Test drive: Renault Austral facelift

Renault Austral a primit faceliftul tradițional de la jumătatea carierei. L-am condus prin împrejurimile Barcelonei, într-un test de prim contact și las în rândurile ce urmează impresiile mele.

Renault Austral facelift: care-i treaba cu mașina asta?

Misiunea lui Austral a rămas aceeași: pe de o parte, un pion important în planul Renaulution, pe de alta, un urmaș pentru deja-uitatul Kadjar, un model care n-a generat valurile (și nici vânzările) pe care le spera producătorul francez.

Că tot am pomenit de vânzări: până în acest moment, Renault a vândut în Europa peste 200.000 de unități Austral. 44% dintre clienți au ales echiparea esprit Alpine, în vreme ce 80% au preferat motorizarea full-hybrid E-Tech 200.

În rest, rămâne cum am stabilit: SUV de segment C, căruia i se cere să fie bun la toate, pe mai toate prismele prin care poate fi judecat, atât din perspectiva concurenței, cât și din nivelul de așteptări pe care le are Renault de la Austral.

De ce se lansează acum?

Nu se lansează acum. Renault l-a prezentat pe Austral în 2022, iar trei ani mai târziu i-a inventat un facelift, adică modelul la care fac eu referire în acest test.

Probabil vor mai trece încă trei ani până vom afla vești despre o nouă generație, dacă francezii decid că este necesară.

Lucruri de reținut față de modelul dinainte de facelift?

Austral facelift vine cu o serie de retușuri. Veți recunoaște, cred, incluziunea în gamă pe partea de design, cu multe valențe împrumutate de la Rafale și Espace facelift. Restul adițiilor sunt de ordin senzorial: scaune față mai bine conturate (deci mai ergonomice), tapițerie nouă și izolare fonică ceva mai temeinică.

Motorizările rămân intacte: 1.3 benzină turbo mild-hybrid cu 160 de cai-putere și 1.2 benzină turbo full-hybrid + două motoare electrice și 200 de cai-putere. La conferința de presă ni s-a mai comunicat și faptul că inginerii francezi au cizelat partea de suspensie și transmisie multimodală folosită de motorizarea full-hybrid E-Tech, după ce au analizat feedback din partea clienților și a presei de specialitate.

Discutăm ceva mai jos despre motorizarea full-hybrid E-Tech 200, dar rețineți că la fel ca până acum, adio diesel și exclus să vedem o versiune electrică a lui Austral.

Cu ce alte modele împarte platforma tehnică și de ce iese în evidență Renault Austral în familie?

Sub Austral (inclusiv sub facelift) stă platforma CMF-CD de a treia generație. Dacă ne uităm în urmă la Kadjar, Austral a venit cu un arsenal complet nou, fiind mai apropiat în concept și execuție de Megane E-Tech, colegul de promoție în noua școală Renaulution.

Alianța Renault-Nissan-Mitsubishi a stors tot ce se putea din arhitectura asta. Ea apare pe multe modele, de la Kangoo la Outlander la Qashqai și înapoi la francezi, cu Espace și Rafale. Citan și Clasa T de la Mercedes-Benz au fost, la rândul lor, dezvoltate pe această platformă.

Cu ce iese Austral în evidență? Cred că-i cel mai bine echilibrat model dintre cele enumerate când vine vorba de ce știe să facă și ce are de oferit.

Care sunt ceilalți rivali direcți de pe piață?

Nissan Qashqai, Kia Sportage, Hyundai Tucson, Ford Kuga, Volkswagen Tiguan, Škoda Kodiaq, Peugeot 3008, Citroën C5 Aircross.

Cât costă? Cum stă la preț versus principalii concurenți?

În România, Austral pornește de la 31.000 de euro. De banii ăștia începi discuția pentru un Austral mild-hybrid (1.3, 130 de cai-putere). Dacă vrei un full-hybrid (1.2, 200 de cai-putere), trebuie să pregătești cel puțin 34.600 de euro.

Gama Austral e divizată în trei echipări: evolution, adică bază, techno (de mijloc) și esprit Alpine, de top.

Fiindcă am testat versiunea full-hybrid oferită de Renault pentru Austral, mă voi raporta la prețurile de pornire ale rivalilor care oferă la rândul lor o motorizare asemănătoare:

  • Kia Sportage HEV: 37.184 de euro
  • Toyota RAV4 Hybrid: 42.114 euro (cu mențiunea că pentru un preț similar cu cel al lui Austral full-hybrid, în gama Toyota te apropii mai mult de Corolla Cross, care începe de la 35.387 de euro)
  • Ford Kuga FHEV: 36.300 de euro
  • Hyundai Tucson HEV: 32.725 de euro
  • Peugeot 3008 Hybrid: 33.000 de euro

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Flota de mașini pregătită de Renault pentru testul din Spania a inclus doar motorizarea full-hybrid 200.

La fel ca până acum, sistemul înglobează un motor termic de 1,2 litri, turbo, cu trei cilindri și alimentat cu benzină. Acestuia i se alătură un motor electric, un starter-generator și o baterie de 1,7 kWh net (2 kWh brut).

