Asistența rutieră: a fi sau a nu fi liniștit cu mașina la drum lung

Un abonament de asistență rutieră te ajută să eviți costurile neprevăzute, să economisești timp prin simplificarea procedurilor și să treci fără stres de problemele asociate unui accident sau defecțiuni tehnice.

Nu știu cum ești tu, dar eu de fiecare dată când călătoresc în străinatate îmi fac asigurare medicală de călătorie. Din fericire nu am avut niciodată nevoie să o folosesc la propriu, însă o asigurare de acest gen îmi permite să călătoresc fără să fiu stresat cu privire la costurile pe care ar trebui să le suport într-o situație neplăcută din punct de vedere medical. 

Și toate astea pentru un preț nesemnificativ dacă îl raportez la orice cheltuială uzuală pe care o fac într-o călătorie și cu atât mai mult dacă îl raportez la cheltuielile medicale pe care le evit.

Așa cum este bine să-ți iei măsuri preventive pe persoană fizică atunci când călătorești, o idee la fel de bună este să aplici această strategie și pentru mașina cu care pleci la drum, în țară sau în străinatate. Mai ales că orice problemă aparent minoră are potențialul să-ți dea complet planurile peste cap, indiferent dacă ești într-o călătorie de afaceri sau în vacanță. 

Cu o experiență de peste 15 ani în domeniu, serviciul de asistență rutieră 9695 oferă o gamă variată de abonamente de asistență rutieră, adaptate în funcție de preferințele și nevoile tale.

Avantajele unui abonament de asistență rutieră

Preț unic fix, fără costuri neprevăzute

În cazul în care călătorești frecvent în țară și/sau în străinătate, 9695 oferă abonamente anuale pentru care costurile încep de la 139 lei. Iar dacă pleci cu mașina la drum lung mai rar, doar în vacanțe, 9695 are în ofertă și un abonament de vacanță pentru care prețurile încep de la 109 lei. Un astfel de abonament de vacanță este valabil timp de 15 zile consecutive de la data activării. Indiferent de opțiune, principalul avantaj este că vei călători fără griji de natură financiară, întrucât nu există costuri neprevăzute. 

Argumentul este unul important în contextul în care cheltuielile uzuale pentru diverse probleme legate de funcționarea mașinii tale pot genera costuri ridicate. De exemplu, în absența unui astfel de abonament, pentru un client din București tractarea locală a mașinii ca urmare a unei pene de cauciuc poate costa estimativ între 200 și 600 lei. 

Între timp, o defecțiune tehnică de care ai parte în Constanța poate genera costuri de circa 1.800 lei dacă destinația mașinii imobilizate este în București, în timp ce tractarea mașinii dintr-o zonă mai greu accesibilă precum Transfăgărășan îți poate elibera din contul bancar o sumă de aproximativ 2.400 lei. 

În plus, lucrurile se complică semnificativ în cazul unei călătorii în străinătate: o repatriere a unui autovehicul defect din Grecia până în București atrage costuri estimative de circa 9.000 lei, ceea ce ar ruina planurile de vacanță pentru orice familie obișnuită. Iar aceste costuri pot fi chiar mai mari în funcție de urgența cu care se intervine în cazul tău. 

Câștigi timp pe care îl poți folosi în mod util

Un alt argument în favoarea unui abonament de asistență rutieră este timpul pe care îl câștigi în cazul apariției unei probleme neprevăzute, întrucât tot ce trebuie să faci este să dai un telefon. Ai parte de suport în call center 24 de ore din 24, 7 zile din 7, iar asta se traduce printr-un timp foarte scurt de intervenție. 

În schimb, în absența unui astfel de abonament, trebuie să cauți singur o soluție cât mai eficientă, iar asta necesită timp prețios pe care altfel l-ai fi petrecut într-un mod mai eficient. În plus, în cazul în care ești într-o situație de urgență sau pur și simplu trebuie să ajungi rapid la o întâlnire importantă, un astfel de eveniment neprevăzut poate genera frustrări și te poate determina să iei decizii pripite și greșite. 

Ai parte de confort psihic

Utilizarea unui abonament de asistență rutieră este benefică nu doar din punct de vedere al costurilor și timpului investit, ci și din perspectiva confortului tău psihic, un element deloc de neglijat mai ales în mediul agitat în care trăim astăzi. 

