Test Drive: Mazda MX-5

Mașina care ne reamintește că n-ai nevoie de foarte multe ca să fii fericit. Aici în versiune 2.0.

Cine este Mazda MX-5 și ce vrea de la noi?

Cine este? Mazda MX-5 este una dintre cele mai populare mașini sport din lume și cel mai vândut roadster din istorie: de-a lungul a trei decenii și trei generații, au fost cumpărate peste 1.1 milioane de exemplare. A patra generație este și ea pe piață de șase ani deja, dar arată ca și cum tocmai a fost scoasă din cutie.

Și produce același efect: te face să zâmbești. Te face să zâmbești când o vezi, te face să zâmbești când te urci în ea, când o decapotezi de parcă ți-ai da gluga jos de pe cap, când o lași să-și dreagă vocea la peste 4000 rpm, când o parchezi, când te îndepărtezi de ea și te uiți în urmă.

Multe planete s-au aliniat pentru ca Miata să vadă lumina zilei, în 1989. Cine s-ar fi gândit că un producător japonez de autovehicule ar reînvia conceptul de mașină sport britanică – ușoară și agilă adică, nu varză pe partea electrică – cu ajutorul unor americani? Mai mult: povestea a prins contur încă din anii ’70, adică nu doar înainte de întâlniri care puteau fi e-mailuri, dar chiar și înainte de e-mailuri!

A fost mașina cu care Mazda a demonstrat pentru prima dată ideologia jinba ittai, legătura armonioasă dintre cal și călăreț. MX-5 a debutat în 1989 și de atunci, de-a lungul a trei decenii și patru generații, a încântat peste un milion de clienți din întreaga lume prin simplitatea sa. Pentru că, dacă e să descrii MX-5, „simplă” este poate cel mai la îndemână atribut. Iar japonezii au depus mult efort ca Mazda să-și păstreze de-a lungul deceniilor simplitatea care a consacrat-o. Bravo lor!

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul de dinainte de facelift?

Nu știu. Are ecran de infotainment acum… Și pilot automat? Și multe alte chestii. Probabil. (Poate că ar fi trebuit să documentez asta înainte să mă urc în mașină.) Este tehnologizată modern, în cazul în care îi pasă cuiva de asta. Cei cu urechile sensibile își pot lua acum și o versiune cu hard top, care este mai bine antifonată.

Important este că cea mai recentă iterație a lui MX-5 a primit chestii moderne și materiale și finisaje mai bune, și sistem audio performant, dar nu a primit și kilograme în plus. Dimpotrivă: generația actuală este cu 100 de kilograme mai ușoară decât anterioara; are 1.1 tone. Este și un pic mai scurtă. Din fericire, încă pot încăpea în ea. E tot ce contează.

Cu cine se bate pe piața din România?

Singurul care se poate apropia cât de cât de Mazda MX-5, în termeni de preț, ar fi BMW Z4. În sensul că, dacă bifezi absolut tot ce vezi în fața ochilor în lista de opționale și accesorii – deci multe chestii absolut inutile –, vei duce o Miata la 40000 €. Iar prețurile pentru Z4 încep de la 42000 €. Restul roadsterelor sunt și mai scumpe.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Acum am mers cu motorizarea de 2 litri, cu 184 de cai-putere și 205 Newtoni-metru de cuplu. Primul contact cu noua Mazda MX-5 l-am avut acum vreo patru ani; era versiunea cu motor de 1.5 litri, cu 132 CP. Atunci, am zis că altceva nici nu-ți mai trebuie. Și nu mi-am schimbat încă părerea, cu toate că, dacă ai 1.500 de euro în plus, n-o să simți că i-ai aruncat pe geam dacă-ți iei motorizarea mai puternică.

În cazul motorizării G184, 0-100 km/h se întâmplă în 6.5 secunde, iar viteza maximă este de 219 km/h. Dar cel mai important aspect aici este, de fapt, răspunsul motorului. Pentru asta merită să dai diferența de bani. Pentru că trage indiferent de la ce turație îl iei, și împinge mașina în mod liniar până la 200 km/h. Așa am citit undeva.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

7.3 l/100 km, după 560 de kilometri parcurși. Nu sună rău pentru o mașină sport cu 184 CP, nu-i așa? Media de consum declarată de Mazda pentru această versiune este de 6.9 l/100 km. Rezervorul lui MX-5 are 45 de litri.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Am profitat de vremea bună ca să merg și decapotat, ocazie cu care țin să fac o precizare: dacă ai mai mult de 1.8 metri înălțime, șapca este imperios necesară, pentru că altfel, la viteze mai mari de 60 km/h, tot vântul o să ți se izbească de frunte.

Odată ce te decizi să tragi copertina deasupra capului, o să fii inițial impresionat de cât de bine te ferește de vânt și soare și zgomot, după care o să-ți dai seama că nu e chiar așa. Zgomotele din afară (vânt, anvelope, muzica de petrecere din mașina care tocmai a trecut pe lângă tine) ajung și la urechea ta. Din fericire, spre deosebire de echiparea entry-level a primei generații, Miata modernă are sistem audio.

Cu acoperișul tras, vizibilitatea către spate nu este chiar un atu, însă ai cameră de marșarier care să te ajute la manevrarea prin oraș.

