Test Drive: Lexus UX 250h

Cel mai mic dintre modelele Lexus este SUV-ul UX. Deși nu mai este la prima tinerețe, Lexus UX oferă o poartă de intrare către lumea premium a mărcii japoneze și se bucură de popularitatea segmentului.

Cine este și ce vrea Lexus UX 250h de la noi?

Lexus este divizia premium a celor de la Toyota, un nume care a crescut peste Ocean, dar care a devenit popular și pe continentul european. Lexus oferă o alternativă pentru mărcile premium germane, iar în gama actuală avem trei SUV-uri (UX, RX și NX), un sedan de clasă mare (ES), unul de clasă lux (LS) și un model sportiv derivat în variantă coupe (LC coupe) și roadster (LC convertible). De curând, Lexus a intrat și în zona mașinilor complet electrice cu modelul UX 300e, dar despre acest model vom vorbi altădată.

Pentru că Lexus are ADN Toyota la bază, sistemul de propulsie în care și-a dat doctoratul este cel hibrid clasic. Este soluția pe care grupul Toyota a rafinat-o și testat-o timp de zeci de ani. Iar modelul pe care l-am testat folosea una dintre variantele cele mai cunoscute ale acestui sistem hibrid: motor pe benzină de 2.0 litri și două motoare electrice pentru tracțiune integrală.

După retragerea modelului compact Lexus CT și eliminarea sedan-ului de clasă medie Lexus IS, SUV-ul UX este practic poarta de intrare către oferta japonezilor. Este, deci, unul dintre modelele care atrag clienți noi către Lexus. Deși modelul a fost lansat în 2018, are încă un factor de atracție mare, fiind un model ideal chiar și pentru uzul urban, datorită dimensiunilor sale compacte.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

Lexus UX este la prima generație. Constructorul japonez nu a avut alt SUV de dimensiuni similare înainte de lansarea actualului model la Salonul Auto de la Geneva din 2018. Dacă vreți, este un urmaș moral al modelului compact Lexus CT, la care japonezii au renunțat în 2017. UX prelua astfel rolul de model entry-level în gama Lexus și atrăgea clienții care ar fi ales CT-ul înainte. De altfel, studiile făcute de japonezi arată, de exemplu, că pe piața din Marea Britanie, 80% din clienții modelului Lexus UX nu au mai deținut anterior un model al mărcii. De altfel, targetul pentru acest model sunt persoanele de 30 și ceva de ani care locuiesc la oraș. La noi în țară, Lexus UX s-a dovedit a fi popular și pentru publicul feminin.

Ce concurenți are pe piața din România?

Lexus UX are de înfruntat o concurență destul de puternică în zona SUV-urilor compacte. Poate cel mai evident concurent este Volvo XC40, un model popular în această zonă de preț. Dar nu trebuie să uităm nici de rivalii din Germania. Audi are modelul Q3, derivat în două variante de caroserie, BMW X1/X2 și Mercedes-Benz GLA și GLB sunt de asemenea concurenți direcți pentru modelul japonez.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

În oferta de pe piața din România, Lexus oferă SUV-ul UX în trei variante. Ca intrare în gamă avem versiunea UX 200, cu motorizare pe benzină de 2.0 litri de 171 CP și tracțiune față, iar apoi avem două variante hibride: UX 250h și UX 250h E-Four. Prima dintre ele are tracțiune față, a doua tracțiune integrală. Acest model, pe care l-am testat și noi, este propulsat de sistemul hibrid format din motor termic de 2.0 litri și un motor electric pentru varianta cu tracțiune față, sau două motoare electrice pentru E-Four. În ambele variante, puterea sistemului hibrid este de 184 CP. Este varianta pe care o recomandăm, deși nu contează foarte mult dacă alegi și tracțiunea integrală sau nu. UX nu este un automobil gândit pentru a explora drumuri neasfaltate.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