Rețineți că al doilea motor electric, adică unitatea starter-generator, este mai mic și mai puțin potent (25 de cai-putere și 50 Newtoni-metru). Rolul lui? Pornirea motorului termic, optimizarea schimbărilor de treaptă în cutia multimodală și încărcarea bateriei via recuperarea energiei la frânare și decelerare.

Resursele sistemului hibrid sunt de 200 de cai-putere și 205 Newtoni-metru. Totul ajunge doar la roțile din față, prin patru rapoarte care controlează motorul termic și alte două pentru cel electric – în total sunt posibile până la 15 combinații între trepte.

Legat de recomandare, cred că cei care se învârt mai mult prin oraș și prin împrejurimi se vor împrieteni mai repede cu acest full-hybrid de 200 de cai-putere. Pe de altă parte, acum câțiva ani am testat și versiunea mild-hybrid cu 160 de cai-putere, pe care am găsit-o ceva mai condimentată din punct de vedere dinamic.

Cum ți se pare designul exterior?

Pot să zic că Austral facelift arată mai bine în realitate decât în primele poze de presă pe care le-am văzut acum câteva luni. Cred că esențialul aici este aura de modernitate, de contemporan, cu un strop de glamour în zona grilei din față.

Altfel, nu găsesc elemente care să mă dea pe spate sau din contră care să-mi sugereze lipsă de inspirație din partea departamentului de design.

Cât consumă pe bune (și ce autonomie are)?

Renault ne-a oferit patru rute prestabilite. În prima zi de test am ales una dintre ele, în a doua, o alta, diferită. Ambele au combinat mai multe tipuri de drumuri, dar fără urban, în proporții relativ egale, în temperaturi de 22-24 de grade, inclusiv cu unele diferențe considerabile de nivel (deci urcări și coborâri).

Pe prima buclă, consumul mediu real a fost de 6,6 l/100 km, în timp ce pe a doua, valoarea s-a stabilizat la 6 l/100 km. Ca idee, literatura Renault specifică un consum mediu estimat la 4,7 l/100 km, conform ciclului de testare WLTP.

Cum rezervorul de combustibil are 55 de litri, un consum mediu real, raportat la valorile obținute de mine, s-ar clasa undeva între 830 și peste 915 kilometri – autonomii foarte bune.

Cum sunt materialele și calitatea asamblării la interior?

În afară de scaunele mai ergonomice (și nu doar fiindcă așa spune fișa tehnică, îmbunătățirile se simt mai ales când ai de parcurs mulți kilometri) și noua tapițerie, interiorul lui Austral facelift are de oferit mai multe, sau mai puține, în funcție de nivelul de echipare.

Mașina de test era un esprit Alpine, adică echipare de top, cu materiale majoritar de calitate, mai ales pe scaun, pe volan și prin zonele adiacente.

Există și o serie de zone cu plastice mai puțin cizelate, ați ghicit, plasate strategic în zonele inferioare ale interiorului, la fel cum există și unele inserții de plastic negru lucios – să mă iertați, pentru mine acest material nu este și nu va fi niciodată premium, nici măcar mid-range.

Am mai întâlnit și zone cu asamblare ceva mai relaxată, dar ele au natură punctuală.

Spațiu interior: câți pasageri încap pe bune în mașină și cum stă la spațiile de depozitare?

Nu-s genul care să sară calul, de aceea zic că patru adulți au parte de condiții optime de confort în Austral facelift. A, că la nevoie încap trei persoane pe banchetă, asta e altă poveste. Se poate, da, mai ales pe distanțe scurte.

O soluție inteligentă aici ține de faptul că bancheta culisează față-spate pe o cursă de 16 cm. Ce înseamnă asta? Un volum al portbagajului care poate varia între 527 l și 657 l, în funcție de poziția în care culisezi bancheta. Dacă decizi să o rabatezi, obții un volum util de 1736 de litri.

În rest, spații de depozitare mai mult decât decente, inclusiv în portiere și pe tunelul median. Ca până acum.

Sistemul multimedia și infotainment: lucruri bune, lucruri proaste?

Faceliftul a adus aplicații noi disponibile în sistemul multimedia OpenR Link, dezvoltat pe platforma Google Automotive. Lucruri proaste n-am de raportat despre sistem, acesta funcționează la fel de lin, are grafică bună, în culori plăcute și meniuri care nu te lasă să-ți prinzi urechile, vorba aia.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Modificări în comportament pentru motorizarea full-hybrid E-Tech 200 nu sunt, comparat cu versiunea pre-facelift. Ce am observat e o mai bună jonglare cu treptele din partea transmisiei în zona de retrogradare (și când zic mai bună mă refer la silențioasă, dar și mai puțin perceptibilă). Renault spune că Austral facelift e mai silențios cu șase decibeli atunci când motorul stă la ralanti (1400 rpm).

Comportamentul este replicat și atunci când accelerezi – față de cutia de pe pre-facelift acum, parcă accelerațiile sunt mai prompte și mai lipsite de zgomot. După 100 km/h, situația se schimbă, cutia devine zgomotoasă și orice apăsare mai tare de pedală aduce momente de lag și ceva smucituri încă perceptibile.

