Ediție limitată pentru Alpine A110 S

• Alpine a lansat o ediție specială pentru modelul A110 S.

• Noua serie limitată se numește A110 S Enstone Edition și sărbătorește activitatea echipei Alpine din Formula 1, al cărei sediu se află în Enstone (UK).

• Doar 300 de exemplare vor fi produse la fabrica Alpine din Dieppe (Franța).

• Fiecare exemplar va purta la interior o plăcuță pe care va fi inscripționat numărul de producție. Inginerii Alpine au integrat în habitaclu o serie de elemente de design confecționate din fibră de carbon, material folosit și pe monoposturile din F1.

• Jante de 18 inchi cu design special și frâne Brembo. Fiecare mașină va fi vopsită în două tonuri: gri mat + plafon negru pe care este inscripționat steagul Marii Britanii.

• Motor pe benzină de 1,8 litri cu 300 CP. 0-100 km/h în 4,2 secunde.

• Viteză de top de 275 km/h (cu pachetul Aero).

• Prețurile pornesc de la 85.000 de euro (TVA inclus), iar comenzile vor fi deschise în 6 iulie.

• Seria specială Alpine A110 S Enstone Edition va fi prezentată publicului cu ocazia Marelui Premiu de Formula 1 de la Silverstone, programat în weekendul 7-9 iulie.

• Foto: Alpine