Sistemul hibrid de propulsie ajută enorm la deplăsările de orice fel. Îi vei simți prezența în special la drumurile prin oraș, când modelul Lexus UX 250h rulează constant în mod electric. Vei simți acest lucru și la consum, întrucât computerul de bord va afișa cifre suficient de mici pentru a te face să te simți bine. În timpul testului nostru, UX 250h cu tracțiune integrală a consumat în medie 6.5 litri/100 km. Asta înseamnă că un rezervor plin de benzină îți va aduce o autonomie de peste 650 kilometri.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Lexus este, de obicei, o marcă sinonimă cu confortul. Aproape toate modelele din gama constructorului premium din Japonia, cu o serie de excepții, pun în valoare confortul și condusul în cea mai serenă stare. Însă, Lexus UX schimbă un pic această paradigmă. UX este poate cel mai dinamic dintre toate SUV-urile Lexus, iar acest lucru îl face foarte agreabil. Este tăios și precis, chiar dacă suspensia este setată o idee prea ferm pentru uzul urban. Este, însă, o plăcere să îl conduci în oraș, dimensiunile compacte făcându-l ideal pentru zonele aglomerate. La drum lung, Lexus UX își duce pasagerii în confort deplin, singurul element care mai iese în evidență fiind transmisia CVT care ține uneori motorul termic în zona de cuplu maxim și acest lucru duce la un disconfort acustic. Acest lucru se întâmplă atunci când solicităm sistemului hibrid toate resursele, pentru a face o depășire sau avem nevoie de o accelerare rapidă.

Cum ți se pare designul exterior?

Lexus și-a impus un stil propriu la capitolul design, iar UX nu face excepție. Linii complexe se întretaie într-o sculptură japoneză ce atrage atenția și-l vei identifica imediat că fiind un Lexus. Surpriza a fost, pentru mine, culoarea roșu aprins prezentă pe mașina de test. Lexus avea în paleta de culori tonuri mai neutre, dar a decis, se pare, să încerce și lucruri mai îndrăznețe. Deși, pe hârtie, un Lexus roșu sună ciudat, în realitate culoarea merge de minune pe modelul UX. Iar imaginile spun acest lucru mai bine ca mine.

Cum sunt materialele la interior?

De calitate. Lexus nu face rabat aici, dar UX are un aer puțin învechit. Nu trebuie să uităm că acest model a fost lansat în 2018 și a trecut printr-un facelift, dar elementele principale sunt similare cu ce propunea marca acum patru ani. Avem celebrul trackpad pentru controlul sistemului multimedia, un element la care Lexus a renunțat pe modelele mai noi și un sistem de control pentru volum și alte funcții ale sistemului audio ce aduce aminte de un walkman al anilor 90 amplasat pe consola centrală, între cele două scaune. În afară de aceste două elemente, nu prea ai ce să reproșezi modelului UX în echiparea de top Luxury.

Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.

Nota 7. Interiorul modelului UX nu a prevăzut spații de depozitare foarte generoase. Avem locuri pentru băuturi în partea de sus a consolei centrale, buzunarele din portiere, torpedoul și un spațiu sub cotieră, element care se poate deschide în ambele sensuri. Mai avem și un spațiu pentru telefonul mobil ce oferă și încărcare prin inducție.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Oficial 5, dar pentru un drum confortabil recomandăm ca doar 4 pasageri să ia loc în Lexus UX. Modelul japonez se apropie mai degrabă de un hatchback compact în ceea ce privește spațiul interior.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Foarte sigură. Lexus UX a trecut prin testele EuroNCAP în 2019, imediat după lansare și a obținut scorul maxim de cinci stele plus o serie de procentaje foarte ridicate. Pentru protecția pasagerilor adulți, Lexus UX a înregistrat un scor de 96%, iar pentru protecția pasagerilor copii scorul a fost de 85%. Lexus UX a completat testarea sistemelor de siguranță cu scorul de 77%, iar pentru protecția utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor cu scorul de 82%.

