ROCHARGE 2023: Prima zi – Cai, baterii și motoare electrice

Am ajuns în punctul în care toate pregătirile din ultimele 10 luni converg spre momentul plecării la drum: a fost prima zi din ROCHARGE 2023 by Vitesco Technologies.

Cu timpul am învățat că orice lucru e greu până începi efectiv să faci primii pași spre a-l finaliza. Așa e și cu ROCHARGE. Și de fapt, cu orice tur electric de anvergura asta – dacă ar mai exista vreunul în România, bineînțeles. Se construiește în tăcere 10 luni și când zici că e totul stabilit la milimetru, vine ziua plecării. Atunci iar începi să depui efort, fiindcă mai ai de dus la capăt un lucru. De data asta, la vedere, sub ochii critici ai publicului larg.

Dar… ROCHARGE e un organism viu, nu un lucru. Născut dintr-o idee și trezit la viață an de an de 22 de oameni. Poate e mai greu de observat dincolo de piele, de solzi sau de blană – fix elementul vizual care ajunge pe internetul afișat de ecranele voastre.

ROCHARGE e un organism viu. Are coloană vertebrală variabilă de la an la an – cele 8 mașini care ne însoțesc prin țară. Are creier, inimă și alte organe care-l țin în viață 9 zile pe an. Are și picioare, numai bune de luat la pas țara, chiar dacă în loc de tălpi calcă asfaltul cu 32 de anvelope. ROCHARGE e un organism viu care stă 10 luni ascuns în cocon și doar 9 zile la maturitate. La vedere. Apoi ciclul se reia pentru anul care urmează. Ce-o mai fi atunci, povestim cu altă ocazie.

Anul acesta, ROCHARGE by Vitesco Technologies a plecat dintr-un loc foarte asemănător unei mașini electrice. Mă rog, păstrând proporțiile și o minte deschisă: Singureni Manor. Poate mi-a terfelit Bucureștiul timpanele și m-a obișnuit cu purici între ciocan, scăriță și nicovală, dar la Singureni e liniște. Nu există poluare (fonică), emisii, noxe, ai timp să-ți auzi gândurile clar, ca venite dintr-o boxă scumpă. Ți le întrerupe doar nechezatul sporadic al cailor care locuiesc acolo, dar hei, orice melodie are nevoie de un refren.

Da, caii locuiesc acolo, pentru că în zona asta se învârte atenția pe care o primesc de la îngrijitori. Cam ca atenția primită de electrice din partea industriei auto, care-a luat puținul aluat existent acum un deceniu, i-a pus drojdie și toată tehnologia pe care a găsit-o la-ndemână, apoi l-a lăsat să crească. Am și o informație pentru cei mai pragmatici: la Singureni Manor, o parte din energia electrică pleacă din panouri fotovoltaice, inclusiv către 5 stații de încărcare AC, unde poți lăsa la adăpat caii electrici cât timp îți bucuri ziua cu cei organici, stăpâni dintotdeauna ai locului.

Ne-a venit greu să ne urnim, dar aveam treabă. Și dacă tot am început ceva, în cazul de față un drum de aproape 200 de kilometri până la Craiova, n-am oprit până la destinație. Am orbitat parțial în jurul Alexandriei pe centură, înainte să ne lungim șirul de 8 electrice pentru ședința foto pe singura fărâmă decentă de orânduire întâlnită pe traseul nostru prin sudul țării: o porțiune din drumul expres Pitești – Craiova, DEx12 pe numele de scenă.

DEx12 ne-a vărsat foarte aproape de orașul-destinație. O urbe prin care n-am trecut prea des, deci n-am să mă dau peste cap cu recomandările de călătorie. Dar vă pot spune, în schimb, că dacă electronii din baterie și motoarele electrice vă poartă pe aici, stațiile de încărcare nu vor fi o problemă. Am încărcat noi fără probleme 8 electrice în același timp, vorba-ceea.

