Test Drive: BMW 220i Gran Coupé

BMW are în gama Seria 2 o versiune Gran Coupé cu patru uși. Încercăm să aflăm ce oferă acest pseudo-Seria 1 Sedan publicului-țintă

Cine este și ce vrea BMW 220i Gran Coupé de la viața noastră?

Este un BMW altfel, cu tracțiune pe puntea față și un feeling general diferit, dar asta nu însemnă că-i ceva greșit la mașina asta. De altfel, BMW a constatat că majoritatea clienților săi din clasa compactă habar n-aveau că generația anterioară a modelului Seria 1 avea propulsie. Adică tracțiune pe roțile spate. Astfel, începând cu noua generație a modelului compact, BMW a ales o platformă nouă care permite montarea propulsoarelor transversal, iar puterea este transmisă către puntea față sau, în versiunile xDrive, către toate cele patru roți. Seria 2 Gran Coupé este o alternativă „aproape sedan” la Seria 1. Și este dedicat celor care vor un sedan atipic, cu dimensiuni compacte.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

Versiunea coupé cu patru portiere pentru Seria 2 nu are precedent în oferta bavarezilor. Generația anterioară a modelului Seria 2 a fost comercializată doar în versiuni coupé, cabrio și monovolum sub denumirile Active Tourer și Gran Tourer. Seria 2 a debutat în oferta BMW în 2014, iar constructorul bavarez a dezvoltat pe varianta coupé și performanta versiune M2, cu peste 400 CP. Seria 2 Active Tourer și Gran Tourer sunt monovolumele compacte cu cinci, și respectiv șapte locuri, și au în comun cu mașina din acest test faptul că folosesc platforma cu motor față transversal, pe care BMW o denumește UKL.

Cu cine se bate pe piața din România?

BMW a dezvoltat versiunea Gran Coupé a modelului Seria 2 pentru a contracara succesul înregistrat de Mercedes-Benz cu modelul CLA, un sedan-coupé cu patru portiere derivat din modelul A-Klasse. De asemenea, Audi are o versiune A3 Sedan în gama, dar aceasta abordează un design mai clasic, nu unul de coupé cu patru uși. Între timp, în gama Mercedes-Benz a apărut și Clasa A Sedan, deci pumnii vin din mai multe direcții.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Am testat una dintre cele mai noi motorizări disponibile în gama BMW: 2.0 turbo benzină cu patru cilindri, 178 CP. Montant transversal sub capota modelului 220i Gran Coupé, acesta antrenează puntea față, dar opțional poate fi comandat și cu tracțiune integrală xDrive. Noul motor oferă 178 CP dezvoltați între 5000 și 5500 rpm, ceea ce îi conferă suficientă putere pentru o accelerație viguroasă la nevoie, dar puterea este livrată fluid, fără explozie. Cutia de viteze automată cu șapte trepte schimbă impecabil și ajută livrarea neîntreruptă a puterii către puntea față. Treptele de viteză pot fi schimbate și manual prin intermediul levierului sau clapetelor de pe volan. Acest motor umple golul dintre variantele 218i Gran Coupé – ce are propulsor de 1.5 litri cu trei cilindri de 140 CP – și puternicul M235i xDrive Gran Coupé, cu 306 CP. Recomandarea mea? Acest 220i Gran Coupe. Vine cu performanțe mai mult decât decente și nu costă chiar cât un apartament din Cluj-Napoca.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

BMW anunță un consum mediu oficial de 5.7 litri/100 km, cu 7 litri/100 km în regim urban.

În testul nostru, computerul de bord a înregistrat un consum de 10 litri/100 km în mediul urban și 8 litri/100 km în afara orașului. Rezervorul modelului 220i Gran Coupé are 50 litri, deci cu un plin de carburant autonomia este de peste 500 kilometri.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Pentru un BMW atipic, care învârte roțile “greșite”, Seria 2 Gran Coupé se simte extrem de asemănător cu orice alt model produs de marca din Bavaria. Faptul că puterea este trimisă către puntea față se simte doar dacă exagerăm cu pedala de accelerație pe viraje. Și doar la limita extremă. Noul model se simte excelent la drum lung, dar și pe viraje, iar dimensiunile compacte fac din Seria 2 Gran Coupé o alternativă excelentă la un hatchback compact. Deci poate fi folosit fără probleme și în mediul urban.