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Lexus UX este construit cu multă atenție la detalii. Face parte din filosofia tipic japoneză, iar pentru brandul Lexus aceste detalii contează enorm. Astfel, după câteva zile alături de modelul UX, e imposibil să nu remarci o serie de elemente care nu se regăsesc pe alte mașini. De exemplu, ștergătoarele care se opresc atunci când o portieră este deschisă pentru a nu îl stropi pe cel care urcă sau coboară din mașină. Este un element gândit conform spiritul Omotenashi, denumirea în japoneză pentru ospitalitate și politețe. Avem apoi modul în care se deschid și închid geamurile electrice. Cu o rapiditate specifică, dar fluent fără întreruperi sau vibrații. În portbagaj găsim o protecție subțire deasupra spațiului pentru bagaje, iar aceasta a fost gândită astfel pentru a putea fi pliată ca o plasă și stocată într-un minim de spațiu. Mai avem scaunele față încălzite și ventilate cu funcție automată pentru a-și ține ocupanții în deplin confort și nu în cele din urmă, sistemul de propulsie hibrid.

Pentru Lexus UX 250h acesta este format din motorul pe benzină de 2.0 litri ce oferă 152 CP și două motoare electrice. Unul are 109 CP, iar al doilea 7 CP. Cu 184 CP în total, tracțiune integrală și transmisie CVT, este unul dintre cele mai eficiente sisteme de acest tip.

Ai simțit că-i lipsește ceva?

Nu. Pentru ce vrea să fie, un SUV compact cu dimensiuni de hatchback cu echipare premium și motorizare hibridă, Lexus UX este un pachet complet.

Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?

Prețurile pentru Lexus UX încep de la 39.840 euro pentru versiunea cu motor convențional UX 200. Pentru un UX hibrid trebuie să scoatem din cont 42.940 euro, iar dacă vrem și tracțiune integrală și echiparea de top Luxury (ca modelul nostru de test), prețul de pornire este de 58.776 euro. Sfatul nostru este să alegeți versiunea de top, dar nu neapărat cu tracțiune integrală pentru modelul hibrid 250h.

Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?

Pentru serenitatea cu care își face treaba, pentru atenția la detalii și pentru fiabilitatea specifică mărcii.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Nu este o critică, cât mai degrabă o constatare. Vârsta își spune cuvântul la interior, anumite elemente părând învechite. Dar aș putea să trăiesc cu asta.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Aș elimina trackpad-ul ce controlează sistemul multimedia. But wait, Lexus a făcut deja asta pe modele mai noi, așa că noua generație UX va veni fără acest element.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…vrei un automobil premium compact care să îți satisfacă nevoia de confort, dar fără a fi plictisitor.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…ești în căutarea senzațiilor tari.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Da. Dacă aș căuta un model compact premium cu aer de SUV, Lexus UX ar fi cu siguranță pe lista mea.

Clientul perfect al mașinii?

O persoană cu posibilități financiare ridicate, care trăiește în mediu urban și caută un automobil premium de dimensiuni reduse.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

SUV premium compact construit cu o atenție deosebită la detalii.

Fișa tehnică a mașinii

Logo Lexus

Lexus UX

2.0 300H HEV LUXURY AUTO 4WD

de la 60.658 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Hybrid
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
199 CP
Cuplu maxim sistem
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
1 (CVT)
Tracțiune
4×4
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/4
Capacitate cilindrică
1987 cmc
Putere maximă
152/112 CP/kW
Cuplu maxim
190 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
Motor electric
Număr motoare electrice
2
Putere maximă electric
154 CP
Cuplu maxim electric
290 Nm
Baterie
Capacitate brută
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
7.9 s
Viteză maximă
177 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4495 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1840 mm
Înălțime
1520 mm
Ampatament
2640 mm
Volum portbagaj
283 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
Masa proprie
1555 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
60.658
Preț mașină testată
58.776 €