Din nou, pentru cei și mai pragmatici, iubitori de concret: există o stație DC MOON de 75 kW la Serpico Craiova, o stație DC Enel X Way de 60 kW la Penny, un Eldrive de 180 kW la Plus Aqua Spa & Wellness iar hotelul unde înnoptăm, Ramada Plaza, pune mai multe stații AC la dispoziția clienților.

Deci, ce facem noi de fapt în ROCHARGE?

Testăm, dacă vreți, pe viu, care e situația stațiilor de încărcare din țară. Nu degeaba veți citi în textele unora din colegii mei, pe bună dreptate, că ROCHARGE este un laborator mobil unde se colectează date reale despre încărcări, autonomii, consumuri medii, costuri și cam tot ce aparține în general de universul electricelor.

Inclusiv impresii ale fiecărui invitat despre mașina pe care a condus-o în prima zi de ROCHARGE 2023:

Dan Scarlat (TopGear România) despre Audi Q8 e-tron

Audi a lansat primul model electric din gama sa în 2019. S-a numit e-tron: un SUV luxos, de aproape 5 metri lungime. De atunci, gama e-tron a evoluat și a inclus două noi adiții: un SUV compact denumit Q4 și un sedan sportiv cunoscut sub numele de GT. Ca urmare a acestei extinderi, modelul original a primit și el un supliment la nume, devenind Q8 e-tron. În plus, a primit și un facelift, tradițional pentru jumătatea carierei unui automobil. Îl recunoști mai ales după noul ornament care înconjoară grila și care poate fi gri, negru sau într-o culoare deschisă, în funcție de nivelul de echipare ales.

La interior am remarcat un volan cu trei spițe în locul celui cu patru și… cam atât nou. Dar, sincer, nici nu era nevoie de vreo schimbare. SUV-ul de aproape 5 metri lungime al lui Audi a fost încă de la început un model eminamente premium, cu materiale de foarte bună calitate, o digitalizare profundă, dar logică și foarte agreabilă și o atmosferă modernă cu tentă “tehno-minimalistă”.

Există totuși modificări semnificative, însă acestea au fost concentrate în zonele în care chiar contează. Mașina din ROCHARGE 2023 by Vitesco Technologies vine în versiunea de motorizare de bază, denumită “50” (nu întrebați de ce), a cărei baterie a crescut cu peste o treime în comparație cu modelul anterior.

Puterea furnizată de cele două motoare electrice a crescut la 340 CP, iar viteza de încărcare la stațiile de curent continuu a crescut și ea de la 120 la 150 kW. Itinerariul primei zile a inclus drumuri naționale și o porțiune de drum expres (unde am menținut o viteză de 120 km/h), totalizând 215 km, în urma cărora Q8 e-tron a consumat exact jumătate din capacitatea sa de baterie, înregistrând un consum de 20,4 kWh/100 km, extrem de apropiat de cel declarat de producător.

Consum mediu20,1 kWh / 100 km
Distanță parcursă223,6 km
Energie consumată44,9 kWh
Cost rulare ziua 1
min 0,7 lei/kWh – preț casnic minim
max 3,2 lei/kWh – preț maxim stație rapidă
31,4 – 143,7 lei
Autonomie reală calculată Ziua 1442,8 km
Audi Q8 e-tron în prima zi din ROCHARGE by Vitesco Technologies

Tibi Buzdugan (AUTOCRITICA) despre Kia Niro EV

Când am observat că noua generație Kia Niro păstrează multe caracteristici ale modelului anterior, inclusiv capacitatea de încărcare, m-am întrebat imediat cui i se adresează această mașină. Este surprinzător să lansezi la finalul anului 2022 un vehicul care se încarcă la un o putere maximă de 77 kW (și aceasta în condiții optime, cu o temperatură ideală și procentul bateriei sub 60%), mai ales când în portofoliul tău se află și o “navă spațială” precum EV6.

Comparativ cu versiunea anterioară a modelului Niro, noul model prezintă numeroase îmbunătățiri. Deși sunt subtile, acestea contribuie la un confort sporit în timpul călătoriilor. Cel mai încântat am fost de scaunul pasagerului reglabil electric cu suport lombar, portbagajul cu acționare electrică, compartimentul suplimentar din față (frunk-ul) și capota echipată cu braț hidraulic, în locul vechiului sistem cu cârlig. Totuși, tendința de a utiliza materiale ecologice sau reciclate pare să fi afectat negativ calitatea interiorului. Am observat mai mult plastic dur și materiale inferioare generației vechi.

