Euro NCAP: 18 mașini au primit rezultatele la testele de siguranță
• Organizația Euro NCAP a testat nu mai puțin de 18 modele la ultima sesiune de teste de siguranță. Dintre acestea, două modele au primit 3 stele, un model a primit 4 stele, iar toate celelalte au obținut calificativul maxim de 5 stele.
• Cel mai modest rezultat a fost obținut de Dongfeng Box, un hatchback compact electric care a primit 3 stele. Organizația a scos în evidență că, în cadrul testului de impact frontal, o parte a caroseriei modelului chinezesc s-a rupt din cauza faptului că mai multe suduri punctuale au cedat.
• Mai multe modele ale Grupului Volkswagen au fost retestate pe baza protocoalelor din 2025. Astfel, Volkswagen Golf, Volkswagen ID.4, Audi Q3, Cupra Born și Skoda Octavia au primit 5 stele, în timp ce Volkswagen T-Roc a obținut 3 stele.
• Singurul model care a primit 4 stele în această sesiune a fost DS N°8, în timp ce modele precum BMW X3, Mazda 6e și Cadillac Optiq au obținut calificativul maxim de 5 stele.
• Pe lângă Dongfeng Box, alte 7 modele ale unor constructori din China au trecut prin numeroasele teste impuse de Euro NCAP. Toate acestea au obținut 5 stele.
• Organizația a retestat inclusiv modelele Chery Tiggo 7 și Tiggo 8, care în luna iulie au înregistrat rezultate modeste din cauza unor probleme la airbag-ul cortină, care nu proteja în mod corespunzător capul unui copil în cazul unui impact lateral. Între timp, producătorul chinez a redesenat sistemul de protecție, iar ambele modele au primit acum 5 stele.
• Celelalte modele din China testate au fost Ebro s700, Ebro s800 (Ebro este o marcă cu origini spaniole deținută de Chery), Hongqi EHS5, IM IM5 (IM este o marcă deținută de SAIC) și MG MGS6 EV. Ultimul dintre ele a reprezentat o surpriză inclusiv pentru presa internațională, în contextul în care modelul nu a fost încă lansat oficial de SAIC, constructorul chinez care deține marca MG.