Ford Kuga PHEV: raport după 2.000 de kilometri

A treia generație a popularului Ford Kuga primește și versiuni electrificate, care includ și un hibrid plug-in capabil să te poarte multe zeci de kilometri în mod electric. Acesta a fost unul dintre invitații road tripului Cars & Roads by Michelin, ocazie cu l-am cunoscut îndeaproape, pe parcursul a 2.000 de kilometri. Iată ce au descoperit cei 14 jurnaliști care l-au testat.

Adoptarea unui sistem hibrid cu încărcare la priză nu este una ușoară, în special atunci când modelul în cauză este unul lăudat pentru spațiu și pentru dinamică. Însă Ford și-a dat toată silința pentru ca versiunea PHEV a actualului Kuga să nu fie doar „o altă mașină”, electrificată, în gama de oferte.

Indiferent dacă faci upgrade de la un Kuga cu motorizare termică sau dacă ești la prima achiziție Ford, vei primi SUV-ul pe care îl laudă toată lumea pentru atributele dinamice și pentru practicitate și spațiu.

Dar să le luăm pe rând și să începem cu aspectul exterior.

Exterior omogen în linii

Odată cu a treia generație, Kuga urmează mai îndeaproape limbajul de design al producătorului, liniile sale exterioare fiind puternic inspirate de cele ale fratelui de platformă. Ford vrea astfel să sugereze cât mai clar legătura tehnică dintre Kuga și Focus, de la care a preluat nu doar esteticul, ci și calitățile în materie de conduită stradală – unul dintre aspectele care îl fac pe Focus un jucător important în segmentul hatchback.

Din punct de vedere vizual, Kuga nu epatează, iar asta îl face favorit pentru clienții care preferă linii blânde într-un pachet estetic conservator.

„Ford Kuga arată că un hatchback înălțat: destul de cuminte, echilibrat și omogen în linii.”

Dan Scarlat, Top Gear

„Discutăm despre un model cu experiență, matur, care este capabil să-i ofere utilizatorului senzația de onestitate. Nu strălucește inutil, nu iese în evidență în mulțime, dar va face tot ceea ce-i ceri cu tenacitate.”

Radu Gurămultă, MediaWheels

Habitaclu spațios, practic, nepretențios

Nici la interior Ford nu a făcut mișcări bruște, Kuga primind suita de tehnologii deja necesare mașinilor moderne dar păstrându-și în linii convenționale designul habitaclului. Prioritare au fost spațiul interior și ușurința în folosire, aspecte de care Kuga s-a achitat corespunzător.

„Are spațiu suficient pentru nevoile unei familii obișnuite, dar și dotări demne de un model premium.”

Dan Scarlat, Top Gear

„Când zici Kuga spui din start confort și spațiu, deși portbagajul a fost sacrificat în numele bateriei de 14,4 kWh.”

Tudor Rus, Două Locuri

„Îmi place că este chibzuit la capitolul spațiu interior și că are o planșă de bord „clasică”, în sensul că poți accesa foarte natural toate comenzile.”

Radu Gurămultă, MediaWheels

„Interiorul este aerisit, ajută ce-i drept și plafonul vitrat, și este spațiu suficient pentru o familie cu doi copii sau 3 adulți călători foarte nehotărâți în momentul în care își fac bagajele.”

Laura Antonov, She Drives

În timp ce toată lumea a apreciat spațiul și practicitatea habitaclului, unii dintre cei care au testat mașina au văzut în Kuga mai mult potențial decât prezintă în acest moment.

„La interior mi-aș dori vivacitate în culori. Liniile exteriorului îmi transmit vibrații pozitive, pe care apoi mi le consumă mult prea multele plastice negre de la interior.”

Andrei Știrbu, Autocritica

„Întreabă-mă ce aș îmbunătăți la un Kuga PHEV și-ți voi răspunde instant: interiorul, la nivel de calitate și pe alocuri, de asamblare. Nu e vorba de schimbări majore, dar parcă ar mai fi loc de retușuri pe ici pe colo.”

Tudor Rus, Două Locuri

„Ce mi-aș fi dorit în plus? Un sistem de infotainment mai modern și mici îmbunătățiri pe partea de finisaje.”

Cornel Șocariciu, Autocritica

„Dacă ar fi să schimb ceva, aș fi corectat alegerea nehotărâtă a finisajelor alese: scaunele sunt dintr-un mix de piele și alcantara cu câteva accente roșii date de cusături, portierele au detaliu de aluminiu periat, în timp ce bordul are plastic moale cu accente negre mate și carbon – un pic prea mare varietate pentru gustul meu.”

Cristiana Oprea, cristianaoprea.ro

Combinație reușită

După cum ziceam mai sus, este dificil să păstrezi toate atributele unei mașini în momentul în care îi înghesui un sistem hibrid plug-in. Ford a negociat dur cu orice compromis, iar Kuga este un exemplu elocvent că această negociere nu este imposibilă.

