Au trecut 5 ani de la momentul în care Audi prezenta publicului larg SUV-ul Q4 e-tron, un model electric care profita de flexibilitatea platformei MEB a Grupului Volkswagen. Între timp, Q4 e-tron și fratele său ceva mai cocoșat, Q4 Sportback e-tron, au reușit să țină capul de afiș al vânzărilor de electrice din gama Audi, semn clar că producătorul german a livrat conform așteptărilor clienților.
Totodată, gama de electrice Audi s-a lărgit considerabil, iar Q4 avea nevoie de un update, de o actualizare, de un imbold menit să mențină treaz interesul potențialilor clienți, dar și să-l pună pe Q4 pe o linie cât de cât egală cu restul concurenților mai tineri (a se citi generații noi de electrice ori chiar apariții în premieră pe piața europeană). Prin urmare, la finalul lunii aprilie, anul curent, Audi a dat internetului motiv de discuții: prezentarea binomului Q4 e-tron facelift – Q4 Sportback e-tron facelift, ori PI (Product Improvement) așa cum îl vei găsi în nomenclatura constructorului din Ingolstadt.


Retuș microscopic
Cu această actualizare de produs, Audi Q4 nu doar că devine mai modern și mai impresionat ca aspect, ci plusează și printr-un interior îmbunătățit. Noile caracteristici și numeroasele îmbunătățiri aduse fac și mai atractiv modelul electric.
cuvintele lui Marco Schubert, membru în comitetul de conducere Audi în departamentul Vânzări și Marketing.
Am pus declarația oficialului Audi ca să știți la ce să vă așteptați până la finalul acestui material.
Indiferent de model, designul e primul asupra căruia îți vei opri (sau nu) privirea. Prin urmare, munca din spatele unui facelift mi se pare un pic mai complicată decât cea pe care o au designerii de făcut atunci când pun pe hârtie o mașină de la zero. De ce? Pentru că numărul gradelor de libertate pe care le au nu-i atât de mare. Și cu toate aceste îngrădiri, produsul final trebuie să aibă acel factor de noutate. Dar n-o mai lungesc: ce-i nou la Q4 e-tron facelift și Q4 Sportback e-tron facelift.
Am considerat mereu că Audi face spectacol în materie de sisteme de iluminat. În cazul de față vorbim despre un update al semnăturii luminoase. La fel ca pe varianta pre-facelift, clienții care aleg farurile Matrix LED pot opta pentru patru „jocuri” de lumini, selectabile din sistemul de infotainment MMI. Cum spuneam, odată cu faceliftul, aceste semnături au fost schimbate. În plus, a doua generație a stopurilor OLED (șase panouri cu 284 de segmente; și ele vin cu 4 semnături luminoase care pot fi selectate) lucrează împreună cu sistemul de detectare a proximității și cu radarul din spatele mașinii. În momentul în care o mașină se apropie prea mult de un Q4 aflat pe loc (oprit la semafor, de exemplu) stopurile vor afișa un triunghi de avertizare.


Cât despre designul în sine, grila frontală este acum disponibilă în aceeași nuanță cu cea a caroseriei, apar trei culori noi pentru exterior și cinci noi tipuri de jante, plus un element nou aerodinamic amplasat la nivelul spoilerului. Apropo de grila față, în cazul versiunii S line, aceasta va fi echipată cu o serie de elemente vopsite în nuanța Selenite Silver (ori în negru atunci când alegi din configuratorul Pachetul optic negru).

În ceea ce privește dimensiunile, există mici schimbări. În cazul lui Q4 Sportback e-tron, pentru că el ne va însoți în EUROCHARGE 2026 by Schaeffler, lungimea a crescut cu 15 mm, iar înălțimea e mai mică cu 18 mm. Cum spuneam, nimic major. Există un plus și la nivelul volumului portbagajului: 527 de litri, cu 7 litri în plus față de varianta pre-facelift.

Ecrane pentru toți
Nu pot să nu remarc tendința pe care o urmează din ce în ce mai mulți constructori: cât mai multe ecrane la interior, ori chiar o planșă de bord transformată într-un display „din montant în montant”. Iar producătorii vor merge în direcția pe care o impune piața. Revenind la SUV-ul compact, interiorul se dovedește a fi piesa centrală a acestei actualizări.
Imediat ce vei deschide portiera vei descoperi un layout diferit al planșei de bord. Audi continuă să ofere acea planșă de bord segmentată, însă rețeta împrumutată de la frații mai mari generează mai multă fluiditate. Spre exemplu, instrumentarul digital de bord de 11,9 inchi și ecranul de 12,8 inchi al sistemului multimedia sunt acum unite sub același panou curbat, iar zona pasagerului din dreapta poate fi echipată cu un ecran. Acesta din urmă are 12 inchi și e unul dintre cel mai mari displayuri pentru pasageri din oferta Audi.





