Jaguar Land Rover: viitoarele electrice din grup vor avea prețuri mai mari decât modelele termice

• Jaguar Land Rover anunță că viitoarele modele electrice din grup vor avea prețuri mai mari decât modelele echivalente cu motoare termice.

• Oficialii JLR mizează pe o strategie diferită față de cea a rivalilor, care caută să ofere modele electrice și termice la prețuri cât mai apropiate.

• “Încercăm să mergem împotriva trendului din piață. Treaba noastră este să explicăm clienților că cel mai bun Range Rover de până acum are o baterie și un sistem de propulsie electric,” a explicat Leonard Hoornik, directorul comercial JLR.

• Pe lista de lansări JLR pentru următorii 2 ani se numără 5 electrice: 3 sub brandul Range Rover, un Defender electric și viitorul sedan Jaguar bazat pe conceptul Type 01.

• Ultimul model electric din oferta JLR a fost SUV-ul electric Jaguar I-Pace, care a ieșit din producție în 2024.

• Via: Automotive News Europe