Server Config: semiconductorul schimbării

În plină criză de semiconductori, Server Config nu este doar vânzătorul tău de încredere atunci când cauți stații grafice și servere performante, dar și un sănătos exemplu de sustenabilitate.

Am uneori senzația că lumea se schimbă mai repede decât pot eu să dau din taste. Și nu o zic în sensul rău, chiar deloc, cu toate că schimbările de care vorbesc necesită multă deschidere din partea oamenilor. Și cu toții suntem de acord că dezbârnarea conceptelor puternic înrădăcinate, cele cu care am crescut, este anevoioasă. Dar măcar este.

În unele cazuri, schimbarea este „ajutată” de factori externi, iar un exemplu bun, chiar dacă nefericit, este criza semiconductorilor. Sau a microcipurilor, așa cum o știe lumea. Perioada pandemică a fost un catalizator puternic pentru achizițiile de electronice, iar consumul sporit ne-a adus în punctul în care să realizăm că nu prea mai avem ce ne trebuie. Cel puțin nu pe cât am avea nevoie.

Această situație reprezintă o bună oportunitate să vorbim despre economia circulară, un concept care mizează în principal pe reducerea pe cât posibil a deșeurilor. O descriere cuprinzătoare ar fi următoarea: un model de producție și de consum care implică împărțirea (sharingul), închirierea, refolosirea, repararea, recondiționarea și reciclarea materialelor și produselor existente pentru cât mai mult timp posibil.

O să mai dureze probabil ceva timp – mult timp – până când vom putea vorbi de o tranziție pe bune la economia de tip circular; consumatorul modern nu este încă pregătit să renunțe de tot la posesie. Iar ideea de a cumpăra ceva deja folosit nu este nici ea una ușoară, pentru că implică riscul ca acel produs să nu fie în parametri optimi.

Din fericire, au apărut servicii care elimină acest risc. Programele de mașini rulate sunt un bun exemplu. Un altul: produsele electronice refurbished. Recondiționate de o companie specializată. Odată ce produsul pe care vrei să îl cumperi vine cu garanție, dispare automat și riscul unei cheltuieli păguboase. Câștigul pentru utilizator este cu atât mai mare dacă ne referim produse performante, dedicate profesioniștilor.

Server Config vine astfel în întâmpinarea celor care sunt în căutare de soluții performante refurbished. Și când spun că vin în întâmpinare nu mă refer la simpla acțiune de a vinde. Pe site-ul Server Config găsești aparatură categorisită în funcție de nevoile tale. Arhitectură, inginerie și construcții. Proiectare și design individual. Media, entertainment și editare foto/video. Fiecare categorie este populată cu scule profesionale care excelează în domeniul său.

De exemplu, în road trip-ul Cars & Roads by Michelin, care ne va purta timp de 9 zile prin țară la volanul a 7 SUV-uri hibride, Server Config este providerul oficial de echipamente hi-tech pentru echipa de fotografi și videografi care ne însoțește și vă va oferi ilustrațiile superbe de pe drum. Imaginea de mai jos e de la Cars & Roads 2021, iar tipul din imagine e Marius Dobrescu, omul care a creat pe un laptop Server Config filmul de mai jos la finalul turului.

Fiecare laptop, workstation, server, monitor sau accesoriu de rețelistică pe care-l găsești la Server Config primește, pe lângă semnătura specialistului care s-a asigurat că funcționează în parametri optimi, și garanție de până la 60 de luni – unul dintre detaliile care fac diferența dintre un produs refurbished și unul second-hand.

Și dacă ai nevoie de aparatură performantă doar pentru o anumită perioadă de timp, cei de la Server Config îți vin în întâmpinare cu oferte de închiriere. Și cu oferte de finanțare chiar, dacă-ți cade cu tronc vreun laptop și-l vrei doar pentru tine. Eu încă sunt îndrăgostit de Dell XPS, laptopul de pe care vă scriu textul acesta și cu care montez podcastul Autocritica, powered, evident, de către Server Config.

Cu această ocazie, îi mulțumesc lui Nicu L., specialistul care a făcut laptopul ăsta nu doar să arate, dar să și meargă ca unul nou.