Planurile Dacia pe următorii 10 ani: de la Bigster la noul Duster și viitorul Sandero electric

Dacia are planuri bine conturate cu privire la viitor, iar oficialii mărcii ne-au povestit despre o bună parte dintre ele: de la mult-așteptatul Jogger hibrid la viitorul Sandero electric, de la noua generație Duster la motoarele Euro 7.

A fost o lună de foc pentru marca Dacia, care a trecut în acest interval prin două evenimente majore, iar șefii companiei au transmis în diferite întâlniri cu jurnaliștii români un noian de informații vitale pentru viitorul Dacia. De la evenimentul Dacia Manifesto și până la Paris Motor Show am văzut gama înnoită, am văzut conceptul Manifesto, am aflat când vor fi produse primele mașini electrice la Mioveni, dar nu după ce vor fi produse primele motoare hibride în aceeași fabrică. Am aflat în aceste întâlniri care vor fi modelele electrificate, ce sistem de tracțiune 4×4 ar putea folosi Duster, dar și cum se vor transforma motoarele pe benzină pentru a face față normelor Euro 7.

Dacia Manifesto a fost evenimentul major din acest an al mărcii care are cea mai mare parte a activităților sale în România, dar, frustrant pentru noi, are sediul central în Paris. Primul detaliu al acestui eveniment: este pentru prima dată în industria auto când o marcă își schimbă complet identitatea de brand și elementele grafice simultan pe toată gama.

Denis le Vot, CEO al mărcii, a subliniat la Paris care sunt liniile directoare după care va comunica Dacia în viitor.

Numită în trecut, pentru mult timp, «low-cost», Dacia a devenit acum marca best value for money.

Denis le Vot, CEO-ul Dacia.

Aceasta a fost una dintre primele afirmații ale șefului Dacia înainte să ridice prelata de pe Manifesto, un concept care trebuia să se cheme Bugster, dar care s-a sucit în ultimul moment, pentru că numele mai fusese folosit. Apoi directorul Dacia a folosit o serie de expresii care ar trebui să fie relevante pe viitor: „mașini dezirabile”, „esențial fără compromisuri”, „clienți loiali”, „o mașină fără trei ecrane, dar care merge cu GPL de 90 de eurocenți, când dieselul costă 2 euro”. Este, practic, povestea acestei mărci, în era atât de complicată a tranziției către era electrică.

Conceptul Manifesto, dezvăluit în timpul evenimentului din Paris, cu aproximativ o lună înainte de salonul auto din același oraș, a surprins pe toată lumea, nu doar prin designul nonconformist (fără parbriz și geamuri laterale, cu un planșeu pe care se poate sta și lucra, cu elemente practice care vor fi regăsite în viitor pe modelele Dacia), ci și prin creionarea celor trei direcții de dezvoltare și comunicare ale Dacia: “Essential but Cool”, “Robust & Outdoor” și „Eco-Smart”. Scurt, clar și precis.

Tot Denis le Vot ne-a spus atunci că valoarea reziduală a mașinilor Dacia este cu 10 puncte peste media celorlalte mărci, ceea ce reprezintă cea mai pragmatică formă de recunoaștere a valorii acestor mașini din partea pieței.

În fine, tot de la cel care conduce Dacia am aflat că Bigster va putea să impună între el și concurenții din segmentul C o diferență și mai mare decât cea din segmentul B, „datorită costurilor reglementărilor din acest segment pe care le au constructorii”.

Primul pas, Jogger Hybrid

La Paris am reușit să primesc și primele informații referitoare la programul primului motor hibrid, care urmează să fie lansat pe Jogger. Lionel Jaillet, director de produs la Dacia, mi-a explicat faptul că Jogger are un program foarte clar de lansare care se va derula în prima parte a anului 2023, acesta fiind și motivul pentru care s-a decis ca la salonul parizian să nu fie expusă mașina, ci doar motorul. El mi-a dat asigurări că mașina va fi un succes datorită calităților sale.

Pot să vă spun că am participat la testele cu noua motorizare hibrid și mașina este extraordinară, se comportă foarte bine. Va fi cel mai ieftin automobil de familie hibrid de pe piață.

