Renault Rafale: noul SUV-coupé devine vârful de gamă al mărcii

Renault Rafale este un SUV coupe de segment mediu care introduce o serie de noutăți estetice și tehnice în gama producătorului și devine cel mai performant model al mărcii datorită unei versiuni de 300 CP.

În august 1934, aviatoarea franceză Hélène Boucher a stabilit o serie de recorduri aviatice: o viteză medie de 409 km/h pe o distanță de peste 1.000 de kilometri, o viteză medie de 412 km/h pe o distanță de peste 100 de kilometri și, mai presus de toate, o viteză maximă de 445 km/h. 

Toate aceste recorduri au fost stabilite la bordul unui avion Rafale C.450 produs de Société des Avions Caudron, unul dintre primii producători de avioane din Franța, care în 1933 fusese achiziționat de constructorul auto Renault. 

La fel ca Hélène Boucher, Rafale a devenit un simbol al aviației franceze și un vârf de gamă pentru o industrie aflată încă într-un stadiu incipient de dezvoltare. Uzina de avioane Caudron-Renault a fost distrusă în urma unor bombardamente în 1943 în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, însă Rafale a rămas marcă înregistrată a constructorului Renault. 

Acum, la aproape 90 de ani de la recordurile obținute de Hélène Boucher, Renault reintroduce numele emblematic al avionului, de data aceasta pentru un autovehicul care are rolul de a deveni, cel puțin pentru moment, modelul de referință al constructorului francez din punct de vedere al performanțelor: Renault Rafale.

Ce este Renault Rafale?

Cu numai câteva zile înainte de prezentarea oficială, am călătorit la Paris pentru a vedea în premieră cum arată noul Rafale și pentru a înțelege mai bine ce își propune constructorul francez cu acest nou model introdus în gamă. 

În esență, Renault Rafale este un SUV-coupé de segment mediu (D). Practic, asta înseamnă că vine în completarea noii generații Espace, care a lăsat trecutul de monovolum în urmă și a fost prezentată în martie 2023 sub forma unui SUV de segment mediu cu 7 locuri. 

Rafale este dezvoltat pe platforma CMF-CD a Alianței Renault-Nissan-Mitsubishi dedicată modelelor din segmentele C și D, are o lungime de 4,71 metri și o lățime de 1,86 metri, în timp ce înălțimea ajunge la 1,61 metri. Modelul propune un ampatament de 2,74 de metri, similar cu Espace, în timp ce luneta care oferă designul unui coupe are o înclinare de 17 grade, valoare care a fost aleasă pentru eficiență aerodinamică. Garda la sol ajunge la 18 cm, iar masa este de cel puțin 1.653 de kilograme. 

Design exterior: grilă dinamică și elemente de la alte modele

Rafale este primul model Renault desenat integral pe baza viziunii designerului Gilles Vidal, care a sosit în Grupul Renault la sfârșitul anului 2020 după un deceniu petrecut la Peugeot. Cel mai probabil, acest aspect explică în bună măsură și motivele pentru care Rafale seamănă, într-o măsură mai mică sau mai mare, cu noul Peugeot 408. 

Chiar dacă Rafale este echipat cu motor termic, Renault a adoptat un design inedit pentru grilă care amintește mai degrabă de grilele mașinilor electrice, care nu au nevoie de răcire. Construită în jurul logo-ului Renault, grila este alcătuită dintr-o constelație de mici “diamante” cu nuanțe de albastru sau gri – în funcție de versiune – care oferă impresia de dinamism prin schimbarea culorii în funcție de unghiul din care le privești.

Și, pentru că anul 2023 poate fi caracterizat la nivel global drept anul Inteligenței Artificiale (AI), designul specific al grilei a fost realizat într-o aplicație care folosește algoritmi AI pentru a genera pattern-uri în funcție de diverși parametri precum dimensiunea sau unghiurile din care sunt privite micile “diamante”. În acest context, răcirea efectivă a motorului se face prin absorbția aerului prin partea de jos a grilei. 

