A rupt Ferrari Luce internetul anul acesta? L-a rupt.
Dar cine știe, poate că numele Luce ar fi fost și mai cunoscut dacă internetul ar fi existat pe vremea când Mazda l-a folosit pentru un model nou. La jumătatea anilor ’60.
În câteva articole mai vechi pe aici, am stabilit câteva chestii despre Mazda. Cum acest producător există datorită stejarului de plută, la propriu. Sau cum legăturile dintre marca japoneză și Italia, mai exact designul italian, s-au format în 1960, odată cu prima Mazda cu MX în nume: MX-81 Aria.

Acest al doilea detaliu este important pentru povestea primului Luce, cel produs și vândut de Mazda. Pentru că Mazda și-a intersectat traseul cu Bertone în 1963, colaborare din care a ieșit prima generație Familia, desenată de un tânăr, dar prolific designer pe nume Giorgetto Giugiaro. După Familia, signore Giugiaro a continuat să creioneze pentru japonezi și următoarele sale creații au fost Luce și Luce Rotary Coupé (R130).
Deci, care-i treaba cu Mazda Luce?
Echilibristică
Când Mazda a lansat sedanul Luce, acesta a fost plasat ca un vârf de gamă, un luceafăr dacă acceptați metafora, printre modele „de duzină“ precum Carol (un kei car), Familia (sedan compact de buget), Bongo (monovolum), Proceed (pickup) sau Kraft (camion ușor).
Pentru ca Luce să fie suficient de rafinat și de bun încât Mazda să-l poată eticheta ca vârf de gamă, au fost nevoie de eforturi. Și aici nu e vorba doar de investiții și muncă, dezvoltare și testare.

Colaborarea dintre Mazda, o companie japoneză cu principii… să le spunem încăpățânate și italienii de la Bertone (cu accent pe „italieni“) presupunea o alăturare, ca să nu spunem ciocnire, între două culturi cum nu se poate mai diferite.
Dacă pe partea tehnică lucrurile erau clare (în sensul că Mazda se ocupa de tot ce ține platformă, șasiu, motor, transmisie și alte măruntaie mecanice), designul presupunea, cum spuneam, eforturi din partea ambelor tabere. Japonezii erau fixați pe criterii precum spațiu, confort și fiabilitate. Bertone, și mai ales Giugiaro, privea lucrurile din perspectiva proporțiilor, a liniilor și a vizualului.
Până la modelul de serie din 1966, Mazda și Bertone au lucrat la un prototip care nu prea a convins. Acesta a fost finalizat în 1963 și cel puțin din perspectiva japoneză, designul lăsa de dorit. Din fericire, Giugiaro a mai primit o șansă și a ales o abordare mai bine definită, în trei volume, mult mai aproape de viziunea Mazda.

Cu alte cuvinte, designerul a reușit să împace și capra și varza: Luce arăta ca o mașină scumpă care putea fi produsă în masă pe profit și mai important, se preta în egală masură unui familist sau unui om de afaceri. În același timp, pe partea de aspect și imagine, Luce se afla la granița dintre modern și conservator fără să cadă prea mult în vreo extremă.
Un exemplu clar: caroseria lungă, joasă nu ciupea cu nimic din spațiul din habitaclu. Deși înaltă și susținută de montanți subțiri, suprafața vitrată nu dădea nicio secundă impresia de fragil. Ba mai mult, felul în care Giugiaro a desenat montanții în raport cu plafonul și caroseria inspira aerisire, lejeritate și un spațiu pe care lumina îl putea inunda cu ușurință. Iar numele Luce („lumină“ în italiană) sublinia la perfecție aceste atribute.
Sedan și (mai ales) coupé
1966. Mazda Luce debutează pe piața din Japonia cu un motor de 1,5 litri, patru cilindri, undeva la 78 de cai-putere și o viteză maximă de 150 km/h. Însă un detaliu impresiona, poate, mai mult: Luce era singura mașină din clasa 1500 cc cu loc pentru șase (ați citit bine, 6) persoane.




De-a lungul timpului, Mazda a avut grijă ca Luce să primească adaptări și îmbunătățiri: așa se face că în 1967 prima generație a primit versiunea Luce SS (cu două carburatoare și în jur de 86 cai-putere) și în 1968 apare Luce 1800, versiune cu motor mai mare, de 1,8 litri, și ușoare modificări de ordin estetic (inclusiv o „umflătură“ în capotă, cât să încapă noul motor care era mai înalt).
Generațiile următoare au ajuns și în afara Japoniei, sub numele de RX-4 (cu motor rotativ) sau 929 (cu motor clasic cu pistoane).

Rețineți ideea motorului rotativ pentru că este definitorie pentru cea mai distinsă interpretare pe care a primit-o Mazda Luce, dacă-mi dați voie. Luce a venit într-o perioadă în care Mazda cam terminase de experimentat cu motorul rotativ (Mazda Cosmo Sport, prima sportivă din lume cu un astfel de motor a fost lansată în 1967), așa că ideea unui Luce Coupé cu motor Wankel (în cazul de față cu două rotoare de câte 655 cc) n-a stat prea mult în cine știe ce sertar din birourile companiei japoneze.

Între 1969 și 1972, Mazda a produs și vândut ceea ce s-a numit Luce Rotary Coupé sau R130 în piețele de export. De ce e special acest coupé? Pe lângă motor și aspect (tot o creație Bertone), au fost produse foarte puține exemplare, în jur de 1.000, și toate aveau roți motrice față, o configurație care avea să devină neobișnuită pentru o Mazda cu motor rotativ.
Luce Rotary Coupé avea 126 de cai-putere, putea atinge 190 km/h și costa pe măsură. De fapt, prețul ridicat i-a adus supranumele de Lordul Șoselelor. Bine, poate și prestanța, conduita pe asfalt și calitatea generală a mașinii au contribuit la imaginea de ansamblu.

Dar ca idee, în Japonia acelor vremuri, un tânăr absolvent de universitate aflat la primul loc de muncă primea cam 30.000 de yeni pe lună. Un Luce Rotary Coupé costa între 1,45 și 1,74 milioane de yeni. Mai mult, mașina putea fi admirată la dealeri dar și în magazinele universale de pe tot teritoriul Japoniei, o mutare de marketing care i-a amplificat statutul.






Luce Rotary Coupé rămâne modelul care a dus motorul Wankel în zona de grand touring. În același timp, îl putem considera un fel de declarație de intenție din partea Mazda cu privire la adopția motorului rotativ cu planuri serioase, apărute mai târziu: RX7, RX-8 și Sfântul Graal, 787B, câștigător la Le Mans, în stratosfera motorsportului.
Da, Ferrari Luce a rupt internetul anul acesta. Mazda Luce (ca sedan și coupé cu motor rotativ) a rupt bariere și a deschis oportunități acolo unde nu exista decât un spațiu gol, slab iluminat.

Comentarii