Am concurat la Cursa Campionilor cu Mini electric

Am concurat la Cursa Campionilor, o etapă-eveniment de îndemânare și slalom auto, nu ca să n-o faci tu, ci ca să simt toate modificările prin care a trecut Mimi Evo, primul Mini electric de curse din lume.

Să tot fie vreo 6-7 ani de când am pus prima dată casca-n cap și caietul de dictare în mâini. Ca să ne înțelegem din start, din când în când, renunț la tastatură și urc în mașinile de raliuri cu un scop precis: să-i dau o mână de ajutor celui de la volan. În linii scurte: rol de copilot.

Și la excepția numită 2020 – anul în care pandemia a ținut o lume întreagă în case, implicit și pe mine și pe cei care organizau astfel de evenimente – mai pot adăuga cu brio și 2022. Chiar dacă mai sunt câteva săptămâni până să bată ultimul gong al anului, competițiile s-au încheiat, galele și-au decernat câștigătorii, iar eu cu siguranță n-o să mai am ocazia să port casca pictată manual cu motive din universul Lord of the Rings într-un raliu de viteză.

Și totuși, în 2022 am făcut cumva și-am bifat trei competiții, chiar dacă n-au fost ele raliuri de viteză în care adrenalina să-mi țină de foame și de sete.

Au fost două raliuri de regularitate (cu accent pe regularitate, da?) cu mașini electrice: l-am dus pe Meșter la Transylvania Classic de la Sibiu, ca mai apoi să mă ducă el pe mine în Dolomiți, Italia, într-o etapă de mondial EcoRally Cup. V-am povestit despre fiecare aventură în parte în câte un articol dedicat.

A treia a fost o participare la Cursa Campionilor, o etapă-eveniment pentru concurenții care în 2022 au participat în Campionatul Național de Îndemânare Auto, în Campionatul Național de Super Slalom și în Campionatul Național de Vehicule Electrice. Și cum în astfel de competiții nu există noțiunea de echipaj, iată-mă în postura de pilot. Materialul de concurs – că așa am auzit că-i frumos să-i spui? Mimi Evo, primul Mini electric de curse din lume, proiect care a luat naștere în România.

Mimi Evo în parcul service. Foto: Radu Chindriș

Cursa Campionilor și nu numai

După denumire, organizatorii probabil că s-au inspirat de la mult mai celebra Race of Champions – cursa în care se întrec cei mai buni piloți din lume. Dar totul s-a oprit acolo, pentru că desfășurarea competiției n-a avut un sistem piramidal cu doi concurenți pe traseu și eliminarea celui mai slab, ci totul s-a petrecut ca la o etapă normală: două manșe individuale de concurs, iar la final concurenții punctau cu cel mai bun timp obținut pe traseu.

Campionatul Național de Îndemânare Auto (CNIA), Campionatul Național de Super Slalom (CNSS) și Campionatul Național de Vehicule Electrice (CNVE) reprezintă al doilea pas natural – după karting – în evoluția unui pilot. Cel puțin așa văd eu lucrurile. Diferențele dintre cele trei se fac la nivel de vârstă (Îndemânarea e pentru piloții cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani) și, bineînțeles, la nivel de mașini. Modelele de serie fără modificări merg la Îndemânare, electricele merg doar la CNVE, iar cele modificate sunt înscrise la Super Slalom. Mai sunt și alte mici diferențe, dar nu cred că are rost să le menționez cu liniuță. În mare, ai înțeles tu despre ce e vorba.

Sigur, nu trebuie să ai mai puțin de vârsta majoratului ca să concurezi la astfel de competiții. O poți face și la 30 și la 40 și la 70 de ani. Doar că depinde de tine unde îți dorești să ajungi după aceea. Cei tineri văd în competițiile astea o posibilă rampă de lansare în motorsportul mare, în timp ce restul concurenților mai în vârstă vin ca să-și ascută abilitățile de conducere/pilotaj.

Anul acesta, Cursa Campionilor s-a desfășurat în parcarea centrului Romexpo, iar la start s-au adunat peste 40 de concurenți. Înghesuială mare, mon cher. Sigur, n-au fost doar campioni pe lista de start, că altfel n-aș fi ajuns și eu printre ei.

Racing Mimi vs Mimi Evo

Proiectul dezvoltării unui Mini Cooper SE (Mini electric) de competiție a pornit în România și s-a materializat tot aici. A fost primul Mini electric de curse din lume, iar statutul acesta n-o să-l piardă niciodată. Doar că în cei peste doi ani de când a apărut pe grila de start a unei competiții, Racing Mimi – pe fostul nume de scenă – a trecut printr-o mulțime de transformări. Iar pentru ca aceste noutăți se fie reflectate în totalitate, oamenii din spatele proiectului s-au gândit la un nume nou: Mimi Evo. De la Evolution, bineînțeles.

Nu-i prima dată când urc la volanul lui Mimi. Ne-am intersectat apexurile de două ori pe circuitul AMC Kart și o dată la o etapă de Super Slalom în 2021. Și v-am povestit și anul trecut cum mi s-a părut experiența cu modelul electric.

Doar că de la finalul lui 2021 (că atunci ne-am văzut ultima dată) și până acum, modelul s-a schimbat complet. Să nu-l mai recunosc, nu alta.

