Piața auto din România în aprilie 2026: Cota de piață a mărcii Dacia s-a redus la 17%

Înmatriculările de mașini noi au crescut în România cu 2,1% în aprilie, însă cota de piață a mărcii Dacia s-a redus la 17% din cauza unor probleme logistice și a lansării unor versiuni actualizate pentru unele modele.

Piața auto din România a raportat în aprilie a doua creștere lunară consecutivă a înmatriculărilor de mașini noi, potrivit datelor centralizate de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI).

Astfel, românii au înmatriculat aproximativ 10.200 de unități, în creștere cu 2,1% comparativ cu luna aprilie a anului trecut și cu numai 200 de unități mai puțin decât în luna martie. 

BT Leasing te conectează la cele mai relevante informații și date din piața auto, susținând antreprenorii care îndrăznesc să facă lucrurile să se întâmple și contribuie la dezvoltarea economiei României. Indiferent dacă ai nevoie de un autoturism nou, echipamente performante sau soluții verzi de energie pentru afacerea ta, noi îți oferim soluții de leasing adaptate nevoilor și oportunităților pieței locale.

BT Leasing - soluția de finanțare care susține antreprenoriatul românesc.

Pe de altă parte, cele două luni consecutive în care pragul de 10.000 de unități a fost depășit nu au fost suficiente pentru ca piața auto să revină pe creștere în perioada care a trecut de la începutul anului: datele agregate indică aproape 37.500 de unități în primele patru luni ale anului, în scădere cu 14,2% comparativ cu perioada similară a anului trecut. 

În general, datele pentru primele patru luni ale anului arată două tendințe principale: scăderea semnificativă a înmatriculărilor Dacia și creșterea constantă a înmatriculărilor de mașini care aparțin unor mărci din China. 

Una dintre anomaliile lunii aprilie este că, în ciuda creșterii înmatriculărilor cu 2,1% la nivel național, doar două dintre mărcile din top 10 au raporat creșteri: Toyota (+6,8%) și Volkswagen (+44%). La acestea se adaugă prezența mărcii Chery din China (locul 10), care anul trecut nu exista în rapoartele oficiale. De altfel, este a treia lună consecutivă în care Chery pătrunde în top 10. 

Dacia este în continuare marca cu cel mai mare număr de unități înmatriculate (peste 1.700 de unități), însă în același timp este departe de rezultatele înregistrate în aprilie 2025 și a raportat o scădere cu 26,4%, iar cota de piață a ajuns la numai 16,8%. 

O scădere procentuală chiar mai abruptă a înregistrat Renault (-36%), care a coborât până pe locul 9 în clasamentul mărcilor, în spatele Hyundai, BMW și Ford. Toate aceste patru mărci au înmatriculat mai puțin de 400 de unități fiecare în cursul lunii aprilie. 

La nivelul primelor patru luni ale anului, datele indică scăderi pentru nouă dintre mărcile din top 10. Dacia este de departe cea mai afectată marcă, cu aproape 6.700 de unități și o scădere cu 45,2% comparativ cu primele patru luni ale anului trecut. În acest context, cota de piață a mărcii naționale a fost de numai 17,9%, în condițiile în care până anul trecut ponderea Dacia în înmatriculări depășea frecvent pragul de 30%. 

Conform unor declarații recente făcute pentru AUTOCRITICA de Frank Marotte, vicepreședintele departamentului de Vânzări și Marketing din cadrul Dacia, scăderea raportată de marca națională are mai multe cauze. La nivel european, scăderile sunt generate inclusiv de perturbările logistice din primele luni ale anului ca urmare a condițiilor meteo dificile care au afectat transportul naval în strâmtoarea Gibraltar, dar și lansarea unor versiuni actualizate pentru mai multe modele din gamă, inclusiv Logan și Sandero, pentru care livrările încep abia în această primăvară.

Pe de altă parte, în România, scăderea este amplificată de încheierea programului Rabla la sfârșitul anului trecut, dar și de popularitatea în creștere a mărcilor din China, două elemente care afectează întreaga piață auto.

Toyota (-6,1%), Skoda (-25,9%) și Volkswagen (-0,6%) au înmatriculat fiecare peste 3.000 de unități în acest interval, în timp ce clasamentul este completat de Renault, Hyundai și Mercedes-Benz, mărci care au raportat mai puțin de 1.700 de unități fiecare. Top 10 este încheiat de Chery, care a depășit 1.200 de unități înmatriculate.

