Test Drive: Subaru Crosstrek e-Boxer

Numele s-a schimbat, dar rețeta a fost păstrată. Subaru Crosstrek este urmașul lui XV, un hatchback compact cu aspect robust și tracțiune integrală. A treia generație este acum disponibilă și în România.

Cine este și ce vrea Subaru Crosstrek de la noi?

Subaru este un nume cu greutate în industria auto. Acum 15 ani era una dintre cele mai importante mărci din Japonia, cunoscută în întreaga lume. În gamă existau modele cu nume rezonante ca Impreza sau Legacy, iar Subaru cucerea trofee în Campionatul Mondial de Raliuri.

La un moment dat, oficialii mărcii au decis, însă, să se concentreze pe piața nord-americană, Subaru păstrând o prezență modestă în Europa. În Statele Unite ale Americii, Subaru a terminat anul 2023 cu un total de peste 632.000 de unități vândute, ceea ce traduce printr-o creștere de 13,6% față de 2022. Cel mai popular model în SUA este Outback, urmat de Crosstrek și Forester.

Ca termen de comparație, Subaru a vândut în Japonia puțin peste 106.000 de automobile în 2023, iar Europa este undeva departe cu aproximativ 25.000 de unități comercializate. Europa a căzut sub radarul mărcii din Japonia, dar lucrurile se vor schimba, Subaru dorind să își crească prezența pe piețele de pe Bătrânul Continent.

Noul Crosstrek face parte din planurile pentru Europa. Este un hatchback compact cu aspect robust ce are la bază modelul Impreza. Înlocuiește în gamă Subaru XV, model cu care împarte partea tehnică. Practic, avem în față a treia generație a lui XV, dar cu un nou nume.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

Deși nu mai folosește același nume ca modelul pe care îl înlocuiește, Crosstrek este a treia generație de Subaru XV. Dacă americanii sunt familiarizați cu denumirea de ceva vreme, Subaru Crosstrek a aterizat în Europa abia anul trecut și este disponibil și în România.

Crosstrek este un crossover compact cu o lungime de 4495 mm. Este, de fapt, un hatchback robust cu o gardă la sol sănătoasă și tracțiune integrală. Numai bun pentru drumurile de calitate mai slabă sau pentru drumurile de macadam.

Istoria acestui tip de model a început în 2010, când Subaru a luat hatchback-ul Impreza de la acea vreme, i-a adăugat o serie de elemente de protecție și i-a crescut garda la sol. A adăugat particula XV în denumire și așa se năștea un soi de versiune robustă (cross) a modelului Impreza. Acesta a prins la public, așa că Subaru a decis ca XV să devină model de sine stătător, începând cu noua generație lansată în 2012. În 2018, generația s-a schimbat din nou, acesta fiind și ultimul XV disponibil. Din 2023, Crosstrek a fost desemnat să ducă mai departe rețeta Subaru pentru acest tip de caroserie în segmentul compact.

În toți acești ani, Subaru a vândut 2,2 milioane de unități XV pe plan global, dintre care 127.000 de exemplare și-au găsit casă în Europa.

Ce concurenți are pe piața din România?

Mai există o mână de modele construite pe același calapod, dar nici unul dintre concurenți nu oferă tracțiune integrală. Printre aceștia se numără Kia XCeed și Ford Focus Active. Putem extinde gama concurenților și cu orice SUV compact cu tracțiune integrală, dar cumva nu ar fi corect. Pentru că Crosstrek este un crossover născut dintr-un hatchback compact, dar care are tot ce îi trebuie pentru a accesa un drum prost asfaltat sau chiar forestier. Garda la sol este de 220 mm.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Noul model este disponibil cu o singură motorizare, motorul e-boxer de 2.0 litri cu patru cilindri orizontali ce oferă 136 CP, secondat de un motor electric de 17 CP și 66 Nm amplasat în transmisia CVT pentru a forma un sistem mild hybrid atipic. De ce spun atipic? Pentru că spre deosebire de alte sisteme mild hybrid, acesta poate mișca mașina în mod electric pe distanțe mici. Sistemul se activează și la viteze de croazieră atunci când viteza este menținută. Motorul electric este alimentat de o mică baterie de 0,57 kWh amplasat sub podeaua portbagajului. Că tot am adus vorba, portbagaj are un volum de încărcare de 315 litri.

