Un finlandez, un spaniol și un român: ar putea fi începutul unui banc, dar pun pariu că ar fi nevoie de suficient de multă creativitate pentru a obține un „calambur” de idei și situații care să te facă să zâmbești. Și totuși, realitatea pune alături Finlanda, Spania și România, iar rezultatul nu este nicidecum amuzant, ci în scopul siguranței pe drumurile publice.
Prima fabrică de anvelope cu emisii zero de CO2 din lume
Da, chiar dacă pare surprinzătoare, afirmația de mai sus este adevărată. Unitatea de producție Nokian de la Oradea continuă să se dezvolte și să câștige capacități noi de producție. Și este, din punct de vedere strategic, cea mai importantă unitate de producție pentru producătorul finlandez de anvelope.
Sunt zero emisii pentru că în procesul de producție este folosită energie electrică cu emisii zero de CO2. Adică? O parte din energia electrică folosită este generată local de panourile solare amplasate în perimetrul fabricii. Pentru restul energiei necesare s-a semnat un contract pe termen lung cu un furnizor care oferă electricitate obținută doar din surse regenerabile. S-a investit în dezvoltarea de tehnologii noi precum boilere electrice care produc aburul necesar vulcanizării anvelopei. Time Magazine a alcătuit o listă cu primele 500 de companii din punct de vedere al sustenabilității procesului de producție, iar Nokian se regăsește pe poziția 98 în acea listă.

Cei de la Time Magazine nu au realizat acest top după melodicitatea numelui companiilor. Au însumat certificările oferite acestor companii de organizații non-profit precum: CDP – Carbon Disclosure Project, Ecovadis – furnizor recunoscut la nivel internațional de ratinguri de sustenabilitate a afacerii, MSCI – Morgan Stanley Capital International, Sustainalytics – companie care evaluează sustenabilitatea companiilor listate la bursă pe baza performanței lor de mediu, sociale și de guvernanță corporativă (ESG), S&P Global și Europe’s Climate Leaders by Financial Times.
Unitatea de producție de la Oradea a început să livreze anvelope pentru piața europeană în primăvara acestui an, iar până acum au fost produse anvelope de iarnă Snowproof 2 și all season Seasonproof 2. Gama se va diversifica, iar unitatea de la Oradea va trebui să ajungă până în 2027 să acopere 40% din producția Nokian de anvelope destinate automobilelor. Iar o bună parte din producție va fi reprezentată de noua anvelopă de vară Powerproof 2, anvelopă definită la noua bază de dezvoltare Hakka Ring din Spania.
Hakka Ring
Este cel mai nou centru de testare al celor de la Nokian. Producătorul finlandez mai are două centre, ambele în Finlanda, primul lângă cartierul general Nokian, iar al doilea situat în Ivalo și poreclit „Iadul Alb” – centru care a fost deschis acum mai bine de 30 de ani, acoperă peste 700 hectare și include peste 30 de circuite de testare.
Hakka Ring este amplasat undeva în „epicentrul” podișului central spaniol, și poate fi găsit la o oră de mers cu mașina din Madrid spre sud, sud-est. Pe cartea de vizită veți găsi că este amplasat în localitatea Santa Cruz de la Zarza. Eu nu am văzut nicio localitate prin preajmă, chiar dacă acest complex se întinde pe 300 hectare.

De ce a avut nevoie Nokian de un astfel de centru?
Pentru a putea dezvolta anvelope premium de vară destinate piețelor europene și nord americane. Oferă condiții de testare pe uscat și ud, și la temperaturi care nu pot fi replicate la centrele din Finlanda. Pe Hakka Ring pot fi testate anvelope 365 zile pe an, iar anual aici sunt testate aproximativ 20.000 anvelope (chiar și la temperaturi care depășesc 40 de grade Celsius vara).
Centrul de testare se aliniază și el politicilor de sustenabilitate urmate de producătorul finlandez. Energia folosită provine de la cele 1.150 de panouri solare instalate în incintă, iar peste 80% din apa folosită pentru udarea pistelor de testare este reciclată, purificată și reutilizată. De asemenea, 25 de hectare din interiorul complexului sunt rezervate protejării vieții sălbatice – în special păsărilor. Și tot aici este locul unde Nokian studiază arbustul Guayule ca sursă alternativă de cauciuc natural.