În încheiere, pe o notă optimistă, noul Niro EV rămâne un vehicul extrem de eficient, practic și confortabil pentru călătorii lungi. Cu toate acestea, mi se pare puțin atractiv din punctul de vedere al încărcării, comparativ cu alți concurenți de pe piață în același segment de preț.

Consum mediu13,5 kWh / 100 km
Distanță parcursă230 km
Energie consumată31,1 kWh
Cost rulare ziua 1
min 0,7 lei/kWh – preț casnic minim
max 3,2 lei/kWh – preț maxim stație rapidă
21,8 – 99,8 lei
Autonomie reală calculată Ziua 1480 km
Kia Niro EV în prima zi din ROCHARGE by Vitesco Technologies

Gabriel Nica (Cu și Despre Mașini) despre Lexus RZ

E atât de plăcut când te urci într-un model complet nou și ești întâmpinat de un sentiment familiar. Exact asta am simțit astăzi, când am urcat la volanul lui Lexus RZ 450e, un model pur electric care vine sa completeze gama producătorului japonez, dominat înainte de versiuni hibride.

Exact asta caută clienții care își doresc sa rămână fideli brandului, dar să aibă și mai puține emisii poluante. Iar RZ livrează. Din plin.

Toate caracteristicile familiare sunt acolo. Interiorul este finisat la cele mai înalte standarde, confortul suspensiei este suprem iar sistemul audio Mark Levinson nu dezamăgește. Faptul ca am coborât din mașină relaxat și odihnit după 250 de kilometri prin traficul haotic din România este cea mai bună dovadă în acest sens.

Consum mediu17,9 kWh / 100 km
Distanță parcursă220,8 km
Energie consumată39,5 kWh
Cost rulare ziua 1
min 0,7 lei/kWh – preț casnic minim
max 3,2 lei/kWh – preț maxim stație rapidă
27,7 – 126,4 lei
Autonomie reală calculată Ziua 1357,5 km
Lexus RZ în prima zi din ROCHARGE by Vitesco Technologies

Radu Gurămultă (TurboMAG) despre Mercedes-AMG EQE SUV

Mercedes-AMG EQE SUV

EQE SUV este un automobil statut. Pentru că:

-este ajutat foarte mult de marcă;
-propune un preț care cerne clientela.

Pornind de la aceste considerente, mi-e foarte ușor să înțeleg de ce foarte multă lume visează la automobilele casei, implicit la acest model care propune și un nivel tehnologic intrigant. Mai ales în cazul atmosferei interioare, dominate clar de ecrane și comenzi alambicate. Pentru foarte mulți oameni moderni, acesta-i viitorul. Pot să înțeleg doar până în punctul în care comenzi simple și foarte eficiente au fost complicate inutil. Dar logica mea pălește în fața spectacolului, cinstit vorbind.

Altfel, senzația generală în timpul mersului este de confort deplin. În mediul urban, aceasta este completată de sistemul director pentru puntea spate, care permite facilitarea unor manevre altfel mai complicat de pus în practică în spații restrânse. Sistemul de suspensie lucrează după rețete Mercedes-Benz, iar asta e lăudabil la gabaritul etalat. În ceea ce privește motorizarea, resursele sunt arhisuficiente, iar autonomia corectă. Despre consum nu cred că trebuie să se discute la automobilele care, prin preț, nu se vor consumate cu pipeta. Cinstit vorbind.

În cazul lui EQE mai există o particularitate simpatică. Glumind puțin, este suficient de versatil pentru a fi și Mercedes-Benz și Mercedes-EQ și Mercedes-AMG. Mi-ar plăcea să-mi fie înțeleasă corect afirmația.

