La Volvo, numărul 40 ca indicator al unei porțiuni din gamă apare la jumătatea anilor ’90, pe S40 (sedan) și V40 (break), modele dezvoltate în colaborare cu Mitsubishi.
A doua generație, venită la jumătatea anilor 2000, i-a găsit pe cei doi pioni în era Ford. O a treia interpretare n-a mai fost să fie, dar între 2012 și 2019, Volvo a produs și vândut un V40 hatchback.



Doar că 2019 n-a fost capăt de linie. De fapt, două linii 40 s-au suprapus timp de 2 ani, între 2017 și 2019: cea de modă veche și cea de modă nouă. Asta pentru că în 2017, marca Volvo (aflată deja de 7 ani în portofoliul chinezilor de la Geely) lansa ceea ce s-a numit și se numește XC40. Platformă nouă (CMA), abordare nouă, direcție nouă: toți banii pe SUV-uri.
După XC40 a venit EX40 (versiunea electrică) numită inițial XC40 Recharge. Apoi apare și C40 Recharge (SUV-coupé derivat din XC40 Recharge), redenumit EC40 pentru o mai clară imagine a gamei.
Când vă scriu aceste rânduri, Seria 40 la Volvo are trei nume mari și late (mai bine zis compacte): XC40, EX40 și EC40. Ultimele două sunt electrice, prima oferă motoare termice.
Pentru aceste trei nume (dar și pentru XC60), marca a gândit o serie de noutăți și îmbunătățiri pe care le-am văzut, pe viu, chiar acasă la Volvo, în Göteborg.
Modificări în stânga și-n dreapta
N-am să mă pierd prea mult în cuvinte, imaginile vorbesc mai mult și mai bine. Voi puncta, totuși, locurile în care apar schimbări din punct de vedere estetic.
În primul rând, toate cele trei primesc o parte frontală redesenată. Asta înseamnă că există reușuri pentru capotă, grilă, bară și aripi laterale. Semnătura luminoasă alintată Ciocanul lui Thor este acum simplificată și primește tehnologie Matrix LED cu 15 segmente. Volvo spune că acestea oferă o amprentă de lumină mai lungă și mai lată în orice condiții, chiar și pe ploaie. Și mai important, cei aflați în mașinile care vin din sens opus nu vor fi orbiți sau incomodați de fasciculele luminoase.












În ceea ce privește partea din spate, modificările pentru EX40 și XC40 vizează capota portbagajului și estetica stopurilor, mai exact a semnăturii luminoase. EC40 rămâne neschimbat în spate. La nivel de jante, XC40 vine cu modele noi în mărimea 18, 19 și 20 de inchi.
La interior, schimbările de ordin ambiental bifează, conform Volvo, o atmosferă mai caldă și mai contemporană. Concret: Seria 40 primește o nouă versiune de tapițerie din piele, iluminat ambiental mai bine pus la punct și inserții de lemn pe portiere și bord.











Piesa centrală este un ecran tactil de 11,2 inchi (îl știm deja de la EX90, ES90 și EX30) care rulează pe platforma Google Automotive și oferă posibilitatea de a primi actulizări over-the-air precum și Google Gemini integrat.
Vorbim de Volvo și inevitabil trebuie adusă în discuție siguranța. Pe acest plan, noutățile înseamnă senzori îmbunătățiti (radar și ultrasonici) și camere video mai performante la pachet cu o arhitectură software mai coerentă. Câteva funcții noi: alertă la deschiderea portierelor (pentru evitarea incidentelor cu bicicliști sau cu mașini care circulă în raza de acțiune a portierei), lane change assist (cu pachetul opțional Pilot Assist) și o cameră cu vedere 3D la 360 de grade (tot opțional).









EX40, XC40 și EC40 sunt asamblate în Gent (vorbim de modelele care ajung pe piața din Europa), pentru că Volvo are și o uzină în Malaezia, care deservește nevoile locale.
XC60 și XC90: long-range PHEV
XC60 este în momentul de față cel mai bine vândut Volvo din toate timpurile și e absolut normal ca o parte din atenția pe care suedezii o acordă gamei să fie îndreptată și spre acest model.
Fără să mai reiau toată polologhia de mai sus: la fel ca Seria 40, Volvo XC60 primește aceleași modificări de ordin estetic la exterior, aceleași materiale noi la interior, aceleași îmbunătățiri pe partea de siguranță și același ecran central de 11,2 inchi cu aceleași funcții. Ca informație suplimentară, Volvo asamblează SUV-ul XC60 în două uzine: Torslanda, Suedia și Charleston, SUA.









Iar acum, despre cea mai importantă adiție pentru XC60 (apropo, aceasta vine și pe XC90, detaliez imediat): noua versiune long-range PHEV cu baterie mai mare, integrată în podea (până acum aceasta se afla undeva sub tunelul median, spre partea din față) și un motor electric mai puternic. Am primit și informația că felul în care inginerii au împachetat noul sistem de propulsie nu modifică spațiul din portbagaj.
Există două declinări pentru XC60: T6 AWD long-range PHEV și T8 AWD long-range PHEV. Ambele combină un motor termic (4 în linie, 2 litri, turbo) cu un motor electric amplasat pe puntea spate și o baterie Li-ion de 37,9 kWh capacitate utilizabilă; bateria veche avea 14,7 kWh utilizabili. Puterea maximă de încărcare (doar AC) crește de la 6,4 kW la 11 kW.

În ambele cazuri, motorul electric produce 177 CP și 309 Nm, însă diferă performanțele termicului – 180 CP și 280 Nm pentru T6 AWD LR PHEV, respectiv 250 CP și 360 Nm pentru T8 AWD LR PHEV. La fel cum diferă și autonomiile teoretice în regim de deplasare electric: 200 km pentru T6, 189 km pentru T8 (Volvo spune că diferența vine din cauza faptului că masa totală este mai mare pentru versiunea T8).
Da, și mie mi-a atras atenția acel 200 km așa că am întrebat dacă nu cumva sistemul PHEV a fost preluat de la colegul de grup Lynk & Co 08 (deși acolo bateria are 39,6 kWh). Răspunsul oficial a fost că „nu discutăm despre concurență, însă sistemul PHEV nu este același”.

Viteza maximă este limitată la 180 km/h în bunul stil Volvo, în timp ce sprintul de la 0 la 100 km/h durează 5,7 secunde (T6), respectiv 4,8 secunde (T8).
Cum spuneam mai sus, acest nou sistem PHEV ajunge și pe XC90, dar numai sub forma T8 AWD long-range PHEV. Modificări de alt ordin nu există. Diferențe față de XC60 T8 există pe partea de autonomie electrică teoretică: valoare dată de Volvo este de 164 km și pusă pe seama faptului că XC90 (2.120-2.461 kg, în funcție de echipare) e mai greu decât XC60 (1.900-2.272 kg, în funcție de echipare). Viteza maximă este, bineînțeles, limitată tot la 180 km/h. XC90 T8 AWD long-range PHEV ajunge de la 0 la 100 km/h în 5,2 secunde.
Comenzile pentru Seria 40 și XC60 AWD long-range PHEV) se deschid la finalul lunii septembrie.

Comentarii