Test Drive: Dacia Duster Extreme TCe 150 4×4

Nu mai există nici un dubiu. Dacia este una dintre cele mai populare mărci din Europa, iar modelul Duster a contribuit din plin la acest statut. Test cu versiunea Duster Extreme în varianta cu noua identitate Dacia.

Cine este și ce vrea Dacia Duster Extreme TCe 150 4×4 de la noi?

Dacia Duster este și rămâne unul dintre cele mai importante modele din actuala gamă a constructorului de la Mioveni, chiar dacă actuala generație se apropie de finalul de carieră, fiind pe piață încă din 2017. Trecută printr-un facelift major în 2021, dar și prin schimbarea de identitate a mărcii românești care a adus un nou logo precum și o serie de elemente noi, a doua generație Duster se pregătește să iasă din scenă cu stil. Cu a treia generație urmând să fie prezentată oficial în această toamnă, ne înclinăm în fața actualului Duster în ediția sa Extreme.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

În primul rând, avem în fața noastră modelul Duster trecut prin rebrandingul mărcii Dacia. Acest lucru înseamnă aplicarea noului logo Dacia format din literele stilizate DC, noul logotip Dacia scris pe volan și pe lungimea hayonului precum și o serie de elemente specifice. Apoi, pentru nivelul de echipare de top Extreme, acesta accentuează modelul Duster cu elemente de culoarea Copper Brown (maro cupru), jante de 17 inchi complet negre, tapițerie interioară specifică Extreme ce folosește un material rezistent la murdărie, antenă radio exterioară tip ”aripioară de rechin”, protecții pentru aripile față și spate și un model grafic aplicat pe montanții centrali. La nivel de motorizare, Duster cu noua identitate de marcă este disponibil cu propulsoare pe benzină din familia TCe de 130 și 150 CP (1,33 litri) și ECO-G de 1.0 litru cu trei cilindri și 100 CP. Dieselul Blue dCi de 115 CP este încă disponibil. 

Exemplarul Duster Extrem testat de noi este echipat cu motorizarea TCe 150 CP, tracțiune integrală și transmisie manuală cu șase trepte.

Ce concurenți are pe piața din România?

Dacia Duster este unul dintre cele mai populare modele SUV subcompacte din România și chiar întreaga Europa. Dar asta nu înseamnă că nu are de înfruntat o concurență destul de ascuțită. Primul și cel mai evident concurent este Ford Puma, celălalt SUV construit în România la Craiova. Apoi, avem modele SUV cu prețuri accesibile ca Suzuki Vitara, Suzuki S-Cross, Hyundai Kona, Kia Stonic sau SsangYong Tivoli. 

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Motorul pe care l-am avut la dispoziție pe modelul Dacia Duster Extreme este poate cel mai popular propulsor din actuala ofertă. Dacă în trecut, clienții modelului Duster preferau propulsorul turbodiesel de 1.5 litri, acum cei mai mulți se orientează către motorul turbo cu patru cilindri pe benzină de 1.33 litri. Acesta este disponibil în două variante de putere: 130 și 150 CP. În cazul nostru, modelul era echipat cu varianta de 150 CP alături de tracțiunea integrală și transmisia manuală cu șase trepte. Din păcate, Dacia nu oferă modelul Duster cu tracțiune integrală și cutie automată EDC. Dacă dorim transmisia automată, trebuie să ne mulțumim cu tracțiune 4×2. 

Nu este nimic greșit nici cu transmisia manuală, dar pentru un uz preponderent urban, schimbarea constantă a treptelor poate deveni enervantă, mai ales pentru faptul că etajarea primei trepte este scurtă. Dar pentru cine va folosi mașina și pe drumuri neasfaltate sau chiar în teren accidentat, e de preferat să aleagă integrala.