Alte două mărci din China sunt foarte aproape de top 10, întrucât BYD și MG au înmatriculat peste 300 de unități în aprilie și au cote de piață de peste 3%. De altfel, Audi este singurul alt constructor care a mai depășit cota de piață de 3%. 

Între timp, după înmatriculările peste așteptări din primele trei luni ale anului, Tesla a raportat în aprilie cea mai slabă lună din acest an, cu puțin peste 100 de unități, însă chiar și așa rezultatul este peste cel înregistrat în luna similară a anului trecut (+53%). Aceste date vin întrucât în prima parte a anului trecut înmatriculările Tesla au scăzut brusc pe fondul influenței pe care proprietarul Elon Musk o avea în administrația americană la vremea respectivă. De altfel, cota de piață a mărcii americane a atins 1,7% la nivelul primelor patru luni ale anului, cu un punct procentual peste nivelul raportat în perioada similară a anului trecut. 

Altfel, merită remarcat că aprilie a fost cea mai bună lună din acest an pentru o serie de mărci din afara top 10, inclusiv pentru Audi, Mazda, Opel sau Citroen. 

În absența programului Rabla, Dacia Duster a ieșit în evidență ca cel mai înmatriculat model în fiecare lună din acest an, inclusiv în aprilie, în ciuda unei scăderi cu 18% comparativ cu luna similară a anului trecut. 

De altfel, cu excepția lui Bigster, model lansat în prima parte a anului trecut, toate modelele Dacia au înregistrat scăderi semnificative, inclusiv Logan (-55%) și Sandero (-52%). În acest context, Toyota Corolla a fost al doilea cel mai înmatriculat model al lunii (+38%), în timp ce Skoda Octavia a stagnat la aproape 300 de unități și a ocupat locul 4. Cel mai înmatriculat model Volkswagen a fost Taigo, în timp ce top 10 a fost încheiat din Tiggo 4, cel mai accesibil model al constructorului chinez Chery. 

La nivelul primelor patru luni ale anului, datele indică o scădere și mai accentuată pentru modelele Dacia. Cu aproape 2.600 de unități, Duster este cel mai înmatriculat model din România, însă volumul a scăzut cu 37% comparativ cu perioada similară a anului trecut. O parte dintre potențialii clienți s-au îndreptat probabil spre Dacia Bigster, care ocupă locul 2 cu peste 1.500 de unități, în timp ce podiumul este completat de Toyota Corolla cu aproape 1.500 de unități (+33%). 

În schimb, înmatriculările de Logan au scăzut cu 67%, la aproape 1.300 de unități, în timp ce Sandero a prins cu greu top 10 cu puțin peste 600 de unități și o scădere cu 74% comparativ cu primele patru luni ale anului trecut. 

În clasamentul pe națiuni, mărcile germane au fost cele mai populare în luna aprilie cu o cotă de piață de 23,3% și au fost urmate de cele din Japonia cu 17,8%. În acest context, România, reprezentată exclusiv prin Dacia, a ocupat doar locul 3 în acest top, cu o cotă de piață de 16,8%. 

Germania este țara de proveniență preferată și la nivelul primelor patru luni ale anului, cu o cotă de piață de 21%, în timp ce Dacia a surclasat Japonia cu numai 0,1 puncte procentuale pentru a-și adjudeca locul doi. 

Mărcile din China continuă să-și majoreze cota de piață în România, iar în ultimele luni ritmul de creștere s-a accelerat. Acest lucru se explică prin faptul că numeroase mărci din China sunt abia la începutul operațiunilor, în timp ce piața auto în ansamblu este în scădere cu peste 14% la nivelul primelor patru luni ale anului.

Astfel, mărcile din China au ajuns în aprilie 2026 la o cotă de piață cumulată de 12,7%, cu 2,6 puncte procentuale mai mare comparativ cu luna martie, în condițiile în care în aprilie 2025 cota acestora era de numai 2,7%. 

Dintre mărcile prezente pe piața locală, Chery, BYD și MG au asigurat aproape 79% din totalul înmatriculărilor. Totuși, creșterea puternică din ultima lună are legătură și cu primele loturi semnificative de înmatriculări pentru Omoda și Jaecoo, două dintre mărcile Grupului Chery, care au fost lansate recent în România. 

La nivelul primelor patru luni ale anului, topul mărcilor din China este condus de Chery cu un avans de numai 40 de unități în fața celor de la BYD și de 400 de unități în fața MG. La mare distanță în spatele podiumului apare Geely, în timp ce Jaecoo și Omoda au urcat deja pe locurile 4 și 5 la general. De altfel, Omoda a depășit deja înmatriculările Leapmotor, marcă ce este prezentă în România din toamna anului 2024. 

