Rien ne se perd… tout se transforme: cam așa ar suna concluzia seacă după un salon auto din 2026, în cazul de față cel de la Paris, vizitat de o persoană care a avut norocul să-i mai fi trecut pragul și la ediții anterioare, ceva mai diferite de ce se petrece în zilele noastre. Habar n-avea monsieur Antoine Lavoisier că ale sale cugetări vor fi atât de precise chiar și în domenii despre care nici nu bănuia că ar putea să existe. Disecăm molcom în cele ce urmează.

N-o să mă ascund, m-am bucurat tare atunci când a venit invitația pentru a vizita ediția 2026 a „Mondial de l’Auto” (Paris Motor Show, pentru țările care se blochează în fața limbii franceze). Iar precizarea că aceasta a venit din partea Chery România, producător din China cu experiență incipientă pe la noi, e necesară în contextul întregului tablou pe care i-l voi creiona evenimentului.

Altădată trei apostoli mai mult decât importanți, și nu doar în Europa, saloanele auto de prestigiu au pierdut un soldat (ediția de la Geneva, Elveția), au trecut prin transformarea importantă a altuia (Frankfurt „s-a mutat”, cu absolut toate bagajele, în Munchen), iar Parisul a rămas, pare-se, singurul brav de pe meterezele de odinioară. Dar asta nu înseamnă că lui i-a fost ușor. Și cum i-ar putea fi unui eveniment de unde, altădată , n-ar fi avut cum să lipsească două mărci emblematice pentru industria auto europeană: BMW și Porsche? Asta ca să dau doar un exemplu banal. Sau, ca să înțelegeți și mai corect schimbările, Mercedes-Benz a ales să se bazeze doar pe importatorul din Franța, fără a defila cu toată puterea pe care ar fi avut-o prezența mărcii mamă.

Primele impresii ale unui absent la ultimele ediții

Să fi sărit vreo două Saloane de la Paris, dacă nu chiar trei, nu mă mai ajută la fix memoria, deci suficient cât să simt bine cum s-au mișcat raporturile de forțe în spatele cortinelor. În aparență a părut că totul a rămas la același nivel de fast, în esență s-au observat schimbări, și nu puține. Dacă odinioară abia așteptai să ajungi la eveniment, în ziua/zilele dedicate presei, pentru a trăi la intensitate momentul în care noutățile absolute erau dezvăluite sutelor și miilor de blițuri, acum eram în temă – la nivel de fotografii – cu mai toate noutățile ce aveau să fie expuse în premieră (căci, după cum ați observat, cam tot ce înseamnă noutate se prezintă prima dată în format WWW și abia apoi în carne, oase și tablă/plastic).

De exemplu, pentru că am călătorit cu metroul de la cazare spre salon, cum am coborât la stația destinată am fost întâmpinați de o incintă măricică tapetată complet, ba chiar agresiv, cu imagini ale show car-ului Citroën 2 CV Concept. Și deși îl admirasem în fotografii cu o seară înainte, parcă aș fi vrut să mă surprindă detaliu cu detaliu în standul mărcii, numai că, ce să vezi, până să ajung eu să o iau la puricat pe viu, îi trecusem în revistă toate chichițele până să ies de la metrou. Înțelegeți unde consider că e problema?

Apropos, despre spectaculoasele concepte de la Salonul Auto Paris 2026 a scris Cornel cam așa:

Apoi, aveam să constat foarte rapid că e o prostie faptul că saloanele auto fizice nu mai stârnesc interes; coadă mare la intrare, buluc de oameni, iar aici mă văd nevoit să repet că era vorba despre ziua dedicată presei, deci interesul era cât se poate de important. Am avut norocul să fac o vizită și a doua zi, una normală, dedicată publicului larg, o marți lucrătoare în Franța. Surpriză, chiar mai multă lume, cozi și mai lungi, deci ideea în sine că un salon auto nu mai atrage este, să-i zic delicat, deplasată.

