SUV-ul de lux. Un animal agabaritic, întâlnit cu precădere în aglomerările urbane, unde își impune aspectul și dimensiunile asupra altor specii de automobile, mai mici, în timp ce-și răsplătește stăpânul cu maximul posibil de confort, dichis și tehnologie.

SUV-ul de lux nu-i vreo idee nouă și nici nu poate fi atribuită în totalitate britanicilor dacă-l aducem în discuție pe un anume Jeep Wagoneer. Originalul Jeep Wagoneer. În fine, cultura populară îl menționează cel mai des pe Range Rover drept pacientul 0 al acestui curent. Oricum ar fi, la un moment dat, cineva și-a dat seama că ar fi nevoie și de un 4×4 mai rafinat, bun în continuare la cărat și escaladă precum rudele mai agrare care-și făceau veacul prin ferme sau pe dealuri.

S-au încercat adaptări încă din anii ’50, chiar pe șasiuri de Land Rover Series (ceea ce se numește Defender din anii ’80 încoace) și de Rover (cu plecare de la sedanul Rover P4), numai că timpul are obiceiul acesta ciudat de a sincroniza lucrurile doar cum vrea el. Din fericire, ideea a rămas.

Când într-un final timpul s-a aliniat cu timpurile și eforturile a doi ingineri suficient de iscusiți și încăpățânați au fost răsplătite, a apărut sus-numitul: Range Rover (cunoscut și ca Range Rover Classic). Era 1970. 17 iunie.

Primul Range Rover a fost atât de iubit pe atât de multe paliere ale societății încât a devenit primul vehicul expus la Luvru, în Paris (1971) și primul vehicul care a traversat Americile pe lung, din Anchorage, Alaska până în Tierra del Fuego, Argentina via jungla din Darién Gap (1972).

O rețetă simplă, cu două portiere, transmisie manuală, 4×4 permanent, V8 (3,5 litri) din aluminiu cu 130 CP, reintepretat după o rețetă Buick, frâne cu discuri și amortizoare care nu făceau sparring cu rinichii pasagerilor.

De la debandadă la acalmie

E îmbâcseală multă. Trafic, gropi, praf, deplasări haotice. Debandadă. Dar ăsta-i Bucureștiul zilelor noastre și cel puțin pentru cele 70 de minute necesare eliberării, gândul la dealurile care dau formă reliefului suprapus peste localitățile Măgura și Peștera, cuibărite între Bucegi și Piatra Craiului a funcționat ca un purificator de aer adus pentru prima data în magazia unui muzeu.

Și aici a intervenit pentru prima dată luxul. Să înțelegem un lucru: un automobil premium sau de lux poate fi numit premium sau de lux prin prisma sumei elementelor care îl constituie. Nici măcar nu mă gândesc (încă) la cine știe ce materiale sofisiticate. Da, ele fac parte din pachet. La fel ca designul. Însă un automobil de genul merge mult pe partea senzorială. Cum miroase pielea din habitaclu, cum se simt texturile, cum percep nervii de pe spate forma și consistența scaunelor. Câtă siguranță îți exprimă o călătorie pe bancheta din spate și cât de sigură e, structural și tehnologic, toată construcția din jurul tău.

Sigur, stai sus într-un Range Rover. Așa a fost mereu. E foarte liniște la interior, dacă chiar vrei asta și alegi să eviți acordurile produse de sistemul audio (fă cumva și acordă-i totuși o șansă). Dincolo de mângâierea egoului și fragila aură de dominare pe care o pot genera câteva zeci de centimetri de aer interpuși între praguri și asfalt, ar trebui ca un individ să dea dovadă fie de ignoranță pură, fie de cecitate.

De partea cealaltă a argumentelor, un Range Rover îți va dezvălui foarte puține intimități într-un drive test banal. E ca și cum un Tyrannosaurus Rex ar încerca să stoarcă o lămâie cu membrele superioare. E nevoie, deci, de un mediu diferit. Un cadru în care mașina și toate planurile sale perceptibile de simțurile umane să se împletească într-o manieră complementară cu alți stimuli. O experiență.