Poți alege dintre patru niveluri de echipare pentru Dacia Duster pe benzină TCe 150. Nivelul de bază este numit Expression și este urmat de Journey, Journey+ și Extreme. Acesta din urmă vine cam cu tot ce se poate pune pe modelul Duster inclusiv accentele specifice echipării Extreme în nuanța Copper Brown. 

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Oficial, Dacia Duster Extreme TCe 150 4×4 consumă în medie 6,8 litri/100 km. Pe parcursul testului nostru, preponderent urban, computerul de bord a înregistrat un consum de 8,5 litri/100 km. Dacă am adăugat și o porțiune de drum în afara orașului pe autostradă și drum național, consumul a scăzut la 8 litri/100 km. Având în vedere că Duster este echipat cu un rezervor de 50 litri, un plin aduce e o autonomie teoretică de 625 kilometri.

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Duster este un automobil robust, care poate fi folosit fără probleme atât în oraș sau la drum lung, cât și pe trasee neasfaltate și chiar în teren accidentat. Modelul are reale calități de off-roader putând parcurge drumuri dificile la nevoie. Dar, majoritatea dintre noi îl vor scoate rar de pe asfalt. În oraș, Duster te ajută cu poziția relativ înaltă la volan ce îți permite să apreciezi mai bine traficul din jur, dar și prin dimensiunile compacte care îl fac ideal și pentru utilizare urbană. Cutia de viteze manuală devine unor agasantă datorită etajării scurte a treptelor, ceea ce implică mai multe schimbări de treaptă față de un automobil cu o cutie etajată diferit. Suspensia este, în schimb reglată pentru a prelua fără grijă denivelările inerente pe care le vom întâlni. Iar confortul oferit este suficient pentru a își transporta familia fără prea multe zgâlțâituri. 

La drum lung, Duster își face datoria cu brio, așternându-se la drum fără a se înclina prea mult în viraje. Motorul pe benzină este silențios, în habitaclu pătrunzând, însă, zgomotul la vânt.

Cum ți se pare designul exterior?

Noua imagine de marcă și elementele specifice aduse de logo-ul nou i se potrivesc de minune modelului Duster. În plus, Dacia a ales culoarea Cedar Green pentru exemplarul de test, iar în combinație cu elementele vopsite în Copper Brown rezultă un Duster foarte arătos. 

Cum sunt materialele la interior?

Așa și așa. Dacia a făcut progrese uriașe la calitate, dar materialele de la interior sunt un amestec de plastice tari cu elemente de calitate bună. Se remarcă tapițeria specială dintr-un material mixt numit TEP MicroCloud, lavabil și rezistent la pete. Dacă vărsăm accidental cola sau sos, putem curăța tapițeria cu o cârpă umedă. Același material îmbracă și cotierele portierelor.

Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.

9. Duster oferă spațiu suficient pentru patru pasageri, care au unde să depoziteze diverse lucruri, inclusiv sticle de apă în buzunarele portierelor. În cotiera centrală avem un spațiu suplimentar pentru diverse lucruri, iar portbagajul oferă un volum de încărcare de 414 litri pentru versiunea cu tracțiune integrală. Dacă alegem modelul Duster 4×2, volumul de încărcare crește la 478 litri.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Cinci, dacă este nevoie, deși lucrurile vor fi un pic înghesuite pe bancheta din spate. Ca de obicei, patru este numărul ideal pentru a călători în confort deplin. Spațiul la picioare în spate depinde și de poziția de condus a celui de la volan. Dacă scaunul șoferului este dat în spate pentru o persoană mai înaltă, atunci pasagerul de pe banchetă va avea un spațiu ceva mai redus pentru genunchi.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Dacia Duster a mers de două ori la Euro NCAP. Prima generația a fost trecută prin testele de impact în 2011 și a primit scorul general de trei stele. Același scor a fost obținut și de actuala generație la testul din 2017. Scorurile pe categorii au fost 71% protecție pentru pasagerii adulți, 66% pentru pasagerii copii, 56% protecție pentru utilizatorii vulnerabili ai drumurilor și doar 37% pentru sistemele active de asistență. 