Blocurile optice au o semnătură luminoasă similară cu cea de pe hatchback-ul subcompact Renault Clio facelift și integrează standard tehnologia LED Adaptative Vision care ajustează lumina la condițiile de drum. Opțional, poți alege și tehnologia LED Matrix Vision, care permite activarea permanentă a fazei lungi fără a afecta vizual șoferii celorlalte mașini de pe traseu.

Între timp, designul stopurilor este inspirat din Tangram, cel mai cunoscut joc de tip puzzle din China. Silueta generală, liniile de design de pe părțile laterale și jantele generoase de 20 inchi completează aspectul dinamic al modelului.

Rafale este disponibil în cinci versiuni de culoare, dintre care două complet noi în gama Renault. Piesa de rezistență este nuanța Alpine Blue, de departe cea mai interesantă – aici sunt subiectiv – și cea care scoate cel mai bine în evidență liniile de design, așa cum am putut vedea și în prezentarea în premieră de la Paris.

O altă nuanță interesantă este White Pearl Satin, și asta nu pentru că este o nuanță de alb, ci pentru că este foarte plăcută și fină la atingere. Este exact același efect pe care îl găsești pe nuanța Shale Grey Satin de pe noul Austral. În rest, există alte trei versiuni de culoare: Flame Red, Starry Black și Shale Grey Glossy.

Design interior: tehnologii moderne și spațiu generos pentru pasageri

La interior, Rafale te întâmpină cu o planșă de bord confecționată din plută, cu o suprafață non-reflectivă, pe care se află poziționat cockpitul digital OpenR, disponibil și pe Megane E-Tech Electric, Austral și Espace.

Vorbim despre un instrumentar digital de bord cu diagonala de 12,3 inchi și rezoluție 1920×720 pixeli la care se adăugă un sistem de infotainment cu ecran touch de 12 inchi în poziție verticală și rezoluție 1250×1562 pixeli. Renault păstrează tradiția începută cu Megane E-Tech Electric și mizează pe sistemul de operare Android Automotive, pe baza unei implementări excelente apreciată la unison în industria auto, chiar dacă astfel de soluții se găsesc, de exemplu, și la producători premium precum Volvo. 

De data aceasta vorbim despre Android Automotive 12 (comparativ cu Android Automotive 10 de pe Megane E-Tech), iar versiunea mai nouă include include simplificarea conectării telefonului prin bluetooth și mici modificări prin meniuri. Grafica a fost de asemenea retușată de Renault, inclusiv prin fonturi de tip flat foarte asemănătoare cu cele pe care le vezi în prezent pe telefoane. Apropo de telefoane, există compatibilitate cu Android Auto și Apple CarPlay, fie wireless, fie prin intermediul unui cablu. 

Inteligența Artificială își face loc și în interiorul mașinii, de data asta într-un mod proactiv. De exemplu, dacă este prea cald, Rafale îți va recomanda să pornești aerul condiționat. Iar dacă un geam este ulterior deschis, același Rafale îți va spune că ar fi bine să oprești aerul condiționat. Ce-i drept, astfel de sfaturi țin mai degrabă de bun-simț decât de inteligență, fie ea și artificială.

Informațiile de pe cele două ecrane sunt completate și de un Head-Up Display de 9,3 inchi care oferă informații despre viteză, sistemele de asistență active sau direcțiile de parcurs. 

La rândul său, cu mici modificări estetice, volanul este preluat de la Megane E-Tech și Austral și utilizează un material de tip TEP (Transparent Exopolymer Particles) care include 34% materiale reciclate și care înlocuiește astfel pielea. De altfel, la fel ca și alți producători, Renault își propune să renunțe treptat la utilizarea pielii de origine animală în cadrul mașinilor sale. 