Lionel Jaillet, director de produs la Dacia

Câteva săptămâni mai târziu, lucrurile au început să capete contur. Jean Dominique Senard, omul care ocupă cea mai înaltă funcție în Renault Group, cea de președinte, a venit în România unde nu mai fusese de mult. A fost însoțit de același Denis le Vot, șeful Dacia, și au vizitat uzina din Mioveni, centrul de inginerie de la Titu (unde, printre altele, s-au întâlnit și cu premierul Ciucă, ca să discute despre două propuneri de finanțare ale unor proiecte de energie). În birourile noului Dacia Business Center din București (fostul Renault Business Center a fost rebotezat), cei doi șefi ne-au dezvăluit ceva ce încă nu fusese comunicat până la acel moment: Uzina Mecanică de la Mioveni va asambla pentru prima dată un motor electrificat.

Primul motor hibrid va fi produs la Uzina Dacia din Pitești peste câteva luni.

a ridicat misterul Denis le Vot, deși toată lumea se gândea că motorul va fi importat din Bursa, unde se produce pentru modelele Renault.

Și pentru că incertitudinile despre acest motor au rămas, o lună mai târziu, la salonul auto din Paris am discutat concret despre detaliile tehnice ale motorului cu Didier Michaud, șeful platformelor și motorizărilor de la Dacia. El ne-a spus foarte clar că primul propulsor HEV al mărcii Dacia este nu o versiune simplificată a motoarelor E-Tech de la Renault, ci este identic cu cel folosit de Renault.

Motorul hibrid de pe Jogger este identic cu motorul E-Tech de la Renault, bateriile sunt aceleași. Are aceleași componente ca la Arkana sau Captur, motorul este exact același motor 1.6 litri aspirat, 4 cilindri, 94 CP, iar motoarele electrice sunt exact aceleași, deci nu este nicio diferență între motoare.

a spus Didier Michaud.

Următoarele mașini electrice, un orizont îndepărtat

Programul de lansări electrice al Dacia a fost un alt subiect discutat intens în ultima lună, cu oficialii mărcii. Întâlnirea din birourile Dacia Bussiness Center din Capitală cu Denis le Vot și Jean Dominique Senard a fost mai mult decât lămuritoare și a stabilit câteva repere clare.

Denis le Vot, cel care conduce marca Dacia de la momentul în care în fruntea grupului Renault a venit Luca de Meo, a tranșat subiectul.

Dacia va fi o marcă electrică. Prima lansare a unui nou model Dacia electric va fi următoarea generație Sandero care, să spunem, va fi în 2028 – 2029, foarte departe de momentul actual. A doua lansare a unui model Dacia electric va fi cu următoarele generații Duster și Bigster, în 2032 – 2033.

a declarat Denis le Vot.

Dar unde va fi produs Sandero electric? În funcție de versiunea de caroserie, el va fi fabricat la Mioveni (Stepway) și în Maroc (Sandero simplu), ne mai zice Denis.

„Așa cum am spus, prima lansare a unui nou model Dacia electric va fi a unui model low-drive (n.r. Sandero standard)”, a spus Le Vot, lăsând să se înțeleagă că fabrica din Tanger ar putea fi prima care să scoată pe liniile sale o Dacia electrică, însă nimic nu e cert până când nu se dă startul proiectului, asta însemnând cu cel mult cinci ani înainte de lansare.

Paris Motor Show – noi detalii

La Paris, Dacia a venit în forță, cu un stand egal ca suprafață cu cel al Renault, cu gama completă, cu conceptul Manifesto și cu un Duster superb, ediție specială (Mat Edition). Șefii mărcii au fost prezenți în garnitură completă pentru a sta de vorbă cu jurnaliștii. Așa am aflat restul de noutăți referitoare la planurile Dacia.

Primul pe listă, Xavier Martinet, șeful de marketing și vânzări al brandului românesc, ne-a liniștit în privința posibilității ca Dacia să mai lanseze și alte modele.