Același propulsor se regăsește și sub capota modelului Forester, unde dezvoltă 150 CP, dar din motive legate de emisii, puterea a fost redusă la 136 CP pentru Crosstrek. Cifra e relativ mică pentru un propulsor de 2.0 litri, dar chiar și așa propulsorul livrează corect resursele sale. Din păcate, utilizarea cutiei automate CVT penalizează cumva aceste resurse. Sprintul de la 0 la 100 km/oră se face în 10,8 secunde, iar viteza maximă este sub 200 km/oră. Iar cifrele pentru consum nu sunt cele mai mici.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Oficial, Subaru Crosstrek consumă în medie 7,7 litri/100 km. Am putut conduce noul model în cadrul unui eveniment regional de lansare care a avut loc în Bulgaria, dar și pe parcursul câtorva zile în țara noastră. În Bulgaria am parcurs în principal drumuri secundare și o bună porțiune din E85, principala arteră care traversează țara vecină. La finalul celor 100 și ceva de kilometri de traseu în afara orașelor, computerul de bord indica un consum de 6,9 litri/100 km.

Există două moduri de rulare selectabile cu ajutorul unui buton de pe volan: Sport și Intelligent. Le-am alternat, și diferența se simte, pentru că motorul funcționează cu o mapare diferită, cutia ține turația mai sus, iar accelerația răspunde mai prompt. În Sport.

A urmat apoi un traseu de soft-road pe o pistă de macadam și noroi. După ce am negociat șleaurile și noroiul aferent, unde Crosstrek s-a comportat impecabil grație sistemului de tracțiune integrală Symmetrical AWD, consumul a urcat la 7,2 litri/100 km. Pentru rularea pe diverse suprafețe, Subaru oferă sistemul X-Mode de unde poți alege dintre modurile Normal, Snow/Dirt sau Deep Snow/Mud.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Subaru Crosstrek nu te va lipi de scaune când vei accelera puternic, dar are un alt mare atu. Una dintre suspensiile cel mai bine reglate pe care le-am întâlnit în ultima vreme, combinate cu un set de scaune foarte confortabile. Dinamica oferită de suspensie este excelentă, vei lua virajele cu zâmbetul pe buze, iar feedbackul oferit de direcție este și el foarte bun. Echilibrul dintre sportivitate și confort oferit de suspensia acestui model este aproape perfect. E un automobil excelent pentru drumuri lungi, dar nu te va dezamăgi nici în oraș. Dimensiunile compacte îl ajută în traficul urban aglomerat și în parcările mai înguste.

Cum ți se pare designul exterior?

Atrăgător. Subaru are talentul de a crea mașini care rezistă bine trecerii timpului și acest lucru este valabil și pentru exterior. Cu câteva excepții, poate. În cazul lui Crosstrek, acesta este o evoluție a designului întâlnit până acum pe Subaru XV. Față de acesta, blocurile optice au devenit mai mici și mai “încruntate”, iar sigla Subaru este unită cu cele două faruri prin intermediul unui element de design. Per total, designul este unitar, modern și robust.

Cum sunt materialele la interior?

Subaru face mașini durabile. Iar acest lucru este evident la interior. Nu vei găsi aici tot ce este la modă acum: ecrane peste ecrane, manete minuscule și comenzi digitale. Japonezii au preferat să păstreze planșa de bord cu indicatoare analogice ce încadrează un display mic ce afișează informații de la computerul de bord, dar au ales un ecran central generos (11,6 inchi), amplasat pe verticală, unde vei regăsi majoritate comenzilor. Acest sistem multimedia este preluat direct de la modelul Outback. Ecranul are două zone, una îngustă în partea de sus, ce poate fi personalizată cu ce informații dorește cel de la volan și cea principală, în partea de jos, unde sunt afișate aplicațiile sau conținutul de pe telefonul mobil prin Apple Car Play sau Android Auto.

Ecranul central are o o rezoluție bună, dar grafica ar fi putut fi o idee mai modernă. Iar meniurile sunt uneori destul de stufoase. Deși comenzile climatizării sunt integrate în ecranul central, există butoane fizice în lateralele acestuia pentru reglarea temperaturii. Avem potențiometru rotativ clasic pentru reglarea volumului sistemului audio și un levier sănătos pentru cutia de viteze CVT.

În spate, doi pasageri pot călători confortabil, un al treilea fiind înghesuit de tunelul central care mânâncă din spațiul pentru picioare. Bancheta se rabatează asimetric, avem mânere de viraj, guri de ventilație și mufe usb pentru pasagerii din spate. În ceea ce privește materialele folosite, acestea sunt de calitate și par că vor rezistat testului timpului. Ne-am fi dorit un plastic mai moale pentru partea superioară de fețelor de ușă.

Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.

Nota 8. Interiorul e bine structurat și ai unde să pui o sticlă de apă, telefonul și câteva mărunțișuri. Portbagajul ar fi putut fi ceva mai încăpător, dar ne vom mulțumi cu 315 litri. Există și un mic spațiu suplimentar sub podeaua portbagajului unde încap kitul de prim ajutor și extinctorul. Nu avem hayon electric, dar asta nu este o problemă.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Ca de obicei, patru pasageri vor călători confortabil. Al cincilea ar sta cam înghesuit în mijlocul banchetei și nu recomandăm asta pentru drumuri lungi. E loc suficient pentru cei doi ocupanți ai locurilor din față, iar cei de pe banchetă nu vor avea probleme cu spațiul la genunchi sau la cap.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Subaru Crosstrek nu a ajuns încă la testele Euro NCAP. Generațiile anterioare Subaru XV au venit pe aici în 2012 și 2017, de fiecare dată obținând scorul maxim de cinci stele.

