


Printre aburi: povestea primei curse ilegale
Prima cursă între două vehicule motorizate a avut loc în 1867. Și nu doar că n-a avut la start mașini cu motoare cu ardere internă - așa cum probabil ți-ai fi imaginat -, dar nici legală nu a fost.

Dacia încasează mai mulți bani decât Ferrari: profiturile mărcii, bulgărele de aur al Grupului Renault
Anul trecut, Dacia a vândut aproape 600.000 de mașini. Asta înseamnă venituri de aproape 10 miliarde de euro, dublu față de cât a colectat Ferrari, spre exemplu. O analiză despre cât de importantă este marca de la Mioveni pentru Grupul Renault și despre câți bani pune în balanța contabilă a francezilor.

Ford F-150: Iubitul Americii
Ford F-150 e, de niște zeci de ani, cel mai vândut vehicul din America. Dar aisbergul continuă mult mai adânc de-atât.

Parcul auto al României: radiografia unei țări în care dieselul și mașinile de peste 20 de ani sunt la putere
Avem pe șosele peste 10 milioane de vehicule, un prag pe care România l-a depășit pentru prima dată în 31 decembrie 2022. Chiar dacă pare mare, valoarea raportată la numărul de locuitori este una dintre cele mai scăzute din Europa.

Lexus UX: tatuaje pe tot corpul
Fiecare art car e special și spune povestea din spate într-un mod unic. Iar pentru a duce ideea la un nivel nou, Lexus s-a gândit să tatueze, la propriu, un UX.

Galloway Motors: mașini pentru femei produse de femei
Galloway Motors a fost un constructor auto care a produs 4.000 de automobile în perioada interbelică. Ideea i-a aparținut lui Dorothée Pullinger, o femeie care a avut ambiția de a produce mașini gândite special pentru confortul femeilor cu personal alcătuit exclusiv din femei.

Gama Dacia dincolo de sigla mărcii: Sandero și Duster, vedete și sub logoul Renault
Anul 2022 a fost unul bun pentru Dacia, iar modelele constructorului de la Mioveni au contribuit nu doar la succesul brandului în sine, ci și la limitarea daunelor înregistrate de Renault. Dincolo de sigla mărcii Dacia, Sandero, Duster și Logan au o viață proprie sub logoul Renault.

Pierdut motorsport. Îl declar interzis
Accidentul de la Le Mans din 1955 a transformat motorsportul. Unii au luptat pentru creșterea siguranței, în timp ce alții au ales neutralitatea. Sau altfel spus, motivul pentru care Elveția a interzis cursele pe circuit pentru mai bine de 60 de ani.

Ken Block: omul din spatele numărului 43
A cucerit internetul cu seria video Gymkhana, iar în puțin peste un deceniu, clipurile în care derapa și se învârtea învăluit în fum de anvelope au totalizat peste un miliard de vizualizări. A impresionat prin stilul de pilotaj à la Colin McRae, dar și prin calitățile de antreprenor. El a fost Ken Block.

Dacia pe cele mai mari 5 piețe europene: rezultate în 2022
2022 a fost un an bun pentru Dacia pe cele mai mari piețe europene. Francezii au fost cei care au scos din uzinele Dacia cele mai multe unități. Nici italienii și nici germanii n-au ignorat modelele mărcii de la Mioveni și au contribuit cu plusuri în rapoartele Dacia. Creșteri importante au fost raportate de Dacia și pe piețele din Spania și Marea Britanie.

Piața auto din România în 2022: Spring-mania, vedete asiatice și Programul Rabla
Care au fost modelele preferate de românii care au cumpărat mașini noi în 2022, ce producători au bifat cele mai importante creșteri, dar și ce electrice au fost în topul vânzărilor? Răspunsurile vin într-o analiză completă a pieței auto din România în 2022.

Motorama: salonul auto din anii ‘50 care a stârnit imaginația americanilor
General Motors a organizat în anii ‘50 un salon auto în care a prezentat concepte inedite ale mărcilor Cadillac, Oldsmobile, Pontiac sau Buick. Peste 10 milioane de oameni au luat contact cu viziunea designerului Harley Earl pe parcursul a 12 ani.

Caravana umanitară Ford de Crăciun: o altă lume
Am participat, pentru al doilea an consecutiv, la caravana umanitară de Crăciun organizată în județul Dolj de Ford Motor Company Fund. Despre bucuria de a dărui și despre binele pe care îl poate aduce un sac alb în mijlocul unor familii cu situații delicate.

Parcați, vă rog. Povestea primului aparat pentru taxarea parcării
Astăzi e mai simplu ca niciodată să plătești pentru timpul pe care mașina ta îl petrece pe un loc de parcare, însă acum aproape 100 de ani, conceptul părea unul de neimaginat. Povestea primului parcometru.

Whistling Billy: mașina cu aburi din 1905 reinventată un secol mai târziu
La începutul secolului trecut, Whistling Billy a fost una dintre cele mai populare mașini cu aburi și a doborât numeroase recorduri. Distrusă într-un accident din 1912, mașina cu aburi a fost reconstruită un secol mai târziu de un expert britanic.

Am concurat la Cursa Campionilor cu Mini electric
Am concurat la Cursa Campionilor, o etapă-eveniment de îndemânare și slalom auto, nu ca să n-o faci tu, ci ca să simt toate modificările prin care a trecut Mimi Evo, primul Mini electric de curse din lume.

Ford Fiesta: final de carieră
Ford Fiesta a fost unul dintre modelele care au deschis apetitul europenilor pentru mașinile hatchback de segment mic. Acum, după mai bine de 45 de ani de la debut, Ford renunță la Fiesta.

Toyota Prius. Povestea
Când spui hibrid, inevitabil te gândești la Toyota Prius. Iar asta nu-i greșit deloc. De la ideea pusă pe hârtie în 1993 și până la succesul Toyota de astăzi din lumea hibrizilor: povestea lui Prius.

Cum am câștigat o probă specială în Campionatul Mondial FIA de Regularitate cu mașini electrice
Autocritica Squad a participat la EcoDolimites GT, ultima etapă a Campionatului Mondial de Regularitate cu electrice. Am fost pe podium pentru o zi și câștigat una dintre probele concursului.

Asfalt din plastic și sticle reciclate: soluție ecologică inventată în Cluj-Napoca
Un start-up din Cluj-Napoca folosește asfalt din plastic și sticle reciclate pentru fundația drumurilor, metodă prin care obține reducerea deșeurilor, a emisiilor de dioxid de carbon și a costurilor de producție.

Kalle Rovanperä: Tânărul zburător
Kalle Rovanperä este cel mai tânăr campion mondial de raliuri. Până la 22 de ani, finlandezul a doborât câteva recorduri în WRC, iar pasiunea și determinarea cu care pilotează au fost cultivate în familie, de tatăl său Harri, un alt cunoscut al lumii raliurilor.

M96: Cea mai scurtă autostradă din lume
Povestea lui M96, autostrada-manechin din Marea Britanie. Pe ea nu calcă roată civilă, ci doar serviciile de intervenție rapidă în situații de urgență. Practic, un loc de antrenament pentru cei care salvează vieți.

Înapoi pe Lună
NASA vrea să revină pe Lună printr-un proiect complex care implică construcția unei stații spațiale pe orbita selenară și un modul lunar proiectat de SpaceX care va fi alimentat cu carburant în spațiu.