Suspensiile sunt mai degrabă confortabile sau mai degrabă sportive?

BMW a ales să echipeze modelului Gran Coupé al Seriei 2 cu o supensie relativ fermă. Combinat cu jantele de 19 inch ale modelului de test, confortul celui de la volan și al pasagerilor este pus la încercare pe drumurile prost asfaltate și pe denivelările specifice orașelor românești: linii de tramvai, limitatoare de viteză sau gropile de zi cu zi. Dacă am avea la dispoziție doar asfalt turnat impecabil, suspensia fermă a modelului 220i ar fi chiar o plăcere.

Cum ți se pare designul exterior?

Interesant și atrăgător. Modelul 220i Gran Coupé atrage în primul rând prin partea frontală cu grila specifică BMW crescută la dimensiuni apreciabile, dar fără „exagerările” aplicate noului modelul Seria 4. Apoi, îmi place profilul de coupé cu patru portiere, care, apropo, nu au rame la geamuri. Partea din spate este cea mai discutabilă parte, stopurile alungite fiind parcă un pic forțate în tot acest tablou. Dar, una peste alta, versiunea Gran Coupé este o alternativă atrăgătoare la un hatchback clasic. Mai ales pentru cei care consideră că “mașina trebuie să aibă portbagaj”. Luați mașină compactă de la BMW.

Cum sunt materialele la interior?

De calitate superioară. BMW nu face rabat la calitate când vine vorba de materialele folosite la interior. Însă, în cazul acestui model, avem și câteva plastice ceva mai tari, cum este, de exemplu, elementul care acoperă difuzoarele sistemului audio din portiere. Dar volanul, inserțile de la interior, calitatea tapițeriei și atenția la detalii compensează din plin.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Conform fișei oficiale, cinci pasageri. În realitate, mai degrabă patru. Spațiul în spate nu avantajează persoanele foarte înalte din cauza plafonului plonjat spre spate. Însă patru persoane și bagajele lor pot călători fără probleme către orice destinație. Volumul portbagajului este de 430 litri.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Extrem de sigură conform raportului Euro NCAP din 2019. Imediat după lansarea versiunii coupé cu patru portiere, modelul a fost testat și a obținut scorul general de cinci stele, cu o evaluare de 94% pentru protecția pasagerilor adulți și 87% pentru pasagerii infanți. Găsești AICI toate detaliile.

Top 3 sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Primul lucru care îți atrage atenția la BMW 220i Gran Coupé sunt portierele. Nu prea mai întâlnim în ziua de azi portiere cu geamuri fără ramă. Cândva, acest tip de portiere erau semnătura modelelor coupé pe bune, dar BMW a decis că acest coupé cu patru uși să aibă acest element elegant.

Apoi, spre deosebire de modelele BMW din ultima vreme, au apărut o serie de modificări de detaliu. De exemplu, constructorul german a renunțat la manetele pentru semnalizare și ștergătoare cu impuls în favoarea unora clasice, după ce a folosit soluția cu impuls timp de zeci de ani. Butonul pentru pornirea și oprirea motorului a fost mutat din dreapta volanului pe consola centrală, lângă levierul schimbătorului de viteze, ceea ce necesită un pic de obișnuință.

În final, integrarea Apple CarPlay. BMW a reușit să facă acest lucru extrem de ușor de folosit, iar sistemul fucționează fără fir. După conectarea inițială, telefonul se va conecta automat de fiecare dată când ne voi sui în mașină și vom avea pe display-ul central aplicațiile preferate de pe telefon: Waze, Google Maps, Spotify și așa mai departe. La fel și pentru cei cu Android Auto, apropo.