„Spring, Sandero, Jogger, Duster, Bigster, acoperă 80% din piața europeană. Este deja o provocare frumoasă pentru a acoperi asta corect. Dar vom vedea după asta. Dacă va exista altă posibilitate, vom vedea”, a spus Martinet care a reamintit că „dacă multiplici modelele, multiplici și investițiile”.

Preferăm să avem un număr redus de modele, dar modele foarte puternice. Dacă volumele vândute nu sunt foarte mari, nu poți investi foarte mult, de aceea preferăm să avem cinci piloni puternici în care poți investi bani pentru a menține atractivitatea în timp.

Xavier Martinet, șeful de marketing și vânzări Dacia.

Și tot la capitolul mașini electrice am mai primit un pont de la Xavier despre Logan.

Viitorul ne va spune dacă va fi electric. Este un model care se vinde foarte bine în România și în Maroc. Vom vedea.

Xavier Martinet.

Am primit în schimb de la șeful marketingului Dacia o confirmare despre faceliftul Spring din 2024.

Am anunțat că vor exista evoluții succesive ale modelului electric. Am început deja de la prezentarea noii imagini de brand și vorbim despre un facelift semnificativ în 2024. Deci lucrăm la Spring pentru a îl aduce la nivelul de calitate al celorlalte modele Dacia.

Xavier Martinet.

Noul Duster vine cu AWD

Până la viitoarele mașini electrice ale Dacia, mai sunt însă noutăți pe care clienții le așteaptă cu nerăbdare. Prima și cea mai „fierbinte” este fără îndoială a treia generație a SUV-ului Duster. Acesta va veni cu o nouă platformă, CMF-B, dar care va fi adaptată pentru a putea găzdui și tracțiunea 4×4, la care șefii Dacia nu vor să renunțe. Pe subiectul motorizărilor am vorbit cu Didier Michaud, omul care coordonează strategiile platformelor și propulsoarelor.

Studiem toate posibilitățile. Vrem să continuăm povestea Duster, iar povestea Duster include 4×4, și tehnologia 4×4 clasică este tot mai mult blocată fiscal din cauza emisiilor, de exemplu în Franța. De aceea trebuie să găsim soluții cu mai puține emisii de CO2. Din acest motiv toate soluțiile sunt posibile astăzi, nimic nu este decis.

a spus Didier Michaud, răspunzând la o întrebare clară: va avea noua generație Duster motor electric pe spate, cu o tehnologie similară cu Nissan?

Nissan are o tehnologie 4×4, dar este prea puternică pentru ceea ce avem nevoie pentru Duster, de aceea vom avea ceva diferit față de soluția Nissan.

a clarificat parțial subiectul Didier Michaud.

Euro 7, motoare noi

Același Didier Michaud ne-a povestit însă și despre iminența lansării de noi motoare cu combustie pentru Dacia, o situație care ar schimba destul de mult ceea ce știm astăzi despre motoarele acestei mărci. Cauza modificării este nevoia de a reduce emisiile poluante (nu CO2), în special cele bazate pe azot (oxizi, amoniac etc.), odată cu apariția normelor Euro 7, adică ultimele din istoria acestui sistem de limitare a emisiilor. Ei bine, acest lucru nu ar fi posibil, susține Michaud, decât prin creșterea cilindreei. Aici Dacia abordează situația în două direcții.

Prima este cea dedicată motorului standard pe benzină. După unii, niște norme drastice vor face imposibilă păstrarea de motoare clasice, aspirate sau supraalimentate. După șeful platformelor Dacia, nu e chiar așa dramatic, dar e cazul să fie făcute schimbări.

Motorul de 1.0 litru nu va mai fi utilizat după introducerea Euro 7. Nu studiem această posibilitate în acest moment. Noile reglementări privind poluarea vor fi mult mai dure și va fi mai bine să folosim o cilindree mai mare. Un litru este un pic prea mic pentru a obține puterea dorită, altfel ești nevoit să scazi puterea pentru a obține limita de poluare. Dacă scazi puterea sub 110 CP, cum este acum, atunci ai prea puțină putere pentru Jogger sau ceva similar.

a explicat Didier Michaud.

Noul propulsor la care se lucrează va putea fi declinat și în variantă hibridă și ar putea avea 1.2 sau 1.3 litri.