În continuare, cei 200 de cai-putere nu se simt ca 200 de cai-putere în unele momente, iar dacă vrei o livrare cât mai promptă a resurselor, cel mai bine e să accelerezi ferm, dar progresiv, nu prin kickdown. Partea bună e că pe Austral full-hybrid E-Tech 200 îl poți conduce în regim de one-pedal car dacă alegi cea mai înaltă treaptă de recuperare a energiei la decelerare – selecția se face cu cele două clapete de pe volan, care nu controlează transmisia.

Sistemul 4Control (punte spate viratoare) rămâne acea gură de aer în momentele în care „relieful” îți cere manevre scurte și numeroase. Ai 13 trepte pe care le poți încerca, până te aclimatizezi cu sistemul. În punctul cel mai acut, roțile spate virează cu 5,5 grade.

Prin oraș n-am condus, dar pot spune că în cazul lui Austral facelift, zgomotul de vânt la viteze mari a fost redus – mai ales la viteze de peste 100 km/h. Renault a recurs la două îmbunătățiri, și anume geamuri față laminate (care reduc zgomotul cu 6 decibeli) și oglinzi laterale cu carcasă și suport îmbunătățite aerodinamic (pentru încă 2 decibeli „pierduți”).

Deși e destul de dificil de sesizat atunci când ești la volan, sistemul de propulsie „lucrează” în cinci faze, în funcție de situație. Acestea sunt alese automat de creierul electronic al transmisiei, în funcție de situație: pur electric (doar motorul electric învârte roțile), hibrid dinamic, e-drive (motorul electric învârte roțile și cel termic încarcă bateria), combustie (doar motorul termic învârte roțile și/sau încarcă bateria), recuperare de energie.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Punctaj maxim (5 stele din 5 posibile) pentru Austral (pre-facelift) la Euro NCAP, o performanță care ar trebui să fie valabilă și pentru facelift. Defalcat, Austral s-a descurcat în felul următor:

  • 88% protecția pasagerilor adulți
  • 83% protecția copiilor de la bord
  • 69% protecția participanților ceva mai vulnerabili la trafic (pietoni, bicicliști, trotinetiști)
    87% eficacitatea funcțiilor de siguranță (active și pasive)

Trec aici și faptul că Austral facelift are 32 de funcții și sisteme de asistență activă și pasivă (ADAS).

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Cum spuneam, sistemul multimedia e un mare plus. Dacă vorbim de ceva specific lui Austral facelift, o soluție nouă este cea de recunoaștere facială a șoferului, cu ajutorul unei camere integrate în montantul A, pe partea stângă.

Când o persoană care doar ce s-a urcat la volan este recunoscută prin scanarea trăsăturilor feței, sistemul activează automat setările personalizate salvate anterior de respectivul/respectiva, inclusiv poziția scaunelor și a oglinzilor sau aplicațiile salvate în sistemul multimedia.

Pentru cei mai reticenți la astfel de sisteme, Renault specifică faptul că datele sunt salvate doar în mașină, fără a fi trimise pe servere în cloud.

Ce-i lipsește?

Nu cred că-i lipsește nimic, Renault a reușit să facă din Austral facelift un pachet complet.

Un lucru care face ca mașina asta să fie unică și să iasă în evidență?

Este (aproape) bună la toate.

Liber la criticat: ai mână liberă să îmbunătățești un lucru. Ce schimbi?

Deși îmbunătățirile sunt vizibile, aș rafina și mai mult transmisia multimodală, mai ales în comportamentul ei atunci când i se cer mai insistent resurse.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…cauți un raport bun între ce îți poate oferi și prețul pe care-l plătești.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…pui preț pe dinamică și performanțe.

Completează spațiile punctate: mașina asta va fi un succes dacă…

…va avea un parcurs mai bun decât Kadjar și în același timp, va reuși să aducă noi clienți pentru Renault, clienți care în mod normal ar fi ales altă marcă.

Peste 10 ani vor vorbi despre mașina asta ca despre modelul care…

…a pus bazele unei noi ere în istoria Renault. Și, de ce nu, modelul care l-a trimis în uitare pe Kadjar.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Un SUV mai mult decât competent.

Fișa tehnică a mașinii

Logo Renault

Renault Austral

1.2 HEV 200 E-TECH ESPRIT ALPINE

de la 39.500 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Hybrid
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
200 CP
Cuplu maxim sistem
205 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
6
Tracțiune
fata
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/3
Capacitate cilindrică
1199 cmc
Putere maximă
131/96 CP/kW
Cuplu maxim
Nr. sisteme supraalimentare
1
Motor electric
Număr motoare electrice
1
Putere maximă electric
68 CP
Cuplu maxim electric
205 Nm
Baterie
Capacitate brută
1.70 kWh
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
8.4 s
Viteză maximă
175 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4510 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1843 mm
Înălțime
1644 mm
Ampatament
2667 mm
Volum portbagaj
430 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1455 litri
Masa proprie
1612 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
39.500