Cei de la Nokian au un ritual ușor ciudat: toamna lansează anvelope de vară, cum a fost cazul lui Nokian Powerproof 2 de anul trecut, iar primăvara lansează anvelope de iarnă, precum noua Nokian Snowproof 3P, subiectul materialului de acum. De când au venit la Oradea, finlandezii fie s-au lăsat inspirați de proverbul nostru cu omul gospodar care își face vara sanie și iarna car, fie vorba este a lor și noi doar am împrumutat-o.
Cum sunt iernile de acum? Cu tot episodul cu zăpezi sănătoase din acest an, care nu a durat mai mult de 2-3 săptămâni, iernile au devenit ceva anotimp cu cer senin, vreme de purtat haine lejere în ajun de Crăciun și poate și niște ploaie. Vorbește bucureșteanul, desigur, pentru că cei din nordul țării s-ar putea să spună altceva. Pe acolo, șansele de iarnă autentică sunt ceva mai mari.

Și cu astfel de condiții, să le numesc, mixte, e lesne de înțeles de unde și demersul producătorilor de anvelope de a investi în dezvoltarea anvelopelor all season. Ceva care să se adapteze condițiilor diverse. Și totuși, o anvelopă all season, cu toată evoluția la care a ajuns astăzi, nu se apropie de performanțele unei anvelope de iarnă utilizată în contextul dedicat. Iar ca producător de anvelope de iarnă, nu poți trece cu vederea evoluțiile climatice, mai ales când te numești Nokian și ești cel care a inventat acest produs.
Și pentru că puțină istorie face bine, aș vrea să vă spun că originile actualei companii Nokian Tyres se regăsesc în 1898, când s-a înființat Suomen Gummitehdas Osakeyhtiö – Fabrica Finlandeză de Cauciuc. Sub acest nume, compania începe să producă anvelope pentru automobile în 1932. Doi ani mai târziu deja lansau prima anvelopă de iarnă. Fiind preocupați mai mult cu cercetare și dezvoltare, finlandezii au rămas fără inspirație când a venit vorba de a-și numi produsul, așa că i-au spus Kelirengas – anvelopă pentru toate anotimpurile. Un produs destinat, inițial, camioanelor și autobuzelor, dar care putem spune că este părintele legendarei anvelope de iarnă Hakkapeliitta. Primul produs care a purtat acest nume a fost lansat pe piață în 1936.
După o fuziune a trei companii, în 1967, se naște Nokia Corporation, iar în 1988 este înființată compania Nokia Tyres Limited. Dar pentru a evita confuzia, Nokia fiind un nume care se identifica cu produsele electronice, șapte ani mai târziu, în 1995, compania se redenumește și devine Nokian Tyres.
White Hell
După nume pare a fi un loc propice pentru testarea anvelopelor de iarnă. Dacă adulmeci și vecinii, locul chiar devine foarte rece. La vreo 40 de kilometri se află granița cu Rusia, iar la vreo 300 de kilometri există baza de submarine nucleare de la Murmansk, loc unde se află și un cimitir care adăpostește peste 100 de submarine nucleare retrase din activitate.

White Hell este cel mai mare centru de testare și dezvoltare a anvelopelor de iarnă, aflat într-o regiune unde sunt înregistrate temperaturi negative peste 200 de zile din an. Dacă vei căuta acest centru de testare pe Google Maps, nu-l vei găsi, așa că reține faptul că se află pe lângă Ivalo. Centrul a fost inaugurat în 1986 și include peste 20 de piste de testare care acoperă peste 700 hectare. În incinta complexului se află și patru lacuri care devin și ele loc numai bun de teste în momentul în care gheața are peste 60 de centimetri grosime.






Am avut noroc, gheața era la limita celor 60 de centimetri, și ne-am putut juca cu niște RS-uri de la Audi echipate cu anvelope Nokian Hakkapeliitta cu ținte. Nu intru în detalii, vă spun doar că într-o oră de condus la limită pe gheață mi-am încărcat bateriile de adult pentru aproape un an.
Oamenii mai au acolo și o hală care adăpostește o pistă de gheață cu o lungime de 700 metri unde testează și dezvoltă noile produse.
Nokian Snowproof 3P made in Romania
Și parcă pentru a justifica dezvoltarea acestei anvelope, la Ivalo erau 5 grade Celsius, atenție, într-un loc unde în perioada în care am fost să testăm noua anvelopă ar fi trebuit să fie măcar minus 10 grade. Straniu moment, mai ales că la București era mai frig decât mult mai sus de cercul polar.
Ideea din spatele acestei anvelope noi este de a oferi un produs care conservă calitățile clasice ale unei anvelope de iarnă Nokian, dar care să ofere un plus când vine vorba de rularea pe suprafețe ude. Este o anvelopă dezvoltată pentru vehicule de înaltă performanță, autoturisme și SUV-uri, care sunt utilizate zilnic în scenarii cât mai diferite, de la trecători montane dificile sau călătorii lungi până la condus sportiv.
Și-acum, pe scurt despre Snowproof 3P.
Noua anvelopă a oferit oportunitatea introducerii unui nou concept pentru banda de rulare. Acesta se numește Alpine Performance Concept 3.0 și este compus din trei zone: arctic, acvatic și performanță.

