i drept, desenul spătarului banchetei spate favorizează ocupanții locurilor stânga/dreapta, nu și pe cel din mijloc. Spătarul, la mijloc, integrează și o cotieră lată, poate una dintre cele mai late întâlnite. Ea integrează atât un spațiu de depozitare și suport pentru pahare, dar și un suport ajustabil pentru telefoane mobile sau tablete.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Renault Rafale nu a fost testat de Euro NCAP, și nici Renault Espace. Dacă ar fi să luăm Austral ca reper, lucrurile stau bine. Renault Austral oferă o siguranță de 5 stele, din punctajul maxim a primit 88% pentru protecția oferită adulților, 83% pentru cea a minorilor, 69% pentru protecția pietonilor și bicicliștilor și 87% pentru eficiența sistemelor de asistență. Așteptăm și rezultatele lui Rafale.

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Tot ce înseamnă model nou, primește din start, de la mine, o bilă albă dacă are în echiparea de serie sau opțional un sistem LED Matrix. Nu este un moft, este deja un sistem care crește mult siguranța călătoriei pe timp de noapte. Iar Rafale primește faruri LED Matrix.

Tot la capitolul tehnologie aș vrea să reamintesc de sistemul 4Control Advanced, și fac asta pentru că am fost plăcut impresionat de modul în care a fost recalibrat modul de lucru al acestuia.

O Spanie deja toridă și un acoperiș de sticlă pentru versiunea Esprit Alpine, iar eu deja eram cu ochii pe sistemul de climatizare pentru a vedea dacă face față solicitărilor. Plafonul de sticlă se numește Solarbay și folosește o structură laminată multistrat, putând deveni opac sau transparent (sunt disponibile patru configurații). La luarea contactului, geamul devine opac, iar la repornirea mașinii revine la ultima setare aleasă. Ce pot spune este că nu am simțit efectul de seră/solar la bordul lui Rafale, în modul opac plafonul reușind foarte bine să protejeze interiorul de lumină și căldură.

La volan descoperi un pupitru compus din două display-uri: un tablou de bord de 12.3 inch cu o rezoluție de 1920×720 pixeli dispus landscape și un display de 12 inch cu o rezoluție de 1250×1562 pixeli pentru sistemul infotainment, cu o dispunere portret. Și o să mai introduc în peisaj un al treilea ”ecran”: un head-up display cu o diagonală a afișajului de 9.3 inch.

O funcție simpatică a iluminării interioare se numește ”Living Lights”. Pentru a crea o atmosferă mai relaxantă, culoarea iluminatului este ajustată automat la fiecare 30 de minute pe baza ciclului circadian (ceasul biologic de 24 de ore) și a momentului zilei (culori reci în timpul zilei, culori calde noaptea).

Sistemul de operare al OpenR Link este Android Automotive 12, iar acesta include și funcția FOTA – firmware over the air. Sistemul poate oferi informații despre întreținerea vehiculului și gradul de uzură a unor repere, făcând acest detaliu o sarcină mult mai predictibilă pentru șofer. În plus, sistemul de operare dispune de o serie de funcții asistate de inteligența artificială. Spre exemplu, mașina îți poate recomanda să închizi aerul condiționat dacă rulezi cu un geam deschis, sau să pornești aerul condiționat dacă este prea cald în mașină.

Renault Rafale este echipat cu 32 de sisteme avansate de asistență, grupate în trei categorii: conducere, siguranță și parcare. Aș dori doar să punctez doar sistemul Safety Coach care este echipare standard și care începe să-ți facă sugestii pentru a adopta un stil de conducere mai calm și relaxat dacă observă un stil de conducere agresiv.

Ai simțit că-i lipsește ceva?

