MG eHS: Reinventat

Proaspăt reintrată pe piața din România, MG, compania britanică cu proprietar chinez, aduce în caravana Cars&Roads Greece by Michelin un hibrid plug-in: eHS.

MG. Morris Garages. O marcă care a pus o grămadă de modele în cărțile de istorie auto. Practic a inventat roadsterul aducând pe piață modele ca MGA și MGB, în anii ’50 și ’60. Marca britanică fondată în 1920 de Cecil Kimber are o istorie modernă zbuciumată: MG a dat faliment în 2005 în timp ce era în proprietatea Grupului Rover. Salvarea a venit din China. SAIC a cumpărat drepturile asupra mărcii MG, a repornit producția în 2007, iar din 2011, a readus MG în Marea Britanie.

Povestea de succes din Regat i-a făcut pe patronii din China să ia în vizor și restul Europei. Anul trecut, MG a revenit oficial și în România cu o gamă completă din care face parte și modelul pe care îl vom testa timp de 9 zile în Cars & Roads Greece by Michelin: MG eHS.

Motorizări

MG HS este cel mai mare model pe care compania din China îl comercializează la noi în țară. Este un SUV de dimensiuni compacte cu o lungime de 4574 mm, 1876 de mm lățime și 1685 mm înălțime. Ampatamentul măsoară 2720 mm, iar în portbagaj putem încărca un volum de 448 litri. 

MG HS există încă din 2018, fiind comercializat inclusiv pe piața din Marea Britanie, iar din 2020 a primit aspectul pe care îl are azi, în urma unui facelift. Pe piața din China, modelul este numit MG Pilot.

Actuala versiune MG HS a debutat în întreaga zonă europeană din vara anului 2023, la trei ani după lansarea din China. În România, a fost prezent în oferta importatorului MG încă de la început, atât în variantă cu motorizări termice, cât și ca plug-in hibrid (eHS). 

MG HS este disponibil cu motorul de 1.5 litri T-GDI ce oferă 162 CP la 5500 rpm și 250 Nm între 1700 și 4300 rpm. Motorizarea pe benzină poate fi asociată cu o cutie de viteze manuală cu șase trepte sau una automată cu șapte trepte și două ambreiaje.

Alături de noi în Cars & Roads Greece by Michelin va fi însă varianta de top, cu sistem de propulsie plug-in hibrid. Numită MG eHS, aceasta dispune de același propulsor 1.5 T-GDI (turbo, injecție directă) de 162 CP secondat de un motor electric de 122 CP și 230 Nm. Acesta din urmă este alimentat de o baterie de 16,6 kWh și promite o autonomie electrică de până la 52 kilometri. Bateria poate fi încărcată de la surse AC cu maxim 3,7 kW. O încărcare completă durează aproximativ 4 ore și jumătate. MG eHS dispune și de sistem pentru frânare regenerativă ce recuperează energia pe perioada decelerărilor.

Puterea totală a sistemului este de 258 CP, iar cuplul maxim furnizat este de 370 Nm. Puterea este transmisă către puntea față prin intermediul unei cutii de viteze automate cu 10 trepte. Cele 10 trepte sunt împărțite între cele două surse de putere astfel: motorul termic are la dispoziție șase rapoarte, iar cel electric dispune de 4 trepte. Consumul oficial cu bateria încărcată este de 1,8 litri/ 100 km, iar sprintul de la 0 la 100 km/oră se face în 6,9 secunde.

În plus, pentru tracțiune maximă, modelul este echipat standard cu sistemul de blocare electronică a diferențialului XDS.

Facelift modern

Acest upgrade optic operat de curând (v-am zis, noi n-am prins și versiunea fără facelift) a adus o parte frontală mai modernă cu o grilă agresivă și lumini de zi LED integrate în blocurile optice. Linia generală a caroseriei a rămas, însă, identică și trădează un pic vârsta.

Nu ai cum să nu remarci farurile LED – pe care MG le numește ”catlike” – alături de luminile de zi formate din 9 elemente LED ce încadrează grila generoasă în mijlocul căreia tronează o siglă octogonală de dimensiuni mari. Două prize de aer verticale completează partea frontală. În spate, avem evacuări simetrice pentru sistemul de eșapament plus stopuri LED.

Interior

MG a pus accent pe materialele de la interior și oferă pentru eHS finisaje îngrijite și suprafețe de calitate. Pentru o ambianță cât mai plăcută, MG a plusat cu iluminat ambiental cu 64 de nuanțe și o trapă panoramică de 1,19 metri pătrați numită Stargazer. Pasagerii din spate beneficiază de un spătar reglabil, guri de ventilație duble, două porturi USB și o cotieră rabatabilă cu spațiu de depozitare integrat, precum și suporturi pentru pahare.

Planșa de bord este digitală fiind asigurată de un ecran de 12,3 inchi. Pe mijlocul consolei centrale, un alt ecran, tactil și cu diagonala de 10,1 inchi oferă acces la sistemul multimedia și la o serie de comenzi. Sistemul oferă navigație, radio digital și integrarea telefonului mobil prin Apple CarPlay sau Android Auto.

Safety first

MG HS a primit calificativul maxim de cinci stele la testele de siguranță Euro NCAP. Modelul oferă o mulțime de sistem active de asistență pentru cel de la volan grupate sub numele MG Pilot. Acestea includ sistemele Adaptive Cruise Control, Blind Spot Information System, Forward Collision Warning, Automatic Emergency Braking, Lane Departure Warning și camere video cu vedere la 360 de grade. De asemenea, modelul MG eHS beneficiază de garanție de 7 ani în limita a 150.000 kilometri.

Prețuri

MG vinde în România modelul eHS în două variante de echipare numite Excite și Exclusive. Prețurile încep de la 37.100 euro (TVA inlcus, fără prima acordată prin programul Rabla Plus) pentru MG eHS Excite și de la 39.100 euro pentru eHS Exclusive.

În Cars & Roads Greece by Michelin cei 18 jurnaliști și creatori de conținut vor conduce un exemplar MG eHS în echiparea de top Exclusive.

Fișa mașinii care ne va însoți în tur

Logo MG

MG HS

1.5 T-GDI EHS PHEV EXCLUSIVE AUTO

de la 39.100 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Plug-in Hybrid
Sursă principală energie
Electric
Sursă secundară energie
Benzină
Putere maximă sistem
258 CP
Cuplu maxim sistem
370 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
10
Tracțiune
fata
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/4
Capacitate cilindrică
1490 cmc
Putere maximă
162/119 CP/kW
Cuplu maxim
250 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
1
Motor electric
Număr motoare electrice
1
Putere maximă electric
122 CP
Cuplu maxim electric
230 Nm
Baterie
Capacitate brută
16.63 kWh
Putere maximă încărcare AC
3.7 kW
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
6.9 s
Viteză maximă
190 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
52 km
Dimensiuni și mase
Lungime
4574 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1876 mm
Înălțime
1685 mm
Ampatament
2720 mm
Volum portbagaj
448 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1375 litri
Masa proprie
1775 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
39.100
Preț mașină testată
39.100 €


by

Green Partner
BT Leasing

Assistance Partner
9695

Presented by
PPC blue
DKV
Server Config