Revenind la prima impresie, știam că sunt mai multe pavilioane expoziționale, ba chiar îmi amintesc de vremurile în care distanțele dintre acestea erau mascate inspirat cu automobile care făceau transferul; iar acestea erau modele noi, unele chiar premiere, tocmai pentru a oferi invitaților din presă experiențe cât mai fierbinți. Și acele vremuri au apus, pentru că și dacă vorbim despre suficiente pavilioane în 2026 (vreo 4), dispunerea lor a fost concentrată, deci nu a mai fost nevoie de transferurile de altădată. Personal, pentru că-mi place mult să umblu la pas, n-am văzut absolut nicio problemă în asta, dar pot să fiu de acord că s-a pierdut ceva din grandoarea unui eveniment care avea nevoie de transport motorizat între ariile de interes.

Apoi am remarcat, nu știu dacă pus în practică neintenționat, că în mai toate halele în care se întindea salonul era disponibil un mix de expozanți, între cei consacrați și, ați ghicit, producătorii din China, care tot iau cu asalt Europa în ultimele luni bune. Aici voi mai trece în revistă chestii imediat.

Pentru că nu vreau să nu punctez la prime impresii și una care m-a lăsat fără replică. În chiar prima hală în care am intrat am sesizat contrastul dintre standurile bine amenajate și aleile dintre ele. Unde odinioară era mochetă, acum s-a lăsat să se întrevadă clar podeaua. Sigur, probabil că în limbaj de PR asta ar trece drept „design industrial”, numai că în realitate mi s-a părut o dovadă foarte brutală a chibzuirii costurilor totale, ca să mă exprim drăguț. Și s-a repetat și în alte pavilioane expoziționale, semn că n-a fost excepție, ci normalitate. Poate că acum veți spune că sunt pretențios. Nu e cazul. Doar constat transformările care, de cele mai multe ori, implică tăieri de cost care se reflectă tot înspre vizitator/potențial client.

Altfel, cinstit vorbind, suficiente modele, standuri ale producătorilor destul de mari, aerisite în primele zile (e cunoscut faptul că după zilele de presă, unde sunt accentuate noutățile, standurile se populează cu mai multe modele pentru publicul larg – aici pot da exemplul Ford, care în zilele de presă a făcut un PR stunt cu modele precum Ford Focus WRC, Ford RS200 sau prototipul de Dakar, urmând ca din prima zi cu public să le înlocuiască prin modelele din gama actuală.

În ce s-a transformat „totul”?

Revin la ideeaa de la care am pornit: păi dacă unii producători care erau prezențe obligatorii la Paris au lipsit, iar alții au semnat condica pe jumătate, cine a dus greul? Nu e vorba de greu aici, însă e clar că invazia de producători (noi/mai noi) din China a condus la bunul mers al Mondial de l’Automobile. Cumva, impresia de salon măreț, foarte bine populat, li se datorează lor, pentru că printr-o prezență numeroasă și deloc de neglijat au reușit să umple pavilioanele. Iar standurile dedicate acestor mărci nu au fost cu nimic mai jos decât cele „clasice”. Ba din contra…

Eu, românul, dintr-o Românie care încă penalizează la scară largă, din spatele tastaturii, „chinezăriile” de pe piață, aveam să constat pragmatic faptul că standurile mărcilor din China erau mai îndrăznețe și mai colorate, la figurat, decât cele ale producătorilor europeni/japonezi/americani. Îndrăzneala pare că nu a avut nevoie de viză pentru a ateriza în Franța. Iar dacă ar fi fost doar spectacol, aș fi zis, dar forfota generată de public la aceste mărci era cel puțin la fel de mare precum la emblemele arhicunoscute din universul auto – poate curiozitatea față de nou, poate sentimentele de contrariere stârnite de prețurile de vânzare ori de tehnologiile oferite ca dotări.

Desigur, afluxul de mărci din China a venit și cu mulți jurnaliști/vizitatori de acolo și din Asia. Doar că, odinioară asistam amuzat cum spionii mărcilor chinezești nu se mai fereau de nimeni și, înarmați cu magneți și rulete, notau sute și sute de parametri și detalii despre reperele automobilelor europene. Acum, nu doar că nu i-am mai văzut, dar am dat peste europeni care notau în tabele stufoase detalii despre modelele chinezești. Cum era? Nimic nu se pierde… totul se…?

La fel, dacă nu demult conferințele și dezvelirile de produs dinspre Europa strângeau cârduri de jurnaliști din Asia, acum, la conferințele de presă ale noilor mărci de pe continent se umplea de jurnaliști francezi, germani, britanici, italieni; înțelegeți voi.