Și spun asta pentru că, la apariția unui eveniment neprevăzut legat de mașina ta, tot ce trebuie să faci este să suni la 9695 și de restul se ocupă oamenii pe care i-ai plătit deja pe baza abonamentului. Fără griji, fără stres. 

În absența unui astfel de serviciu, planurile tale de vacanță pot fi date foarte ușor peste cap și te poți trezi că petreci ziua pe marginea drumului până la identificarea unei soluții. Sigur, uneori poți apela la prieteni, însă nu ai nicio garanție că aceștia vor putea să intervină în timp util într-o astfel de situație neplăcută. 

Siguranță personală

În cazul unei probleme tehnice la mașină este important să știi că, pe baza abonamentului tău la 9695, poți apela rapid la parteneri de încredere. 

Altfel, dacă încerci să te descurci pe cont propriu, nu doar că este mai complicat din punct de vedere financiar și al timpului pierdut, dar nu ai nicio garanție că persoanele pe care le găsești sunt de încredere, ceea ce reprezintă un factor de stres suplimentar de care chiar nu ai nevoie, mai ales dacă ești în vacanță. 

Beneficiile unui abonament de asistență rutieră

Abonamentele de asistență rutieră oferite de 9695 vin la pachet cu numeroase beneficii. Uite doar câteva dintre ele: 

Asistență Rutieră (inclusiv Internațional): serviciul clasic de asistență rutieră include o serie de intervenții rapide în caz de defecțiune tehnică sau accidente. Printre intervențiile incluse se numără alimentarea cu energie a bateriei de 12V, remorcarea, schimbarea unei anvelope sau livrarea de combustibil.

Servicii de Reparații și Auto de înlocuire: 9695 are parteneriate cu numeroase servicii de reparații pentru defecțiunile mașinii. În plus, în perioada în care mașina ta este în service, poți beneficia de o mașină de înlocuire pentru ca activitățile tale uzuale să nu fie afectate de această problemă. 

Raportare a Accidentelor și Consultanță pentru completarea formularului Amiabil sau Deschiderea Dosarelor de Daune: un accident generează de regulă numeroase proceduri birocratice care se modifică periodic și pe care de cele mai multe ori nu le cunoști în detaliu. În acest context, serviciul de asistență 9695 oferă acces la o linie telefonică dedicată care te asistă din punct de vedere legal la raportarea accidentelor și deschiderea dosarelor de daune. În acest fel, primești rapid informații corecte inclusiv despre completarea formularului amiabil sau deschiderea dosarului de daune, în funcție de situația ta particulară. În plus, ai informații despre contactarea autorităților competente sau a furnizorilor de asigurări relevanți. 

Asistență în Caz de Pierdere a Cheilor sau Blocării în Mașină: în cazul în care pierzi cheile mașinii sau te blochezi în interiorul acesteia, abonamentul de asistență rutieră oferit de 9695 poate fi o salvare. Echipa specializată poate interveni rapid pentru a-ți deschide ușa sau pentru a-ți oferi asistență în caz de pierdere a cheilor, astfel încât să poți reveni rapid pe drum.

Mașină de Înlocuire pe Durata Reparațiilor: în cazul în care mașina ta necesită reparații și va fi imobilizată pentru o perioadă, abonamentul de asistență rutieră oferit de 9695 vine cu opțiunea de a beneficia de o mașină de înlocuire. Astfel, poți să îți continui activitățile fără întreruperi majore, având acces la o mașină de înlocuire. În cazul în care durata reparațiilor se prelungește, poți opta să păstrezi mașina de înlocuire până la finalizarea acestora, însă va fi necesar să acoperi diferența de zile. Important de menționat este că această diferență de zile poate fi achitată la un cost avantajos, datorită discountului oferit de 9695.

Serviciu de Call Center de Asistență: este important să știi că poți apela permanent la un specialist pentru a obține informații relevante legate de serviciile de asistență rutieră, motiv pentru care 9695 oferă pentru clienți suport telefonic și prin chat în timp real. În acest fel, primești rapid clarificări despre statusul intervenției tale sau răspunsuri pentru serviciile disponibile. 

Prin urmare, un abonament pentru servicii de asistență rutieră vine cu numeroase avantaje pentru tine, de la cele financiare până la economia și timp și acces în timp real la informații utile despre orice incident care are legătură cu mașina ta. Este motivul pentru care și noi vom utiliza serviciile de asistență rutieră 9695 în Cars & Roads Greece, un road trip de nouă zile în cadrul căruia vom testa 6 SUV-uri hibride pe drumurile din Grecia.