Ce vei găsi la Hakka Ring? O pistă care îi va bucura pe toți șoferii care urlă că nu există infrastructură în România, că nu sunt autostrăzi și că din această cauză sunt atâtea evenimente tragice. O autostradă „infinită” cu 5 benzi unde pot rula constant cu peste 300 km/h. Este vorba despre un oval cu o lungime de 7,2 km cu viraje înclinate la 41,3 grade.

În interiorul acestui oval se mai găsește un circuit de evaluat manevrabilitatea pe uscat cu o lungime de 3.4 km, unul pentru manevrabilitate pe ud cu o lungime de 1.4 km. Mai sunt zone cu suprafețe special proiectate pentru testarea nivelului de zgomot la rulare, a vibrațiilor, frânării pe ud și acvaplanării. Aici este locul unde s-a născut Nokian Powerproof 2.






Nokian Powerproof 2
Pavlovian, când te gândești la Nokian, te gândești la anvelope de iarnă. Poate pentru multă lume, producătorul finlandez este sinonim cu Hakkapeliitta – celebra gamă de anvelope de iarnă. Așa că o anvelopă Nokian de vară poate fi o provocare în a o accepta inițial, fie ea doar ca idee.



În ultimii ani, la nivel european, s-a observat o creștere importantă de anvelope all season, dar chiar și așa, numărul acestora adunat cu cel al anvelopelor de iarnă aproape egalează cererea de pneuri de vară. Prin urmare, vorbim despre un segment care nu poate fi ignorat. Chiar și pentru Nokian, acest segment este esențial, 38,9% din totalul anvelopelor vândute în Europa Centrală și de Sud fiind reprezentat de modelele de vară.
Powerproof 2 este a doua generație a acestei anvelope și aduce în peisajul modelelor de vară câteva inovații. Vorbim despre o anvelopa de vară de ultimă generație, dezvoltată pentru a oferi caracteristici de performanță înaltă pe întreaga gamă de dimensiuni – UHP.
Până să vorbim despre noutățile aduse de Powerproof 2, o să enumăr câteva tehnologii care sunt prezente și au confirmat deja.
Flancurile din aramidă nu reprezintă o noutate, ci o tehnologie înregistrată de Nokian. Fibrele extrem de puternice din pereții laterali ai anvelopei oferă mai multă durabilitate și protecție pentru situațiile de condus solicitante. Fibrele fac anvelopa mai rezistentă la impact și tăieturi care altfel ar putea-o deteriora cu ușurință. Tehnologia este disponibilă de la 17 inch în sus.

Desen al talonului exterior care protejează janta de contactul cu bordurile, detaliu disponibil la anvelope cu talonul de 45 sau mai mic. Iar indicatorul de uzură cred că este evident și poate fi citit cu lejeritate de oricine.
Fac și o paranteză: întreaga gamă Powerproof 2 poartă pe talon eticheta „Electric Fit”, adică noua anvelopă este certificată pentru a fi montată și pe vehicule electrice.



Acum, dacă tot am pășit pe Hakka Ring pentru a face cunoștință și cu noua anvelopă, să povestim puțin ce am simțit.
Nu am avut șansa de a sta în spatele volanului pe ovalul de mare viteză, dar pe scaunul din dreapta al unui Golf GTI am remarcat un zgomot redus la rulare din partea anvelopelor, asta până s-a ajuns la 265 km/h (de acolo auzi doar zgomotul aerodinamic). Dar am remarcat și o stabilitate excelentă pe trasă a mașinii, și nicio senzație de vag în momentul părăsirii secțiunii înclinate, când se pierde din compresia uriașă și pot apare devieri de la trasă.



Aici intră în scenă câteva tehnologii care debutează pe această anvelopă. În primul rând, vorbim despre desenul benzii de rulare – Twin Force. Nervurile mediene nu mai au pereți verticali, aceștia sunt întăriți și formează un trapez, și astfel limitează mișcările laterale ale acestora.
Tot pe lista noutăților intră și Power Lock Core, care oferă stabilitate la viteze mari și manevrabilitate precisă. Vorbim despre o prindere a anvelopei de jantă mult mai precisă, cu o reducere a mișcării flancului atunci când se virează. Se reduce astfel și riscul ca anvelopa să piardă presiune în cazul unor virări bruște.
Tehnologia de absorbție a unui procent din zgomotul de rulare – Silent Drive este disponibilă pe o selecție limitată de dimensiuni. Presupune montarea în interiorul anvelopei a unui material fonoabsorbant care absoarbe vârfurile de sunet care apar la contactul anvelopei cu suprafața de rulare. Această opțiune completează desenul lateral al nervurilor mediene – semisfere decupate în acestea – pentru reducerea zgomotului la rulare.



