Planul Nissan: 30 de modele noi până în 2027

• Nissan a prezentat noul business plan The Arc.

• Acesta vizează creșterea vânzărilor în toate regiunile în care activează marca niponă, dezvoltarea portofoliului în funcție de regiune, introducerea unor noi tehnologii și semnarea unor parteneriate strategice.

• Conform oficialilor Nissan, până în 2027, marca niponă va lansa la nivel global 30 de modele noi. Dintre acestea, 16 vor fi electrificate (electrice și hibride), restul fiind echipate doar cu motoare cu ardere internă.

• Numărul modelelor noi pregătite de marca japoneză diferă de la regiune la regiune. Spre exemplu, până în 2027, în Europa vor fi lansate șase modele noi. De asemenea, tot în Europa, constructorul vizează un mix al sistemelor de propulsie (la nivel de vâzări către persoane fizice) de 40-60 (electric vs restul tipurilor de sisteme).

• În ceea ce privește noile tehnologii, Nissan anunță puncte de dezvoltare pe partea de siguranță (o nouă generație a sistemului ProPilot), pe partea de conducere autonomă și în ceea ce privește bateriile. Conform mărcii japoneze, din 2028, în portofoliu vor exista electrice cu trei tipuri de baterii: NCM, LFP și solid-state.

• Cât despre vânzări, Nissan își dorește ca până în 2027, compania să ajungă la valori cu un milion de unități în plus pe an raportat de 2023.