Test Drive: BMW 128ti

BMW continuă să facă ce știe mai bine: mașini sport cu o singură punte motrică. Doar că de data asta este cea din față.

Cine este și ce vrea BMW 128ti de la noi?

BMW 128ti este o versiune a Seriei 1. O versiune sport. Are cel mai puternic motor din istoria Seriei 1? Nu. Este cea mai rapidă? Tot nu. Însă 128ti are totuși ceva deosebit, un atribut pe care niciun alt model sport de la BMW nu l-a mai avut: punte față motrică. Da, exact. Ca și cum n-ar fi fost deajuns că au montat greșit grila pe câteva modele, bavarezii pun paie pe focul stârnit de fanii săi cu o mașină care are puntea motrică greșită.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

Este primul BMW sport cu punte față motrică, așa că nu are termen de comparație. Dar, spre deosebire de Seria 1 normală, 128ti primește elemente care să-l încadreze în tagma hot hatch-urilor nu doar cu numele.

Unul dintre ele este diferențialul de pe puntea față, care moderează viteza roții de pe interior astfel încât să mențină puntea pe trasa dorită. Un alt element de diferențiere îl reprezintă abțibildurile, și inscripția „ti”, care înseamnă „turismo internazionale” și care n-a mai fost folosită de BMW de zeci de ani. 

Cu cine se bate pe piața din România?

Segmentul hot hatch-urilor este pestriț la noi în țară, așa că dacă-l pui lângă modele cu punte față motrică, BMW 128ti îi va avea ca rivali pe Hyundai i30 N, Ford Focus ST, Renault Megane RS, Volkswagen Golf GTI. Asta dacă ne raportăm la cifre de putere. Dacă vorbim de bugete – 128ti este simțibil mai scump decât oricare dintre cei menționați până acum – atunci rival pentru bavarez poate fi și Honda Civic Type R.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

128ti reprezintă, în sine, o motorizare din gama Seriei 1: un patru-în-linie supraalimentat, care-și trimite cei 265 de cai-putere și cei 400 de Newtoni-metru pe puntea față printr-o cutie automată Steptronic sport, cu opt trepte. Este cea mai puternică versiune de Seria 1 cu punte față motrică. Următoarea treaptă este M135i xDrive, care are 306 CP, dar și tracțiune integrală.  

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

8.2 l/100 km mi-a indicat instrumentarul de bord digital, după 456 de kilometri parcurși. Cu puțin talent, probabil că poți face 500 de kilometri cu un singur plin. Mașina de test avea rezervor extins, de 58 de litri (cel standard are 50). Consumul estimat de BMW pentru 128ti este de 6.9-7.4 l/100 km.

Cum se simte la drum lung? Dar în afara lui? Dar în oraș?

Pentru că nu este construit să facă recorduri pe Nürburgring, 128ti poate fi condus și în regim relaxat fără să-ți faci probleme că ia foc și explodează. Și nici nu trebuie să strângi din dinți la denivelări, sau să-ți faci cruce când dai de asfalt cariat. Poate că nu simți neapărat cele 80 de kilograme în minus față de M135 xDrive, însă te vei bucura pe deplin de noile setări de geometrie ale punții spate; inginerii au avut grijă ca trecerea de la 4×4 la 4×2 să nu se rezume doar la eliminarea sistemului de tracțiune integrală: 128ti a fost configurat astfel încât să scoată tot ce e mai bun din șasiul ăsta.

La fel ca semenii săi, 128ti dispune de mai multe moduri de rulare, printre care chiar și Eco Pro, care înmoaie accelerația și lenevește transmisia – o configurație binevenită atunci când te întinzi la drum. Evident, cel plăcut este în modul Sport, cu transmisia trecută fie în Sport, fie în modul manual. 128ti vine doar cu padele, deci nu poți să-i pui pedală de ambreiaj, dar simbioza dintre motor și transmisie este oricum satisfăcătoare pentru utilizator.

Suspensiile sunt mai degrabă confortabile sau mai degrabă sportive?

Așa cum ți-ai și dori de la o mașină care poate să te poarte și pe circuit, dar la supermarket în timp record, 128ti are suspensii mai rigide, însă nimic de speriat. Mașina stă cu 10 milimetri mai aproape de sol față de un 1 normal, și geometria a fost setată astfel încât să facă față cu brio forțelor suplimentare.  

Cum ți se pare designul exterior?

Din punct de vedere estetic, dacă-ți cumperi un 128ti ești câștigător, pentru că partea frontală este indentică cu a lui 135i xDrive, versiunea mai puternică și, implicit, mai scumpă. Eu sunt fan al designului noului 1. Deci 128ti, care vine cu brizbrizuri (și cu jante mari) specifice versiunilor sport, îmi place cu atât mai mult. 

Cum sunt materialele la interior?