Suspensiile sunt mai degrabă confortabile sau mai degrabă sportive?

Pentru o mașină sport, suspensiile sunt confortabile. Se așează bine la drum lung. Pe denivelările scurte vei simți câteva trepidații, dar acesta este un preț mic de plătit. Câștigurile în confort sunt considerabil mai mari.  

Cum ți se pare designul exterior?

Te aștepți ca noua generație să arate mai bine decât cea de dinaintea sa, dar parcă nu te aștepți să arate atât de bine. Exteriorul arată bine și dinăuntru, ca să zic așa: crestele laterale ale capotei îți dau senzația că ești într-o mașină mult mai mare și mai impunătoare.

Cum sunt materialele la interior?

Ca în cazul oricărei Mazda: de calitate și bine legate. În echipările superioare primești chiar și scaune din piele cu inserții de Alcantara. Grrr!  

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Doi! Jinba ittai este despre comuniune, și o poți trăi în Mazda MX-5 în fiecare zi, pe oricare drum, pe oricare tip de vreme. Însă, la fel ca în cazul paralelei cal-călăreț, cu cât acesta din urmă este mai firav, cu atât mai bine pentru amânoi. În scaunul șoferului încape și un adult de doi metri chiar, și unul de doi pe doi, însă depășirea anumitor limite corporale atrage după sine sacrificii. În momentul testului aveam 1.87 metri și 100 de kilograme și aripioarele laterale din zona lombară presau un pic aripioarele laterale ale scaunelor puternic profilate.

Portbagajul are 130 de litri, cu 20 mai puțin decât în generația anterioară. Când te uiți în el, par mai mulți. Oricum, e suficient spațiu pentru două bagaje. De ce ai avea nevoie de mai multe într-o mașină cu două locuri?

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Da, și a obținut patru stele din cinci, cu rating de 84% pentru pasageri, 80% pentru copii – poți să montezi scaun de copil în ea, chiar Mazda îți vinde unul OEM –, 93% pentru participanții la trafic vulnerabili și 64% pentru sistemele de siguranță.

Top 3 sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

M-a fascinat tot timpul cât de simplu este sistemul de capotare manual. Tragi de o clapetă pentru a debloca acoperișul, apoi tragi acoperișul până când ajungi la rama de la parbriz, apoi îl securizezi cu prinzătoarea specială și gata. Odată ce-ți faci mâna, capotarea durează și 5 secunde.

Și mi-a plăcut că tetierele scaunelor găzduiesc difuzoare, pentru ca atunci când rulezi decapotat și vorbești la telefon cu cineva – conectat la sistemul de infotainment al mașinii, evident – chiar să poți auzi ce spune interlocutorul tău.

Îi lipsește ceva la capitolul tehnologie?

Nu. Deloc. Are fix câtă tehnologie îi trebuie ca să împace omul modern. 

Cât mă costă toată afacerea?

Prețurile pentru Mazda MX-5 pornesc de la 25000 €. În echiparea cea mai generoasă, ajunge la 35000 €. 

Cu ce vine în echiparea standard și care sunt nivelurile de echipare?

Există patru niveluri de echipare pentru Mazda MX-5: Challenge, Revolution, Takumi și Revolution Top. În echipare Challenge, primește jante de 16 inch, aer condiționat manual, faruri LED, închidere centralizată, volan și frână de mână îmbrăcate în piele, pilot automat și infotainment de 7 inch.

Dacă ar fi să alegi un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta, care-i acela?

Vindecă depresia. Nu vorbesc din studii, doar din experiență.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Nu am ce critică să-i aduc.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Stau și mă învârt pe lângă ea cinci minute, ca să nu pară că nu-mi dau interesul, apoi plec.

Cumpără-ți mașina asta dacă…

… știi, în sinea ta, că multe dintre grijile pe care ți le faci în momentul ăsta sunt nefondate.

Nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

… sunteți trei. Pentru că asta înseamnă că cineva trebuie să rămână în urmă. Sau să ia taxiul. Și e dubios să-ți trimiți copilul cu taxiul acasă. Dar nu imposibil.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Da!

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Cea mai faină mașinuță sport din lume. Neschimbată.  

Logo Mazda

Mazda Mazda MX-5

2.0 SKYACTIV-G 184 EXCLUSIVE-LINE

de la 32.290 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Motor Termic (Combustie)
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
184 CP
Cuplu maxim sistem
205 Nm
Transmisie
Tip transmisie
manuala
Număr trepte
6
Tracțiune
spate
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/4
Capacitate cilindrică
1998 cmc
Putere maximă
184/135 CP/kW
Cuplu maxim
205 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
Motor electric
Număr motoare electrice
Putere maximă electric
Cuplu maxim electric
Baterie
Capacitate brută
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
6.8 s
Viteză maximă
220 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
7
Consum carburant (WLTP) Mixt
6.9 l/100 km
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
3915 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1735 mm
Înălțime
1230 mm
Ampatament
2310 mm
Volum portbagaj
127 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
Masa proprie
1149 kg
Siguranță
Rezultat
Netestat
Preț
Preț de pornire model
32.290
Preț mașină testată
33.150 €