Sistemul hibrid al lui Ford Kuga reușește să-ți satisfacă poftele de condus, asistând cu resurse electrice motorul termic, însă încântă și prin modul în care jonglează cu cele două propulsoare astfel încât să mențină consumul la cote scăzute.

„Kuga a făcut față oricărei accelerări sau depășiri, fără zgomote chinuite, fără pierderi de putere, semn că motorul de 2.5 litri pe benzină și cel electric fac echipă bună împreună. Frânarea a fost și ea eficientă, fără să simt inerția celor 1,9 tone.”

Cristiana Oprea, cristianaoprea.ro

„Ford Kuga în varianta plug-in hybrid a reușit să urce rapid pe prima treaptă în clasamentul celor mai bine vândute PHEV-uri din Europa. Și le cam dau dreptate celor care au acasă o astfel de versiune. Kuga păstrează calitățile dinamice pe care le aștepți de la un Ford, iar asta îmi place.”

Cornel Șocariciu, Autocritica

„Îmi place că stă bine pe drum, chiar și pe cele șerpuite, dar mai mult îmi place că natura hibridă nu a știrbit cu nimic din comportamentul acesta. Direcția și suspensia încă amintesc faptul că Ford știe să jongleze grațios cu sportivitatea, în doze mai mici sau mai mari, după caz.”

Tudor Rus, Două Locuri

„Apreciez și ținuta de drum care îi permite să țină fruntea sus în curtea Ford, un constructor care a știut mereu să ofere modele care se conduc intrigant.” Radu Gurămultă

Radu Gurămultă, MediaWheels

„Destul de sprintenă pentru depășiri fără emoții pe drumurile noastre panoramice cu doar o bandă pe sens și foarte multe tiruri, agilă și ușor de manevrat în viraje, Kuga mi se pare o opțiune excelentă pentru cei care lucrează în oraș, dar locuiesc în afara lui, și au zilnic drumuri lungi, combinate urban și extra-urban.”

Laura Antonov, She Drives

Și, în cazul în care găsești transmisia CVT neconvingătoare pentru următoarea ta mașină, e bine să știi că nici CVT-ul nu mai e ce-a fost. În sensul bun. În special pe Ford Kuga.

„Spre deosebire de alte hibride cu încărcare la priză, Kuga folosește un CVT care merge brici. Și din punctul meu de vedere este una dintre cele nai bune transmisii de acest tip de pe piață.”

Cornel Șocariciu, Autocritica

„CVT-ul m-a surprins din nou plăcut, mai ales în modul Sport.”

Tudor Rus, Două Locuri

„Am încheiat turul #CarsandRoads by Michelin cu o premieră: Ford Kuga m-a făcut să apreciez, în sfârșit, transmisia CVT.”

Cristiana Oprea, cristianaoprea.ro

Cât consumă

Ford Kuga a fost unul dintre cele două hibride plug-in prezente în road tripul Cars & Roads by Michelin. Așa cum am spus și la X5 xDrive45e, în cazul acestor versiuni de motorizare cel mai sănătos – pentru portofel și nu numai – mod de utilizare este cel în care încarci, din surse externe, bateria cât de des posibil. Astfel, motorul termic va fi folosit aproape deloc prin oraș – Kuga te poate purta electric până la 64 de kilometri în mod electric în mod ideal, deci peste 40 în mod real – și cât mai puțin în afara sa.

În ciuda faptului că în timpul road tripului Cars & Roads bateria nu a fost încărcată din surse externe, sistemul de propulsie sofisticat al lui Kuga a reușit să jongleze impecabil cu modurile de rulare, iar asta s-a văzut în cifrele de consum.

TraseuConsum mediu/zi
[l/100 km]
București – Azuga (Lux Garden)6,8
Azuga – Colibița (Panoramic Colibița)4,9
Colibița – Teleac (Theodora Golf)5,2
Teleac – Scărița Belioara – Teleac7,7
Teleac – Sibiu – Teleac5,7
Teleac – Tălișoara (Castel Daniel)6,4
Tălișoara – Focșani (Beciul Domnesc)6,4
Consum mediu mixt
[medie ponderată; l/100 km]
6,1

Fișa mașinii care ne-a însoțit în tur

FORD Kuga PHEV – fișa mașinii din Cars & Roads by Michelin


Green Partner: BT Leasing

Alimentat de: MOL România
Tehnologizat de: Server Config

Autonom Lease
îți oferă acest Ford Kuga PHEV prin Leasing Operațional
736 de euro / lună*
*contract 5 ani. Include: 15.000 km/an, RCA, CASCO, Mentenanță, Anvelope, Asistență rutieră, Taxe, Costuri Administrative, Mașină de înlocuire în caz de incident