Opt modele Range Rover pe o scenă între două masive muntoase, cu punct central Matca Hotel Relais & Châteaux, drumuri care taie șerpuit în verdele crud al dealurilor, viraje strânse alternate cu viraje largi, praf și pietriș, uneori șleauri întărite de soare, cai-putere (deloc puțini) întinși controlat pe sol. Suspensii care sorb orice cută. Interioare croite, nu asamblate.

O mini-călătorie în buclă pe dealuri (încă) populate timid, cu start și finiș într-un loc are își înșiră grațios structurile desenate cu gust pe coama rotunjită a unui deal ridat cu frânturi de pădure. Matca. Un nume care face cinste albinelor și în special reginei albinelor, simbol al dezvoltării, prosperității și autorității absolute. Ați prins legătura cu valorile care dau imaginea percepută a unui Range Rover?

Nu-i spune off-road…

…pentru că un Range Rover modern numai mașină de teren nu e. Vorbesc de exemplare menținute așa cum le-a lăsat fabrica, fără modificări specifice.

Dar asta nu înseamnă că un Range Rover standard, cu anvelope de stradă, nu poate prelua pe piept metri pătrați de teren complicat. Sper că e clar pentru toată lumea că am menționat de anvelope în contextul în care ele reprezintă un detaliu foarte important când chiar vrei să te-apuci de încrucișat punți pe coclauri haini. Pe lângă alte dotări, setări și ași în mânecă.

Mai departe, am o slăbiciune pentru designul britanic (da, știu, Tata Motors) și asta mă face să văd în silueta unui Range Rover o formă distinctă și distinsă prin peisajul de SUV-uri de teapa sa aruncate în traficul contemporan. Ceea ce face ca prezența unui Range Rover printre cine știe ce crevase dintre cine știe ce localități obscure să fie cel puțin bizară.

Dar asta nu înseamnă că cine are un Range Rover sau vrea unul nu-și poate muta moleculele cu stil, în confort și eleganță, pe drumuri de munte, mai mult sau mai puțin asfaltate. Sigur, chiar și așa se nasc situații… deosebite, în care ai de manevrat cu precizie peste două tone de automobil sub a cărui capotă pistonează motoare mari. Puternice.

Nu mă refer la un 3.0 diesel cu 300 sau 350 CP ca pe motorizarea D300. Am avut în caravana care ne-a purtat pe drumuri de munte inclusiv exemplare Range Rover SV Black cu 615 CP și Range Rover Sport SV Black cu 635 CP. Ambele cu motor V8 twin-turbo de 4,4 litri.

Și totuși… povestea s-a legat și a avut parfum. La propriu și la figurat.

Uite o chestie din culise. Există evenimente în industrie unde fără excepție, organizatorii încearcă să aducă pentru invitați ceva care să completeze stimularea senzorială de dincolo de interacțiunea cu un automobil. O vizită la o cramă, o cină lângă un lac, ați prins ideea.

Niciodată în cei 14 ani de presă auto n-am mai „pățit“ să fiu pus două ore să-mi creez propriul parfum. Să aleg dintre două baze, să mă joc cu mirosuri, să calculez la miime gramaje și proporții, să transform socoteala de pe hârtie într-un parfum doar al meu. Făcut de mine, pentru mine. Cu ceva retrăiri ale exigenței orelor de chimie din liceu, alungate rapid de îndrumarea superbă a Cristinei Bălan, primul parfumier român absolvent al Institutului din Grasse și singurul parfumier român acreditat care activează în România.

Un masterclass senzorial după un masterclass automobilistic. O subliniere a faptului că în unele cercuri, a deține anumite modele de la anumite mărci transcende spre a experimenta, a explora și a savura.