Renault Clio facelift: design modificat și tehnologii moderne

• Renault a publicat primele imagini și detalii referitoare la Clio facelift.

• Constructorul francez introduce un design mult schimbat comparativ cu cel al versiunii înlocuite. Zonă frontală complet restilizată: grilă nouă, lumini de zi cu o semnătură care va fi introdusă treptat pe majoritatea modelelor mărcii.

• Aceleași dimensiuni exterioare cu ale versiunii pre-facelift: 4.053 de mm lungime, 1.439 de mm înălțime și 1.798 de mm lățime. Portbagajul variază în funcție de motorizarea aleasă de la 391 la 301 litri.

• Interiorul a fost și el îmbunătățit, însă nu adoptă designul introdus recent pe Megane E-Tech Electric și Austral. Astfel, instrumentarul digital de bord și ecranul central rămân separate. Instrumentarul de bord este disponibil în versiuni de 7 sau 10 inchi, iar ecranul central poate fi comandat în variante de 7 sau 9,3 inchi.

• Odată cu faceliftul este introdus un nou nivel de echipare: Esprit Alpine (foto). Acesta propune o grilă frontală diferită, logoul mărcii pe fundal negru, sigle specifice pe aripi, scaune sport cu logoul Alpine pe spătare și alte elemente sport de interior.

• Sistemul multimedia permite conexiuni wireless pentru Android Auto și Apple CarPlay.

• Elemente de interior fabricate din materiale reciclate.

• Pachetul de sisteme de asistență a fost îmbunătățit. Conform oficialilor mărcii, Clio facelift poate fi echipat cu până la 20 de sisteme moderne, inclusiv un sistem de conducere semi-autonomă de nivel 2.

• 5 motorizări disponibile:
– un litru benzină aspirat cu 65 CP și 95 Nm (transmisie manuală cu cinci trepte)
– un litru benzină turbo cu 90 CP și 160 Nm (transmisie manuală cu șase trepte)
– un litru benzină și GPL cu 100 CP (manuală cu șase trepte)
– diesel de 1,5 litri cu 100 CP și 260 Nm (cutie manuală cu șase trepte)
– sistem hibrid de propulsie cu motor pe benzină de 1,6 litri și două motoare electrice: 145 CP și transmisie multimodală.

• Renault Clio a fost lansat în producție în 1991, iar până astăzi au fost comercializate peste 16 milioane de unități.

• Foto: Renault