Îi lipsește ceva la capitolul tehnologie?

O variantă hybrid, poate. Însă, pentru cei care vor un model BMW compact cu motorizare termică de ultimă generație pe benzină, acest model îi oferă un pachet complet. Iar la interior, cel de la volan și pasagerii au la dispoziție cam tot ce poate să le ofere constructorul bavarez. Cu condiția, bineînțeles, să bifezi ce ai nevoie din lista de opționale.

Cât mă costă toată afacerea?

Prețul de bază pentru versiunea 220i Gran Coupé este de 36.000 euro, preț cu TVA. Dacă adăugăm și linia de echipare M Sport Line, precum cea a mașinii de test, prețul crește cu 4.600 de euro.

Culoarea Storm Bay costă 1.300 euro, iar apoi se adaugă opționalele bifate. Prețul final al exemplarului de test: 52.300 de euro. În această sumă este inclus și serviciul Service Inclusive pe 5 ani sau 100.000 kilometri, ceea ce înseamnă că toate reviziile sunt gratuite în această perioadă.

Cu ce vine în echiparea standard?

Pentru că BMW are un sistem de echipări și opțiuni relativ complicat, o vizită pe siteul BMW România te poate lămuri despre echiparea oferită. Iar AICI poți găsi lista completă de prețuri și opționale disponibile pentru acest model. Seria 2 Gran Coupé poate fi aleasă în nu mai puțin de patru linii de echipare: M Sport, Luxury, Sport sau Advantage.

Dacă ar fi să alegi un singur lucru pentru care merită cumpărată mașina asta, care-i acela?

Design și aspectul general. BMW oferă o alternativă extrem de atrăgătoare la Seria 1 și la hatchback-ul compact clasic. Deci, dacă vrei să fii altfel și vrei o compactă premium, iei o Seria 2 Gran Coupé.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Spațiul la interior ar fi putut fi mai mare, atât pentru ocupanții locurilor din față, cât și pentru pasagerii din spate. Iar suspensia este prea fermă pentru drumurile românești.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…ai nevoie de un automobil compact premium cu un design diferit și aparte. În mod sigur vei atrage priviri cu o Seria 2 Gran Coupé, mai ales dacă optezi și pentru look-ul M Sport Line.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…ai o familie numeroasă și ai nevoie de mult spațiu la interior. A fost gândită mai degrabă pentru un cuplu tânăr, iar pentru cei cu nevoi mai mari de spațiu există alte opțiuni în gama BMW.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Nu, dar eu nu mă încadrez în targetul vizat de acest model. Dacă aș cumpăra o compactă premium de la BMW, aș opta pentru Seria 1. Am preferat mereu hatchback-urile în defavoarea modelelor în trei volume. Fiecare cu ale lui.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Un sedan-coupé compact pentru elitistul din tine.

Fișa tehnică a mașinii

BMW Seria 2 Gran Coupé

220i M Sport Line

de la 30.226€
Sistem de propulsie
Benzină
Putere
145 CP
Cuplu
265 Nm
Transmisie
Automată 7 trepte
Motor termic
Configurație / Nr. cilindri
L4
Capacitate cilindrică
1.998 cc
Putere maximă
178 CP
Cuplu maxim
280 Nm
Motor electric
Număr motoare
Putere maximă
Cuplu maxim
Baterie
Capacitate brută
Capacitate netă
Putere maximă încărcare
Consum oficial
Mediu mixt (NEDC)
6.1 litri/100km
Mediu mixt (WLTP)
6.6 litri/100km
Dimensiuni
Lungime
4526 mm
Lățime
1800 mm
Înălțime
1420 mm
Ampatament
2670 mm
Masă proprie
1595 kg
Portbagaj (min/max)
430/NA litri
Volum rezervor
50 litri
SIGURANȚĂ
Rezultat Euro NCAP
5 stele
Preț
Preț de pornire model
30.226
Preț mașină testată
52.259
Leasing promo