La fel ca în luna martie, segmentul de mașini electrice a crescut în aprilie de aproape trei ori comparativ cu luna similară a anului trecut, la peste 640 de unități, însă acest lucru are ca explicație numărul foarte scăzut de unități înmatriculate în aprilie 2025 pe fondul deciziei Guvernului de a amâna programul Rabla. 

De altfel, volumul de mașini electrice înmatriculate în aprilie 2026 a fost cu numai 10% mai mare decât cel al mașinilor diesel fără sisteme hibride și cu 11% mai mic comparativ cu cel al mașinilor echipate cu sisteme GPL. 

În rest, înmatriculările de mașini hibride, în care sunt incluse mașinile echipate cu un sistem hibrid de tip mild-hybrid (MHEV), full-hybrid (HEV) sau plug-in hybrid (PHEV), au crescut cu aproximativ 19%, la peste 6.200 de unități, concomitent cu o scădere cu 15% pentru mașinile cu motoare pe benzină fără sisteme hibride. Această tendință este una naturală inclusiv la nivel european, pe măsură ce tot mai multe modele devin disponibile cel puțin cu tehnologie mild-hybrid. 

La nivelul primelor patru luni ale anului, mașinile echipate cu orice fel de sistem hibrid au ajuns la aproape 22.000 de unități, în timp ce înmatriculările de mașini cu motoare pe benzină fără sisteme hibride a scăzut cu 37%, la peste 6.900 de unități. 

În același interval de timp, înmatriculările de electrice au crescut cu 36%, la peste 3.200 de unități, iar cota de piață este de 8,6%, cu peste un punct procentual mai mare decât cea a mașinilor cu GPL și a mașinilor diesel. 

Cu 71 de unități, Tesla Model Y a fost și în luna aprilie cel mai înmatriculat model electric pe piața din România, o performanță pe care a realizat-o de altfel în fiecare lună din acest an.

Pe de altă parte, BYD a poziționat două modele pe podium, cu Sealion 7 în fața lui Dolphin Surf, în timp ce Dacia Spring a ocupat poziția a patra în fața lui Ford Puma, model electric produs la uzina de la Craiova. 

În plus, la fel ca în martie, BYD are trei modele în top 10, întrucât Atto 2 apare pe locul 7 cu aproape 30 de unități și a surclasat modele precum Renault 5, Ford Explorer sau Volkswagen ID.4. 

La nivelul primelor patru luni ale anului, Tesla Model Y este lider detașat cu aproape 430 de unități, urmat la aproximativ 100 de unități de BYD Dolphin Surf. Podiumul este completat de Dacia Spring, cu un avans minim în fața Tesla Model 3 și Ford Puma. 

Cu cele trei modele în top 10, BYD a fost marca cu cele mai multe mașini electrice înmatriculate în aprilie, în timp ce Tesla este singurul constructor care a mai depășit pragul de 100 de unități, iar Ford, Dacia și BMW ocupă următoarele trei locuri. 

La nivelul primelor patru luni ale anului, Tesla și BYD sunt despărțite de o singură unitate în lupta pentru prima poziție, în timp ce Ford ocupă ultima treaptă a podiumului și are în continuare un avans liniștitor în fața mărcilor Dacia și Renault. 

Pentru prima oară în acest an, mărcile din China sunt cele mai populare în România pe segmentul de mașini electrice, cu o cotă de piață de 32,3% în luna aprilie. Acestea au devansat astfel mărcile americane, în timp ce numai 15% dintre cumpărători au ales o electrică a unei mărci germane. 

Totuși, la nivelul primelor patru luni ale anului, mărcile americane sunt în continuare pe prima poziție cu o cotă de piață de 32,7%, cu cinci puncte procentuale peste cota de piață a mărcilor din China. 

Piața auto din România a înregistrat în aprilie a doua lună consecutivă de creșteri, însă la nivelul primelor patru luni ale anului este la un nivel mai mic comparativ cu perioada similară a anului trecut. 

Evoluția din următoarea perioadă va fi influențată semnificativ de programul Rabla. Ministerul Mediului a anunțat recent că acest program va exista și în acest an, însă pentru moment singurele detalii concrete sunt legate de intenția ca mașinile electrice să fie eligibile pentru program doar dacă sunt produse în Europa.