Pentru că Renault Rafale, din marea majoritate a perspectivelor, este o alternativă la SUV-urile premium, m-a împins în zona în care să remarc micile sincope la capitolul imagine unitară. Poate o să zâmbiți, dar nu m-am simțit împlinit acustic. După o secțiune virajată, unde am adoptat un stil dinamic, unde mașina m-a răsplătit, m-a bucurat prin ținuta de drum, în clipa în care am oprit într-o parcare pentru o mică pauză, când am coborât din mașină și urechiușele mele au dat de sunetul celor trei cilindri care erau într-o mică sesiune de recuperare a kWh pierduți, Parcă s-a evaporat ceva din magie. Da, știu, norme, emisii, poluare, ș.a.m.d., dar un mic tuning al modului în care sună motorul, nu cred că ar dăuna. Și nu vreau să vă imaginați situații extreme de genul terminații finale de evacuare goale.

Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?

Renault Rafale poate fi comandat deja în România. Pentru moment este disponibilă doar versiunea full hybrid de 200 CP și tracțiune față. Prețul de bază este de 39.900 euro pentru echiparea Techno. Eu aș alege versiunea Esprit Alpine care are un preț de pornire de 44.400 euro cu TVA inclus doar pentru simplul fapt că vine în echiparea de serie cu sistemul 4Control Advanced. Nu pot nega, și faptul că scrie Alpine pe model poate gâdila într-un mod plăcut orgoliul.

Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?

Dificil de ales un singur punct forte, pentru că Rafale are câteva, nu doar unul. Dar aleg ținuta de drum pe care o împing spre zona premium sport.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Ca impresie generală, la finalul primului contact, cred că mi-aș dori încă 200 CP. Un șasiu atât de reușit din punct de vedere dinamic. O mașină atât de agreabilă atunci când adopți un stil de condus rapid și fluid, încât simți nevoia a ceva mai multă putere. Probabil versiunea plug-in hybrid 4×4 de 300 CP va rezolva acest lucru.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

În mod cert aș pierde niște nopți cu echipa care setează/calibrează cutia de viteze multimodală.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

… ești fanul designerului francez Gilles Vidal, cauți o mașină cu o finisare superbă și spațiu interior uriaș.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…ai alergie la sunetul unui trei cilindri de 1.2 litri.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Nu pot nega, mi-a lăsat o impresie mult mai plăcută decât anticipam. Bifează aproape toate capitolele pe care le urmăresc la o mașină personală, mai puțin secțiunea tracțiune integrală. Dar și acest lucru va fi disponibil odată cu lansarea în toamnă a versiunii PHEV 4×4 de 300CP.

Clientul perfect al mașinii?

Evident cineva care dorește un plus de imagine, lucru pe care nu ți-l poate da o caroserie clasică de Espace – care acum este și el SUV. Un lucru este cert, dacă alegi Rafale, un SUV Coupe, asta nu înseamnă că faci un sacrificiu la capitolul spațiu sau ergonomie. Mașina asta bifează puncte serioase la capitolul satisfacție oferită unei familii din perspectiva spațiului oferit. În același timp se adresează cuiva care apreciază ținuta de drum, dar nu vrea mai multă putere pentru că are salvată în aplicația bancară – la favorite – datele pentru plătit amenzile de viteză.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Aproape de regăsirea totală a șarmului pierdut.

Fișa tehnică a mașinii

Logo Renault

Renault Rafale E-TECH Full Hybrid 200

de la 39900 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Full Hybrid
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Electric
Putere maximă sistem
200 CP
Cuplu maxim sistem
Transmisie
Tip transmisie
Automată
Număr trepte
Multimodala
Tracțiune
Față
Motor termic
Configurație / nr cilindri
L3
Capacitate cilindrică
1.199 cmc
Putere maximă
131 CP
Cuplu maxim
205 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
Motor electric
Număr motoare electrice
2
Putere maximă electric
68 / 50 CP/kW
Cuplu maxim electric
205 Nm
Baterie
Capacitate brută
2 kWh
Capacitate netă
Putere maximă încărcare AC
Putere maximă încărcare DC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
8,9 s
Viteză maximă
180 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
4,7 l/100 km
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4.710 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1866/ 2085 mm
Înălțime
1.613 mm
Ampatament
2.738 mm
Volum portbagaj
627 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1.914 litri
Masa proprie
1.660 kg
Siguranță
Rezultat
Preț
Preț de pornire model
39.900
Preț mașină testată
44.400