Între timp, scaunele beneficiază de suport lateral și longitudinal pentru un confort sporit în abordarea virajelor, iar tapițeria Alcantara contribuie la estetica sportivă. Pe spătarul scaunelor, în partea superioară, apare un logo Alpine iluminat cu aceeași nuanță ca a sistemului multimedia.

Benzile de lumini LED de pe planșa de bord și portiere pot fi schimbate ușor din setări și poți alege un mod automat care ajustează culorile la fiecare 30 de minute, cu culori mai reci în timpul zilei și culori mai calde pe timp de noapte. 

Ampatamentul generos de 2,74 metri oferă un spațiu confortabil de 302 milimetri pentru genunchii pasagerilor din spate și, în ciuda faptului că vorbim despre un coupe, spațiul pentru capul pasagerilor din spate este de 880 de milimetri, cu numai 12 milimetri mai mic decât în cazul lui Espace.

Cotiera centrală dedicată pasagerilor din spate este de asemenea gândită cu scopul de a fi practică, întrucât este echipată cu două porturi USB-C, spațiu de stocare pentru telefoane și tablete și două standuri pentru atașarea telefonului sau a tabletei, pentru a te uita confortabil la un film sau la un clip pe Youtube în cazul unei călătorii mai lungi.

Sentimentul de spațialitate din spate este accentuat însă de plafonul panoramic din sticlă Solarbay produs de Saint-Gobain, cu dimensiuni de 1.470 mm pe 1.117 mm. Acesta poate fi configurat în patru moduri din punct de vedere al luminozității oferite. Pe lângă modurile uzuale iluminat complet și întunecat complet există și un compromis pentru situațiile în care pasagerii din spate vor mai multă sau, din contră, mai puțină lumină naturală decât șoferul: fie iluminat pe jumătatea din față și întunecat pe jumătatea din spate, fie invers. Indiferent de alegere, plafonul din sticlă se întunecă automat atunci când toți ocupanții coboară din mașină. 

Schimbarea luminozității plafonului se realizează prin tehnologia AmpliSky care folosește câmpuri electrice pentru a disloca molecule și se activează simplu printr-o comandă vocală prin intermediul lui Google Assistant sau prin apăsarea unui buton de pe plafon. 

Nu în ultimul rând, volumul portbagajului lui Rafale este de 530 de litri, cu aproape 20 de litri mai mic decât în cazul SUV-ului coupe Volkswagen ID.5, chiar dacă “neamțul” are o lungime un pic mai scăzută. 

Platforma tehnică: hibrid clasic de 200 CP și plug-in hybrid de 300 CP

Din punct de vedere tehnic, Rafale preia rețeta implementată pe Austral și Espace cu sistemul hibrid clasic de 200 de cai putere. Acesta integrează un motor turbo pe benzină de 1,2 litri cu 130 CP și 205 Nm acompaniat de două motoare electrice: unul principal de 70 CP și 205 Nm care permite rularea 100% electrică prin oraș și este alimentat cu o baterie Li-Ion de 2 kWh și unul secundar de 34 CP și 50 Nm utilizat pentru pornirea motorului și schimbarea treptelor pentru cutia de viteze automată multi-modală. 

Renault susține că acest sistem hibrid clasic îți permite să reduci consumul de carburant cu 40% comparativ cu un sistem de propulsie 100% termic. De altfel, francezii anunță un consum de 4,7 litri la 100 de kilometri și emisii de 105 grame de dioxid de carbon pe kilometru, însă aceste valori nu au fost încă omologate. 

Ulterior, Rafale va fi disponibil și într-o versiune plug-in hybrid de 300 de cai putere cu tracțiune integrală, care va deveni practic cel mai puternic Renault din istorie. Sporul de putere va sosi prin intermediul unui motor electric adițional poziționat pe puntea spate, despre care constructorul francez nu a oferit însă detalii tehnice complete.

