Facelift pentru Hyundai Ioniq 5

• Hyundai a introdus un facelift pentru modelul electric Ioniq 5.

• Ioniq 5 facelift beneficiază de un design ușor modificat, cu un spoiler față restilizat, dar și o nouă bară spate. Jante cu design nou.

• Cea mai importantă schimbare de ordin tehnic: capacitatea brută a bateriei a crescut de la 77 kWh la 84 kWh, ceea ce înseamnă și o creștere a autonomiei.

• Prin modificările exterioare aduse de Hyundai, lungimea lui Ioniq 5 a crescut cu 20 de milimetri (4.655 mm acum), în timp ce lățimea, înălțimea și ampatamentul au rămas neschimbate.

• Volanul are un nou design, iar comenzile pentru climatizare și sistemul de infotainment au fost reordonate pentru a crește ergonomia.

• Modelul a primit și noua generație a sistemului multimedia “connected car Navigation Cockpit). Actualizări software over-the-air.

• Suspensie îmbunătățită pentru a mări gradul de confort. Șasiul și portierele au fost ranforsate pentru o mai bună rezistență la impact și creșterea nivelului de siguranță.

• Ioniq 5 a primit și o nouă echipare de top N Line. Siluetă mai agresivă, cu elemente de design specifice N Line, scaune sport și jante de 20 de inchi.

• Ioniq 5 facelift va ajunge pe piețele europene până la sfârșitul acestui an.

• Foto: Hyundai