Și am mai remarcat o tendință, nici nu știu cum să o cataloghez. În vreme ce europenii, mai cu seamă producătorii din alianța Stellantis, au defilat cu niște concepte absolut spectaculoase, cu siguranță baze bune pentru viitoare modele care să readucă personalitatea puternică în discuție în cazul automobilului, chinezii s-au concentrat, în mare, să ofere modele de serie pe bandă rulantă. Cu mențiunea că multe dintre acestea înglobau dotările dintre cele mai spectaculoase, disponibile până nu demult doar în nișe auto prohibitive ca preț.

Sigur, am putea spune că spre 100.000 de euro e foarte mult chiar și azi, dar când un model care poate rămâne la cinci cifre pentru preț îți oferă frigidere interioare, ecrane imense, ventilație, încălzire și masaj pentru toți ocupanții, fotolii ca de avion în spate, dar și motorizări cu puteri ridicole, pe când toate acestea erau „rezervate” (permiteți-mi!) unor mărci luxury, nicidecum premium, e limpede că discutăm despre cel mult jumătate din prețul celor de pe urmă.

N-aș vrea să pară că le cânt ode chinezilor acum, dar Salonul Auto Paris 2026 mi-a confirmat bănuieli care au sporit în ultimii doi ani. Tot ce e „made in China” ca produs final nu se joacă, iar doar ignorarea acestui aspect va face ca pentru foarte mulți impactul cu realitatea auto a anilor ce vor veni să nu fie deloc blând. De exemplu, despre noutățile pregătite de Chery pentru România și pentru Europa am scris și aici.

Deci, nimic nu se pierde… totul pare că se concentrează în direcția celor care au curaj.

Ce m-a atras ca inedit?

Probabil că aici aș putea face o înșiruire mai lungă, însă vreau să pun câte un pin pe ici-colo prin salon.

Tot în ziua presei am zărit un troller SEAT. Și am zâmbit larg, larg. Pentru cei care nu cunosc semnificația, la multe dintre edițiile anterioare ale saloanelor auto se împărțeau mape de presă cu nemiluita, în prima fază reviste serioase, apoi comunicate printate, CD-uri cu fotografii și informații, apoi stick-uri USB. În vremurile în care sfântul internet era prohibitiv, acelea puteau reprezenta seva din care o redacție (auto, să-i spunem) s-ar fi putut alimenta multă vreme. Ei, tot pe atunci, într-o mișcare genială de marketing și PR, cei de la SEAT aveau obiceiul de a oferi cadou trollere de calitate decentă, tocmai pentru a le ușura misiunea colectării informațiilor celor care vizitau salonul (mă refer la zilele de presă, repet).

Acum, ideea în sine de mapă de presă a dispărut, s-a transformat, cel mult, într-un cod QR. N-am întrebat dar aș fi dispus să pariez că nu ai fi găsit nici măcar un stick USB oficial în tot salonul, de mape printate nici nu mai zic. Totuși, din negurile vremurilor, acel troller SEAT m-a făcut să zâmbesc cu gândul la timpurile în care conexiunile de internet din centrele de presă erau jalnice, însă existau chiar și pentru cei pentru care sistemul roaming era ceva de neatins.

Iar dacă tot am amintit de centrele de presă, recunosc spășit că spre deosebire de alte dăți când măcar mă duceam să le vizitez, pentru a fi cât de cât în temă cu eventuale nevoi, spre rușinea mea, în 2026, nici măcar nu am știut unde se afla facilitatea atât de vânată altădată.

N-aș spune că m-a atras, dar e musai să precizez și de public. Poate că înainte era la fel de numeros, însă mai bine distribuit când era mai mult spațiu expozițional, dar acum am avut momente în care m-am simțit sufocat. Nicio șansă pentru a face câteva cadre acceptabile pentru social media cu un model nou, în cel mai fericit caz aveai doar mulți oameni în cadru, nu foarte mulți. Nu eram un fan al urcării în modelele expuse, dar pentru unele dintre ele am făcut excepții din maximă curiozitate. Dacă în mod normal aș fi așteptat liniștit să îmi vină rândul să am și eu două minute singur la volan, pentru a analiza în liniște, am constatat repede că sunt situații în care și dacă te urci în spate, cu alți trei necunoscuți în mașină, poate fi o mică victorie în sine.