Subaru nu glumește la acest capitol, fiind de multe ori considerat Volvo de Japonia. Niponii mizează pe sistemul EyeSight ce utilizează o pereche de camere video amplasate în partea superioară a parbrizului plus o serie de senzori pentru monitorizarea drumului și participanților la trafic. În funcție de situație, sistemul poate frâna automat, poate menține mașina pe banda de rulare, te avertizează în cazul unei mașini în unghiul mort al retrovizoarelor și multe altele. Avem și 10 airbaguri care acoperă toate zonele probabile de impact și protejează ocupanții.

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Subaru utilizează sistemul DMS (Driver Monitoring System), care scanează fața celui de la volan pentru a detecta semne de oboseală. Sistemul va emite o avertizare sonoră și un mesaj pe ecranul dintre cele două ceasuri analogice dacă simte că șoferul nu se mai concentrează la drum. De asemenea, același sistem scanează persoana care se așează la volan și dacă există un profil salvat, mașina va regla scaunul și oglinzile în conformitate cu setările.

Apoi, sistemul EyeSight menționat anterior. Sistemul mai încorporează cruise controlul adaptiv, menținerea automată a benzii și atenționarea la plecarea mașinii din față.

Ai simțit că-i lipsește ceva?

Cred că Subaru ar fi atras mai mulți clienți dacă ar oferi și o variantă cu transmisie manuală, sau o versiune full hybrid ce ar permite rularea pe distanțe mai lungi în mod electric.

Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?

Subaru nu are prețuri mici și asta este valabil și pentru noul Crosstrek. În România, prețurile încep de la 37.800 euro pentru echiparea de bază Style (vine cu jante din aliaj, pe 17 inchi, faruri full-LED, sistem EyeSight pentru menținerea benzii de rulare și frânare automată în caz de urgență, monitorizarea nivelului de oboseală al șoferului), 39.300 euro pentru Style Extra (jante aliaj de 18 inchi, inserții cromate la interior) și 42.000 euro pentru echiparea de top Premium (tapițerie din piele, trapă din sticlă, sistem navigație). Dar, mai important, odată cu lansarea noului model în România, Subaru anunță și noul sistem de garanție Safe8. Asta înseamnă că orice model Subaru achiziționat în România începând cu luna aprilie beneficiază de 8 ani de garanție integrală, fără limită de kilometri.

Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?

Pentru feelingul de indestructibilitate pe care ți-l oferă și garanția de 8 ani fără limită de kilometri. Și pentru faptul că după prima sută de kilometri nu mai vrei să te dai jos de la volan.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Cutia CVT. Știu că e o soluție testată și fiabilă pentru mașinile Subaru, dar senzația pe care o oferă la accelerații este ciudată și necesită adaptare.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Aș aduce înapoi camera care îți arăta roata dreapta față în timpul parcărilor laterale.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…ai nevoie de un automobil compact, robust și solid, cu tracțiune integrală permanentă.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…dacă nu te împaci cu cutia automată CVT.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Da. Prefer automobilele compacte, iar soluția pe care Subaru o propune cu noul Crosstrek este ideală pentru drumurile mai dificile. În plus, garanția de 8 ani oferită este cea mai mare de pe piață.

Clientul perfect al mașinii?

O persoană care are de parcurs drumuri neasfaltate on a daily basis. Sau o familie nu foarte numeroasă care are nevoie de o mașină fiabilă.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Un hatchback robust cu tracțiune integrală permanentă.

Fișa tehnică a mașinii

Logo Subaru

Subaru Crosstrek

2.0I MHEV PREMIUM AUTO 4WD

de la 41.500 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Benzină Mild Hybrid
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
136 CP
Cuplu maxim sistem
182 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
1 (CVT)
Tracțiune
4×4
Motor termic
Configurație / nr cilindri
orizontal/4
Capacitate cilindrică
1995 cmc
Putere maximă
136/100 CP/kW
Cuplu maxim
182 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
Motor electric
Număr motoare electrice
1
Putere maximă electric
16 CP
Cuplu maxim electric
66 Nm
Baterie
Capacitate brută
0.60 kWh
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
10.8 s
Viteză maximă
198 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4495 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1800 mm
Înălțime
1600 mm
Ampatament
2670 mm
Volum portbagaj
315 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1297 litri
Masa proprie
1612 kg
Siguranță
Rezultat
Netestat
Preț
Preț de pornire model
41.500