Piața auto din România în primul trimestru: schimbare de lider în segmentul mărcilor de import

Piața auto din România a început anul cu o creștere de 27,7%. Care au fost modelele preferate de românii care au cumpărat mașini noi în primul trimestru, ce producători au bifat cele mai importante creșteri, dar și ce electrice au fost în topul vânzărilor? Găsești răspunsurile într-o analiză completă a intervalului ianuarie-martie.

În primele trei luni din 2023, piața auto a mai crescut puțin, ajutată de Rabla și de veniturile aparent mai mari ale românilor. Dacă în martie înmatriculările au crescut cu 11,2%, pe cele trei luni care au trecut din acest an creșterea este și mai mare, 27,7%, grație salturilor mari din ianuarie și februarie.

Datele oficiale transmise de DRPCIV arată un număr total de 36.592 de autoturisme înmatriculate de români de la 1 ianuarie până pe 31 martie, cele mai multe dintre ele fiind rezultatul finanțărilor prin Programul Rabla de anul trecut, mașinile fiind livrate, cu întârzierea aferentă, la sfârșitul anului, peste care adăugăm și cele 90 de zile în care românul poate circula cu numere roșii.

Anul trecut, după aceleași trei luni, erau înmatriculate doar 28.660 de autoturisme, iar asta înseamnă că avem deja aproximativ 8.000 de mașini în plus.

Dacă analizăm situația mărcilor, avem pe de o parte, Dacia, așa cum ne-am obișnuit de zeci de ani, și de cealaltă parte, mărcile de import. Numai că situația s-a schimbat în acest an destul de consistent dintr-un anume punct de vedere. Dacia nu mai trecuse de pragul de 30% cotă de piață de ceva vreme, pentru că anii de criză s-au simțit mai mult la clienții Dacia și mai puțin la ceilalți.

Acum, avalanșa de lansări Dacia, inclusiv cu o electrică, și ieșirea din cam toate crizele de orice fel a pieței auto a adus mulți, foarte mulți clienți în showroom-urile mărcii. Acesta este motivul pentru care Dacia a avut în primul trimestru o creștere de 82,6%, adică peste 6.000 de mașini peste cele de anul trecut. Creșterea este enormă, cu mult peste media pieței și departe de majoritatea creșterilor mărcilor de import, iar efectul cel mai vizibil este creșterea cotei de piață a Dacia la aproape 37%, o valoare incredibil de mare, având în vedere că în urmă cu un an cota mărcii de la Mioveni scăzuse până la 25,5%. Nu este clar deocamdată dacă este doar un efect de moment, dar dacă va continua cu același ritm, ar putea aduce Dacia la o cotă de piață nefiresc de mare.

La importuri, s-a petrecut o inversare de poziții la locul 1. La finalul anului trecut, Toyota era cea mai vândută marcă străină, după ce s-a întrecut cu Hyundai pentru această poziție lună de lună. Acum, ambele mărci au fost trimise pe locuri mai slabe de Renault, care pare că a renăscut. Cu 3175 de autoturisme înmatriculate, brandul francez a dat peste cap socotelile și a „prins” o cotă de 8,59%, deși anul trecut nu ajungea la 6 procente.

Hyundai în schimb a pierdut clienți pur și simplu, adică a avut la finalul lunii trecute cu 210 mașini mai puține decât în 2022, iar cota sa de piață a scăzut de la aproape 10%, la 6,6%. La fel și Toyota, care a făcut din nou schimb de locuri cu Skoda. O vorbă și despre Volkswagen, care era cândva cea mai vândută marcă de import și care astăzi abia „prinde” un loc șase, în fața Ford

Dacă ne mutăm la modele, acolo situația este și mai puternic dezechilibrată, pentru că, față de anii trecuți, Dacia are nu mai puțin de cinci modele populare. Românii erau înnebuniți după Logan, Sandero, Duster, iar acum au descoperit și Spring sau Jogger. Toate, exact în această ordine, sunt cele mai vândute mașini din România, de pare că românii nu mai au nici imaginație, nici chef de altceva. Dacă primele trei modele din clasament au vândut în primul trimestru peste 3.000 de unități (peste 4.000 în cazul Logan), cifrele s-au oprit la 1.500 pentru Spring și 1.290 pentru Jogger, însă creșterile an pe an sunt, așa cum scriam și mai sus, foarte mari: Sandero aproape și-a dublat vânzările în trimestrul 1 (+96%), iar celelalte au creșteri peste 60%.

De la locul șase în jos vin modelele de import, cu Clio și Megane în poziții fruntașe, urmate de Octavia, Tucson și i30. Tucson e singurul din acest top care a scăzut, cu 2,8%, și este foarte neclar de ce s-a întâmplat asta, având în vedere că cererea este în continuare foarte mare.