Consum mediu22,7 kWh / 100 km
Distanță parcursă223 km
Energie consumată 50,6 kWh
Cost rulare ziua 1
min 0,7 lei/kWh – preț casnic minim
max 3,2 lei/kWh – preț maxim stație rapidă
35,4 – 161,9 lei
Autonomie reală calculată Ziua 1399,1 km
Mercedes-AMG EQE SUV în prima zi din ROCHARGE by Vitesco Technologies

Mihai Vasilescu (mihaivasilescublog.ro) despre Nissan Ariya

La Nissan Ariya prima oară te lovește numele. Dacă ai mai auzit măcar în treacăt de marca japoneză, atunci cu siguranță știi și câteva nume de modele prezente pe piață. Ei bine, numele „Ariya” este din cu totul altă gamă muzicală decât toate celelalte. Ia pronunțați cu voce tare X-Trail sau Qashqai, după care rostiți și Ariya. Este că sună cu totul diferit?

Mie mi-a sunat, prin urmare am făcut un lucru pe care nu l-am mai făcut niciodată când a fost vorba despre o mașină: ros de curiozitate, am intrat pe net și-am căutat de unde le-a venit japonezilor ideea să-l numească așa.

Am găsit asta:

“Matthew Weaver (Nissan VP) explained that Nissan were keen to highlight the word’s original Sanskrit and Pali roots in reflecting the car’s noble and dependable qualities. It means noble, dependable and something to be respected.”

Nu sună rău explicația VP-ului Nissan, dar eu, după ce m-am jucat cu ea trei zile (am luat-o la test un pic mai devreme de a începe ROCHARGE), pot să vă zic că la fel de bine numele putea să-i vină de la mezina familiei Stark din Game of Thrones: Arya Stark.

Da, știu că e diferență de un „i”, dar când e să le pronunți tot la fel sună. 

În plus, la fel ca Arya din Westeros, mașina asta știe când să fie dulce și blândă, dar și când să scoată sabia. Ca să traducem în termeni auto, în funcție de cum te dai la ea, Nissan Ariya poate să se comporte ca o gheișă blândă și atentă, dar poate să devină și o bestie de samurai când o treci în modul sport și uiți piciorul în pedala de accelerație.

Toate astea într-o liniște de-ți auzi propria respirație. Este, probabil, una dintre cele mai bine insonorizate mașini cu care am mers vreodată. Dacă opream muzica în habitaclu, nu se auzea absolut nimic din exterior indiferent de viteza cu care rulam. Era atât de liniște că aproape-ți auzeai gândurile.

Pe scurt mașina asta, Nissan Ariya, reușește să-ți producă o senzație foarte aproape de cea pe care o ai când plutești. Mi-a plăcut.

Totuși, ca să fiu corect, există și ceva la care am strâmbat din nas: afișajul central este prea mic pentru gustul meu. OK, nu vreau să am ditamai ecranul de televizor în bord, dar ar fi mers să fie un pic mai mare. Bine, eu am și-o vârstă, încep să am nevoie de lucruri din ce în ce mai mari ca să le pot vedea. Cum probabil tot de la vârstă mi se trage că mi-ar plăcea un pic mai multe butoane fizice și un pic mai puține cu touch. Dar astea sunt detalii, dacă îți place mașina, vei trece cu ușurință peste.

Consum mediu17,7 kWh / 100 km
Distanță parcursă281 km
Energie consumată49,7 kWh
Cost rulare ziua 1
min 0,7 lei/kWh – preț casnic minim
max 3,2 lei/kWh – preț maxim stație rapidă
34,8 – 159 lei
Autonomie reală calculată Ziua 1491,5 km
Nissan Ariya în prima zi din ROCHARGE by Vitesco Technologies

Mihaela Chirac (eblogAUTO) despre Porsche Taycan Turbo Cross Turismo

N-ai cum să fii la volanul unui Porsche și să nu zâmbești, așa că eu și Cristiana ne-am început ziua cu zâmbet. Am condus un Porsche cu care poți face și off-road, Taycan Turbo Cross Turismo. Cei 680 CP au tropăit pe modul silent de la Singureni Manor până la Craiova, când am oprit să le dăm să mănânce. Și nu pentru că le-ar fi fost foame, ci pentru că am vrut noi să-i știm alimentați.

