Porsche renunță la planurile privind producția proprie de baterii
• Porsche a anunțat că va renunța la planurile privind producția proprie de baterii pentru vehicule electrificate.
• Subsidiara care pregătea acest proiect – Cellforce Group GmbH – va fi transformată într-o entitate independentă de cercetare și dezvoltare a bateriilor.
• Angajaților rămași fără joburi le-au fost oferite alte locuri de muncă în cadrul PowerCo, divizia care se ocupă cu dezvoltarea bateriilor în grupul Volkswagen.
• Decizia vine pe fondul unei cereri “sub așteptări” pentru mașinile electrice și hibride, potrivit unui comunicat oficial publicat de Porsche.
• “În prima jumătate din 2025, 57% din vehiculele livrate de noi în Europa au fost electrificate, comparativ cu un nivel de 36% la nivel global. Din cauza condițiilor nefavorabile, în special în piețele din SUA și China, vom reorganiza activitățile privind bateriile și ne vom concentra pe dezvoltare. Din motive economice, Porsche nu mai urmărește producția proprie de baterii,” a explicat Oliver Blume, CEO-ul Porsche.
• Via: Porsche