Tot spre seară, după ore bune de umblat, am apreciat când la standul BYD am zărit-o pe Stella Li stând la discuții și poze, cu răbdare. N-aș paria că era de dimineață acolo, însă vice-președintele BYD la nivel mondial era cam singurul conducător de top al mărcilor auto care se mai găsea la momentul acela prin salon, cel puțin la vedere. Și acesta e un exemplu în sine despre cum poți să te bagi cu măiestrie pe sub pielea oamenilor.

Ar mai fi de amintit vizita Președintelui Emmanuel Macron, care a insistat la standurile producătorilor francezi, logic. Desigur, această manevră de imagine nu va exploda vânzările, asta e clar, dar e un semnal vădit că o țară super-dezvoltată știe să-și folosească toate argumentele pentru a răzbate în acest război continental al industriilor.

Nu știu cu ce model ar fi plecat demnitarul de la salon, dacă ar fi fost să fie sincer, însă eu personal aș fi luat la pachet conceptul Renault 8 Gordini. Absolut fabulos!

Cu ecou: totul se transformă

Salonul de la Paris venea imediat după unul dintre evenimentele omolog de la București. Nici timpul, nici voința nu m-au dus până la capăt pentru a trece și pe acolo. Cu riscul să sune prea arogant, am ratat Bucureștiul, dar mi-a îndulcit amarul Mondial de l’Automobil. De ce am precizat asta, că doar nu total întâmplător? Ptentru că un bilet pentru public în Franța costa 20 euro. La București se solicitau 80 lei. Mai ieftin, just, însă ca desfășurare de produse, ca amploare, facilități și respect față de vizitatori, comparația nici nu-și are rostul. Trebuie să prindem și noi trenul odată-și-odată, nu putem moțăi la infinit în gara în care poposește, oricum, suficient.

China e aici, mai mult decât aproape, mai mult decât serios, mai mult decât competitiv. Între a ignora cu scepticism și a încerca o cât mai bună înțelegere și adaptare, sincer, vă recomand călduros a doua variantă. Voi rămâne un visător al vremurilor în care lemnul nu era din plastic, iar ornamentele sistemelor de evacuare erau reale, însă dincolo de afinități trebuie să cultiv și pragmatismul momentului, unul care mă obligă să fiu pe cât de echidistant pe atât de receptiv la schimbare. Altfel, asemenea aroganței unor producători auto europeni, care se traduce acum în câțiva ani întârziere la nivel de produs, riscăm să nu înțelegem tăvălugul care nici măcar nu ne va întreba dacă suntem disponibili spre a ne înghiți.

Și apropos de transformări majore, am prins astfel de saloane în care alți producători se uitau către standul Dacia și realizau că nu pot contracara oferte de nerefuzat, iar acum, în timp ce ne pierdem cu alte prostii, Dacia a ajuns să se uite cam la fel către producători din China care nu glumesc atunci când vine vorba de prețuri competitive. Pentru că totul se transformă, mai bine decât să se piardă.

PS

Mare noroc că măcar din loc în loc există capsule ale timpului modern, unde poți zăbovi în tihnă și contempla dacă nu cumva am atins deja un maxim al frumuseții și ingineriei auto odată cu ultimele creații de top care i se subjugau întru totul șoferului, fără intervenții artificiale proprii, fără să-i răspundă via AI sau fără să-i tragă volanul din mână doar pentru că ar vrea să țină vehiculul pe mijlocul benzii de circulație.

Bugatti Chiron pare chiar mai frumos și mai sexi astăzi decât în ziua lansării, Lamborghini Centenario ori McLaren Senna LM parcă-s menite să pună problema dacă nu cumva casele respective au atins apogeul, iar un Mercedes-Benz SLR McLaren îngrămădit într-un stand cu automobile clasice grăiește-mut, cel puțin așa mi s-a părut, că un AMG electric nu e tocmai visul unui pasionat legitim al steluței cu trei colțuri. Apoi, ca să închei frumos, parcă și Škoda oftează spre trecut, din moment ce între toate modelele locuitoare de drept ale standului propriu a plasat, la loc tare bun, un superb 130 RS, semn clar că moștenirile sunt de neprețuit.

Foto principală: Citroen