Dacă dai peste 40000 de euro pe un hatch compact, atunci te aștepți să primești calitate; în mod deloc surprinzător, BMW 128ti nu dezamăgește, chiar și dacă-l cumperi în echiparea de bază. Însă meșteșugul BMW, la fel ca în cazul oricărui brand premium, se vede cu adevărat odată ce începi să bifezi opționale. Și nu e ca și cum îți trebuie scaune îmbrăcate în piele roșie Dakota (1435 €) ca să te simți bine în Seria 1, dar odată ce le vezi, parcă nici nu mai vrei altceva.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

BMW 128ti poate găzdui până la cinci pasageri, dar patru este numărul ideal, lucru indicat și prin designul banchetei spate – care, apropo, poate avea modularitate 40:20:40 dacă plătești 205 €. Altfel, este banchetă standard, care se rabatează 40:60. În cazul în care vrei să-l faci cât mai practic, poți să-l accesorizezi portbagajul și cu plasă de separare (205 €). Pentru cei pretențioși, există și hayon electric (513 €) pe lista de opționale.

Spațiul pentru genunghi și cap nu este problematic cât timp pasagerii din spate nu sunt mai înalți de 1.8 metri, iar portbagajul are 380 de litri, care pot fi extinși la 1200 de litri prin rabatarea banchetei spate.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

BMW Seria 1 a trecut prin testele Euro NCAP imediat după debut, în 2019. Conform standardelor vremii, a primit cinci stele curate, cu 83% rating pentru adulți, 87% pentru copii, 76% pentru participanții la trafic vulnerabili și 72% pentru sisteme de asistență.

Top 3 sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Mașină sport au ba, important este să te simți bine în ea, iar BMW are grijă nu doar de spatele și de fundul tău, ci și de picioare. Buza din față a șezutului scaunelor poate fi extinsă cu câțiva centimetri. Pentru cei cu picioare lungi, acei câțiva centimetri fac mare diferență.

Cu toate că puntea față are suficiente resurse să-ți tragă de volan atunci când demarezi în trombă, în 128ti nu o să ai de-a face cu torque steer: direcția asistată electric a fost programată să te ajute în aceste situații. 

Îi lipsește ceva la capitolul tehnologie?

Nu prea. Dacă nu e în lista de dotări standard, cu siguranță găsești ce cauți în lista de opționale.

Cât mă costă toată afacerea?

Prețurile pentru 128ti pornesc de la 43200 €. Cred că-ți poți configura decent mașina fără să depășești 45000 €. (Recomand scaunele sport M, nu pentru că au Alcantara, ci pentru susținerea laterală excelentă pe care o oferă.) Modelul de test, căruia nu-i lipsea cam nimic din ce ți-ai dori să ai pe un hatch sport premium, a ajuns la aproape 55000 €. Din punctul ăsta de vedere, nu e chiar rival pentru Hyundai i30 N și gașca.

Cu ce vine în echiparea standard și care sunt nivelurile de echipare?

Roți de 18 inch, suspensie M Sport, frâne M Sport, faruri cu LED, senzori de parcare față și spate, pilot automat cu Stop&Go, volan îmbrăcat în piele, cutie automată Steptronic sport, aer condiționat automat, scaune sport, lumini ambientale, infotainment de 10.25 inch și instrumentar de bord digital de 10.25 inch, servicii Connected Drive. Nu există niveluri de echipare, însă există pachete de dotări, ca să-ți facă viața mai ușoară atunci când configurezi mașina.

Dacă ar fi să alegi un singur lucru pentru care merită cumpărată mașina asta, care-i acela?

Pentru șasiul excelent.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Că nu are cutie manuală. Dacă mă întrebi pe mine, 128ti este singura versiune din gama Seriei 1 care ar merita cumpărat cu transmisie manuală. Păcat că nu ți se dă de ales aici.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Modific transmisia astfel încât să nu aibă deloc latență, să nu trebuiască să o țin în modul Sport tot timpul. Sigur, această modificare probabil că va naște o serie infinită de alte probleme, că altfel nu-mi explic de ce inginerii n-au rezolvat-o ei. Deci nu, nu mă bag. Nu fac nicio modificare. Las așa, că e bine și așa până la urmă.

Cumpără-ți mașina asta dacă…

… nu faci apoplexie la gândul că există BMW-uri bune și cu punte față motrică, până la urmă. Și dacă vrei un mild-hatch premium care să-ți ofere bucurie la buton, însă fără crize la rinichi. 

Nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

… BMW-ul tău preferat este Ursuleț.

Tu ți-ai cumpăra-o?

128ti a fost unul dintre puținele BMW-uri recente cu care chiar m-am imaginat într-o relație de lungă durată. Ușurel, moderat de puternic, moderat de mare. Fix ce trebuie!

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Prima alegere atunci când te uiți în gama Seriei 1.

Logo BMW

BMW Seria 1

2.0 128TI AUTO

de la 45.399 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Motor Termic (Combustie)
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
265 CP
Cuplu maxim sistem
400 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
8
Tracțiune
fata
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/4
Capacitate cilindrică
1998 cmc
Putere maximă
265/195 CP/kW
Cuplu maxim
400 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
Motor electric
Număr motoare electrice
Putere maximă electric
Cuplu maxim electric
Baterie
Capacitate brută
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
6.1 s
Viteză maximă
250 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
6.9 l/100 km
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4319 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1799 mm
Înălțime
1434 mm
Ampatament
2670 mm
Volum portbagaj
380 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1200 litri
Masa proprie
1520 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
45.399
Preț mașină testată
54.748 €