La fel ca Austral și Espace, Rafale integrează funcția 4Control Advanced. La viteze de peste 50 km/h sau în viraje, această funcție permite virarea roților de pe puntea spate cu până la un grad în aceeași direcție cu roțile de pe puntea față, ceea ce are ca efect o rază de bracaj îmbunătățită. De asemenea, la viteze mici, roțile din spate pot vira cu până la 5 grade în direcția opusă de mers pentru a ajunge la o rază de bracaj de 10,4 metri, comparativ cu cei 11,6 metri în cazul versiunii fără 4Control Advanced. 

Între timp, spre deosebire de Austral și Espace, Rafale utilizează și un sistem electronic de control îmbunătățit pentru roțile de pe puntea spate: Vehicle Motion Control 2 (VMC 2). Acesta îmbunătățește confortul în special la rularea pe drumuri denivelate sau cu gropi pe care le întâlnim frecvent în România. 

Sisteme de asistență: 32 de opțiuni pentru confort și siguranță

Renault Rafale este echipat cu 32 de sisteme de asistență. Printre ele se numără o versiune îmbunătățită a sistemului Active Driver Assist (ADA), care poate fi utilizat acum pe orice fel de drum, nu numai pe autostrăzi, și care combină funcțiile Adaptive Cruise Control cu Lane Keeping Assist și alte date legate de traseul afișat pe Google Maps pentru a se adapta mai bine condițiilor de drum. 

De asemenea, există funcția Intelligent Speed Assist (ISA) care emite o alertă în momentul în care depășești viteză maximă legală menționată pe semnele de circulație. 

Pe lista sistemelor de asistență pentru condus se află și Cruise Control, Adaptative Cruise Control (ACC) cu Stop & Go, Distance Warning (DW), Around View Monitor (AVM) și Hill Start Assist (HSA), în timp ce printre sistemele de siguranță se numără Active Emergency Braking System (AEBS), Rear AEB, Blind Spot Warning (BSW), Lane Keeping Assist (LKA), Lane Departure Warning (LDW), Lane Change Warning (LCW), Driver Attention Alert (DAA) sau Trailer Stability Assist (TSA). În plus, Rafale oferă și sisteme utile pentru parcare cum ar fi asistență pentru parcarea cu fața sau cu spatele și pentru parcare laterală plus Rear Cross Traffic Alert (RCTA), Bird’s Eye View sau Occupant Safe Exit Alert (OSE). 

Lansare: primăvara anului 2024 

Noul Renault Rafale va apărea în showroom-uri în primăvara anului 2024. De altfel, cele două exemplare pe care le-am văzut la Paris sunt versiuni de pre-serie, iar în lunile care urmează Renault a programat o serie de teste amănunțite reunite în cadrul protocolului intern Confirmation Runs. 

Astfel, piloți profesioniști vor testa Rafale înainte de lansare la centrul de testare Aubevoye din nordul Franței și în mediu extern în diverse condiții meteo extreme, iar ulterior peste 100 de angajați Renault vor conduce Rafale în numeroase orașe din Europa pentru a furniza feedback în timp real prin intermediul unei aplicații mobile. 

Producția lui Renault Rafale va avea loc la uzina de la Palencia din nordul Spaniei, acolo unde se produc de altfel și Austral și noul Espace. 

Întrucât până la lansarea pe piață mai este aproape un an, este prematur să vorbim despre prețurile la care va fi disponibil noul Rafale. Totuși, este ușor de dedus că, în versiunea de 300 de cai putere cu tracțiune integrală, Rafale va fi, cel puțin pentru o perioadă, cel mai scump Renault disponibil pe piață.

Și spun “cel puțin pentru o perioadă” pentru că Renault deține și alte mărci înregistrate care evocă vântul, toate inspirate de la avioanele Caudron produse în anii ‘30: Simoun (un vânt puternic care bate în regiuni deșertice), Typhon și Cyclone. Să ne așteptăm, de exemplu, la un SUV Renault Typhon dedicat mediului off-road? Pare greu de crezut, dar într-o lume în care cel mai vândut model Lamborghini este un SUV, orice este posibil.