Este cea mai rapidă dintre mașinile testate în tur, prinde suta în 3,3 secunde, așa că porțiunea de drum expres a fost o bucurie! Mi-au plăcut mult protecțiile aripilor pe care le întâlnim, de obicei, la SUV-uri. Dar și cum alunecă pe șosea, chiar dacă e o mașină destul de grea, de 2,3 tone.

Consum mediu19,8 kWh / 100 km
Distanță parcursă230 km
Energie consumată 45,5 kWh
Cost rulare ziua 1
min 0,7 lei/kWh – preț casnic minim
max 3,2 lei/kWh – preț maxim stație rapidă
31,9 – 145,6 lei
Autonomie reală calculată Ziua 1422,7 km
Porsche Taycan Turbo Cross Turismo în prima zi din ROCHARGE by Vitesco Technologies

Andrei Barbu (MotorVlog TV) despre Tesla Model Y

E primul model Tesla pe care îl conduc vreodată și nici distanța, nici traseul de azi nu sunt suficiente pentru a emite o părere similară ca cea după un test drive. Dar, Model Y, cel puțin în versiunea din tur pe mine unul m-a surprins de două ori. Mai puțin plăcut cu interiorul “minimalist”, care e departe de perfecțiune. 

Surpriza plăcută vine de la eficiența fantastică a mașinii. Am consumat 16,2 kWh/100 km pe o distanță de 225 de kilometri în care am mers departe de ce poate fi considerat “la consum”. Și când iei în calcul faptul că ai peste 500 de cai și aproape 500 Nm, tracțiune integrală și că poți face suta în cinci secunde, începi să înțelegi de ce asta-i cea mai bine vândută mașină din Europa.

Nu e nici pe departe perfectă, dar la cât costă și la ce oferă, nu e deloc rău. Iar dacă autonomia și consumul sunt pe primul plan, atunci e clar că Model Y e pe podium.

Consum mediu16,2 kWh / 100 km
Distanță parcursă225 km
Energie consumată36,5 kWh
Cost rulare ziua 1
min 0,7 lei/kWh – preț casnic minim
max 3,2 lei/kWh – preț maxim stație rapidă
25,6 – 116,8 lei
Autonomie reală calculată Ziua 1487,7 km
Tesla Model Y în prima zi din ROCHARGE by Vitesco Technologies

Julius Constantinescu despre Volkswagen ID. Buzz

Despre VW ID. Buzz s-au folosit deja cam toate clișeele pe care aș fi fost în stare să le reproduc și eu: funky, retromodern, jucăuș. Și toate se potrivesc, fiindcă ID. Buzz seamănă pe dinafară cu dubița lui Scooby Doo, iar la interior cu căsuțele de păpuși din Barbie. 

Bordul în trepte creează zone delimitate, cu spațiul de depozitare plasat jos, iar ușile sunt compartimentate ca alea de frigider – cred că și ouă ai unde să pui într-o ușă de ID. Buzz. 

Dar în fine, despre cum arată mașina vă puteți lămuri și singuri din poze. E mai util poate să vă spun că azi am scos un consum de 17,9 kWh / 100 km, adică o autonomie reală de 425 km. 

Mă rog, partea drăguță e că poți parcurge electric 400 km fără să schimbi 3-4 Dacii Spring.

Consum mediu 17,9 kWh / 100 km
Distanță parcursă228 km
Energie consumată 40,8 kWh
Cost rulare ziua 1
min 0,7 lei/kWh – preț casnic minim
max 3,2 lei/kWh – preț maxim stație rapidă
28,6 – 130,6 lei
Autonomie reală calculată Ziua 1430,2 km
Volkswagen ID. Buzz în prima zi din ROCHARGE by Vitesco Technologies


este un proiect susținut de Vitesco Technologies

Green Partner
Autonom

Pus pe șosea de
Michelin

Încărcat de
MOON
Enel X Way
Renovatio e-charge
MOL Plugee

Tehnologizat de
Server Config

Partener media
Euronews România