Motorizări preferate de europenii care au cumpărat mașini noi în UE în prima jumătate de an

Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a publicat raportul cu motorizările preferate de europenii care au cumpărat mașini noi în prima jumătate a anului. Mașini hibride fără încărcare la priză: puțin peste un milion de unități, în creștere cu 3,2% față de perioada similară din 2021. Conform raportului publicat de ACEA, în această categorie sunt incluse nu doar modelele cu sisteme full-hybrid, ci și exemplarele echipate cu motoare mild-hybrid. Mașini hibride cu încărcare la priză (PHEV): 403.217 de unități, în scădere cu 9,6% comparativ cu prima jumătate din 2021. Mașini electrice: 457.608 de exemplare, în creștere cu 28,4% raportat la același interval din 2021. Mașini cu motoare pe benzină: peste 1,7 milioane de unități, în scădere cu 22,2%. Mașini cu motoare diesel: 803.013 de exemplare, în scădere cu 30,6%.