Zona arctică combină două lamele 3D diferite, una pe blocurile de flanc și alta pe blocurile din mijloc. Rolul lor este de a îmbunătăți stabilitatea și de a asigura o manevrabilitate cât mai bună pe suprafețe uscate, umede și acoperite de zăpadă, îmbunătățind în același timp frânarea și tracțiunea.
Producătorul a îmbunătățit compusul Alpine Grip cu o nouă generație de polimeri și rășini regenerabile, precum și cu cea mai mare proporție de siliciu utilizată vreodată într-o anvelopă de iarnă. Conținutul ridicat de siliciu permite anvelopei să își păstreze performanțele la temperaturi scăzute, fără a compromite aderența pe teren umed. De asemenea, contribuie la reducerea rezistenței la rulare a anvelopei Snowproof 3P, maximizând eficiența și minimizând emisiile.

Zona acvatică ajută anvelopa să reziste la acvaplanare, îmbunătățind în același timp performanța de frânare pe suprafață umedă. Designul Blade Groove mărește volumul canelurilor anvelopei pentru a oferi un contact mai bun pe drumurile umede.

Zona de performanță optimizează stabilitatea direcțională pe drumuri drepte și în viraje, făcând direcția mai precisă și permițând ca cel de la volan să primească un feedback mai bun. Miezul Power Lock al anvelopei este dotat cu inele Performance Bead Rings care îmbunătățesc stabilitatea și manevrabilitatea în timpul manevrelor bruște, specifice celor de evitare.

Feedback-ul după interacțiunea cu Nokian Snowproff 3P
Cei de la Nokian au pregătit patru ateliere pentru a descoperi noua anvelopă, două în care eram la volan și două în care aveam rol de pasager. Pentru a face lucrurile ceva mai dificile în a sesiza performanțele noii anvelope, în cadrul atelierelor am condus modele Audi cu tracțiune integrală.
Primul atelier a reprezentat parcurgerea unui traseu sinuos prin pădure cu destule diferențe de nivel și cu o suprafață care a variat de la zăpadă bătătorită la zloată. Am remarcat consistența aderenței, indiferent de variațiile întâlnite. Am apreciat suplimentar cât de bună era decelerarea pe frânare.


A urmat un slalom, unde ținând cont de desenul probei, am putut forța pentru a vedea aderența laterală. Am trecut peste avantajul oferit de sistemul quattro și am provocat atât subvirări, cât și supravirări. În ambele cazuri, anvelopa reușea extrem de repede să recapete aderență și să ofere o trasă predictibilă, un control care să-ți ofere încredere din spatele volanului.
Acestea fiind atelierele în care am interacționat direct cu Snowproof 3P, am reușit să-mi creionez imaginea unei anvelope care oferă un răspuns bun la schimbările de direcție și o surprinzătoare aderență laterală.




Din perspectiva de spectatori, de pe locul din dreapta, am reconfirmat acel nivel bun de aderență laterală cu un pilot de teste care, pe un cerc de mare viteză desenat pe lac, a împins un Porsche Cayenne la nivelul în care rula permanent în drift, iar recăpătarea controlului era extrem de rapidă.



Cei de la Nokian ne-au pregătit și o reinterpretare a celebrei reclame la sistemul Quattro. Mă refer la reclama din 1986 când un Audi 100 CS quattro urca pe trambulina Pitkävuori din Kaipola, Finland acoperită cu zăpadă, trambulină care are o înclinație maximă de 37,5 grade.
De data aceasta nu s-a pus accentul pe urcare ci pe capacitatea de frânare oferită de Nokian Snowproof 3P. Un Audi RS 4 Avant condus de un pilot finlandez de raliu care a luat startul din vârful unui deal. Pedala la podea, se ajunge până la bază la 150-160 km/h și apoi frână. Nu frână de urgență, pentru că intervenția ABS-ului ar fi însemnat oprirea aproape de granița cu Rusia, ci o frânare la limita intervenției sistemului ABS. Și chiar dacă RS4 avea sistem de frânare cu discuri ceramice, contactul cu zăpada era realizat de anvelope. Impresionant de mică distanța de oprire.

Un alt detaliu care mi-a atras atenția, când am avut ocazia să privesc din exterior evoluția colegilor, a fost cât de eficient descarcă anvelopa zăpada din profilul benzii de rulare, pregătindu-se astfel pentru a „mușca” cât mai eficient din ce urmează.
Anvelopa Nokian Tyres Snowproof 3P a primit certificarea Premium TÜV SÜD Tire, după un test comparativ realizat cu anvelope de iarnă de la producători premium. La debutul comercial din toamna acestui an, noua anvelopă Snowproof 3P va fi disponibilă în 50 de dimensiuni, de la 17 la 21 inch, iar în 2027 se va ajunge la 98 de versiuni, de la 16 la 22 inch. Noua anvelopă poartă logo-ul Electric Fit, ceea ce înseamnă că a fost dezvoltată și testată pentru a fi utilizată și de vehiculele electrice. O altă constantă a anvelopelor Nokian este ranforsarea pereților laterali cu aramidă, o fibră extrem de rezistentă care oferă anvelopei posibilitatea de a prelua șocuri puternice fără risc de perforare sau deformare.



Impresionant este și faptul că Snowproof 3P conține până la 40% materiale regenerabile, reciclate și certificate ISCC PLUS (International Sustainability and Carbon Certification). Iar până la 40% se traduce printr-o variație de doar 1% pentru toată gamă de dimensiuni a noii anvelope.
Un alt detaliu important, Nokian Snowproof 3P va fi produsă la uzina de la Oradea, despre care știți deja că este singura fabrică de anvelope din lume cu emisii zero de CO2.







