„Capacitatea ideală pentru a obține o putere bună și emisii reduse este 1.2 litri, avem deja la Renault, rămâne să vedem reglementările Euro 7”, mai zice expertul Dacia, care ne-a dat detalii și despre motivul acestui veritabil roller-coaster al capacităților.

În anii trecuți, a fost foarte complicat, pentru că am decis să coborâm de la 2.0 litri, la 1.5 litri, la 1.2 litri, la 1.0 litri, pentru că a fost mai bine pentru CO2, cu motoare turbo și de cilindree mai mică. Acum, cu noile reglementări, trebuie să reglăm balanța la stânga sau dreapta pentru a obține un echilibru pentru Euro 7. Asta înseamnă sfârșitul motoarelor de 1.0 litru pentru Dacia.

a completat Didier Michaud.

Și a mai spus Didier ceva interesant: Dacia nu va folosi motoare mild-hybrid, pentru că sunt scumpe pentru ecuația prețurilor mărcii.

GPL, un posibil motor complet nou, dedicat

Cea de-a doua direcție este cea a GPL, o soluție care pentru Dacia a fost miraculoasă, pentru că a înlocuit foarte bine dispariția dieselului. Cu un preț pe litru bun, cu o autonomie care depășește orice alt carburant, GPL a ajuns să acopere două treimi din vânzările mărcii și asta nu doar în România, ci în toată Europa. Chiar dacă există riscul unei eliminări complete, în cazul unor norme drastice, există destulă speranță în sufletul inginerilor Dacia. „Suntem încrezători”, spune Didier Michaud, care explică însă că se gândesc la o nouă soluție tehnică ce ar putea surprinde. „Poate nu va fi motorul pe care îl folosim astăzi, dar va fi o adaptare GPL a unui alt motor”, mai susține Michaud.

Ca să fie mai clar decât atât: specialiștii grupului lucrează la un motor dedicat GPL, unul care să poată pune în valoare cu adevărat gazul natural lichefiat. „Un motor nativ GPL”, așa cum îl numește Didier Michaud, ar putea fi gândit ca un motor GPL care poate funcționa și cu benzină, și nu invers, cum e motorul de astăzi de la Dacia. Beneficiile ar fi însă mult mai mari, mai spune francezul.

La ce să ne așteptăm de la Dacia

Așadar, povestea Dacia merge mai departe cu un drum destul de bine conturat și cu niște planuri admirabile, sau cel puțin așa pare, din relatările acestor oameni care se ocupă de destinul mărcii. Două modele despre care se tot vorbește în ultimii doi ani, Duster 3 și Bigster 1, vor schimba radical imaginea mărcii, în perioada 2024 – 2025, și vor aduce, împreună cu Jogger, și propulsiile electrificate pe care le așteaptă toată lumea. Toți suntem nerăbdători să le vedem și să le testăm.

Apoi Spring va veni și el cu unele bonusuri de echipamente care îl vor face și mai atractiv. Pe intervalul 2024 – 2028 nu sunt anunțate noutăți, dar presimt că ele sunt pregătite sub formă de surprize. Un motiv ar fi faptul că Luca de Meo a anunțat la începutul anului un al doilea automobil electric Dacia, pe platforma CMF-B, iar el ar putea veni pe la jumătatea intervalului amintit. Un alt motiv ar putea fi introducerea motorizărilor hibride și la generația actuală Sandero, poate după 2026, odată cu Euro 7.

Nu în ultimul rând, un Spring 2 ar putea aduce în gama Dacia, după 2028, o mașină mult mai solidă și mai adaptată la pretențiile europenilor. După orizontul 2028 – 2029, deja vorbim doar despre dorințe și intenții, mai puțin despre proiecte concrete, cum ar fi Duster 4 sau Bigster 2, iar până la momentul fatidic 2035, când vor fi obligați cu toții să producă doar electrice, mai e foarte mult timp. Până atunci, ne pregătim pentru 8 noiembrie, când Luca de Meo va anunța cum împarte Renault Group în divizii și subsidiare, după tipul de propulsie.