Și restul planșei de bord a suferit modificări comparativ cu varianta pre-facelift: gurile de ventilație au un design nou, comenzile pentru climatizare au fost integrate în meniul multimedia (cu scurtături dedicate prezente tot timpul pe ecran), iar consola centrală renunță la aspectul „plutitor” și devine un element cu un design ceva mai conservator (asta pentru cei care nu s-au născut în era mașinilor electricelor minimaliste). Ce elemente au fost păstrate de la varianta pre-facelift? Selectorul transmisiei și controller-ul sistemului audio.
Și dacă toată această vitrină nu vi se pare suficientă, trebuie să mai știți că Audi oferă și un head-up display cu realitate augmentată (indicații de orientare dinamice; direcția de urmat care apare în câmpul vizual al șoferului sub forma unor săgeți „plutitoare”). Dar stați că n-am încheiat: sistemul multimedia are la bază Android Automotive, ceea ce înseamnă că vei avea acces la o serie de aplicații gata instalate (și gata de instalat).
În rest, Audi spune că actualele Q4 e-tron și Q4 Sportback e-tron vor putea fi comandate cu un sistem de iluminare ambientală mult mai bine răspândit la nivelul cabinei (inclusiv cu o bandă dinamică poziționată sub parbriz denumită „interaction light” care va comunica diverse mesaje: de exemplu, lumina verde va indica faptul că mașina e pornită și poți pleca la drum). Din tot acest upgrade nu puteau lipsi plusurile aduse la nivelul sistemelor de asistență și siguranță. Una dintre noutăți o constituie Adaptive Driving Assistant Plus, un cruise control avansat care accelerează, frânează, menține viteza și distanța, iar de la viteze mai mari de 90 km/h poate asista schimbarea benzii pe autostradă.
Tehnico-tactic
La fel ca până acum, Audi vine cu o gamă destul de variantă în ceea ce privește motorizările. Încă de la debutul comercial au fost introduse patru variante, toate fiind aplicate atât versiunii Q4 e-tron facelift, cât și variantei de caroserie Q4 Sportback e-tron facelift.
Intrarea în gamă e făcută de versiunea Q4 e-tron: un singur motor electric cu 204 cai-putere și o baterie cu capacitate netă de 59 kWh. Autonomia maximă WLTP declarată pentru această variantă este de 439 de kilometri, iar puterea maximă de încărcare este de 160 kW.
A doua variantă se numește Q4 e-tron performance și are la bază tot un singur motor electric, dar resursele acestuia ajung la 286 de cai-putere. Bateria are 77 kWh, lucru care se traduce printr-o autonomie maximă WLTP de 577 de kilometri. În acest caz, încărcarea rapidă se face cu un maxim de 165 kW.


A treia versiune se numește Q4 e-tron quattro. Bănuiesc că deja ați intuit că mai apare încă un motor electric. În cazul de față, puterea totală este de 299 de cai-putere, iar energia necesară celor două motoare vine tot dintr-o baterie cu capacitate netă de 77 kWh. Autonomia maximă WLTP declarată este de 557 de kilometri, iar încărcarea rapidă se face tot cu un maxim de 165 kW. Această variantă (pusă pe caroseria Sportback) o vom testa în cele 11 zile ale EUROCHARGE 2026 by Schaeffler.
Vârful de gamă actual se cheamă Q4 e-tron quattro performance: două motoare electrice care livrează în total 340 de cai-putere. Aceeași baterie de 77 kWh asigură o autonomie maximă de 540 de kilometri, iar încărcarea se face cu un maxim de putere de 185 kW.
Apropo de partea tehnică, Audi spune că odată cu noile motoare electrice folosite, eficiența celor două modele a crescut. De asemenea, printr-o serie de îmbunătățiri au trecut și transmisia și invertorul.
Tot pe partea tehnică trebuie să amintesc de următoarele apariții: funcțiile Vehicle-to-Load (2,3 kW livrați direct de o priză din portbagj, ori până la 3,6 kW livrați printr-un adaptor al portului de încărcare) și Vehicle-to-Home (poate alimenta instalația casei; funcția poate fi folosită în Germania, Austria și Elveția). Apropo de aceste noutăți, Audi spune că a introdus și o funcție de precondiționare a bateriei pentru încărcare ce poate fi activată manual și automat.





Cât costă
Dacă vei deschide configuratorul Audi în acest moment, Q4 e-tron și Q4 Sportback e-tron pleacă de la linia de echipare Advanced peste care poți adăuga o serie de pachete: Tech, Tech Plus, Tech Pro și Sport. Cel din urmă obligă și la adăugarea liniei exterioare S Line. Asta ca să știți cam de unde porniți cu configurația.
Prețul de pornire pentru Q4 e-tron este de 51.640 de euro, iar versiunea performance cu un singur motor începe de la 58.420 de euro. Pentru motorizarea Q4 e-tron quattro vei începe calculele de la 62.000 de euro, în timp ce vârful de gamă costă începând de la 66.420 de euro. Cum am spus și până acum, în EUROCHARGE 2026 by Schaeffler vom testa caroseria Sportback, iar asta înseamnă că la prețurile pe care le-am amintit mai sus ai de adăugat încă 2.000 de euro. Pe scurt, un preț de pornire de 64.000 de euro pentru un Q4 Sportback e-tron quattro.
Cât costă mai exact exemplarul pe care îl testăm? 75.510 euro. Cum am spus și mai sus, s-a pornit de la un Q4 Sportback e-tron quattro peste care s-a plusat cu o serie de dotări opționale. N-o să le enumăr pe toate, ci doar pe cele mai importante: pachetul Tech Pro (5.200 de euro), pachetul Sport cu jantele de 21 de inchi Aero (7.600 de euro), pachetul Dynamic Plus cu suspensie cu amortizoare reglabile (1.330 de euro) și pachetul Climatizare (420 de euro). Nu-i nevoie de un calculator ca să-ți dai seama că ce am enumerat eu mai sus în materie de dotări depășește prețul final pe care vi l-am lăsat la începutul paragrafului. Iar asta se întâmplă pentru că în acest moment Audi are și o serie de reduceri de lansare (undele dintre ele se aplică celor două pachete importante amintite mai sus, Tech Pro și Sport).
Fișa mașinii care ne va însoți în EUROCHARGE 2026 by Schaeffler

















Oferit de SCHAEFFLER
Parteneri
BT Leasing •
Engie •
Eldrive •
VARTA •
Michelin •
Server Config
Partener media
Euronews România

Comentarii