Volvo vrea să producă XC60 sau XC90 în SUA ca să evite taxele lui Trump

• Șeful Volvo vrea să producă un SUV cu versiuni electrificate la fabrica din Statele Unite pentru a reduce impactul taxelor impuse de președintele Donald Trump.

• Potrivit lui Hakan Samuelsson, uzina din Ridgeville (Carolina din Sud) va produce în curând XC60 sau XC90, decizia urmând să fie luată în perioada următoare.

• “Trebuie să fie o mașină cu versiuni mild-hybrid și plug-in hybrid ca să putem să mărim producția. Dacă ne uităm la cele mai vândute mașini din SUA, ele sunt SUV-uri,” a explicat Samuelsson, precizând că va călători în SUA pentru a se consulta cu dealerii Volvo privind ce vehicul să introducă în producție.

• În plus, șeful Volvo plănuiește să le ceară dealerilor americani să crească vânzările singurului model pe care compania îl produce în prezent în SUA: SUV-ul electric EX90.

• Conform datelor oficiale, vânzările Volvo pe piața din SUA sunt asigurate în proporție de 90% de mașinile produse în Europa.

• Via: Automotive News Europe