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Pentru un model ca Dacia să fie echipat cu Apple CarPlay wireless era aproape de neconceput acum câțiva ani. Duster oferă acum acest serviciu și are, bineînțeles, și Android Auto. Telefoanele inteligente își afișează aplicațiile pe ecranul central tactil de 8 inchi al sistemului Media Nav. Grafica își arată vârsta, dar sistemul reacționează rapid, fără lag, la comenzile celui de la volan. Avem și sistem multiview, Duster Extreme având o serie de camere video amplasate de jur împrejurul mașinii, putând crea o imagine completă redată pe displayul central și care ne este utilă la manevrele de parcare. Având și tracțiune integrală, un selector rotativ amplasat între cele două scaune din față ne ajută să selectăm modul cel mai potrivit: 4×2, auto sau 4×4 lock.

Ai simțit că-i lipsește ceva?

O transmisie automată. Păcat că Dacia nu oferă și transmisia EDC în combinație cu tracțiunea integrală. În rest, Duster Extreme este un automobil complet și foarte capabil.

Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?

Noua gamă a modelului Duster este formată din patru niveluri de echipare. Pentru motorizarea 1.3 TCe 150 CP cu tracțiune integrală, prețurile încep de la 22.050 euro (TVA inclus) în echiparea de bază Expression care oferă lumini de zi LED, jante din aliaj de 16 inchi design Oraga, aer condiționat manual, volan îmbrăcat în piele, computer de bord, faruri cu aprindere automată, oglinzi reglabile electric, geamuri electrice, media display cu ecran tactil de 8 inchi, bluetooth și pachet complet de sisteme de siguranță.

Nivelul următor Journey este rezervat pentru versiunea 4×2 cu transmisie automată, iar pentru Duster Journey+ TCe 150 4×4 prețul este de 24.350 euro. Pentru nivelul de top Extreme, prețul de listă este de 24.900 euro.

Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?

Dacă ai nevoie de un automobil 4×4 robust și compact, care nu se dă bătut atunci când are de parcurs un drum dificil. Și deși nu mai poți cumpăra un Duster nou sub 20.000 euro, raportul preț/echipare/capabilități este unul demn de luat în seamă.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Calitatea slabă a unor plastice și etajarea scurtă a cutiei de viteze, dar aceasta din urmă este făcută cu un rost, și anume să compenseze lipsa unui reductor pentru mersul pe teren accidentat.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Nimic. Va îmbunătăți Dacia la generația următoare a modelului Duster.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…vrei un automobil polivalent, robust și prietenos cu portofelul.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…dacă vrei un model similar, dar cu o ambianță mai premium.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Da, dar cu transmisie automată, chiar dacă acest lucru înseamnă să renunț la tracțiunea integrală.

Clientul perfect al mașinii?

Un familist care iubește ieșirile în natură.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Cel mai bun model produs de Dacia. Până acum. 

Fișa tehnică a mașinii

Logo Dacia

Dacia Duster Facelift

1.2 TCE MHEV 130HP EXTREME 4WD

de la 25.300 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Benzină Mild Hybrid
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
130 CP
Cuplu maxim sistem
230 Nm
Transmisie
Tip transmisie
manuala
Număr trepte
6
Tracțiune
4×4
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/3
Capacitate cilindrică
1199 cmc
Putere maximă
16/12 CP/kW
Cuplu maxim
Nr. sisteme supraalimentare
1
Motor electric
Număr motoare electrice
1
Putere maximă electric
16 CP
Cuplu maxim electric
Baterie
Capacitate brută
0.93 kWh
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
10.1 s
Viteză maximă
160 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4343 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1813 mm
Înălțime
1661 mm
Ampatament
2658 mm
Volum portbagaj
414 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1559 litri
Masa proprie
1390 kg
Siguranță
Rezultat
Netestat
Preț
Preț de pornire model
25.300