Următorul atelier relevant a fost cel de manevrabilitate pe ud. Am avut la dispoziție un Mercedes-AMG C 63 AMG pentru asta, dar din ăla bun, cu V8 sub capotă.
În primul rând, mașina punea puterea jos extrem de eficient. Și am migrat de la un mers fluid la a ridica puțin ritmul și modul în care acceleram pentru a descoperi când apare „ruptura”. Evident, un C 63 poate fi ușor făcut să rupă aderența, mai ales pe ud, dar nu asta am urmărit. În clipa în care am crescut viteza și am bruscat puțin direcția, nu am descoperit acvaplanare (deși pelicula de apă era destul de sănătoasă) dar am descoperit o ușoară subvirare, ușor de controlat.

Revin puțin la desenul benzii de rulare Twin Force cu caneluri centrale generoase pentru evacuarea apei, însă menționez că o mare parte a secretului stă ascuns în Hydro Grip – compoziția cauciucului care formează banda de rulare. Este un amestec de cauciuc de înaltă performanță pentru a îmbunătăți aderența și frânarea atât pe drumurile umede, cât și pe cele uscate, în timp ce proprietățile sale de rezistență la uzură și la rulare asigură durabilitate pe termen lung și eficiență energetică îmbunătățită.



La final am avut un exercițiu dinamic de manevrabilitate, un traseu mic care amintea de ceea ce poți găsi la o etapă de îndemânare. Am avut la dispoziție o tracțiune, dar una un pic picantă – Mini Cooper S în 5 uși. Am descoperit o aderență bună, o anvelopă cu mișcare minimă în talon, un nivel de aderență constant pe viraje strânse fără variații care să te arunce brusc în subvirare.

Au mai fost câteva ateliere, dar prea mult nu am simțit, în special în cel în care am avut de condus un tractor echipat cu anvelope Nokian. Un slalom cu BMW i5 nu îl trec la categoria lucrurilor relevante, iar o provocare similară cu etapele de regularitate în care trebuia să ne apropiem cât mai mult de un timp prestabilit respectând niște limite de viteză la volanul unui Audi S5 Avant nu a fost un progres pentru știință.



Acum, dacă este să arunc o privire prin alte evenimente de acest gen la care am luat parte, inevitabil, la fiecare am asistat la un laudatio din partea producătorului pentru produsul lor. De această dată am descoperit, din partea Nokian, o poziționare sobră, în care am fost lăsați să ne croim singuri impresiile, evident în niște condiții aflate sub controlul lor. Cert este că am descoperit un produs care mi-a lăsat o impresie plăcută. Iar la final ne-a fost prezentat rezultatul unui test comparativ realizat de TÜV SÜD. Testul s-a realizat cu Nokian Powerproof 2 225/40 R18 92Y XL în perioada iunie-septembrie 2025. Rivalii din test: Bridgeston Potenza Sport, Hankook Ventus EVO K137, Michelin Pilot Sport 5 și Pirelli PZero PZ5.
Rezultatele obținute de Powerproof 2 au fost considerate etalon și la ele au fost raportate performanțele celorlalte anvelope.
| >100% – rezultat mai bun <100% – rezultat mai slab | Nokian Powerproof 2 | Bridgestone Potenza Sport | Hankook Ventus EVO K137 | Michelin Pilot Sport 5 | Pirelli PZero PZ5 |
| Frânare pe ud | 100,0% | 102,8% | 101,8% | 99,8% | 102,9% |
| Manevrabilitate pe ud | 100,0% | 101,9% | 101,6% | 103,3% | 104,1% |
| Frânare pe uscat | 100,0% | 102,0% | 100,0% | 99,4% | 102,9% |
| Manevrabilitate pe uscat | 100,0% | 103,0% | 98,5% | 100,8% | 104,1% |
| Rezistență la înaintare | 100,0% | 86,7% | 91,6% | 100,0% | 92,8% |
Noua gamă Nokian Tyres Powerproof 2 include un catalog de 76 dimensiuni, acoperind o gamă de la 16 la 21 inch, iar noile anvelope vor fi disponibile pentru clienți înainte de vara anului viitor.
