Dacia Sandero, locul al treilea în Italia la jumătatea anului

În luna iunie, italienii au înmatriculat 127.209 mașini noi, în scădere cu 15% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Totalul după prima jumătate de an a fost de 684.228 de unități, în scădere cu 22,7% față de același interval din 2021. Dacia Sandero a fost al doilea cel mai popular model din Italia, în luna iunie: 4.323 de exemplare. Modelul mărcii de la Mioveni a încheiat prima jumătate de an pe locul al treilea în Italia, după Fiat Panda și Lancia Ypsilon.