Top 20 modele în România în primul trimestru din 2023

1. Dacia Logan4.13011. Toyota Corolla572
2. Dacia Sandero3.37112. Ford Kuga549
3. Dacia Duster3.21213. Kia Sportage469
4. Dacia Spring1.55914. Toyota RAV4437
5. Dacia Jogger1.29115. Suzuki SX4430
6. Renault Clio93216. Hyundai Elantra394
7. Renault Megane79117. Renault Captur381
8. Škoda Octavia68018. Suzuki Vitara378
9. Hyundai Tucson64819. Ford Focus376
10. Hyundai i3057720. Ford Puma361

Mașinile electrice, scădere ușoară în martie

Luna martie a adus o aparentă anomalie pe segmentul de automobile electrice, un segment care crește neîncetat de câțiva ani și va continua să se mărească, indiscutabil, și în 2023.

Concret, în România au fost înmatriculate în luna martie 1027 de autoturisme cu propulsie 100% cu baterii, ceea ce reprezintă un declin de 2,2% față de cele 1050 înmatriculate în martie 2022. E o scădere și față de februarie anul curent, iar explicația este foarte simplă: aproape nimeni nu mai cumpără mașini electrice în România fără să folosească Programul Rabla, iar cifrele pe care le-am văzut în primele trei luni vin de la comenzile și livrările făcute în ultimele luni ale lui 2022 – începutul lui 2023.

Dat fiind faptul că Rabla 2023 a început abia pe 24 martie, era firesc ca toți cei care vor să cumpere în acest an o mașină electrică să intre în stand-by. Efectul principal va fi o avalanșă de înmatriculări de electrice începând cu aprilie, dar mai ales în mai și iunie.

Una peste alta, trimestrul 1 ne-a adus peste 1000 de autoturisme electrice în plus (+49%), ceea ce urcă flota de electrice de pe șosele la peste 25.000 de mașini și, probabil, putem vorbi despre cel puțin 10.000 în plus la finalul anului.

În total, în primele trei luni ale acestui an au fost înmatriculate 3.130 de automobile electrice noi, din care jumătate au fost, bineînțeles, Dacia Spring, cu 1.559 unități, adică 64% mai multe decât în 2022.

Să vedem însă ce s-a întâmplat cu mărcile de import pe segmentul electric. Volkswagen a reușit să țină în spate Tesla, cu cele trei modele, ID.3, ID.4 și ID.5, având 364 de mașini înmatriculate în acest început de an. Tesla s-a oprit la 274 de unități înmatriculate, Model Y și Model 3, iar Renault a recuperat serios scăderile Zoe cu noul Megane E-Tech, având 268 de mașini electrice înmatriculate.

La mare distanță, pe locurile următoare, s-au situat Mercedes, BMW, Toyota, Peugeot, Hyundai și Volvo.

În ceea ce privește ponderea în piața de mașini noi, electricele au urcat la 8,6% din total. Cumulat cu hibride (PHEV și full hybrid), piața de mașini electrificate din România a atins un nivel de 7.380 de unități în primele trei luni ale anului, reprezentând 20,2% din total. La polul opus sunt motorizările diesel, care au continuat să scadă (procentual) și au ajuns la 12,8% din piață. Chiar dacă pare paradoxal, numărul acestor mașini a crescut la 4.673 exemplare înmatriculate, așa cum a crescut și cel al mașinilor cu benzină. Acestea din urmă ocupă în continuare cea mai mare pondere în piața de autoturisme noi, cu 67,1% și un volum de 24.539 unități.

Avem și clasamentul celor mai vândute modele 100% electrice, în primul trimestru al anului. După Spring (1559 unități), pe locul al doilea a urcat un new-entry, Renault Megane E-Tech, (217 unități), urmat de VW e-Up (184 unități), care încă mai performează, chiar dacă se pregătește să iasă de pe piață în 2024, apoi, abia pe locurile 4 și 5 sunt clasate Tesla Model Y (142 unități) și Tesla Model 3 (108 unități). În partea a doua a Top 10 a urcat Toyota bZ4X, de asemenea model nou, cu 73 de unități înmatriculate, SUV-ul ID.4 de la VW, cu 63 de mașini, ZOE, în pierdere de altitudine, urmat de Peugeot 208 (44 de unități) și VW ID.3 (36 de unități).

Pe segmentul de hibride cu încărcare, care a crescut cu 32%, la un total de 1.269 unități, cel mai vândut model a fost Ford Kuga, iar pe segmentul full-hybrid (2.981 unități, creștere de 23,6%), lider a fost Toyota Corolla (508 unități, creștere 17,9%).

Top 20 modele electrice în România în primul trimestru

1. Dacia Spring1.55911. Mini Cooper Electric33
2. Renault Megane Electric21712. Fiat 500e32
3. Volkswagen e-Up!18413. Mercedes-Benz EQA31
4. Tesla Model Y14214. Hyundai Kona Electric29
5. Tesla Model 310815. Ford Mustang Mach-E27
6. Toyota bZ4X7316. Volvo XC40 Recharge26
7. Volkswagen ID.46317. Hyundai Ioniq 521
8. Renault Zoe5718. BMW iX20
9. Peugeot e-2084419. Mercedes-Benz EQB19
10. Volkswagen ID.33620. Tesla Model S19

Foto principale: Dreamstime | Dreamstime