Ca să fac un sumar al celor întâmplate, odată cu 2022, Mimi Evo e mai mult o mașină de curse decât o mașină de serie. Multe dintre elementele stock au dispărut. Și ăsta e un lucru bun. E un semn că proiectul evoluează.

De la finalul anului trecut, modelul electric a intrat pe mâinile celor din atelierul Engage Engineering. În spatele numelui se ascunde coordonatorul Horia Platona, inginer și pilot. Cu o echipă dedicată full-time, a fost timpul ca Mini-ul electric de curse să devină unul adevărat de curse.

Horia Platona, omul aflat în spatele atelierului Engage Engeneering. Foto: Radu Chindriș

Primul pas? Reducerea masei pe cât posibil. Au dispărut fețele de uși, geamurile au fost înlocuite cu unele din materiale mai ușoare, consola centrală nu mai integrează ecranul tactil, iar volanul de serie a fost înlocuit cu unul de tip “plug-and-play”. Dar asta nu e tot: sistemul de frânare poartă acum semnătura Brembo, iar în cabină a apărut un levier prin care poți acționa frâna de mână hidraulică. V-am zis că-i de curse.

Hatchbackul Mini este recunoscut pentru comportamentul dinmic bun, însă asta nu înseamnă că e suficient pentru a lua startul în competiții. Astfel, caroseria a fost rigidizată, iar suspensiile modificate.

Ca pachetul să fie complet, inginerii de la Engage Engineering au “scăpat” complet de sistemele de siguranță activă (ABS, DSC), au instalat sisteme pentru monitorizarea sistemului de propulsie și a bateriilor și au reconstruit câteva module electronice.

Fără coroniță

În competițiile de acest fel, mașina de concurs poate fi pilotată de mai mulți. Evident, nu în același timp. La etapa-eveniment de la Romexpo, am împărțit timpul la volan cu Marian Andrei – pe care e posibil să-l cunoști de la etapele de Viteză în Coastă sau de la emisiunile de IT de la TV-, cu Mikey Hash – pe care sunt șanse mari să-l fi văzut pe YouTube -, și cu Horia Platona (cineva trebuia să se asigure că Mimi Evo merge bine).

În spatele acestui cvartet s-a aflat restul echipei Engage Engineering, oamenii care la finalul fiecărei manșe verificau că totul să fie în parametri: de la presiunea în anvelope până la nivelul de încărcare din baterie.

Sunt manșele de antrenament și avem voie doi în mașină. Fac schimbul rapid și-l rog pe Horia să mă asiste. Că doar el cunoaște mașina cel mai bine. Și nu-i o rușine să ceri ajutorul, mai ales atunci când pe licența ta principală scrie copilot și nu pilot. Pun transmisia în Drive – în locul selectorului clasic apăs un buton și împing un switch aflate pe consola centrală – și mă așez liniștit la start.

Steagul arbitrului flutură și pornesc: anvelopele semi-slick tremură puțin sub acțiunea cuplului motor instantaneu. N-am timp să mă obișnuiesc cu peisajul că deja am ajuns în dreptul unor jaloane. O evitare scurtă – fără frână, dar cu piciorul ușor ridicat de pe accelerație – la finalul căreia Mimi Evo pare că s-a scuturat de praful fin de pe umărul sacoului. Urmează o parabolică în care mă zgârcesc cu frâna. Subvirez, cum altfel, dar măcar am timp să pregătesc următorul punct al traseului: o tură la 270 de grade în jurul altor jaloane. E primul punct al traseului în care chiar apăs sănătos frâna: blochez puțin roțile, dar înscriu mașina corect pe viraj. Urmează iar o tură prin parabolică și o întoarcere la 360 de grade în fața porții de finiș. Not great, not terrible pentru prima manșă de antrenamente. Mai am trei la dispoziție, iar Horia mă convinge că pot mai bine dacă dozez cu atenție frâna.

Sigur, până la finalul antrenamentelor am dat jos timp, dar nu atât cât mi-aș fi dorit.

Cât despre cele două manșe de concurs? Am încheiat pe locul al patrulea în spatele colegilor cu care am împărțit timpul petrecut la volanul lui Mimi Evo.

De data asta, modelul electric mi s-a părut mult diferit. E mai agil, e mai stabil, e mai brutal – pe frânare, mai ales – și livrează resursele bine de tot. Sigur, nu știu cât duce în ritmul ăsta susținut, dar pot să-ți spun că în manșele de la Romexpo n-a gâfâit deloc, în condițiile în care ne-am schimbat la volan ca la o cursă de anduranță.

Mimi Evo în 2022

Anul acesta, modelul electric de competiții a mai trecut pe la startul unor etape din Campionatul Național de Vehicule Electrice. Și nu doar atât. Dacă vrei să cauți imagini și mai spectaculoase și rezultatele obținute de Mimi Evo în 2022, atunci te trimit către două discipline mult mai cunoscute: Campionatul Național de Super Rally și Campionatul Național de Viteză în Coastă, acesta din urmă fiind locul preferat de joacă al britanicului.

Pregătirea unei mașini pentru competiții nu e strâns legată doar de timp și de oameni, ci și de bugete. În cazul de față, lângă grupul BMW România s-a alăturat UniCredit Leasing. Pneurile au fost semnate de Michelin, iar responsabili cu încărcarea bateriilor în parcurile service au fost cei de la Renovatio.

Foto: Radu Chindriș